496 matches
-
un ceas. Strașnic îl mai muncea acest gând pe care încerca să-l alunge în zadar din minte. Așa că aștepta răbdător să fie lingușit de boieri pentru că avea scoase la mezat câteva isprăvnicii și moșii... Acești ranchiunoși și becisnici erau mușterii lui cei mai statornici. În lăcomia lor fără de margini, agoniseau felurite dregătorii și proprietăți chiar dacă nu le erau de niciun folos. Se împopoțonau cu diverse zapise domnești ce mărturiseau despre multele lor moșii și isprăvnicii 55. Tronul și chiar capul
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
la nesfîrșit, credința le poartă dincolo de ele, varsă destule pe banchetă, ceremonialul vînzătorului mut, România lui Barbur rămășița aceea de zăpadă, cute diapire de zăpadă în munți, ferite de ei după ce pămîntul tot s-a încălzit, vine după marfă și mușterii, Mihăiță doarme și tot s-a ales cu bricheta cu sclipiri ori pix și roș-albastre clipirile pe piept și mergi cu ele prin vagoane, toată bucuria vieții trăind-o, lucrarea pe atît de fragilă pe cît îi găsești alcătuirea, iese
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
victorian. E capul celor care se amuză să mă pună în încurcătură. De astă dată, îmi analizează întrebarea: „Foci? Mari? Foarte mari? În împrejurimi?“. Vreți să spuneți pe uscat? mă întreabă. S-o fi gândind la viermi, intervine unul din mușterii. Clienții cârciumii sunt întotdeauna aceiași, muncitori agricoli ieșiți la pensie, așa cred. De bună seamă, nici o femeie printre ei. Mă gândesc la foci, în mare. Cu toții scutură din cap, ursuz. — N-ai cum le vedea în mare, că doar stau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în care timp lustruiește lenevos tejgheaua. Tăcerea lui nu implică șovăială. — Da, sir. Acest sir are o rezonanță sarcastică, nicicum respectuoasă. — Ai auzit c-ar exista vreunul la Capul Shruff? — Nu, sir. — Un ce? Ce-a zis? Întreabă unul dintre mușterii. — Un poltergeist, îl lămurește domnul Arkwright. Ăsta-i un fel de... Nu reușește să se explice, așa încât intervin eu. — E vorba de un fel de strigoi care sparge obiectele din casă. — Un strigoi?... Urmează o tăcere semnificativă. — N-ați auzit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de la Capul Shruff, de pe „muntele“ meu, la vremea fluxului cu valuri înalte, și am reușit să ies cu bine din mare, deși plăcerea înotului mi-a fost adumbrită de oarecare temeri. Oricum, n-am de gând să mă înjosesc în fața mușteriilor de la „Leul Negru“, ducându-mă la „scăldătoarea pentru doamne“. Astăzi întreg cerul este acoperit de o ușoară peliculă de ceață, iar marea are o înfățișare argintie, înșelător docilă, de parcă undele compacte și-au pus în gând să lipăie peste stânci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
atâta explicație? Mă uit cu atenție la marea pleoștită de ploaie, dar nici o formă uriașă și încolăcită nu se mai înalță din ea. (Și nici foci.) În mod ciudat, m-am gândit mult mai târziu la ceea ce-au spus mușteriii de la „Leul Negru“ despre „viermi“. „Vierme“ e o denumire veche pentru dragon. Mă rog, locul începe să capete o coloratură puțin prea pitorească: dragoni, poltergeiști, chipuri ce se ivesc la fereastră. Și cât neastâmpăr îmi insuflă ploaia asta! Mi-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
într-o zi să vizitez deliciosul mic teatru din Londonderry, dar mi se părea mai plauzibilă ideea că n-o s-o fac. La „Leul Negru“ nu voiam să mă duc din pricina vecinătății cu Hartley, din pricina ostilității curioase și primejdioase a mușteriilor și din pricină că aș fi putut da peste Freddie Arkwright. Și-apoi, trebuia să păzesc telefonul. Căutarea unei arme însemna cel puțin o ocupație. Doamna Chorney lăsase în pod felurite unelte pe care le cercetasem la lumina zilei, dar în zadar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de aglomerație volubilă pe care ți-o dă un cimitir. A fost o ceremonie rigidă, lipsită de orice grație, executată în pripă de slujitorii însărcinați cu această treabă, care ne-au lăsat să așteptăm afară în timp ce se descotoroseau de alt „mușteriu“. Fără îndoială, graba meritorie a colonelului de a rezerva o „nișă“ pentru James s-a dovedit extrem de prudentă. A fost de față și medicul. A venit și Toby Ellesmere, care părea sincer îndurerat. Niciodată până atunci nu mă gândisem (și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
se înghesuia spre Piață... Orașul se afla într-o larmă înăbușită. Fără a vroi, pașii mă purtau singuri... La capătul străzii, în dreptul cârciumei, „La cucoșul tânăr”, din colț cu Ștefan cel Mare, mă pomenii luat de mulțime. Cârciuma gemea de mușterii... prinși în alt fel de vârtej, decât cel din Piață. O bună parte din mulțimea înghesuită pe străzile lăturalnice, rămase tăcută.. într-o tăcere grăitoare... într-o expectativă, parcă... Altă parte.. sub un simțământ de adâncă mâhnire, stătea neclintită și
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
pentru că În vreme de război nu este recomandabil a te cățăra Într’un pom, ci a te tupila la pământ dacă nu te poți băga Într’un tranșeu. Să mă apropii de final, dar nu Înainte de a mă adresa potențialilor mușterii ai florilor: Vreți un ceai de tei? Foarte bine. Dar vreți să Înghițiți și plumbul pe care, inevitabil, Îl acumulează teiul de pe marginea străzii, din benzina arsă de mașinile care s’au perindat pe sub el? Cam așa au degenerat Împărații
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
p’aci” <endnote id="(463)"/>. Mirosul de usturoi degajat de evreu a devenit un motiv literar, care nu putea să lipsească din anecdotele și snoavele populare. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, vânzătorul de mărunțișuri Cilibi Moise obișnuia să le spună mușteriilor : „Acum [când Îmi cereți marfă pe credit] o să-mi ziceți că miros a parfum și când voi veni să cer parale că put a usturoi” <endnote id="(649, p. 16)"/>. „Săracii jidanii noștri”, zice un cântecel popular moldovenesc, au „gura
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
a părăsi mai degrabă altarul pentru ca să se ducă la taraba crâșmei”. „[Acum] satul e sărăcit de jupânul Moisi - scrie Alecsandri - și jupânul Moisi vede fără entuziasm clădirea unei [noi] biserici, care e menită a-i smomi [= ademeni] o parte din mușterii” <endnote id="(881, pp. 228-232)"/>. Și retorica antisemită interbelică speculează pe tema opoziției dintre cele două „instituții centrale” ale satului. O caricatură din epocă reprezintă cârciuma lui Ștrul, plină de țărani români beți, peste drum de biserica pustie „În Dumineca
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Vasile Alecsandri vorbește despre „rachiul strâcat” care se consumă prin „crâșmele jidovești” <endnote id="(444, p. 91)"/>. Mai mult decât atât, Într- una din piesele sale, un personaj - evreu galițian, care ține o cârciumă lângă Iași - mărturisește că a vândut mușteriilor „rachiu misticat cu vitriol” <endnote id="(130, p. 314)"/>. Într-o altă piesă, Lipitorile satului, orândarul Moise vinde țăranilor o băutură alcătuită din „o parte rachiu și două apă amestecată cu vitriol” <endnote id="(427, VI, p. 466)"/>. Comen tând
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
a evreului „otrăvitor” și „murdar”, care bea el Însuși băuturi percepute ca fiind „spurcate” [= cușer]. 5. Evreul lăutar Trecând prin București În 1825, călătorul Robert Walsh nota cu indignare de reverend anglican : „Orașul este plin de cârciumi și, ca să ademenească mușteriii, fiecare ține un număr oarecare de femei, gata oricând să joace și să cânte la cel dintâi semn al clienților” <endnote id="(363, p. 171)"/>. Așa cum am văzut, Încă din 1743 domnitorul Constantin Mavrocordat a interzis ca „femei cârciumărițe, precum
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
propășirea artei la noi”. Rubrici: „Versuri”, „Proză”, „Articolul nostru”, „Notițe artistice”. Colaborează cu versuri: Ion Al-George (Hyperion), Corneliu Moldovanu, Victor Eftimiu, C. Râuleț, G. Gregorian, M. Demetriad, M. Săulescu, Oreste, C. Titus Stoika, Șerban Bascovici; cu proză - Nigrim, Liviu Rebreanu (Mușteriul); cu teatru - M. Sorbul (Poveste banală), Elena Văcărescu (Satana, în traducerea lui D. Nanu). Corneliu Moldovanu traduce un fragment din Polyeucte de Corneille. Versurile sunt în general de factură modernistă. Semnează portrete literare Corneliu Moldovanu. Alți colaboratori: Th. M. Stoenescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285462_a_286791]
-
bune. Nu se ține gunoiul la ușă, că nu se mărită fetele. Cînd e mort în casă, să se măture gunoiul de la ușă înspre fundul casei, ca să nu iasă gunoiul înaintea mortului; tot așa și la cîrciumă, pentru a avea mușterii. Gură Se crede că nu e bine a întrebuința pelincele unui copil ca obiele* sau altceva, că la din contra, se va auzi* copilului din gură. Copilul mic să nu se șteargă la gură cu cîrpe de la șezutul său, căci
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
mătură toată ziua prin casă. Noaptea nu se mătură casa. Dacă mătură o copilă casa și întrerupe măturatul, apoi se crede că ea va fi lăsată la mijlocul jocului. Cînd mături dugheana, să nu mături din fund spre ușă, că dai mușteriii afară; începe a mătura de la ușă și strînge într-un colț. în ziua de Ajunul Crăciunului se mătură casa ca să nu fie jivini tot anul. Aruncă mătura cu care ai măturat după mort. (Gh.F.C.) Să nu mături după apusul soarelui
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
să bei apă din șapte fîntîni, c-apoi almintrelea nu-ți trece. Mușcătura de cîne se vindecă dacă legăm peste rană un gologan de aramă de 1, 2, 5 ori 10 bani, puși după căutare, dați de stăpînul cu cînele. Mușteriu Ca să nu-ți plece mușteriul din prăvălie pînă nu va tîrgui, bate în prag sau sub prag o potcoavă de-a-ndăretele sau în toarsă invers, sau bate pe tejghea bani stricați. Cînd intri în o dugheană, dacă tîrîi picioarele, vei aduce
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
fîntîni, c-apoi almintrelea nu-ți trece. Mușcătura de cîne se vindecă dacă legăm peste rană un gologan de aramă de 1, 2, 5 ori 10 bani, puși după căutare, dați de stăpînul cu cînele. Mușteriu Ca să nu-ți plece mușteriul din prăvălie pînă nu va tîrgui, bate în prag sau sub prag o potcoavă de-a-ndăretele sau în toarsă invers, sau bate pe tejghea bani stricați. Cînd intri în o dugheană, dacă tîrîi picioarele, vei aduce noi mușterii, și dacă le
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
nu-ți plece mușteriul din prăvălie pînă nu va tîrgui, bate în prag sau sub prag o potcoavă de-a-ndăretele sau în toarsă invers, sau bate pe tejghea bani stricați. Cînd intri în o dugheană, dacă tîrîi picioarele, vei aduce noi mușterii, și dacă le tîrîi la ieșire, vei lua din mușterii. Muțenie Se crede că, dacă o femeie grea este întrebată ori de se află în acea poziție și neagă, copilul ce-l va naște nu va vorbi, nici umbla curînd
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
bate în prag sau sub prag o potcoavă de-a-ndăretele sau în toarsă invers, sau bate pe tejghea bani stricați. Cînd intri în o dugheană, dacă tîrîi picioarele, vei aduce noi mușterii, și dacă le tîrîi la ieșire, vei lua din mușterii. Muțenie Se crede că, dacă o femeie grea este întrebată ori de se află în acea poziție și neagă, copilul ce-l va naște nu va vorbi, nici umbla curînd. Femeia care știe că este însărcinată și nu spune cînd
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
el cu noroc, oamenii tre buie să deie mînile, care apoi să fie tăiete de-un al treilea. De Sf. Gheorghe cînd dai din casă, îți dai norocul. (Gh.F.C.) Potcoava găsită se bate deasupra ușii prăvăliei, că aduce noroc și mușterii. (Gh.F.C.) Tinerii cu păr alb au noroc. (Gh.F.C.) Noițele dacă sînt la mîna dreaptă sînt semn de noroc. (Gh.F.C.) Nuc Dacă cineva sădește nuci în grădină, cînd a ajunge nucul cît gîtul lui de gros moare. Se crede că dacă
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
a întâmplat să trec pe Strada Condeiului. Ce-o fi fost pe aici? Poate cineva, un arhivar, un notar de pe vremea când un știutor de carte, un "scriitor", instalat la o măsuță, mai spre piață, întocmea acte și scrisori pentru mușteriii care nu știau scrie și citi. Dar nu-i nici urmă de condei, nimic. Altfel l-aș lua, l-aș pune în buzunarul de la piept și aș scrie cu el. * Da, nu știu ce aș scrie cu acest condei... Nu știu ce aș mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
visează numai cai verzi pe pereți. Când audiența îi scade chiar sub limita iluzoriului, ciuciuveaua încearcă să-și ridice „ratingul” prin lovituri de presă cât Himalaya. Prinsă cu minciuna, piuie că nu a mințit cu intenție rea. În lipsă de mușterii, peste vară ciuciuveaua mi-a sărit la carotidă cu un comunicat mai tăios ca un brici suedez. Cică, după ce am constituit un „reper moral”, aș fi „dezertat moral” alegând să mă compromit. Întrebarea ar fi, dacă am fost un asemenea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
Nenumăratele voastre drumuri nu se putea să ocolească „Hanul Trei Sarmale”, unde erați atât de bine cunoscuți de Costache Luca hangiul și de coana Tinca hangița, care a dat nume și renume hanului cu cele trei sarmale puse pe masa mușteriilor, da’ sarmale nu șagă. Hangiul pirpiriu abia tăbârcea oalele cu vin vechi din pivnițele adânci. Eminescu, râzând tare, îi ieșea în cale, să-l ajute, pe când dumneata îl preveneai cu vorbele: „Ghinișor logofete să nu îmbeți păpădia”. Apoi, în timp ce dumneavoastră
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]