424 matches
-
rolurile și funcțiile fiecăruia. Ba este o ideogramă kanji, a cărei parte stângă Înseamnă literal „pământ”, „suprafață” sau „spațiu susceptibil de a se dovedi fertil ori steril”. Partea dreaptă poate fi asimilată conceptului de divinație, dar nu În sensul religiilor monoteiste, În care viitorul e scris și iremediabil, independent de voința și de acțiunea prezentă a oamenilor. În filozofia principiilor yin și yang, realitatea este supusă unei transformări permanente, asemenea „unei succesiuni de evenimente a căror curgere e nesfârșită”. Yi Jing
Trezirea samuraiului. Cultură şi strategie japoneze în societatea cunoaşterii by Pierre Fayard () [Corola-publishinghouse/Science/2271_a_3596]
-
tehnologii ale interacțiunii În locul celei de tehnologii ale informației și comunicării. Nonaka și Teece, 2001. Jacques Gernet, prefață la Harro von Senger, Stratagèmes. Trois millénnaires de ruses pour vivre et survivre, InterEditions, Paris, 1992. Așa cum se afirmă În marile religii monoteiste, care consideră că Dumnezeu a creat lumea printr-un act al voinței sale. F. Jullien, Traité de l’efficacité, Grasset, Paris, 1997. Este ceea ce se afirmă Îndeosebi la Sony și Honda. Vezi Knowledge Dynamic Initiative, Fuji-Xerox (partea a doua). Ikujiro
Trezirea samuraiului. Cultură şi strategie japoneze în societatea cunoaşterii by Pierre Fayard () [Corola-publishinghouse/Science/2271_a_3596]
-
postfixul do, care desemnează calea. Vom reveni asupra acestui concept În Încheierea lucrării. Kao Corporation se poziționează În sectorul de activitate al cosmeticelor și al produselor de Întreținere. Amintim că prin noțiunea de zeu nu trebuie Înțeles Dumnezeul din concepțiile monoteiste ale religiilor revelate, ci un principiu vital originar ce se manifestă sub o multitudine de forme prin ki (energia vitală) și care este fundamental atemporal. Această formalizare este utilizată ca atare la Kao. Poate că termenii sînt mai inteligibili În
Trezirea samuraiului. Cultură şi strategie japoneze în societatea cunoaşterii by Pierre Fayard () [Corola-publishinghouse/Science/2271_a_3596]
-
în mod special de problemele de sens care se reflectă în traducere. În ceea ce privește conținutul, adică atributele divinității care se reflectă în nume, asemănările au fost explicate în mai multe feluri de către diverși autori, începând de la continuitatea mesajelor celor trei religii monoteiste (Trei mesageri pentru un singur Dumnezeu este, în traducere, titlul cărții lui Roger Arnaldez, care compară monoteismele iudaic, creștin și musulman), și continuând cu spiritul religiilor semite, iar apoi, si mai vag, cu spiritul locului, dat fiind că cele trei
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
divinitate, în vreme ce traducerea lui prin „Dumnezeu” sugerează contrariul. Nici în cazul altor nume traducerea nu este inocentă, cum subliniază pe bună dreptate autoarea cărții. Întreaga ei formație, spiritul creștin care o călăuzește, o îndeamnă să sublinieze nu ceea ce desparte religiile monoteiste, ci ceea ce le unește, lucru ce are în aceste vremuri tulburi o importanță particulară. Nadia Anghelescu Preambultc "Preambul" Numele divine constituie un domeniu mult studiat de cei interesați de Coran și de exegeza lui. Ele ocupă un loc de cea
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
subiectiv și arbitrar, potrivit intuiției cercetătorului, fie fac apel la criterii obiective de natură extralingvistica 14. Și aici, pentru stabilirea corpusului de investigat s-a recurs la criterii extralingvistice, ținând în principal de tradiția exegetica a celor trei mari religii monoteiste. În cadrul exegezei islamice, așa-zisele „nume divine” ocupă un loc central. Lucrarea substanțială a lui Daniel Gimaret pe această temă15 sintetizează rodul principalelor lucrări de exegeza și prezintă listele de nume divine din tradiția islamică. Aceste nume, desi provin din
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
în limba-țintă. În lucrarea să pe tema traducerii Coranului, George Grigore consideră că nu trebuie păstrat cuvântul Allah ca atare, că nu cumva să se înțeleagă că e vorba de altă divinitate decât cea adorata de adepții celorlalte două religii monoteiste. E drept că unii chiar și-au pus serios problema dacă este, de fapt, vorba de aceeasi divinitate 73. Dezbaterea respectivă era strict teologica. Până la urmă este vorba de intenția traducătorului în relație directă cu destinatarii. E firesc că cine
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
română. 4.1.4. al-W"≤id (2.1.4.1.), ’A≤ad (2.1.4.2.) și ’eƒ": (3.1.5.1.), respectiv hežs (3.2.1.4.1.), ho mónos theós (3.2.1.4.2.). Expresie a credinței monoteiste, aceste nume au o singură semnificație: unic. În funcție de context, sunt traduse cu „Unicul”, „unul”, „singurul” etc. 4.1.5. L" il"ha ’ill" huwa („nu este dumnezeu în afară de El” - 2.1.4.3.) și mibbal‘a:ay ’Qyn ’elohm
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
libere nu au ales să fie ceea ce sunt ori să facă ceea ce fac. Nici vinovați, nici victime, ei evoluează dincolo de bine și de rău... Ceea ce se întâmplă este supus voinței lui Dumnezeu care n-ar permite ceva rău. Numai invenția monoteistă a liberului arbitru îl poate face pe om responsabil, deci vinovat de a fi preferat un anume lucru contrariului său. Până una alta, panteismul împiedică deriva într-o desfășurare diabolică. Bentivenga propovăduiește absența remușcărilor, inocența devenirii, jubilația fără grija amenințărilor
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
de exemplu, Il. 1, 264; 3, 186; 4, 88; 5, 168; 12, 408; Od. 1, 70; 3, 414; 4, 571). În acest caz, particula <ϑ∴‑ se folosește cu sensul particulei ∩Φ≅Η (<ϑ∴2γ≅Η = ∅Φ2γ≅Η). Pentru mentalitatea monoteistă, iudaică sau creștină, cuvântul are un sens negativ: <ϑ∴2γ≅Η este cel „care se opune lui Dumnezeu” sau Legii sale. La Philon, întâlnim cele două sensuri ale adjectivului. Sensul pozitiv apare, de exemplu, în Poster. 37, în care alexandrinul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
obligat, în De principiis, să postuleze speranța convertirii diavolului, formulând, o dată cu aceasta, celebra ipoteză a apocatastazei. Admițând veșnicia iadului, recunoaștem implicit o neputință din partea lui Dumnezeu în a combate răul, fapt evident absurd din punctul de vedere al unei religii monoteiste. După această lungă paranteză etică și metafizică, în capitolul 28 Irineu reia tema Judecății și a Anticristului. Punctul de legătură îl constituie ideea paulină (din 2Tes. 2,11‑12) potrivit căreia chiar și cei rău‑credincioși simt nevoia de a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
o vom reîntâlni la Chiril al Ierusalimului și la Pseudo‑Hipolit (De consummatione mundi), legată de întruparea diavolului. În calitate de creatură, el nu poate realiza decât o pseudoîntrupare. Religiile dualiste admit în mod natural o asemenea idee, nu însă și creștinismul monoteist. A crede în întruparea diavolului înseamnă, implicit, a crede în egalitatea acestuia cu Dumnezeu, ca principiu ontologic autonom. În Urcarea la cer..., Nero devine, așadar, nici mai mult nici mai puțin decât întruparea principiului răului absolut. Comentariul la Apocalipsă al
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
un personaj istoric (Anticristul), ar însemna a admite caracterul relativ al Întrupării lui Dumnezeu, eveniment considerat de creștini unic și de neînlocuit. Diavolul ar deveni, în acest caz, tot atât de puternic ca și Creatorul său, fapt de neconceput pentru orice sistem monoteist. Ceea ce admite acest sistem, în schimb, este ideea răului „absolut” întrupat într‑un personaj istoric. Prin aceasta, răul „absolut” este în mod clar devalorizat (de fapt, el nu există), concepția monoteistă rămâne intactă, iar istoria (forma „liniară” a timpului) devine
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și Creatorul său, fapt de neconceput pentru orice sistem monoteist. Ceea ce admite acest sistem, în schimb, este ideea răului „absolut” întrupat într‑un personaj istoric. Prin aceasta, răul „absolut” este în mod clar devalorizat (de fapt, el nu există), concepția monoteistă rămâne intactă, iar istoria (forma „liniară” a timpului) devine mijloc privilegiat al mântuirii. . Apocalypse de Pierre, în Écrits apocryphes chrétiens, vol. 1, Paris, 1997, pp. 747‑777; text tradus de P. Marrasini, prezentat de R. Bauckham și adnotat de R.
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
context occidental o reprezintă Introduction à l’étude de la littérature médiévale française (IX-e-XIV-e siècles) (1998), lucrare reunind în juste proporții tradiția bine asimilată a cercetărilor internaționale în domeniu cu viziunea proprie, ceea ce privilegiază valorile spirituale ale celor trei mari culturi monoteiste - creștinătatea, iudaismul și islamismul - care și-au pus pecetea pe literatura medievală franceză. Altă carte a lui P., Practici ale interpretarii de text (1999), are profunde valențe teoretice, pledând pentru recuperarea bogatei tradiții a decodării sensului încastrat în text, de la
PANZARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288663_a_289992]
-
găsi un sprijin în grupul social, care a organizat și aproape că a instituționalizat această susținere în timpul unor perioade dureroase ale existenței umane: boala, apropierea morții, decesul unei persoane dragi. Vizitarea bolnavilor a fost întotdeauna considerată o datorie, iar religiile monoteiste o recomandau ca pe o datorie. Dufour-Gompers (1992) reamintește că iudaismul postulează prezența lui Dumnezeu aproape de cel suferind, astfel încât vizitatorului i se cere să se așeze mai jos decât bolnavul, în semn de respect. În creștinism, bolnavul este identificat cu
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
punându-și la căpătâi divinitățile binevoitoare, în special statuia sau imaginea zeului Bes, ocrotitorul somnului. În antichitatea greacă și romană, interpretarea viselor era o artă. Înaintea fiecărui eveniment important, regele sau împăratul cerea să îi fie interpretate visele. În religiile monoteiste, visele profectice jalonează povestirile și învățăturile textelor sfinte. Numeroase referiri se fac și în Biblie, de exemplu visul cu cele șapte vaci slabe și cele șapte vaci grase, al lui Faraon și interpretarea înțeleaptă pe care o face Iosif. În
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
frâu, refulată și stăpânită prin constrângere (animalele ținute în cușcă, mai ales în reprezentările grădinilor zoologice). Peștii, păsările și insectele sunt analizate la intrările corespunzătoare. Miel Mielul este simbolul inocenței. Din acest motiv, este animalul sacrificat în cele trei religii monoteiste, și mai ales în ritualurile sărbătorilor pascale, ca răscumpărare pentru păcatele comise. În vis, exprimă la fel de bine noțiunile de fragilitate, trimițând subiectul la propria vulnerabilitate, cât și de blândețe, îndemnându-l să-și păstreze puritatea. Oricum, oricât ar fi de
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
a rămâne umil și conștient de limitele sale, de a nu se supraestima și de a nu fi orgolios. Îl invită să rămână cu picioarele pe pământ, funcție pe care o asigură călcâiul. Pasul este simbolul măsurii sacre. În religiile monoteiste, pasul este strâns legat de păcat (de la peccare, a face un pas greșit). Ca atare, amprenta piciorului este semnul greșelii morale. Din această perspectivă, imaginea lui Iisus care spală picioarele discipolilor săi poate fi văzută într-o lumină nouă. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
Ființă supremă creatoare, ci doar un Fecundator al Pământului și uneori un simplu ajutor al Pămîntului-Mamă. Ființa supremă de structură cerească nu-și mai păstrează locul preponderent decât la popoarele de păstori, căpătând o situație unică în religiile cu tendință monoteistă (Ahura-Mazda) sau monoteiste (Iahve, Allah). Fenomenul "îndepărtării" Zeului suprem este atestat la nivelurile arhaice de cultură. La populația australiană kulin, Ființa supremă Bundjil a creat Universul, animalele, copacii și chiar pe om; însă, după ce i-a dat fiului său puteri
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ci doar un Fecundator al Pământului și uneori un simplu ajutor al Pămîntului-Mamă. Ființa supremă de structură cerească nu-și mai păstrează locul preponderent decât la popoarele de păstori, căpătând o situație unică în religiile cu tendință monoteistă (Ahura-Mazda) sau monoteiste (Iahve, Allah). Fenomenul "îndepărtării" Zeului suprem este atestat la nivelurile arhaice de cultură. La populația australiană kulin, Ființa supremă Bundjil a creat Universul, animalele, copacii și chiar pe om; însă, după ce i-a dat fiului său puteri pe Pământ, iar
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
cele mai extraordinare circumstanțe cum ar fi putut un copac să fie altceva decât un copac ? Indiferent ce credeau tatăl și fratele lui, el nu era mai puțin un bun musulman datorită acestui gen de raționament. Islamul este o religie monoteistă rigidă; în cel mai bun caz, alți idoli și spiritele funcționează la periferia acestei credințe - jinn-ii, Khidr, Iblis, regele Diavolilor. Toate astea sunt niște povești de groază, frumoase, dar care n-au nici o bază în realitate. După ce s-a mutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
2009. 4. Vizitarea Locurilor Sfinte În cele trei deplasări în Israel, am vizitat și Locurile Sfinte. Ierusalimul este considerat ca o fortăreață a credinței, pentru că aici, în partea veche a orașului, se găsesc cele trei spații religioase, cele trei religii monoteiste, cele mai mari din lume: iudaismul, creștinismul și islamismul. Pe o suprafață de circa un km.p. se găsesc trei locuri sfinte: Zidul Plângerii pentru evrei, Biserica Sfântului Mormânt pentru creștini și Domul Stâncii pentru musulmani; la toate aceste locuri
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
textele vor să ne convingă că reforma lui Iosia a fost o chestiune de doar câteva luni sau cel mult câțiva ani), după cum o arată de altfel și persistența tendinței politeiste (Elefantina!) și în epoca postexilică. a) Reformelor cu orientare monoteistă li se opuneau o serie de factori, dintre care cel mai important era cu siguranță legătura dintre divinitățile păgâne și ciclurile agriculturii și creșterii animalelor. Zeul cananean Baal (vezi 2.1) răspundea de fertilitatea solului, turmelor, cirezilor și familiei; ploaia
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
universalismul pe care îl proclamă face această misiune nu doar posibilă, ci și recomandabilă. Ba mai mult, este plauzibil ca mulți păgâni, obosiți de urâțenia care se ascundea în spatele idolatriei să se fi apropiat spontan de ebraism. 7.4. Mărturisirea monoteistă a lui Israel Din acel moment monoteismul a devenit componenta distinctivă a ebraismului întrucât le condiționa pe toate celelalte. Tocmai datorită acestei convingeri în prima jumătate a secolului al II-lea î.C. iudeii nu au putut accepta încercările lui
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]