616 matches
-
din urmă, nu a liderului grupului tânăr, inteligent, (Cațavencu), ci a ramolitului Dandanache. Tipătescu exclamă dezamăgit: „Ce lume! ce lume! ce lume!...”. Trahanache, În replică - la distanță -, constată detașat afectiv: „Așa e lumea, n-ai ce-i face...”. Adică răul mundan e imuabil și nu stă În puterea unui biet muritor s-o Îndrepte. Bâlciul politic al capitalei de județ antrenează răsturnări neașteptate de situație. Important e că, la sfârșit, toată lumea e mulțumită. O formă a lumii ca circ ori
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
nu este altceva decât o firavă oglindire a scoaterii din ascuns, a înfățișării radicale care urmează să vină într-un fnal indeterminabil, interpretul fiind un pelerin ce poartă însemnele ochiului divin în raza căruia se va înfățișa, întru final, totalitatea mundană și pilonii săi tainici. Acest pelerin încearcă să descifreze scrisoarea divină către om spre a dărui înfățișând sensuri ale profunzimilor ei. Și fiecare cuvânt pe care îl deschide lăsând să erupă la vedere temeiul său teluric constituie poate o treaptă
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
derivă lăuntrică. Mă încearcă sentimentul unei pierderi, unei rătăciri a propriei conștiințe. Evenimentul întâlnirii cu suferindul îmi proiectează sufletul departe de aria controlului rațional al inserării în cotidian, în ritmul vieții de zi cu zi. Trăiesc un moment de iraționalitate mundană. Lumea banal-agitată din jurul meu pare a se prăbuși, a se topi sub flama unei incinerări violent apărute. Șocul cu tente de supra-uimire mă scoate și îndepărtează de axa firescului viețuirii în cetatea umană, mă deviază de la parcursul rațional liniștit prestabilit
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
în paradigma rostirii aramaice, evoluția de la statutul de formulă prin care era solicitat ajutorul Divinității la cel de pronunțare a laudei, a prea-măririi, a slăvirii Divinității. Pe lângă cei care erau motivați și îndemnați să exclame acest cuvânt din motivații strict mundane, cum ar fi cele social-politice, au existat, desigur, și participanți care credeau în sosirea unui eliberator din negura decadenței spirituale, unui mântuitor ce ar redeschide porțile edenice ferecate în clipa de blestem a întovărășirii dintre ființa adamică și demon. Acești
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
Ei au rostit Osana! Bine este cuvântat cel ce vine în numele Domnului! din mijlocul tensiunii credinței lor, credință ce le-a impus desprinderea de talazurile agitațiilor terestre. Ei rostesc această exclamație plutind mistic peste mulțimea celorlalți interesați, doar din perspectiva mundană, de apariția cristică. În această plutire, se ridică aproape de ființele angelice, fiind eliberați, pentru o clipă delirică, de greutatea viețuirii întru corporalitate. Aducând slavă Divinității, pe care o recunosc în prezența lui Hristos, ei mărturisesc din văzduhul în care s-
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
și blasfemiilor rostuite de cei pe care îi însoțește dintotdeauna. În noaptea decadenței umane, el își poartă răscrucea dintre urcușul spre înălțimi edenice și coborârea în avataruri de infern. Surd la zumzetul istoric uman și mut în a răspunde insultei mundane, pășeșete pe lespezile propriului coridor asemeni zeului ce este mai prezent în propria absență. Generându-și acea sferă ce-l înconjoară, Divinitate în transcendent și imanent deopotrivă, se așează pe cruce și se stinge precum o stea înainte de explozia întru
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
întunecări ale omului. Brusc, survine un cataclism premergător apariției apoaliptice Divine și judecății finale impuse de autoritatea absolută a acesteia. Lumea din care fac parte se fragmentează precum o statuie izbită violent de suprafețele unui material dur. Sfâșierea fulgeră totalitatea mundană care se despică în nesfârșite segmente dezordonate precum o pânză supusă exercitării unor forțe de întindere nestăvilite. De-compoziția ce survine aici anulează reperele și statutele curente ale vieții mele cotidiene. Axiomatica ce părea inviolabilă este topită în sensul că
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
să mă asemăn cu lumea angrenată în devastatorul conflict, încep să fiu precum umbra orfană și progresiv disipată a unui trecut întru pace ce se îngroapă în uitare deplină. Mă contopesc, astfel, cu vidul întunecat în care s-a preschimbat mundanul sub damnarea apocaliptică și îmi pierd, alături de ceilalți semeni atinși de ireversibila malformare, verticalitatea. Mă prăbușesc în prăpastia ce am devenit și sunt așezat orizontal precum utopica linia a orizontului denumit fățarnic victorie. Așa, poziționat întru orizontalitate, mă despart de
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
cea de-a treia versiune apocaliptică, să presupunem că sunt, deasemenea, un membru optimist al unei societății plină de încredere în sine. Viciul domnește sub aparența libertății, iar progresul fără axiomatica iubirii se dorește a fi reperul fundamental pentru dinamica mundană. Lumea funcționează eficient-mașinal, fără situaționarea în problematic, ființa umană nu își mai ridică probleme, ci doar ecuații ce trebuie rezolvate puctual, fără apelul la alt tip de considerente, cum ar fi cele de ordin moral. În mijlocul acestei dinamici în care
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
a acestuia. Ei trâmbițează și totul tace cu excepția omului decadent care vociferează și palpită întru viciu pe suprafața terestră privită acum cu mânia ochiului divin. Și această trâmbițare apelează, spre a le descătușa, energiile devastatoare ce stau să coboare peste mundanul omului viciat și se adresează cosmosului, celorlalți îngeri, aleșilor și demonilor, dar nu adunării umane ignorante, incapabile de a mai acționa întru propria salvare ultimă. Această adunare hipnotizată de narcozele demonice va auzi, privi și resimți doar efectele teribile ale
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
Babilonul, asemeni altor nume invocate, reprezintă desigur un simbol ce trimite, indică, conduce semantic. Astfel, plecându-se de la evocarea anticei cetăți caldeene de pe Eufrat în care iudeii biblici au fost aduși ca robi, se intenționează aducerea în prim-plan a mundanului omenirii decadente, a cotidianității profane în care omenii cetăților au uitat Divinitatea și s-au dăruit deschiderilor demonice. Despre acest mundan decadent rostește vocea angelică, în continuarea textului Apocalipsei: "A căzut Babilonul!" (Apocalipsa 14.8) Și eul meu, cu rădăcinile
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
caldeene de pe Eufrat în care iudeii biblici au fost aduși ca robi, se intenționează aducerea în prim-plan a mundanului omenirii decadente, a cotidianității profane în care omenii cetăților au uitat Divinitatea și s-au dăruit deschiderilor demonice. Despre acest mundan decadent rostește vocea angelică, în continuarea textului Apocalipsei: "A căzut Babilonul!" (Apocalipsa 14.8) Și eul meu, cu rădăcinile coborâte în infern după însemnarea cu semnul fiarei, se află în mijlocul acestei universale cetăți și se prăbușește împreună cu gigantica ei structură
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
iubesc și a găsi oricare dintre răspunsuri înseamnă să aplici peste demersul mărturisirii de iubire o matriță, o formă artificială, un imperativ exterior ce încearcă să încarcereze această sublimă confesiune, forțându-i apariția prin ancorarea sa într-un segment temporal mundan determinat. Acceptând și aplicând un astfel de act, mărturisirea te iubesc va surveni întotdeauna prea devreme sau prea târziu, dar niciodată la timp. Acest la timp semnifică, de fapt, temporalitatea specială iubirii și a confesiunii sale, acea breșă, sincopă deschisă
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
și a confesiunii sale, acea breșă, sincopă deschisă prin succesiunea timpului cotidianității de zi cu zi. Astfel, apariția mărturisirii deplin-revelatorie te iubesc nu poate fi dictată de considerente exterioare tensiunii din care izvorăște, nu trebuie condiționată de o anumită dată mundană din viitor. Ea survine de la sine, adică fiind adusă la suprafață de vibrațiile lăuntricului, ca exponent rostitor al acestora. Momentul ei deține un temporal inedit în sensul neinserării în fluxul temporal al mundaneității. Dimpotrivă, ea îl punctează pe acesta perforator
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
în afara apogeului propriei iubiri asemeni unui orator ce nu înțelege deplin ponderea, însemnătatea cuvintelor sale. Astfel, dacă mărturisirea te iubesc nu este piscul unui aisberg reprezentat de trăirea interioară și șoapta lăuntrică te iubesc atunci sensul ei este captiv efemerului mundan, nu deține temporalul iubirii, vine și pleacă fulgurant din exterioritate, nereflectând culminația unei iubiri lăuntrice, explozia de prea-plin a acesteia. Prin urmare, chiar atunci când iubești autentic pe cineva nu este totul să-i spui te iubesc, ci să fi suficient
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
detestabil al suferințelor mele, iar solitudinea în doi se re-schimbă în solitudinea mea, dar o solitudine ce acum nu se împacă cu orizonturile lumii, ci dorește anihilarea acestora. Cucerit de revolta neputințelor mele doresc, deși mă aflu în continuare în afara mundanului, sub spectrul extra-cotidian al îndrăgostirii devenită acum dramatică, ca odată cu amurgul iubirii mele să cadă implacabil cortina de neant peste acest mundan detestabil. Acum nu cer ca semenii să-mi înțeleagă delirul, să-mi fie consubstanțiali în actul îndurării de
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
orizonturile lumii, ci dorește anihilarea acestora. Cucerit de revolta neputințelor mele doresc, deși mă aflu în continuare în afara mundanului, sub spectrul extra-cotidian al îndrăgostirii devenită acum dramatică, ca odată cu amurgul iubirii mele să cadă implacabil cortina de neant peste acest mundan detestabil. Acum nu cer ca semenii să-mi înțeleagă delirul, să-mi fie consubstanțiali în actul îndurării de martir a sfredelirii sufletului de către sadismele erosului, ci vreau să îmi ancorez stingerea de un vid ce exclude superficialitățile lumescului și ale
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
sau asemeni alpinistului ce și-a investit certitudinea vieții și ocolișul morții în împletiri din fire trainice precum curajul său de om al stâncii sfidând, din suspensie, genunea. Îndrăgostirea este un vis în mijlocul vieții. Timpul special survine punctând timpul cotidianității mundane. Când sunt îndrăgostit și mărturisirea te iubesc pleacă din lăuntricul meu spre ființa adorată, iubirea ce-mi aparține poate fi acceptată sublimându-se sau poate fi refuzată, preschimbându-se în ura cu sevele extrase din solurile erosului. În ambele situaționări
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
îndrăgostirii iubind sau urând pe fondul aceluiași amor dominant. Însă, precum orice experiență onirică, și acest vis, unul dintre cele mai nobile pentru destinul adamic, se va spulbera într-un final neîndurător. Va fi re-conectarea conștiinței mele la fluxul temporalității mundane de zi cu zi, la pasul materialității spre disoluția și absorbția întru moarte. Pierdut printre aștrii amorului mi-am uitat trupul ce-mi atârna precum o povară anatemică. Dar el nu mi-a uitat conștiința și atunci o va cheama
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
lacrimar din trăsăturile sale precum ceara unor caste lumânări așezate în temple de mâni sanctificate. Când voi coborâ, din nou, printre fluviile ce duc într-un final spre morminte, aceste temple îmi vor apărea ca fiind pustii. Sub norii timpului mundan, voi observa cum vor fi înlocuite iubirea de altădată cu respectul reciproc, ura neputinței întru eros cu sentimentul resemnării, iar armonia fizionomiei de primăvară cu seceta aridelor trăsături ale îmbătrânirii. Atunci, voi privi, din mijlocul efemerității ce preschimbă totul în
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
aspectul dual al operei de artă). Precum am aratat, Blake susține că toate cărțile sale profetice sunt compuse în Paradis și că el nu este decât un simplu scrib. Rezultă de aici că opera de artă există înaintea transcrierii ei mundane, fapt care proiectează o aură de inutilitate asupra întregului proces de creație 150. Totuși, cărțile pe care noi, exegeții, le avem la dispoziție conțin numeroase omisiuni, ștersături, repetiții, care demonstrează că actul lor de creație nu ține de arbitrariul Divinității
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
infinită și divină, care materializează o autentică pax messianica. Unificarea mistica aduce cu sine salvarea, iar șaga separării se oprește aici. Creația, care constituie, după cum am văzut deja, o prelungire a unei erori ontologice (diviziunea primordială), ia sfârșit, de vreme ce existența mundana este transmutata, integral, în Eternitate: "All Human Forms identified even Tree Metal Earth & Stone. all / Human Forms identified, living going forth & returning wearied / Into the Planetary lives of Years Months Days & Hours reposing / And then Awaking into his Bosom în
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
se opresc și sting lumină 21. În continuare, Ieronim va aprinde și stinge lumina de mai multe ori, repetiție care subliniază o anumita mecanicitate bergsoniana. Înaintarea este întreruptă de incidentul ușii care scârțâie. Eliade se grăbește să ne dea explicația mundana și în același timp cu iz burlesc: "[P.D.] se împiedică de o frânghie pe care nu o putuse vedea și, [P.M.] rezemându-se, ca să nu cadă, de un dulap, [P.M.] una din uși se deschise încet, scârțâind prelung, ca un
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
este singurul care poate cuprinde esența lumii (Vorbe din flori). Se ajunge astfel la tema esențială a poeziei lui N. - dorul de veșnicie, „harul nălucit”, „suferința nezăcută”, care îl îndeamnă mereu să caute în lume ceea ce nu pare că aparține mundanului: „Vorbă cu vorbă rup din neființă / Câte-o fărâmă de lumină caldă / În care sufletu-mi tânjind se scaldă / Bolnav de-o nezăcută, suferință”. Locul după care tânjește sufletul poetului, „spațiul nespațial” unde dorește să se regăsească este eternitatea, neființa
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288456_a_289785]
-
întoarcă în neîngrădirea și în veșnicia ei. Insula Furtuna s-ar fi putut numi Insula, The Island. Insula din piesă este, într-adevăr, mai mult decât locul exclusiv de desfășurare a acțiunii, ea îi este esențială piesei atât ca spațiu mundan, ca ipostază a insularității, cât și ca spațiu magic, ca loc de interferență a două nivele de realitate fără a căror coalescență magicul ar rămâne fie pur artificiu exterior, fie o stare de lucruri fără raport cu întregul lumii și
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]