KorAP: Find »[drukola/base=morfem & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 ...30 >

749 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

Borer (1994) AspQ = nodul cantitativ care induce telicitatea, în accepția lui Borer (2004) Aux. = auxiliar C = categoria funcțională complementizator [+c] = trăsătură semantică primitivă care denotă cauza unei schimbări (engl. cause change), în accepția lui Reinhart cap. = capitol cat. = catalană CAUS = morfemul cauzativ zero, în accepția lui Pesetsky (1995), Alexiadou, Anagnostopoulou și Schäfer (2006) CP = Complementizer Phrase (engl.), grupul complementizatorului CRE = construcție reflexivă ergativă D = categoria funcțională determinant DP = Determiner Phrase (engl.), grupul determinantului D-Structură = structură de adâncime Dat./ dat. = Dativ

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
corespondentul pasivului din limbile acuzative, antipasivul (vezi infra, 6.) 65. Autoarea pornește de la posibilitatea coexistenței pasivului și a antipasivului în aceeași limbă − inuktitut (o formă a eschimosei), limbă în care e posibilă pasivizarea unei propoziții antipasive active cu obiect neexprimat −; morfemul antipasiv este omis în pasivizare (Spreng 2001). Investigațiile făcute de autoare (Spreng 2000) asupra limbii basce (în cazul căreia există numeroase discuții privitoare la existența pasivului) o conduc spre concluzia că această limbă nu are pasiv. Oyharçabal (2000) arată că

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nedefinită, nonspecifică (Alridge 2007b). Spreng (2001) comentează ideea formulată în lucrările mai recente, conform căreia obiectul din structura antipasivă diferă din punct de vedere semantic ([± Specificitate]) de obiectul din construcția ergativă. Spreng (2002) preia de la Bittner (1987)70 constatarea că morfemele antipasive din kallaalissut sunt, de fapt, mărci aspectuale, care apar și în construcțiile ergative, propunându-și să demonstreze că antipasivul impune telicitate evenimentului. Coyos (2003) neagă că antipasivul ar (mai) avea un rol discursiv în bască. Specificul "traseului" de tip

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
agent instrumental, iar participiul trecut pasiv (acordat cu pacientul în nominativ) funcționa predicativ. La originea construcției ergative se află tendința agentului de a ocupa prima poziție; marcarea suplimentară a agentului oblic prin postpoziția specifică ne este recentă (Montaut 1998b: 144). Morfemul de trecut l provine dintr-un sufix de "lărgire", care își are originea într-un diminutiv compatibil cu clasa nominală. Limbile indo-europene occidentale au supramarcat agentul (cu ne) și au ergativizat o structură preergativă; dimpotrivă, limbile indo-europene orientale au trecut

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
un sufix de "lărgire", care își are originea într-un diminutiv compatibil cu clasa nominală. Limbile indo-europene occidentale au supramarcat agentul (cu ne) și au ergativizat o structură preergativă; dimpotrivă, limbile indo-europene orientale au trecut prin procesul de deergativizare, reanalizând morfemul l ca marcă de trecut. În dialectele orientale ale limbii hindi (acum neergative), a existat o fază de preergativitate. Diferența dintre grupul occidental și cel oriental provine din aceeași structură nominală cu participiu trecut pasiv predicativ − ergativizat în grupul occidental

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
grupul occidental și reactivat/deergativizat în grupul oriental (Montaut 1998b: 145). Müler (1995: 262) arată că limbile semitice, ca multe limbi primitive, aveau partiție ergativă, ale cărei urme au supraviețuit în limbile semitice târzii. În akkadian, există un rest al morfemului ergativ final în morfemul locativ-terminativ -u(m), utilizarea acestuia fiind restrânsă la situația în care agentul este impersonal (Müler 1995: 263). Numele din akkadian și amorite au forme de acuzativ acolo unde este de așteptat forma de nominativ. O veche

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
deergativizat în grupul oriental (Montaut 1998b: 145). Müler (1995: 262) arată că limbile semitice, ca multe limbi primitive, aveau partiție ergativă, ale cărei urme au supraviețuit în limbile semitice târzii. În akkadian, există un rest al morfemului ergativ final în morfemul locativ-terminativ -u(m), utilizarea acestuia fiind restrânsă la situația în care agentul este impersonal (Müler 1995: 263). Numele din akkadian și amorite au forme de acuzativ acolo unde este de așteptat forma de nominativ. O veche funcție a ergativului a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
verbelor tranzitive în poziția Spec,IP, iar obiectele sunt supuse obligatoriu pasivizării și primesc de la I nominativul/absolutivul. Conform lui Bittner (1994), Cazul ergativ este atribuit Agentului (subiectului) în poziția inițială din VP. În limbile acuzative, verbul conține/încorporează un morfem antipasiv care atribuie acuzativul obiectului. În limbile ergative nu există acest morfem, deci obiectul este forțat să urce în IP, unde primește nominativul. Spre deosebire de limbile ergative, limbile acuzative au antipasivizare obligatorie: subiectul din limbile acuzative, neavând cazul ergativ, trebuie să

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și primesc de la I nominativul/absolutivul. Conform lui Bittner (1994), Cazul ergativ este atribuit Agentului (subiectului) în poziția inițială din VP. În limbile acuzative, verbul conține/încorporează un morfem antipasiv care atribuie acuzativul obiectului. În limbile ergative nu există acest morfem, deci obiectul este forțat să urce în IP, unde primește nominativul. Spre deosebire de limbile ergative, limbile acuzative au antipasivizare obligatorie: subiectul din limbile acuzative, neavând cazul ergativ, trebuie să urce în I ca să primească nominativul. 3.2.3. Abs. = Nom. și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
întâmplă în georgiană. Legate (2008: 56) arată că absolutivul este o generalizare greșită, care ascunde o mare varietate de tipare de marcare cazuală. Legate (2006b: 151) a formulat următorul argument: în timp ce toate celelalte cazuri sunt marcate sufixal, absolutivul e nud; morfemele cu realizare fonologică zero sunt tipic "default". Explicația formulată pentru limbile de tip (a) este valabilă pentru limbile cu partiție bazată pe ierarhia nominală. Existența limbilor de tip (a) demonstrează relațiile apropiate, dar imperfecte dintre Cazul abstract și cazul morfologic

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
acordă numai cu argumentele lipsite de Caz (Van de Visser 2006: 69). Cazul acuzativ este prezent întotdeauna, chiar dacă e invizibil. Limbile cu marcare cazuală diferențiată a obiectului (engl. differential object marking) rezervă acuzativul marcat pentru un anumit tip de obiect. Morfemele de acord sunt pronume care au fost generate în poziții argumentale și apoi s-au cliticizat (Van de Visser 2006: 70−71). În logica acestei teorii, acordul obiectului este aparent și trebuie analizat ca dublare clitică; v nu are trăsături

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
argumentului aflat în poziția cea mai înaltă din ierarhia sintactică (în D-Structură), iar Tema nu este relevantă (Pesetsky 1995: 63). Pesetsky (1995: 63) susține că predicatele de tipul annoy 'a (se) enerva' sunt complexe morfologic, fiind alcătuite dintr-un morfem cauzativ cu realizare zero și o rădăcină. Levin și Rappaport Hovav (2005: 14) acceptă ideea că verbele psihologice au proprietăți diferite. Autoarele preiau de la Belletti și Rizzi (1988) și Grimshaw (1990) ideea că aceste verbe iau ca argumente un Experimentator

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
argument NP. Regula propusă de Woolford explică diferența dintre pasivele simetrice (ambele obiecte se pot pasiviza − norvegiană, suedeză) și pasivele asimetrice (numai un obiect se poate pasiviza), legate de verbe ditranzitive. În germană și în latină există pasive impersonale intranzitive (morfemul pasiv nu absoarbe cazul), dar nu există pasive impersonale tranzitive: din cauza Blocării Cazului acuzativ; inacuzativele funcționează ca pasivele asimetrice. Regula este o alegere parametrică. Analizând raportul dintre relațiile tematice și Caz, Reinhart (1996: 47) ajunge la concluzia că acuzativul este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
verb ușor" (reprezentat ca v sau Pr − o categorie funcțională reprezentând o generalizare a v −) sunt împărțite, în sistemul propus de Bowers, între v/Pr și Tr. În limba engleză, Tr nu are realizare fonetică, dar există limbi care au morfeme speciale pentru marcarea tranzitivității. Sistemul propus de Bowers (2002) are legătură cu Ipoteza scindării proiecției v, însă autorul atrage atenția asupra faptului că Tr nu poate fi redus nici la un set de trăsături φ, pentru că nu este obligatoriu ca

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
separată de agentivitate. Bowers (2002: 210−211) arată că există o legătură fundamentală între tranzitivitate și pasivizare. Aparenta absorbție a Cazului acuzativ din structurile pasive englezești este determinată de faptul că Tr poate fi realizat prin trăsături φ sau prin morfemul pasiv -en, dar nu prin amândouă deodată. Dacă Tr se realizează prin trăsături φ, obiectul primește Cazul acuzativ și se deplasează în Spec, Tr. Dacă Tr se realizează prin morfemul -en, obiectul primește Cazul nominativ de la T, după ce a trecut

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
că Tr poate fi realizat prin trăsături φ sau prin morfemul pasiv -en, dar nu prin amândouă deodată. Dacă Tr se realizează prin trăsături φ, obiectul primește Cazul acuzativ și se deplasează în Spec, Tr. Dacă Tr se realizează prin morfemul -en, obiectul primește Cazul nominativ de la T, după ce a trecut prin Spec,Tr. În această interpretare nu este nevoie să se stipuleze că argumentul extern a fost suprimat sau absorbit. Un verb tranzitiv are proiecția Tr indiferent dacă este la

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
b) Bill melted the ice, Sue opened the door, Bill sank the ship 'Bill a topit gheața', 'Sue a deschis ușa', 'Bil a scufundat vasul'. Pesetsky (1995: 98) arată că direcția derivării este reflexive > nonreflexive și se întreabă de ce dispare morfemul se în cauzativizare. Pesetsky (1995: 214) arată că verbe de tipul break 'a sparge, a rupe' și grow 'a crește', care alternează între sensul incoativ și cel cauzativ, par să implice morfemul CAUS. În unele cazuri, trebuie să presupunem existența

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
este reflexive > nonreflexive și se întreabă de ce dispare morfemul se în cauzativizare. Pesetsky (1995: 214) arată că verbe de tipul break 'a sparge, a rupe' și grow 'a crește', care alternează între sensul incoativ și cel cauzativ, par să implice morfemul CAUS. În unele cazuri, trebuie să presupunem existența morfemului CAUS pentru că a fost suprimat Cauzatorul Ambiental; în alte cazuri, CAUS adaugă numai un argument la predicatul incoativ la origine. Pesetsky (1995: 109) vorbește despre un it ambiental, care apare numai

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
se în cauzativizare. Pesetsky (1995: 214) arată că verbe de tipul break 'a sparge, a rupe' și grow 'a crește', care alternează între sensul incoativ și cel cauzativ, par să implice morfemul CAUS. În unele cazuri, trebuie să presupunem existența morfemului CAUS pentru că a fost suprimat Cauzatorul Ambiental; în alte cazuri, CAUS adaugă numai un argument la predicatul incoativ la origine. Pesetsky (1995: 109) vorbește despre un it ambiental, care apare numai în poziția de subiect: It is raining ' Plouă'. Ruwet

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
clitic reflexiv), a dus la apariția unor interpretări diferite, unele care încearcă să unifice analiza, altele care încearcă să separe valorile. 6.2.1. Alboiu, Barrie, Frigeni (2004: 2−4) prezintă tipurile de interpretări ale elementului se (argument sintactic vs morfem care reduce o valență) și problema statutului de argument intern vs argument extern al lui se. A. Se argument (a) În analiza tranzitivă/pronominală, susținută în studii precum D'Alessandro (2001)143, Dobrovie-Sorin (1998), Fontana, More (1992)144, Rizzi (1986

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de verificare cu T, care asigură Cazul nominativ acestui DP și legitimează, prin legare, cliticul se. Diferența constă în faptul că, în analiza tranzitivă, Cazul acuzativ trebuie și el verificat în derivare, pe când în cea inacuzativă, nu. B. Se nonargument (morfem de reducere a valenței, a cărui prezență e importantă semantic, nu și sintactic). Abordarea de acest tip este lexicală. (c) În analiza inacuzativă, susținută de Bouchard (1984), Grimshaw (1990), Marantz (1984), se este un morfem care suprimă argumentul extern. DP

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
inacuzativă, nu. B. Se nonargument (morfem de reducere a valenței, a cărui prezență e importantă semantic, nu și sintactic). Abordarea de acest tip este lexicală. (c) În analiza inacuzativă, susținută de Bouchard (1984), Grimshaw (1990), Marantz (1984), se este un morfem care suprimă argumentul extern. DP nonclitic e argument intern. TP 3 DPi1 T' 3 TNOM VP 3 SE + V DPi1 Analiză inacuzativă a elementului se nonargument (Alboiu, Barrie, Frigeni 2004: 4) (d) În analiza inergativă (Chierchia 1989, Grimshaw 1982, Reinhart

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
argument intern. TP 3 DPi1 T' 3 TNOM VP 3 SE + V DPi1 Analiză inacuzativă a elementului se nonargument (Alboiu, Barrie, Frigeni 2004: 4) (d) În analiza inergativă (Chierchia 1989, Grimshaw 1982, Reinhart 1997148, Reinhart, Siloni 1999149): se este un morfem care suprimă argumentul intern, iar DP nonclitic este argument extern. TP 3 DPi1 T' 3 TNOM vP 3 Ti1 v' 3 v VP 4 SE + V Analiza inergativă (Alboiu, Barrie, Frigeni 2004: 4) Reconsiderând analizele propuse și argumentele aduse în favoarea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
trăsăturile φ ale v și primește Cazul acuzativ de la v; în poziția de argument extern, DP intră în relație de Acord cu T, valorificând astfel trăsăturile φ ale T, iar T atribuie nominativul Țintei. Astfel, toate trăsăturile au fost verificate. Morfemul se este suficient de subspecificat (în limbile romanice, nu are un set complet de trăsături φ, ci este specificat numai pentru persoană) pentru a fi potrivit în poziția copiei de jos. Prin urmare, se este o copie vizibilă a unui

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
1988), care arată că antipasivul presupune un argument încorporat, care poate fi exprimat ca un grup oblic opțional. 6.2.2. Dacă analiza prezentată mai sus urmărea unificarea interpretărilor pentru se, în analiza propusă de Cinque (1988) se susține că morfemul si (considerat ca fiind un morfem independent, identic ca realizare cu persoana 3 a reflexivului) din limba italiană are două utilizări, una argumentală și cealaltă nonargumentală. Cinque (1988: 530) precizează că statutul de argument sau de nonargument al elementului si

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]