632 matches
-
ar sprijini pe o știință a omului. Socrate nu știe nimic; neștiind nimic, nu poate preda nimic; neputând preda nimic, nu recurge niciodată la memorie; nu știe nimic, dar spune asta în numele exigenței unei științe de ordin superior, care refuză multiplicitatea unor puncte de vedere parțiale. Arborele este simbolul cunoașterii despre care vorbește Socrate (despre arbore vorbea și Descartes. "Întreaga filosofie este asemenea unui arbore: rădăcini = metafizica, trunchiul = fizica, ramurile = celelalte - 3 principale științe: medicina, mecanica și morala"). Heidegger își punea
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
multiple: „cred că acest bărbat este divers și plin de cele mai multe feluri de a fi, e frumos și împestrițat, întocmai acelei cetăți”. Îndepărtarea de unitate este aici extremă, în măsura în care democrația, sub principiul libertății și al egalității, este o imagine a multiplicității, cum se exprimă Socrate, „de bazar”. Omul democratic, spre deosebire de cel oligarhic care era doar dedublat, este pur și simplu multiplu în sine. 3. Tirania este ultima treaptă a căderii din real. Specia dorinței tiranului depășește în întregime referința la real
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
în general. Este doar o demonstrație a faptului că trebuie aplicată o altă procedură. Să o urmărim însă pe cea folosită, încercând să identificăm alternativa. Criteriul împărțirii (diai/resij) este principiul unităților multiple definite. Acestea se opun în primul rând multiplicităților nedefinite, care sunt sau infinite, sau indefinite. Încălcarea lui invalidează împărțirea viețuitoarelor în oameni și animale sau a oamenilor în greci și barbari, deoarece partea rămasă, animalele sau barbarii, nu are nici o definiție pozitivă, rămânând indefinită, și, prin aceasta, nu
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
specie”. Prin intermediul regulii dihotomice și a referinței sale la raportul dintre parte și specie, și la cel dintre parte și întreg, se prezintă, de fapt, principiul ontologic care normează diviziunea: cel al raportului dintre unul-idee și multiplul, raport în care multiplicitatea își menține caracterul definit și determinat. Acestea sunt regulile metodei dihotomice, dar dihotomia, la rândul ei, este o reducție, iar una dintre cerințele oricărei proceduri discursive este să fie eficientă. Străinul ne avertizează la 287b-c că este dificil să se
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
după principiul reducției: trebuie divizat cât mai mult în cât mai puține părți („Căci trebuie să divizăm întotdeauna în numărul cel mai restrâns cu putință.”) Din cele analizate anterior putem deduce că există trei feluri de diviziune: 1) cea prin multiplicități nedefinite, considerată greșită și care suscită ironii și glume; 2) dihotomia mediană, marcată de reguli provizorii, aleatorii și aproximative; 3) diviziunea naturală prin număr minim de părți definite. Aceasta din urmă pare a fi idealul lui Platon și se aplică
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
model al ființei în general” (p. 198). În vârful acestei ierarhii se află Unul, principiul unificator în virtutea căruia tot ceea ce este poate fi înțeles sub specia unității. În egală măsură, trebuie să existe un principiu secund care să facă posibilă multiplicitatea (care, în ordinea experienței, e prima ce ne interpelează) și acesta e (cel pe care un limbaj modern l-ar defini ca fiind al reduplicării): Diada, pe care Platon o numește indefinită deoarece e principiul oricărei multiplicări. Combinarea Unului și
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
un limbaj modern l-ar defini ca fiind al reduplicării): Diada, pe care Platon o numește indefinită deoarece e principiul oricărei multiplicări. Combinarea Unului și a Diadei dă naștere numerelor (înțelese ca „arhetipuri ale oricărei dimensionalități” (p. 199), care generează multiplicitatea. Principiul în virtutea căruia unitatea subsumează multiplicitatea - o informează, îi dă formă - Platon îl desemnează ca Idee și o echivalează pe aceasta din urmă cu numărul. Până aici lucrurile au dimensiune principială și statică. Mișcarea apare la nivelul următor, o dată cu sufletul
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
ca fiind al reduplicării): Diada, pe care Platon o numește indefinită deoarece e principiul oricărei multiplicări. Combinarea Unului și a Diadei dă naștere numerelor (înțelese ca „arhetipuri ale oricărei dimensionalități” (p. 199), care generează multiplicitatea. Principiul în virtutea căruia unitatea subsumează multiplicitatea - o informează, îi dă formă - Platon îl desemnează ca Idee și o echivalează pe aceasta din urmă cu numărul. Până aici lucrurile au dimensiune principială și statică. Mișcarea apare la nivelul următor, o dată cu sufletul. Activitatea proprie acestuia este gândirea, iar
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
existența unei specii de arbore care n-ar trebui să fie prezentă la această altitudine, pe când un inginer silvic se va indigna că pădurea nu e bine păzită, fiind evidente multe tăieri clandestine de copaci. S-a putut deci constata multiplicitatea factorilor intervenind într-o percepție. Unii dintre ei trebuie neapărat luați în considerație când vom prezenta elevilor materiale intuitive (desen, planșe, aparate, mulaje sau imagini filmate). a. Două deficiențe principale se manifestă în percepția copiilor, cu atât mai accentuate cu
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
scrie Montaigne... Omul nu există. Cu mult înaintea lui Foucault, el susține evidența morții omului așa cum, înaintea lui, Diogene aruncase la picioarele preopinenților cocoșul jumulit... Dar această moarte a ideii de om nu e disociată de afirmarea existenței pluralității, a multiplicității, a diversității oamenilor. Montaigne recuză modelul, idealul tip, dar numai pentru a îndemna mai eficient la grija pentru realități terestre concrete, imanente, încarnate. Eseurile caută nu atât Omul - cu majusculă - cât ceea ce-l definește pe Michel de Montaigne în complexitatea
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Astfel, ligneux î„lemnoși”) și ignăs î„aprinși”) au niște litere în comun și prezintă o anumită omofonie, deși au semnificații total independente. La fel e și cu atomii: prea puțin numeroși pentru a constitui un alfabet, ei permit - grație multiplicității de înlănțuiri, întâlniri, mișcări, ordini, dispuneri, figuri - producerea diversității lumii, de la piatră la soare, de la pasăre la poet, de la cețuri la ocean. Natura, la Lucrețiu, este acest imens poem al elanului vital scris cu o mână de particule elementare, nu
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
națională - coexistă cu războaie etnice generate de ură, războaie criminale conduse de bande și organizații paramilitare, toate acestea ieșind de sub controlul strict al statului sau implicând intervenția forțelor străine în faza de tranziție de la război propriu-zis la lupta cu criminalitatea. Multiplicitatea obiectivelor și rolurilor pe care militarii trebuie să le joace este ilustrată de o adevărată explozie a noilor misiuni: operațiuni militare, supraveghere aeriană, recunoaștere, intervenție umanitară, operațiuni de menținere a păcii, dar și reconstrucția post-conflict. Roluri noi sunt asumate de
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
de militari în tentativa de a sprijini organele de menținere a ordinii în: combaterea traficului de droguri, sprijin pentru protecția refugiaților, impunerea păcii, asistență umanitară în caz de dezastre naturale, asistență ecologică, antiterorism etc. (Andreas și Price, 2001, p. 46). Multiplicitatea scopurilor ce se preconizează a fi atinse prin intermediul instrumentelor militare fac ca victoriile strict militare să fie neconcludente, fără a mai oferi satisfacție pe plan politic sau social, așa cum s-a demonstrat din plin în cazul conflictelor din Cecenia, Afganistan
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
subiectului multiplu. Așadar ceea ce aduce nou postmodernismul nu e fenomenul În sine, amorsat În modernitate, ci acceptarea lui senină, necrispată. Sanda Cordoș: Eu, când separ modernismul și postmodernismul, ca să rămânem la acest nivel al discuției, constat că o conștiință a multiplicității, a fragmentarității, a alterității duse până Într-un plan extrem al ființei umane, există și În modernism, și În postmodernism. În modernism ea e asociată cu o conștiință convulsivă, care trăiește angoasat această fărâmițare, În postmodernism apare tendința omului de
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
ar fi zis Kant), cu totul și cu totul al meu, este imaginația cu adevărat și actual productivă. Pusă, la Kant, sub legislația sau a categoriilor a priori, sau a conceptelor empirice (și ele universale), imaginația trebuie să readucă În multiplicitatea reală a subiecților o imagine-comună-a-lumii. Lăsată, dimpotrivă, să asculte de un telos care Îi e propriu, la Humboldt, ea nu poate, firesc, să determine o Înțelegere rațională, ci - eventual - o consonanță (afectiv) productivă, acea Înflăcărare a imaginației prin imaginație care
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
în volumul al treilea din Critice, Tudor Vianu publică articolul Revizuire critică (8/1916), în care susține că la Macedonski se remarcă „nu prețiozitate de formă, ci forma superioară, prin rigoarea cu care controlează elementele formale ale versului și prin multiplicitatea ritmului”. Vianu mai semnează și câteva cronici dramatice. Un spațiu important este dedicat cronicilor dramatice, de artă plastică și muzicală, în cadrul cărora G. Marius, de exemplu, laudă strădaniile lui George Enescu pentru promovarea Operei Române (10/1916). În afara traducerilor din
FACLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286934_a_288263]
-
de prejudecăți, dar răzvrătit continuu, sărind cu iuțeală de la o atitudine la alta, și totdeauna tolerat în nestatornicie printr-o bună credință care se simte, N. Iorga apare masiv privit de departe, prin numărul uriaș de tomuri scrise și prin multiplicitatea preocupărilor. Totuși imensa operă e ocupată mai mult cu personalitatea și omul va trăi mai ales la modul eroilor din istorii și în măsura în care va fi evocat. Istoricului i se aduc învinuiri din ce în ce mai vehemente, în fond de puțină importanță. Este foarte
IORGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287605_a_288934]
-
Lume în disoluție, Psihastenie, Transgresiune, Alchimie erotică, Panaceu ș.a. Diverse influențe moderniste, de la Mallarmé la Ion Barbu, obsesia pentru neologisme și un limbaj voit dificil, împrumutat din sfera științelor exacte, conturează o arhitectură lirică adesea complicată, de multe ori artificioasă: „Multiplicitate fără importanță,/ inventariată crud și integral,/ umple aureola declinului central:/ Plan suprapus și propriu, sleit în circumstanță” (Relaxare). Uneori din noianul acesta eclectic răzbate câte un vers ce învederează lirism autentic, ca în Primăvară: „Și primăvara asta mă cheamă spre
ROSCA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289371_a_290700]
-
același timp un personaj caracterizat prin unicitate. El detronează toți idolii tradiționali „spre a‑i convinge pe ceilalți că el este Dumnezeu” (25, 1). Până la cea de‑a două venire a lui Isus, acțiunea diavolului este diversă, contorsionată, complicată. Varietatea, multiplicitatea, caracterul pestriț (Β≅4648∴∀) constituie apanajul oricărei acțiuni demonice/eretice (ereziile se dovedesc false învățături tocmai prin caracterul lor multiplu și adesea ireconciliabil). Plină de pete, așadar, pestriță, este și pielea leopardului din viziunea lui Daniel (AH, V, 33, 4
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de care se folosește chiar, atunci când este nevoie. În cazul Com. Mt. însă, el construiește un edificiu speculativ, în care întregul Weltanschauung al alexandrinului se reflectă în maniera cea mai completă, ca într‑o structură fractală. Am spus unicitate și multiplicitate. Nu trebuie să pierdem totuși din vedere disimetria sistemului. Cristos este uerum et unum uerbum vestit de‑a lungul timpului printr‑o multitudine de profeți autentici. Anticristul nu este însă unic, ci multiplu. Există tot atâția anticriști câți ereziarhi (Marcion
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
redusă la”) schema metodologică subiect/obiect. Înțelegerea formelor obiectivate ale existenței umane presupune o conștiință fatal subiectivă a identității, care traversează, în dinamica aceluiași impuls, atât subiectul, cât și obiectul, selectând evenimentele conform idiosincraziilor unei structuri psihice date și suprapunând multiplicitatea aspectelor eterogene ale exteriorului și interiorului într-o unitate indivizibilă, lipsită de corespondent în lumea naturală. De aceea, spre deosebire de explicare - proprie științelor naturii -, comprehensiunea - definitorie pentru domeniile spiritului - are ca obiect întotdeauna ceva individual, propunându-și să identifice particularitățile „trăirii
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
care alternarea vocilor narative - scrisorile doamnei T. / amintirile lui Fred Vasilescu, scrisorile lui Ladima / comentariile, zgomotoase ale Emiliei, interioare ale lui Fred, însoțite, toate, de observații și disertații teoretice ale autorului- conferă operei un dinamism de natură centrifugă, amintind de multiplicitatea perspectivală și secvențialitatea arhitectonică din Legăturile primejdioase. Numai că, în vreme ce scrierea lui Laclos poartă pecetea unor tipare retorice recunoscute și acceptate - pe care autorul, în aparență absent, le folosește pentru a conduce din umbră acțiunea -, romanul lui P. afirmă preeminența
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
penetrantă a vitalității, însemnele și limitele de demarcație ale paradigmelor retorice consacrate. De aceea, mai degrabă decât analizate ca romane, piese de teatru sau poeme - în sensul generic-convențional al ideii de „carte” -, scrierile lui P. își dezvăluie pluralismele conceptuale și multiplicitățile semnificante atunci când sunt citite, postmodern, ca „texte”. (O asemenea lectură nu poate decât să lase deoparte, ca inutile, eforturile clasicizante ale unei părți semnificative a criticii românești postbelice, lansate în „desanturi” de recuperare a „calapoadelor” literare neglijate de autor, operații
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
parte, apar analize tot mai articulate caredezvoltă punctul de vedere al claselor și grupurilor sociale oprimate și marginalizate: clasa muncitoare, țărănimea, persoane fără calificare profesională, imigranți, tineri, bătrâni, femei. Analiza sociologică poate face abstracție cu greu, la ora actuală, de multiplicitatea perspectivelor. Când se analizează căile de perfecționare a întreprinderilor capitaliste, punctele de vedere ale patronatului și ale muncitorilor sunt tot mai mult distinse cu grijă. În ultimele două decenii, în sociologia occidentală se poate remarca un proces de cristalizare progresivă
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
nimicuri au fost găsite importante...!” Preocupat de aceeași problemă a generației - subiect ce face carieră în perioada interbelică -, Grigore Popa, în articolul Peisaj ardelean, publicat tot în cel dintâi număr, depistează în istoria culturală recentă trei generații care ar ilustra „multiplicitatea de fețe ale Ardealului cultural de azi”. Prima generație, cea antebelică, iluminată de angajarea în înfăptuirea idealului național, rămăsese - în viziunea autorului - la mentalitatea de dinainte de război, cantonată într-un militantism steril. Cea de-a doua, care „și-a făcut
PAGINI LITERARE-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288615_a_289944]