18,554 matches
-
text - la fel de important pentru interpretarea ciclului, și chiar a operei dumasiene, în întregime - intitulat Histoire d'un mort racontée par lui-même, ulterior tot o Causerie, sub titlul Invraisemblance (Neverosimil). Este povestea, fantastică, dar relatată cu un fin umor, a unui mort scos de Satana din mormînt pentru a-l face să "trăiască" o aventură de amor și voluptăți. Deși ultima frază a textului se conformează uzanțelor, prin declarația naratorului că totul poate că a fost numai un vis, faptul rămîne. Un
Mitul Muschetarilor by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15034_a_16359]
-
numai un vis, faptul rămîne. Un mort se plimbă printre oameni (ce asumă că sînt) vii și se preface că e unul dintre ai lor. Nu mai există frontiere între moarte, vis, realitate, mit. Povestea a fost spusă de un mort, însă Dumas pretinde a o fi aflat dintr-o scrisoare, pe care i-a trimis-o - înainte de a se sinucide! - un confident al mortului dintîi. Traseul, prin urmare, se complică. Pentru că s-ar putea ca mortul care a spus (și
Mitul Muschetarilor by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15034_a_16359]
-
lor. Nu mai există frontiere între moarte, vis, realitate, mit. Povestea a fost spusă de un mort, însă Dumas pretinde a o fi aflat dintr-o scrisoare, pe care i-a trimis-o - înainte de a se sinucide! - un confident al mortului dintîi. Traseul, prin urmare, se complică. Pentru că s-ar putea ca mortul care a spus (și a "trăit"), inițial, povestea să fi rămas printre cei vii, în continuare, chiar dacă auditorul său s-a sinucis după ce a ascultat-o, a scris
Mitul Muschetarilor by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15034_a_16359]
-
fost spusă de un mort, însă Dumas pretinde a o fi aflat dintr-o scrisoare, pe care i-a trimis-o - înainte de a se sinucide! - un confident al mortului dintîi. Traseul, prin urmare, se complică. Pentru că s-ar putea ca mortul care a spus (și a "trăit"), inițial, povestea să fi rămas printre cei vii, în continuare, chiar dacă auditorul său s-a sinucis după ce a ascultat-o, a scris-o și i-a expediat-o lui Dumas. Acela ce, la rîndul
Mitul Muschetarilor by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15034_a_16359]
-
și i-a expediat-o lui Dumas. Acela ce, la rîndul său, în ipostaza-i auctorială, nu a făcut decît să o transcrie pentru noi, cei care îl citim sau nu. După cum e posibil ca sinucigașul să fi fost chiar mortul însuși. Cel care, poate, a visat că, într-o noapte, diavolul... În fond, titlul e important. Narațiunea îi aparține unui mort. Și tot pe el îl are drept erou. Ca orice scriitor adevărat, Dumas nu face, permanent, decît să își
Mitul Muschetarilor by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15034_a_16359]
-
o transcrie pentru noi, cei care îl citim sau nu. După cum e posibil ca sinucigașul să fi fost chiar mortul însuși. Cel care, poate, a visat că, într-o noapte, diavolul... În fond, titlul e important. Narațiunea îi aparține unui mort. Și tot pe el îl are drept erou. Ca orice scriitor adevărat, Dumas nu face, permanent, decît să își disimuleze sinele. Dar jocul său e cu mult mai complex și mai parșiv decît acela de a se crede D'Artagnan
Mitul Muschetarilor by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15034_a_16359]
-
crede D'Artagnan sau Monte Cristo. (Cum vom vedea, Dumas pretinde mai curînd - și nu întîmplător - a fi Aramis.). Romanele al căror pretext sînt muschetarii, ca și majoritatea celorlalte, sînt, mai întîi de toate, explicit, întretăieri de perspective ale unor morți ce povestesc cum au trăit, cum au murit și ce s-a întîmplat după ce au murit, au revenit sau au plecat din nou. În Paradis, în limb, în iad, în lună. (O altă Causerie, metaforic-metatextuală, ca și celelalte, se numește
Mitul Muschetarilor by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15034_a_16359]
-
schimbe o iotă, cu toate că-și asumă, explicit, întreaga responsabilitate pentru ce a (re)produs. Jocul e transparent, desigur, dar e numai prima manșă. Pentru că, după douăzeci de ani (reali!), Dumas încurcă din nou ițele, cu voie. În 1864, Povestea unui mort... este augmentată cu un Prolog și devine Neverosimil(ă). Publicată separat. Nu poate fi o întîmplare faptul că introducerea, prologul, vorbește tot de Muschetari, ca și de autorul prezumtiv al ciclului, contele de La Fère. Prologul e scris la persoana întîi
Mitul Muschetarilor by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15034_a_16359]
-
pare astfel anulat. Dar numai spre a fi reluat în fraza următoare. Dumas pretinde că, întors acasă, mai găsește o scrisoare. Ce introduce încă un manuscris... Mai poate vreun lector să se înșele? Oricît de neverosimil ar părea, Povestea unui mort... este echivalentă cu întregul ciclu al Muschetarilor, pe care îl precedă și căruia îi urmează, explicit și pe multiple planuri. Iar Muschetarii, ce reînviați - mai exact, readuși în scenă, după douăzeci de ani și apoi după încă zece, nu sînt
Mitul Muschetarilor by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15034_a_16359]
-
întregul ciclu al Muschetarilor, pe care îl precedă și căruia îi urmează, explicit și pe multiple planuri. Iar Muschetarii, ce reînviați - mai exact, readuși în scenă, după douăzeci de ani și apoi după încă zece, nu sînt decît povestea unor morți, pe care o spune unul dintre ei. Dumas sau - de ce nu? - contele de La Fère. În partea de început a Vicontelui de Bragelonne, roman baroc despre baroc, contele de La Fère e arătat, într-un instantaneu, cum își scrie memoriile. Barocă semnătură
Mitul Muschetarilor by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15034_a_16359]
-
tot un demon. După ce muschetarii au ținut sfat în bastionul Saint-Gervais, Athos revine și recuperează stindardul uitat. Deși dușmanii trag asupra lui, nu e atins de nici un glonte. În timpul cît au stat acolo, cei patru prieteni au fost păziți de morții părăsiți în fort după lupta ce se purtase cu o zi în urmă. Cînd, la sfîrșitul primului roman, același Athos pleacă să îl găsească pe călău, în plină noapte, peste o apă, după ce a ezitat la o răscruce și a
Mitul Muschetarilor by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15034_a_16359]
-
prezente la tot pasul. Tot după douăzeci de ani, cînd pleacă să-și caute prietenii de odinioară, D'Artagnan îi găsește retrași, pe fiecare, în cîte un paradis. Bucolic - pentru Porthos, iezuit - pentru Aramis și senin-didactic - pentru Athos. Dar numai morții (sau cei încă nenăscuți) pot locui în Paradis. O știu ei înșiși, fiecare. Chiar și titlul romanului ar putea să însemne Douăzeci de ani de la moarte. Povestea în trei părți a muschetarilor e o istorie care, treptat, s-a transformat
Mitul Muschetarilor by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15034_a_16359]
-
ce are, poate, cele mai multe nume dar nici unul în acest roman, își construiește o identitate și își asumă un rol. Efemer, neverosimil, el ne spune, dintr-o perspectivă proprie, de dincolo de ziduri și de moarte, o poveste despre vii și despre morți. (Nu e loc, din păcate, aici, pentru o exegeză; am făcut-o altă dată). IV. Interpretarea tradițională vrea ca Athos, Porthos și Aramis să fie auxiliarii unui D'Artagnan-liant. Eu cred că muschetarii sînt doar trei, pentru că sînt priviți din
Mitul Muschetarilor by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15034_a_16359]
-
ca toate celelalte: "așadar mormîntul sălășluiește în primăvară/ atunci vei începe să sapi/ vei săpa cu înverșunare și-n jurul tău se va înalța o patrie/ peste care floarea cireșului va picura între timp/ ca o rană uitată de durere". " Mortul perfect" este în același timp imaginea inutilității și declasării poeziei astăzi (în special a celei moderniste), devenită "senzaționala istorie a sentimentului fără sentimente", și a lipsei oricăror compromisuri pentru că "nu mai știi nimic despre durerea pe care nu o mai
Poezia și asfaltul by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15128_a_16453]
-
mai simți". Acolo unde poezia nu alunecă în patetism sau verbozitate (acolo unde autorul nu se vrea "un scrib înrăit/ un învățător dogmatic/ un vindecător perfect/ un judecător intransigent..."), dramatismul controlat al imaginilor și plasticitatea lor sînt memorabile. Emil Nicolae - Mortul perfect, Editura Agora, Bacău, 2002, 66 p., f.p.
Poezia și asfaltul by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15128_a_16453]
-
păsări. Ea - E ciudat că mai putem comunica. Ar trebui să avem de-acum un singur glas. El - Va veni și asta." Teatrul lui Matei Vișniec este o neliniștitoare călătorie între două extreme. De la cinism la cruzime ("Intendentul - Dle General, morții cer să fie amestecați, dați printr-o uriașă mașină de carne, transformați în pastă și duși acasă astfel. Ca un tort uriaș. Și apoi fiecare familie n-are decât să-și taie câte o felie. Ce ziceți?") până la poezie și
Limbaj și moarte by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15147_a_16472]
-
Și tot acest dezastru, această nenorocire, această ruină vă vine nu de la dușmani, ci fără îndoială de la cel căruia îi dați putere, pentru care vă duceți atât de vitejește la luptă, pentru a cărui măreție nu refuzați să vă dați morții..." Închei citatele din acest, senzațional, - azi, în zilele noastre, - și lucid și magnific discurs, cu fraza: "... Să căutăm deci să înțelegem logic, dacă putem, cum (se face că) această dorință obstinantă de a servi a ajuns a fi atât de
Servitutea voluntară by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15156_a_16481]
-
Marina Constantinescu Cititorul de ziare Deși accept foarte greu și rar să nu conduc eu mașina, descopăr cu voluptate cîte minunății poți vedea de pe locul "mortului", cum se spune. O lume întreagă, cinematografică, fragmentară se lasă privită și furată. Repede, în goana mașinii, înregistrezi case, ferestre, flori, copii aproape goi și murdari, bețivi, fîntîni, culori, voci, cai, căpițe de fîn, multă liniște pe ulițe la ceas
Actualitatea by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15157_a_16482]
-
praf. Mașina demarează ușor. Deschid geamul să-l mai văd. Capul se mișcă în continuare, nestingherit. Cu o mică întîrziere urmează mișcarea și paralelipipedul crescut în creștet. Oricum, va vinde în cunoștință de cauză. Dacă va avea chef. De pe locul mortului privesc o lume vie, cu alt cod, pe care altfel n-am cum să-l descopăr. Se scurge pe la coada ochiului. Proprietăreasa de maci vila unde locuiesc pentru cîteva zile la Cluj se află la mijlocul unei străzi în pantă. La
Actualitatea by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15157_a_16482]
-
conțin. Alternativ, asistăm la dezontologizarea poemului, restrîns la un glacial joc de forme fascinante în sine și la o ontologizare a lui, la "reînvierea" poemului precum a unui organism asfixiat: "Din metafore banale/ se-ncheagă poemul, el e doar/ un mort prin asfixie care trebuie/ reînviat prin respirația gură la gură/ prin respirația trup la trup, viață la viață" (Pămînt roșu). Cuvîntul de ordine al acestei circumspecții restauratoare este ambiguitatea. Categoriile contrare cooperează în virtutea unor enigmatice impulsuri unificatoare ce zac în
Comedia literaturii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15154_a_16479]
-
există, volumul începînd cu venirea pe lume. Dar nu această voință de construcție e ceea ce atrage în primul rînd, ci minunățiile care se organizează instantaneu dintr-o dezinvoltură a memoriei afective: prima dată cînd a fost împreună cu mama la un mort ("Dar n-am înțeles lacrimile și nici fierbințeala perdelelor. Abia la întoarcere, după ce am ieșit pe ulița învelită în praf, am știut că trecusem pe la mort. însă mortul adevărat l-am văzut mai tîrziu..."); disperarea de-a se simți urîtă
Istorie literară și istorie personală by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15215_a_16540]
-
o dezinvoltură a memoriei afective: prima dată cînd a fost împreună cu mama la un mort ("Dar n-am înțeles lacrimile și nici fierbințeala perdelelor. Abia la întoarcere, după ce am ieșit pe ulița învelită în praf, am știut că trecusem pe la mort. însă mortul adevărat l-am văzut mai tîrziu..."); disperarea de-a se simți urîtă și nepopulară în adolescență ("dacă te uiți în oglindă/ părul ți-e năclăit/ și pistruii îți mănîncă obrajii/ pielea de celofan ars/ începe să crească/ să
Istorie literară și istorie personală by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15215_a_16540]
-
a memoriei afective: prima dată cînd a fost împreună cu mama la un mort ("Dar n-am înțeles lacrimile și nici fierbințeala perdelelor. Abia la întoarcere, după ce am ieșit pe ulița învelită în praf, am știut că trecusem pe la mort. însă mortul adevărat l-am văzut mai tîrziu..."); disperarea de-a se simți urîtă și nepopulară în adolescență ("dacă te uiți în oglindă/ părul ți-e năclăit/ și pistruii îți mănîncă obrajii/ pielea de celofan ars/ începe să crească/ să se vadă
Istorie literară și istorie personală by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15215_a_16540]
-
pedepsit aspru pentru beție, dar și pentru "sadism". La înmormântările sătenilor, sicriul era așezat în fața porții bisericii, care era larg deschisă. Un vicar se învârtea în jurul micului catafalc, stropindu-l cu aghiasmă și aruncând o lopată de cenușă pe pieptul mortului, după ce ridica pentru o clipă giulgiul care-l acoperea (în scena finală a filmului Cumbres borrascosas - "Culmi încețoșate" - se observă o urmă a acestei ceremonii). Bătea clopotul mare, a moarte. Când bărbații apucau coșciugul ca să-l poarte pe umeri până la
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]
-
Când bărbații apucau coșciugul ca să-l poarte pe umeri până la cimitirul aflat la câteva sute de metri distanță de sat, izbucneau țipetele sfâșietoare ale mamei: "Ah, copilul meu! Ce singură mă lași! N-o să te mai văd niciodată!". Surorile celui mort și celelalte femei din familie, uneori chiar și vecinele sau prietenele, se alăturau bocetelor mamei, alcătuind un cor de bocitoare. Moartea își făcea simțită prezența în mod constant și făcea parte din viață, exact ca în Evul Mediu. La fel
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]