1,621 matches
-
Lucruri care se-ntîmplă degeaba - bolnavii discută despre aviație, o muribundă primește, de la iubitul plecat pe oceane, "piei tăbăcite de animale mici și sălbatice" (p. 61), dar care au rostul de-a distrage atenția, de-a da un viitor scurt și năpădit de planuri unor suflete care-și cerșesc de la trupuri fiecare oră, de-a tăia o lucarnă în peretele vizuinii. Rezistența măruntă ("ești un erou în felul d-tale" - p. 75), demnitatea șifonată a unei ființe hiperexpuse ("eram pe ciment, dîrdîiam
Viața în sepia by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7212_a_8537]
-
disprețuitor, "poporul de jos", Abisinia. }ara evlaviei ortodoxe, atît de departe de neamul ei. Etiopia de necucerit. Abisinia, aleasă, de bună seamă, pentru abisul pe care-l cheamă numele ei. O geografie de scriitor, și de explorator, deopotrivă, exactă, dar năpădită de impresii, pe care le simți în spatele textului de jurnal de călătorie scris și pentru alții. Lucru care se vede și-n punerea-mpreună a tehnicelor hărți cu fizionomii de bătrîne, de copii, privindu-te din poze și exprimîndu-i, într-
Alb-negru by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8798_a_10123]
-
Șed la umbra mea ca Robinson pe insula pustie. Mă aflu pe o cergă "n mijlocul unei pășuni de la marginea satului Babe, la poalele muntelui Kosmaj. Deasupra mea pe o padină se află un bunker german vechi din anul 1943. Năpădit de lăstăriș și jneapăn. Lângă mine șade soția mea Liza Swift și camaradul meu de școală Teodor Ilio Ce"ljar. Nostim, fiindcă-l cheamă ca pe un pictor din secolul al XVIII-lea. Teodor se uită la Liza cu o
Celelalt trup - Milorad PavicMantra by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/8898_a_10223]
-
perversă bovaricei sale partenere de dialog, un zâmbet sardonic îi lucește pe chipul poetului, alteori, luat de valul confesiunii, se scufundă în dulci melancolii, dar cel mai adesea nu face decât să lovească precipitat tastele calculatorului pentru a nu fi năpădit de ploaia de mesaje ale interlocutoarei. Inevitabil, după o vreme, sufletele corespondenților ajung să se deschidă și o devastatoare iubire se înfiripă. Câte interlocutoare, atâtea iubiri, pentru că în spațiul virtual necazurile fiziologice dispar, aspectul fizic trece pe planul doi, singurele
Amintiri, lecturi şi vise by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9888_a_11213]
-
străduiesc și nu izbutesc niciodată pe deplin a se actualiza): "Un iz e, totdeauna, de ceva... Un iz de izmă; sau de izbă, - de izbă cu pămînt pe jos. O izbă fără izbăvire, pradă vizibilei izbeliști. Un iz de izbă năpădită de buruienile grădinii,-n care se uscă pătlăgeaua, tomata, roșia, paradaisa. Un paradis de care-i sigur că se alege paradiciul. Pătlăgeaua e pătlagină, acum, paradaisa s-a părăginit" (Iz). De la registrul indigen se trece, reminiscență a compensatoarei reverii simboliste
Dureroasa caligrafie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9052_a_10377]
-
piatră sub un copac răvășit, cât să se înalțe și puțină iarbă ici-colo - am gândul că ploaia e cea care împarte viața. Acolo jos, unde orașul băltește între aceste coaste, duc o viață frumoasă. Ochii prind amploarea trunchiului și vântul năpădește printre frunze. Cyborg dă restart și natura freamătă sub electricitate. Marte Am mers și eu, și soarele pe o muzică de Lax. Dintr-o mașină neagră, suflul lor deasupra noastră - vâlva și căldura. Întreg orașul era un lac de benzină
Destulã pace pentru un rãzboi by Laurenþiu Ion () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1355_a_2884]
-
simte trăind într-o "imensă lume în ruină, în care unele ziduri continuă să stea în picioare, în care multe subzistă putrede și sinistre, cele mai multe însă zac deja la pămînt, destul de pitorești - unde au existat vreodată ruine mai frumoase? - și năpădite de ierburi mari și mici". Un simptom al crizei e reprezentat de prăbușirea credinței, de "moartea lui Dumnezeu", centru al unei puteri superioare puterii statale, deoarece a fost înălțată pe spiritualitate. însă religia continuă a viețui măcar în subliminalul gînditorului
Profil Nietzsche (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9519_a_10844]
-
sau spre apus, spre mare sau spre soare, mânați parcă de gândul că pe țărmul umed al Franței se poate trăi. Fata le dădea bani, mai degrabă decât mâncare (căci bani avea mai mulți), iar ei plecau, pășind pe cărarea năpădită de buruieni spre râu. Nicăieri nu se putea vorbi de stabilitate, iar la conac mai puțin ca oriunde. Și totuși bătrâna Mangeot și fiica ei aveau un puternic sentiment de proprietate. La Paris, Madame Mangeot avusese un mic magazin în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
înflorit. Pe costișa din preajma intrării în pădure se întindea covorul de iarbă înhorbotat cu flori ce râdeau spre cer cu ochii larg deschiși...Pescarii împătimiți ședeau înșiruiți pe malul bălții din vale, aruncând undițele cu gesturi profesionale... In stufărișul ce năpădea balta, viața păsăretului se scurgea între o strigare, un crâmpei de cântec, o fâlfâire din aripi sau o scurtă adăstare pe un fir de trestie. Si totul începea de la capăt, într-o riguroasă repetiție...Pe deasupra trecea o boare de vânt
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
plan cu minuție. Dimineața, când ajunse acasă, mărturisi că avusese o gardă grea, din cauza mai multor cazuri care ceruseră o intervenție promptă, și că se simte obosit. S-a așezat în pat și a adormit. Vise cu animale grotești îi năpădiră somnul cu intenția de a-l devora, încât dimineața s-a trezit mai obosoit decât se culcase. Simona, după ce primi formele de externare, privi cu grijă de jur împrejur, cercetă noptiera, se uită sub saltea, sub pernă; nu voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
negăsindu-și locul. Părinții îi apărură ca două stane de piatră. Tatăl nu se putu abține: Deci asta era! Un copil! Un copil, repetă mai mult pentru sine decât pentru cei de față. Și nemaiputându-și înfrâna gândurile ce-l năpădiră, urmă întunecat: uite ce am crescut noi, Maria! Uită-te și tu și spune-mi dacă asta e fata noastră! Tatăl Simonei era vădit iritat pentru că, după fiecare rostire, făcea o pauză, adunând cu greu silabele în cuvinte ce exprimau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
Radu, după ce scăpă din mâinile furioase ale mamei lui, ștergându-și lacrimile care nu-și mai opreau izvorul, i se adresă acesteia: Mămico, mămică, repetă el, vreau să-ți spun ceva... și-și înghiți alt șuvoi de lacrimi care-i năpădiseră fața. Spune puiule, replică Simona oarecum domolită, îmbunată, spune: Mămico, făcu o pauză, apoi reluă: mămico, să știi, să știi... că-mi pare foarte rău că te-am cunoscut! O țintui apoi cu o privire în care se citea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
până și ultima rază de lumină a lunii. Înfricoșat peste măsură, Anton făcu lumină în antreu și, întorcându-se în poziția pe care o cunoștea atât de bine, adică cu fața spre oglindă, păli. Un șuvoi de sudoare rece îl năpădi pe loc, văzând o siluetă fantomatică, lugubră și diformă, în locul prietenului său de suflet, ce până nu demult era atât de prezent acolo. Totul îi juca pe dinaintea ochilor. Silueta era una cu totul neomenească, supradimensionată și mișcătoare, adică tremurătoare, întocmai
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
ani, se întorcea seara acasă înfometat și obosit, iar frații mai mari îi mai dădeau încă ordine de muncă. Se ascundea, sărmanul, pe unde putea, ca să nu fie văzut de ei și își plângea amarul. Își amintea, cum odată îl năpădiseră păduchii și nu era nimeni ca să-l ajute să scape de ei, dacă nu era mama, cine putea avea grijă de bietul copil? Se ducea, sărmanul, într-o râpă, ca să nu-l vadă nimeni și, singurel, cu mâinuțele căuta păduchii
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
să nu treacă pe lângă el. Totul părăsit, urât și distrus. Doar urmă se mai cunoaștea, unde a fost gard și unde a fost poartă. Casa, care era odată cea mai mândră din sat, abia se mai ținea să nu cadă, năpădită de buruieni până la prag. Via cea aducătoare de bani mulți era acum abandonată și îmburuienită. Totul era trist, dar cel mai cumplit era că în acea tristețe, părea că se aude un urlet care te înspăimânta. Ce se întâmplase? Nimeni
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
lumină. Rafira îl mângâie continuu pe Vișinel, dar ochii nu se dezlipiră o clipă de chipul lui Mihăiță, întrebându-se în sinea ei: o fi acesta băiatul meu adevărat? Mihăiță trăia la rândul său o dramă ce avea să i năpădească sufletul cu nenumărate întrebări al căror răspuns nu avea de unde să le ia, cel puțin deocamdată. * Ina mai încercă să aducă vorba că s-ar cuveni să mai chibzuiască cu toții, să mai discute, să găsească o soluție prin care s-
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
de teama care nu-l părăsise de o bună bucată de timp, de a nu fi răpit de țigani. Spre a fi în siguranță, trase și zăvorul. * Alex fu nevoit să facă drumul de întoarcere din tabăra țiganilor dezamăgit, pustiit, năpădit de întrebări, împresurat de un noian de gânduri. Când îl văzu însă pe Vișinel, chipul i se lumină. Copilul părea un rătăcit, un nimeni la răscruce de drumuri și, dacă se gândea bine, și de viață. Se apropie de el
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
De când ne-a mărturisit că vrea să se însoare, nu-mi intru în fire, mă simt mai plină de griji, dacă poți să mă crezi! Tu nu? Mă gândesc tot timpul, nu la noi, ci la bietul băiat. Îl vor năpădi grijile prea devreme. - Fiecare om are un timp al său pentru bucurii, pentru griji, pentru necazuri. Acum este probabil scris în destinul său că i-a venit vremea să se însoare. Vezi tu vreun semn rău în asta? - E bine
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
Vrei să fii soția mea!? Dar Alex avea ceva enigmatic în tot ce făcea: În discreția vorbelor, în gesturi și chiar în zâmbetul lui, care nu avea întotdeauna aceeași coloratură și consistență. Se prea poate să fi fost și el năpădit de gânduri și întrebări. E deosebit de dificil însă să pătrunzi în sufletul unui om, mai ales dacă lipsește o punte. Și totuși... ce aștepta? Mai exista oare cineva ce intrase pe porțile inimii sale cu sau fără vrerea lui, și
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
strivite toate visele, nădejdile, întreaga ființă. - Hai, hai nu plânge, și mama lipind-o de ea, îi șterse câteva lacrimi care alergau în neștire pe obraz. Ea căută apoi o batistă și o sfătui să-și șteargă șiroirile care-i năpădiseră obrazul. Batista se udă în câteva clipe; apoi continuă: - Ce poate fi atât de grav încât să nu mai poți să-ți stăvilești lacrimile? - Mă simt de parcă mi s-a scurs tot sângele din vene, nu mai am nici un pic
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
și se îndreptară spre sala de nașteri. Timp de mai multe ore, până la venirea pe lume a noului născut, cele două asistente se îngrijiră de femeia care trecea prin cele mai cumplite chinuri; îi ștergeau pe rând fața și fruntea năpădită de o transpirație bogată, încercând cu vorbe îndulcite s-o încurajeze și spunându-i mereu: - Încă puțin, încă puțin și veți scăpa. În acest timp, cele două colege nu avură răgazul necesar să mai discute despre problema rămasă suspendată în
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
în fața televizorului. Toți îl invidiau pe Cristi și nimeni nu putea să-l condamne că se uită la desene. Pe la nouă sosiră câțiva prieteni de-ai unchiului și întrebară cum e. Mătușa Aura vru să le spună ceva, dar o năpădiră lacrimile și se duse la bucătărie. Nu îndrăznirăm să scoatem un sunet, ne uitam doar după ea, cum netezește fața de masă cu ambele mâini înainte să iasă. În timp ce prietenii erau înștiințați de ultimele schimbări, se auzi claxonul unei mașini
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
poate la munte, i-ar aduce o restabilire a stării generale și i-ar readuce pofta de viață. Olga găsea ca soluție salvatoare să fugă, să se ascundă în ea ca nimeni să nu-i poată vedea fața și sufletul năpădit de multele neliniști care-i măcinau întreaga ființă. Timp de aproape două săptămâni, după această discuție, Ina n-o mai întâlni pe Olga. Nu-și putea imagina ce se întâmplase. Află curând însă, întâmplător, că aceasta plecase în concediu, la
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
gard, gândindu-se la climatul existent sub acoperișul acestei case doar cu un an înainte. Ca într-un vis frumos, își amintea cum în curtea ei erau pomi înfloriți, trandafiri, regina nopții și multe alte flori preferate. Acum curtea era năpădită de buruieni, ceea ce o făcea să se întrebe retoric: Unde o fi gospodarul? De ce o părăsise? Olgăi i se părea atât de departe familia fondată pe dragoste și bună înțelegere. Victor nu mai era Victor. Se irita din te miri
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
Te voi ține la curent privind viața mea, trista mea viață, numai așa vei prețui fericirea ce ți-a fost dată: să ai un soț ca Alex și un copil normal, ca Mihăiță. Te îmbrățișează cu toată căldura sufletului ei năpădit de atâtea încercări ale vieții, care nu știu când și dacă se vor termina vreodată... Olga Ina puse scrisoarea pe noptieră, cu gândul ca seara, înainte de culcare, să o recitească. Trebuia să vină Alex la masă, Mihăiță de la școală și
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]