235 matches
-
călește gerul“, iar Ariel, în ceasurile sale bune, proclamă că oricând e gata: „să zbor, să-not, să trec prin foc, să călăresc pe nori“. Și, într-un rând, tot Ariel îi amintește, vorbind de golful în care adăpostise corabia napolitană: „în golful cel adânc din care, / În crucea nopții, m-ai trismis s-aduc / Din furtunoasele Bermude rouă“. De bună seamă rouă pentru operații magice, dar de alt ordin decât cele la care se deda defuncta Sycorax („V-ajungă roua
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
și intransigență științifică folosită în cazul culturilor populare țărănești, de culturile populare urbane. Este de neconceput, de exemplu, un studiu precum cel dedicat de Lévi-Strauss unor mici popoare sălbatice - izolate și pure - despre poporul din Napoli. Impuritatea „structurilor” culturii populare napolitane este menită să descurajeze un structuralist care, evident, nu iubește istoria cu confuzia sa. Odată ce a identificat „structurile” unei societăți în perfecțiunea lor, el și-a epuizat setea de reordonare a cognoscibilului. „Structurile” culturii populare napolitane nu pot fi reduse
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
Impuritatea „structurilor” culturii populare napolitane este menită să descurajeze un structuralist care, evident, nu iubește istoria cu confuzia sa. Odată ce a identificat „structurile” unei societăți în perfecțiunea lor, el și-a epuizat setea de reordonare a cognoscibilului. „Structurile” culturii populare napolitane nu pot fi reduse la nici o perfecțiune. Un mic popor închis de milenii sau secole în codurile sale trăiește încă, în accepțiunea etnologilor, in illo tempore; nu are stratificări; convenționalizarea, de altfel foarte rigidă, a relațiilor sociale are un singur
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
industriale și, mai ales, consumismul, ce a impus noi modele umane, au instituit cu vechile culturi populare o relație complet nouă și deci revoluționară în cadrul universului capitalist. Acum doi ani, pe o tarabă din Porta Portese 1, un vânzător ambulant napolitan a vândut niște „hârțoage vechi” unui cumpărător cult. Vânzătorii ambulanți care vin de la Napoli la Porta Portese aparțin încă, în limitele posibilului, vechii culturi populare: în mintea lor, conexiunea gândurilor, judecăților, evaluărilor, relațiilor sociale se supune unor reguli cărora burghezul
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
din secolul al XVII-lea și îndeosebi în ultimele decenii. În orice caz, relația dintre vânzătorul ambulant de la Porta Portese și cumpărătorul cult se arată a fi întru totul tipică: este vorba despre cumpărarea-vânzarea unui bun de proveniență ambiguă. Pungașul napolitan va fi rămas cu siguranță convins că l-a „tras pe sfoară” pe cumpărătorul „fraier” care se interesează de „hârțoage vechi”; iar cumpărătorul va fi rămas satisfăcut atât de achiziția excepțională, cât și de faptul că s-a comportat cinstit
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
fără să mai lase loc și pentru altceva. Fundalul este cel al unui Napoli burghez și cult (biblioteci, cafenele, teatre, editori, golful văzut prin ochii „alienați” ai unui aloglot). Se simte puternic și acel parfum exotic ce deosebește cultura burgheză napolitană de cultura burgheză italiană: un internaționalism istoric al său, relațiile directe cu Franța și Germania etc. Sunt suficiente cele câteva citări rafinate pe care Siciliano le face din poezia lui Di Giacomo în prefața sa, ca să te determine s-o
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
citări rafinate pe care Siciliano le face din poezia lui Di Giacomo în prefața sa, ca să te determine s-o citești într-o lumină nouă. Adevărata „structură primară” a acestei poezii este relația dintre burghezul Di Giacomo și cultura populară napolitană, cultă în stratul său cel mai de sus, singurul loc în care era posibil conflictul, aparent erotic, de clasă. Ingenuitatea și puritatea lui Di Giacomo sunt uimitor de mimetice: dar ele imită un model inventat. În realitate, toată lumea sa populară
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
care cultura clasei dominante este în curs de a-și încredința valorile culturii clasei dominate, iar aceasta este în curs de a și le însuși. Transsubstanțierea încă n-a avut loc. Prin urmare, la Di Giacomo nu există descrierea „subdezvoltării” napolitane și a culturii sale „sălbatice”. O astfel de descriere există, în schimb, măcar în parte, la Ferdinando Russo 1, poet mai discontinuu, dar nu mai puțin mare decât Di Giacomo. Ferdinando Russo a înfăptuit acea coborâre în infern (infernul „subdezvoltării
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
este vorba despre glorii folclorice. În fața napolitanilor săraci, el se comportă ca un entomolog ce vorbește glumeț despre obiceiurile insectelor, antropomorfizându-le. Pe de altă parte, un motiv recurent al acestor pagini ale sale este cel de a compara cultura populară napolitană cu cultura sălbatică a popoarelor exotice. Și, în afara oricărui principiu de valoare, un asemenea punct de plecare era în linii mari corect. His fretus, cu multă modestie și voioșie, Abele De Blasio acumulează în cărțile sale - cu multe repetiții - un
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
el, era „ireal”: chiar dacă acesta din urmă reprezenta, în realitate, mersul logic al istoriei. Răsturnarea de perspectivă a napolitanului care vede lumea din interiorul universului său real, dar anistoric este un eșec al istoriei. Dacă n-ar fi astfel, lumea napolitană populară n-ar fi putut să aibă o asemenea vitalitate și un asemenea prestigiu, încât să se prezinte de-a dreptul ca o alternativă îngrozitoare: chiar și astăzi, când alternativa este monopolizată de „conștiința de clasă” proletară, ce detestă lumpenproletariatele
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
de relații cu puterea au rămas neschimbate. Iar epoca revoluționară a consumismului, care a răsturnat și a schimbat din rădăcini relațiile dintre cultura centralizată a puterii și culturile populare, nu a făcut decât să „izoleze” și mai mult universul popular napolitan. (...) Tempo, 22 februarie 1974 Biserica, penisurile și vaginele 1tc "Biserica, penisurile și vaginele1" Biserica nu poate fi decât reacționară: Biserica nu poate fi decât de partea puterii; Biserica nu poate decât să accepte regulile autoritare și formale ale conviețuirii; Biserica
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
călește gerul“, iar Ariel, în ceasurile sale bune, proclamă că oricând e gata: „să zbor, să-not, să trec prin foc, să călăresc pe nori“. Și, într-un rând, tot Ariel îi amintește, vorbind de golful în care adăpostise corabia napolitană: „în golful cel adânc din care, / În crucea nopții, m-ai trismis s-aduc / Din furtunoasele Bermude rouă“. De bună seamă rouă pentru operații magice, dar de alt ordin decât cele la care se deda defuncta Sycorax („V-ajungă roua
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
este un cristal semiprețios cu o structură chimică variabilă, un silicat complex de aluminiu și bor, prezintă frecvent fenomenul de pleocroism, adică schimbarea culorii în funcție de direcția de observare? ... Ideea lunetei i-a venit pentru prima dată unui om de știință napolitan din secolul al XVI-lea, Giambattista della Porta, care a îmbinat două lentile pentru a apropia obiectele îndepărtate? ... Cel care a realizat luneta ce mărea de 32 de ori a fost realizată de marele om de știință toscan Galileo Galilei
CALEIDOSCOP DE OPTICĂ by DELLIA-RAISSA FORŢU () [Corola-publishinghouse/Science/486_a_748]
-
europene, deschiderea revistei se manifestă, la nivel național, prin alegerea colaboratorilor și prin varietatea domeniilor cărora le erau dedicate rubricile: filosofie, religie, arta, politica, pedagogie, economie.84 Printre literații care se apropiaseră de revista se numărau Benedetto Croce cu cercul napolitan, Casați ce aducea cu sine grupul modernist de la Milano, Slataper purtător al influentelor triestine, Boine, Amendola, Papini (director al revistei în perioada 1912-1914), Soffici, Salvemini, Serra, leopardistul Giuseppe De Robertis și alții. Coagularea domeniilor mai sus numite, precum și varietatea inerentă
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
imediat recunoscut de către prinți, inclusiv de regele Franței, Carol al V-lea. Dar gafele sale și caracterul despotic vor permite adversarilor săi să pună în discuție o alegere obținută sub amenințarea gloatei. În septembrie 1378, refugiați la Fondi, pe teritoriu napolitan, cardinalii reuniți în Sfîntul Colegiu, hotărăsc să anuleze alegerea lui Urban al VI-lea și să îl desemneze drept înlocuitor pe francezul Robert de Geneve, care, luîndu-și numele de Clement al VII-lea și neputînd să se instaleze pe scaunul
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
Tom și Samuel au devenit negrii, iar prezicătoarea, o negresa. Ca să pună capac la toate, Romă era suficient de apropiată de Neapole pentru că Verdi să și poată permite să-și bage nasul în afacerile Teatrului Sân Carlo și ale cenzurii napolitane. A existat un numar de dispute cu cenzură din Romă, dar în final Verdi a simțit că libretul, nu numai că n-a pierdut mare lucru prin noua relocație, dar chiar a câștigat prin caracterul exotic pe care il exercita
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
poveste cu fratele mort la 74, eu îs ultimul din opt, 69, în fiecare zi la ștrand la Geoagiu, ape termale, întorsul fînului dintre porumburi, Aiud blocul în blocul blocurilor cu lemn de expresie omagiu pe martirii închisorii, soarele galben napolitan, bătrîna din Gura Arieșului, țara rarefiată în construct cultural, Luduș/Marosludos personalul spre Lechința Bistrița Nord, personalul de Războieni două vagoane suficiente și în general Ardealul funcțional pe bun simț, luna Bogata Mureșului, tînărul răspunde pe românește, căpița prinsă cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
Originea acestei asocieri semantice Între denominația sifilisului și francez sau, mai corect spus, Între denominația sifilisului și un anumit grup etnic, poate fi plasată În Europa Apuseană. În secolul al XVI-lea, boala este numită „rău spaniol” la italieni, „rău napolitan” la francezi, „rău francez” În nordul Europei, iar de aici va trece, probabil, În spațiul germanic și maghiar. Pe de o parte, se poate aprecia că aceste denumiri jalonează pur și simplu traiectul geografic al răspândirii flagelului, de la spanioli și
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
Cipariu remarcă și „fețele oamenilor și a muierilor”, tipurile antropologice „clasic” și „longobardic”, predominarea ochilor negri față de cei „vineți” etc.. Canonicul blăjean anunță perspectiva lui Codru Drăgușanu XE "Codru Drăgușanu" , care consacră pagini Întregi psihologiei și comportamentului italienilor, portretizează lazzaronii napolitani și briganzii romagnoli, uneori cu simpatie și umor, adesea cu accente critice. Drăgușanu merge Însă oarecum la suprafața lucrurilor, nefiind interesat de căutarea unor explicații ale comportamentului italian, atras, În special, de culoarea locală și de pitorescul celor văzute. 7
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
face În mod direct cu atitudinile propriu-zis politice ale peregrinului ardelean. La nivelul convingerilor ideologice, Drăgușanu pare a se mișca pe alte coordonate, deconcertante pentru un spirit radical, dar mult mai consonante cu ideologia moderată a intelectualității ardelene. Regimul bourbonic napolitan i se pare a fi „un blând și părintesc absolutism, cum e mai potrivit pentru popoarele europene nemature”. Observația denotă, dincolo de o lejeritate ce țin de psihologia lipsită de crispări a lui Drăgușanu, concepții politice suficient de conservatoare. O mai
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
de gravitație, centru care glisează către nordul Franței, unde se afirmă mai ales Thibaud IV, conte de Champagne și autor al unei opere în întregime consacrate iubirii, și Adam din Halle, poet stabilit la început la Arras, apoi la curtea napolitană a lui Carol de Anjou, căruia îi datorăm frumoase motete și rondeluri, ca și cîteva prime încercări de teatru medieval (Jeu de Ia Feuillée, Jeu de Marion). Semn al timpurilor, relativul declin al literaturii curtenești este însoțit, în secolul al
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
vârful de iridium inuzabil, capabilă să scrie tot binele și tot răul despre morți și despre vii, printre care: Emil Isac sau delirul egocentric al scriitorului; Ramiro Ortiz sau seriosul și ridicolul unui profesor de lirică medievală și cu temperament napolitan; Mihail Sorbul sau enigma celulei noastre creatoare; Adrian Maniu sau poetul anarhic acomodat cu lumea și cu vremurile; dacă geniul literar al scriitorilor evrei este creator sau numai asimilator; Ion Trivale, exponentul literaturii noastre de tradiție autohtonă; F. Aderca, exponentul
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
și aspira gazul merelor putrede; Milton creia cu capul răsturnat în fotoliu; Rousseau medita, în soarele amiezii, cu capul gol. Mozart găsi celebra sa cantată din Don Juan dintr-o dată, după ce văzu o portocală, care-i aminti o arie populară napolitană, auzită cu cinci ani mai-nainte. Dickens se întrista de soarta eroilor săi; Kleist, după ce sfârși o tragedie, începu a plânge strigând: A murit! Schiller era emoționat de aventurile personagiilor sale, ca și cum ar fi fost adevăruri. Artistul spune ceia ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Sa d. Chiggi, un tip tânăr cu înfățișare de locotenent. Îl aveam la stânga. La dreapta am avut pe un Sig. Pellegrini, napolitan, un om vioi și destul de plăcut, care mi-a vorbit de unele asemănări de limbă între română și napolitană. Le știam de la Castaldi 5: mama sora tata frate sogra etc. Ex. Sa d. Chiggi a vorbit de buna stare a populației din anume părți ale Italiei, care mânâncă foarte bine, consumă multe paseri, taie porci și-i prepară acasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
bucată muzicală pentru unul sau două instrumente, alcătuită din trei sau patru părți, deosebite între ele ca structură, tonalitate, ritm etc., dar care se completează într.o succesiune logică și unitară. SONATINA- sonata de proporții mai mici. TARANTELA- dans popular napolitan, executat într-un ritm viu. TOCCATA- piesă muzicală de virtuozitate pentru un instrument sau pentru orchestră, având un ritm sacadat. UVERTURAcompoziție muzicală pentru orchestră, concepută ca introducere la o operă, la un oratoriu, la o suită instrumentală etc. sau ca
PROBE DE EVALUARE LA EDUCAȚIA MUZICALĂ by Marinela Bugeac () [Corola-publishinghouse/Science/91589_a_93185]