501 matches
-
să călătorim pe tot felul de mari și în tot felul de țări, dincolo de graniță timpului. Și el, timpul, era în văzduh, ca și noi. Toate ni se trăgeau de la Naum. La un moment dat, aproape simțeam că el este nălucire, un abur, un duh. După 1989, a căpătat trup. Întîi l-am văzut și l-am ascultat la Timișoara, la o întîlnire cu scriitori și tineri filologi. Pe Liggia mi-au descoperit-o simțurile antrenate în astfel de treburi. Nu
Robinson e singur singur by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4076_a_5401]
-
sînt Hamlet, Don Quijote sau Ivan Karamazov. Acum omul e alungat în el însuși și intră în pielea unui energumen care își spune sieși monologul dorit, dialogînd la nesfîrșit cu propriile fantasme: Hamlet cu fantoma, Ivan cu diavolul și Don Quijote cu nălucirile lui. Și cum monologul se petrece într-un teren care, subiectiv fiind, nu poate fi epuizat de definiții, el este un dialog care se mișcă în „domeniul nedefinit” al intimității. Și cum nedefinitul poate uneori să fi înțeles ca infinit
Domeniul nedefinit by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4165_a_5490]
-
Își fac treaba, mai ales cand sunt susținute cu proptele simțite până în inima oaselor. Ce am avut de văzut am văzut, ce am avut de auzit am auzit...dinspre briza depărtărilor înaripate cu priviri în deșert. Nu sunt atrasă de năluciri. Sunt însetată de apropieri pe sensul giratoriu al fericirii. Știu că în evoluția stelelor, lumini apar, dispar înghițite de trecere. Sunt vindecată de umbre, m-am oblojit cu razele în care îmi hrănesc trezirea. Așa că aștept să văd ce mai
ZÂMBETUL ZILEI de IULIA DRAGOMIR în ediţia nr. 1725 din 21 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/373781_a_375110]
-
de înaltă, de elaborată, încât își disimulează integral mijloacele, procedeele, lăsând la vedere, și în viguroasă acțiune, numai efectele. Ca urmare, la un prim contact cu textul, ceea ce frapează este referențialitatea cvasi-absolută, netrucată, mai exact spus: exhibarea aparenței - în fond, nălucirea ei (“...realitatea cea mai ireală”, Avionul). Îi succedă încadrarea acesteia în convențiile literaturii, apoi identificarea referinței cu semnul, apoi subminarea și disoluția semnului, apoi întrezărirea iluziei, apoi nimicirea eului obiectiv și a celui subiectiv, apoi revelația neantului și (eventual) a
IOANA BORCHIN SAU REMINISCENŢA PARADISULUI PIERDUT de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1802 din 07 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/342686_a_344015]
-
A fost de ajuns că mi-ai răsărit dinaintea privirilor doar câteva clipe preafrumoasă regină a sufletului meu anul trecut în cetatea Caracorum, în timpul marii sărbători creștine a Paștelui și mi-ai răpit inima domniță, apoi ai dispărut ca o nălucire, luând-o cu tine. Te-am căutat cu disperare zile la rând și nu am mai avut fericirea să te regăsesc. Începusem să cred că erai o apariție născută din visele mele, însă la sfârșitul serbărilor am avut norocul de
VIS ALB (POVESTE) de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2158 din 27 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384298_a_385627]
-
o cerne E-atâta revărsat de alb pe ramuri și aș vrea Să-l iau cu mine până-n vis dacă-aș putea. Copacii seculari stau drepți, ca împărații Sunt păzitorii seculari ai încercatei nații Sunt frații noștri vegetali, nu-s nălucire Înamorați de cer, înveșmântați în strălucire. Dinspre zenit, lumina toarce raze albe, lin Le răsfiră - botează văzduhul cu preaplin De armonie, duh binecuvântat, dezlegător Căi răsucite, fabuloase, așternne iubirilor. Prietenul meu vântul - dinspre munte aduce Mulțimi de glasuri împletite-n
SUB CERUL DACIEI de ELENA ARMENESCU în ediţia nr. 1509 din 17 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382421_a_383750]
-
o deplâng, căci vorba-i îmi atinge nu doar urechea, ci și sufletul... Înaintea lui, cinismul purtat drept platoșă amar de vreme începe să cedeze... Și totuși... o strângere de inimă... Vocea lui! Seamănă cu-a prietenului meu imaginar, paznicul nălucirilor de copil mai răsărit și de adolescentă, care-mi fusese frate și sfătuitor în ceasuri de nehotărâre... Al lui e glasul! Fără nici o îndoială! Îl recunosc! Prieten ivit din odinioară... Tu?! Ești chiar aievea?! Prins într-altă vârstă?! Dar cum
SECRETUL LUI SENECA de ANGELA DINA în ediţia nr. 2046 din 07 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/382527_a_383856]
-
Nedea Publicat în: Ediția nr. 2064 din 25 august 2016 Toate Articolele Autorului Sunt desfrunzită-n mine scurmă corbii după o vulpe albă ce mă latră. Înveșmântați stau șchiopii și cu orbii în mantia luminii egolatră. Sunt dezbrăcată de-orice nălucire ce-mi strepezește-n glumă, trei molari. Din firul ierbii scot o abolire a unor diastolici armăsari. Mă chinuie o foame de neverde și-o sete de imberbi și solidari, Păianjeni ațâțați de bezna verde a iazului mustind în premolari
DESFRUNZIRE de MARIOARA NEDEA în ediţia nr. 2064 din 25 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/383848_a_385177]
-
cuvinte, dincolo de el sunt eu, cuibărită-n freamătul simțirii, pe țărmul cocorilor răniți de timp. E atât de îngust hotarul dintre răsărit și apus, dintre leagăn și bocet... ți-aud neputința de-a înfrânge răscolirea adâncului să nu-mi tulbure nălucirea tomnatică a unui dor rămas neîmplinit. în răgazul dintre două gânduri amare, mic sălaș peste care se țese iubirea noastră aduni fragile lumini din umbre să-mi redai surâsul până când o primăvară indiferentă își va fi vărsat prea plinul de
ÎN RĂGAZUL DINTRE DOUĂ GÂNDURI de AGAFIA DRĂGAN în ediţia nr. 1971 din 24 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/383568_a_384897]
-
Articolele Autorului Omagiu lui Drumeș, care trăiește printre noi ! Ne-ai scris "Capcana", "Rămășagul" Ai scris și "Schițe" și "Nuvele" Colaborări la "Dimineața" La "Rampa", cu "Sfântul Părere" O vreme pe la "Editura...", Ne-ai scris de dragoste și dans De năluciri și de neveste Și-o "Invitație la vals !" De curse, cai și echitații, De-o crimă, soțul liniștit, " Elevul Dima dintr-a șaptea", Cu multă sete, le-am citit ! "Gândirea", "Ape revărsate" "Iancu Jianu" și invenții "Și "Povestiri adevărate" Le-
ZIUA ŞCOLII MIHAIL DRUMEŞ 26 NOV. de PAULIAN BUICESCU în ediţia nr. 1792 din 27 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383102_a_384431]
-
Își suflă nasul În șorț prin fața muzeului satului elevii se plimbă de mînă sărutul se ascunde după ureche un trening albastru aleargă „se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge și muzele că vor rămîne amăgitoare năluciri“ parcă spun rugăciuni profane aici păgînismul capătă o aură creștină mă aflu Într-un Hyde Park bizantin trăiască libertatea kitschului jos lanțurile bunului gust sînt un pigmeu cu un inel de alamă În nas am descoperit În sfîrșit ceva care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
apăru în gând. Îmbrăcat în hainele lui deschise la culoare și cu părul zburlit, bătrânul nu spunea nimic. Îl privea încruntat, întinzându-i toiagul de care n-ar fi trebuit să se despartă niciodată. Știa că nu-i decât o nălucire, moșul era mort și îngropat de mai bine de o săptămână. Chiar el îi răscolise mormântul cu trei zile mai devreme. De ce îl dezgropase? Ca să ia toiagul, singura armă cu care putea ține în frâu vâlva. Se lăsă din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
În vin; orice altceva erau Înșelăciuni de magicieni cu firele lor nevăzute, Minunea era un dat al creștinilor, și chiar printre creștini, doar pentru aceia cu o credință tare ca piatra, așa cum fusese a Lui. Șovăitor pe moment, temîndu-se de nălucire, căci ce altceva putea fi decît o nălucire a simțurilor, o magie de saltimbanc egiptean, se frecă la ochi, apoi Își aruncă privirea În locul unde mai Înainte se aflase (și unde ar fi trebuit deci și acum să se afle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cu firele lor nevăzute, Minunea era un dat al creștinilor, și chiar printre creștini, doar pentru aceia cu o credință tare ca piatra, așa cum fusese a Lui. Șovăitor pe moment, temîndu-se de nălucire, căci ce altceva putea fi decît o nălucire a simțurilor, o magie de saltimbanc egiptean, se frecă la ochi, apoi Își aruncă privirea În locul unde mai Înainte se aflase (și unde ar fi trebuit deci și acum să se afle) Simon numit Făcătorul de Minuni. Numai că el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
firească Între sfinți, să nu poată Înțelege mulțimea) următoarea rugă: „Tată Atotstăpînitor, carele ești În ceruri, vino În ajutorul simțurilor mele Înșelate de vedenia pămînteană, dă ochilor mei vedere pătrunzătoare și minții mele ascuțime, ca să mă pot lepăda de vedenia nălucirii, ca să rămîn neclintit În credința Ta și În iubirea mea față de Fiul Tău, MÎntuitorul. Amin!“ Iar Dumnezeu Îi zise: „Urmează-mi sfatul. Oh, credinciosule. Spune-i mulțimii că puterea credinței e mai presus decît vedenia simțurilor, vorbește-le răspicat, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
seamă. Mulțimea zăcea cu capetele plecate În colb, precum oile pe arșiță, la umbra tufelor. Petru strigă iar la ei: „Popor samarinean, ascultă la mine ce-ți spun“. CÎțiva Întoarseră capul, Îndeosebi orbii. „Ați văzut ce-ați văzut, sînteți victimele nălucirii simțurilor voastre, ale acestui magician și fachir care s-a inițiat În Egipt...“ „S-a ținut de cuvînt“, zise Sofia. „PÎnă număr la zece“, stărui Petru, neluînd-o În seamă, „trupul său se va prăvăli pe pămîntul pe care-l defăimează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
se Învîrtoșau În cuget, În Închipuire, frămîntînd lutul din care ele fuseseră zămislite, Încît aproape nu mai avea cum desluși două femei, două vise, ci doar una singură, pe Priska lui cu ochi migdalați, pe Priska de acum și dintotdeauna, nălucirea ei Îl umplea de bucurie și parcă Îl Întrema, Îndeajuns să-l dezmeticească din oda somnului, dar nu Îndeajuns să-i miște mădularele sleite, și se Înfiora de gîndurile sale, de cum răsucea firul amintirilor, care-i redeșteptau toate cele petrecute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
slava Domnului, preoți, copii și ei trei, Dionisie, Malhus și cuviosul păstor Ioan, cîntau Într-o simțire psalmi Întru slava lui IIisus Nazarineanul, Făcătorul de Minuni și MÎntuitorul. Și dacă și ăsta fusese vis? Și dacă și ăsta era o nălucire, dacă se aflau deja la porțile raiului? Era oare capătul coșmarului și al nălucilor sau era mîntuirea lor? Îi privea cu inima strînsă, tot așa cum și ei Îi priveau din logii pe cei trei. Și el le văzu, În pîlpîirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ciocnindu-se sfredelitor și năprasnic, apoi tot mai domol și mai depărtat, zgomotul dispărînd Într-un ecou al cărui sunet nu Înceta, ci se stingea, căci nu atingea străfundurile de nepătruns, ca și cugetul lor treaz-ațipit. Poate era vis ori nălucire a cugetului său ațipit, un vis al trupului său păgîn, ori poate trimis de strămoșii săi păgîni, idolatrii lunii, ai lunii pline, ai străbunilor care acum Îl chemau. Afară era de bună seamă lună plină sau poate lună nouă, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
nici a miei, nici a cireadă, albă cireadă cerească păscînd, ci doar a fuioare de lînă albă plutind pe mareea azurie a bolții cerului, atît cît ochiul să nu se Îndoiască de albastrul cerului, atît cît sufletul să nu aibă năluciri. Ci aceea era cu siguranță lumina zilei lui Dumnezeu, căci aceea fusese cu siguranță lumina senină a cerului ori poate mîntuirea lui; dar dacă o fi tot vis? Străluminarea de care-și ferea ochii pînă n-avea să iasă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cu o blîndă desfătare care venea din trecutele trăiri ale sufletului său, vise depărtate ce-i biciuiau ochii ca o văpaie, ca aripile pîrlite ale Îngerilor, Încît el va Închide ochii strîns, dureros de strîns, iată, nu de beznă și năluciri, ci de preaplinul luminii; dar le desluși felurimea de după pleoapele temeinic trase, căci În cuget, la frunte, de după țeastă, chiar Între ochi, chiar În miezul văzului, pîlpîiau rotocoale roșiatice, roșiatice și sinelii, și vineții, și gălbui și verzulii, și iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pleoapele temeinic trase, căci În cuget, la frunte, de după țeastă, chiar Între ochi, chiar În miezul văzului, pîlpîiau rotocoale roșiatice, roșiatice și sinelii, și vineții, și gălbui și verzulii, și iarăși rumenii, care, de bună seamă, tot lumină era, nicidecum nălucire, sau poate doar nălucire, vedenie, oricum era lumină! 11. Dar vai, dacă nu era un vis, o nălucire a trupului, o nălucire a văzului, nălucirea lunaticului care nesocotește hotarul, despărțitura dintre noapte și lună, stavila dintre zori și clarul lunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
În cuget, la frunte, de după țeastă, chiar Între ochi, chiar În miezul văzului, pîlpîiau rotocoale roșiatice, roșiatice și sinelii, și vineții, și gălbui și verzulii, și iarăși rumenii, care, de bună seamă, tot lumină era, nicidecum nălucire, sau poate doar nălucire, vedenie, oricum era lumină! 11. Dar vai, dacă nu era un vis, o nălucire a trupului, o nălucire a văzului, nălucirea lunaticului care nesocotește hotarul, despărțitura dintre noapte și lună, stavila dintre zori și clarul lunii, iar el sărise drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
rotocoale roșiatice, roșiatice și sinelii, și vineții, și gălbui și verzulii, și iarăși rumenii, care, de bună seamă, tot lumină era, nicidecum nălucire, sau poate doar nălucire, vedenie, oricum era lumină! 11. Dar vai, dacă nu era un vis, o nălucire a trupului, o nălucire a văzului, nălucirea lunaticului care nesocotește hotarul, despărțitura dintre noapte și lună, stavila dintre zori și clarul lunii, iar el sărise drept În ziuă, În lumina răsăritului, a soarelui, eternă divinitate care se tot Înfruntă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
sinelii, și vineții, și gălbui și verzulii, și iarăși rumenii, care, de bună seamă, tot lumină era, nicidecum nălucire, sau poate doar nălucire, vedenie, oricum era lumină! 11. Dar vai, dacă nu era un vis, o nălucire a trupului, o nălucire a văzului, nălucirea lunaticului care nesocotește hotarul, despărțitura dintre noapte și lună, stavila dintre zori și clarul lunii, iar el sărise drept În ziuă, În lumina răsăritului, a soarelui, eternă divinitate care se tot Înfruntă cu zeița Lunii, anume să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]