328 matches
-
general al Asociației Criticii Dramatice și Muzicale, iar în 1934 participă alături de Maria Filotti și I. M. Sadoveanu la Congresul internațional de teatru de la Moscova. Însemnările de călătorie din URSS, ca și cele din Spania, Portugalia și Cehoslovacia conțin vioaie narații de tip reportericesc, uneori cu o abilă tehnică a reorganizării elementului senzațional. SCRIERI: Balcicul în artă, București, 1931; Jean-Louis Forain, București, 1931; Plastica anului. 1930-1932, I-III, București, 1933; Giovanni Schiavoni, București, 1939; Gh. Asachi, București, 1957; Pallady, București, 1958
BLAZIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285761_a_287090]
-
biologici - coexistența contrariilor, a principiilor cosmologice (căci astea sunt femeie și bărbat) în divinitate” (87, p. 100 ; 88, p. 421). Desigur, modelul propus (ca și cele care îi vor urma) simplifică și schematizează o complexă ecuație (cu n variabile) a narației mitice. În scopuri așa-zis didactice, îl accept ca atare. Cuplul Iason-Medeea întruchipează poate cel mai bine acest model eroic al mentalității mitice. Numai cu ajutorul magicienei Medeea reușește Iason - tipic erou războinic - să înjuge (lege) fioroșii tauri de aramă și
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
dramatică. Prin compararea narațiunii (care poate fi intermediată) cu drama (care nu poate fi intermediată), punctul central al discuției despre acest aspect a devenit întrebarea dacă absența unui narator personal(izat) mai cu seamă acestuia i-a fost recunoscută intermedierea narației tulbură iluzia cititorului. Cerinței unui Friedrich Spielhagen și a susținătorilor săi legate de obiectivitatea, mai precis de nemedierea reprezentării inclusiv în roman, i s-a opus Käte Friedemann încă din 1910, prin observația că intermedierea narațiunii nu este în niciun
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
actul narativ, un act care pare să fie subminat deopotrivă de asocierea liberă a conștiinței naratorului și de bunăstarea sau disconfortul fizic ale acestuia 14. Romanul Ulise al lui James Joyce aparține, la rîndul său, acestei tradiții a defamiliarizării actului narației. Acest lucru este subliniat mai cu seamă în interpretarea structuralistă pe care Robert Scholes o face romanului lui Joyce: "Citindu-l, aflăm cum trebuie să-l citim"; cu alte cuvinte, pe măsură ce încercăm să înțelegem forma neobișnuită pe care intermedierea a
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
acuitate a percepției, care observă", așa cum modurile în care este definit naratorul personalizat sînt, în ansamblu, doar niște "pseudodescrieri metaforice uneori mai adecvate, alteori mai puțin adecvate"43. Hamburger îl înlocuiește pe naratorul personalizat prin conceptul de "funcție narativă": "Actul narației [...] este o funcție prin care persoanele, lucrurile, întîmplările etc. narate sînt create, funcția narativă [...]. Poetul narativ nu este un subiect enunțiativ, el nu narează despre persoane și lucruri, ci, mai degrabă, narează aceste persoane și lucruri [...]. Între cel care narează
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
este faptul că acestea nu narează 78. În terminologia mea, aceasta înseamnă că ele relatează o poveste fără intermediere, adică în mod direct. Părerile lui Hamburger, Pascal și Weinrich se întîlnesc într-un punct fundamental: nu există nici un fel de narație într-o pagină de cuprins, ci mai degrabă ceva este stabilit în mod factual sau general se face referire la conținut sau la subiect sau, așa cum formulează Weinrich, acestea "sînt discutate" (besprochen). Prin urmare, un rezumat poate trece cu vederea
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
care trăiesc Tom Jones, Sophia Western, Partridge și Lady Bellastone. Identitatea și non-identitatea dimensiunilor naratorului și personajelor sînt condiții fundamentale ale procesului narativ și ale motivațiilor acestuia. În timp ce modul orientează atenția cititorului în primul rînd asupra relației sale cu procesul narației sau al prezentării, cel de-al treilea element constitutiv, perspectiva, conduce atenția cititorului asupra modului în care acesta percepe realitatea ficțională. Maniera acestei percepții depinde în mod fundamental de localizarea punctului de vedere în funcție de care este orientată narațiunea fie în
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
spațială a lucrurilor într-o narațiune, necesită un efort suplimentar, de care nu este nevoie în narațiunea acțiunilor succesive, pentru a depăși înclinația inerentă către temporalitate a narațiunii 271. În timp ce ordonarea temporală a întîmplărilor este o condiție necesară a actului narației, perspectivizarea unui spațiu ficțional nu are loc după legile proprii aceasta necesită un efort suplimentar. Reprezentarea narativă a spațiului are într-adevăr tendință "naturală", altfel spus condiționată generic, către aperspectivism, la fel cum reprezentarea cinematografică a spațiului prezintă o tendință
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
sunt legate de practici puțin evoluate, rudimentare, În esență empirice, dependente de imitație și memorie, de exercițiul natural și de joc, care au dominat o lungă perioadă a istoriei educației. Cutimpul, s-a ajuns la comunicarea orală sub formă de narație și tradiție orală, de povețe și exemplificări și, mai apoi, de dialog. Începând din secolul al V-lea Î.Hr.,metodele de instruire ce impuneau o strictă adeziune la tradițiile populare uzuale - observă J. Brubacher (1947), un istoric al educației
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
bucură de niște libertăți pe care, în aparență, memorialistica nu le are. Funcția inventivă are un rol incomparabil mai vădit în ficțiune. Dar ea nu lipsește cu totul nici din memorialistică, atât în ce privește încadrarea și economia ansamblului, cât și în privința narației, adică a faptelor, a planului anecdotic și dramatic. Memorialistul e presupus a relata fapte veridice, pe când autorul de ficțiune, fapte inventate. Dar de câte ori cantitatea de invenție nu se întâmplă să fie poate mai redusă în mari opere de ficțiune decât
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
priveliștea aurului pâlpâitor, îi cade în brațe. Finalul nuvelei e de tragedie shakespeareană: Constantin își ucide fratele apărut în fața ușii bordeiului; el și Frusina încearcă să treacă, peste Dunăre, în Bulgaria, dar sunt împușcați de grăniceri. Sensul moral încifrat în narație e simbolizat ironic de inscripția de pe o monedă romană lipită de fruntea însângerată a lui Badea Fierăscu: „Gloria Constantini”. Note accentuat sociale individualizează nuvelele de evocare istorică. Înspăimântată de năvălirea turcilor în sat, o țărancă se refugiază la stâna din
GALACTION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287129_a_288458]
-
capodoperelor (1977), titlul cărții de debut, e o sintagmă semnificativă pentru critica lui G., aplicată marilor creații spre a le descoperi identitatea ascunsă. Astfel, sub pojghița textuală de realism tip secolul al XIX-lea, se relevă la Mihail Sadoveanu mijloacele narației arhaice, mitice, capodoperele lui Liviu Rebreanu (în rândul cărora criticul ține să înscrie și Ciuleandra) sunt abordate psihanalitic, în opera lui Tudor Arghezi se distinge complementaritatea „tensionatului” și a „mântuitului”, văzuți - discutabil - nu sincron, ci ca două vârste succesive. Folosind
GORCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287315_a_288644]
-
moșierul și arendașul sunt atacați și sfâșiați de lupi, iar pădurarul, om de bine, scapă, dar cu mințile rătăcite, rămânând să plătească pentru două crime de care nu e vinovat, au tensiune, însă aceasta e subminată de arta rudimentară a narației. Vocabularul scrierilor lui L. se păstrează în mod artificial în registrul popular și regional, motiv pentru care unele cărți sunt prevăzute cu glosare. Câteva scrieri pe teme sociale și mai multe volume de basme și povestiri pentru copii, destul de apreciate
LUNGIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287917_a_289246]
-
mise en abîme, care orientează atât povestea, cât și lectura cititorului, ca într-un joc de oglinzi, având ca rezultat îmbogățirea semnificațiilor și relevarea unei conștiințe retorice marcate. Cu un caracter accentuat de gramatică narativă, finalul lucrării stabilește relația dintre narație, istorie și ficțiune. Cu acest volum S. deschide o serie de studii asupra operei unor scriitori reprezentativi ai literaturii române, între care Ștefan Bănulescu, Nicolae Breban, Marin Sorescu ș.a., prezenți în Melancolia descendenței (1989), Bănulescu fiind preluat și într-o
SPIRIDON-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289831_a_291160]
-
adversitate, acutizată în conflict. De o parte sunt purtătorii, rari, excepționali, de har divin; de cealaltă, restul ostil al lumii înconjurătoare. Între cele două tabere glisează totuși, făcând naveta și colportajul de rigoare, două-trei personaje cărora autorul le încredințează rolul narației; ele se achită bine de sarcina lor, căci epica rezultată e fluentă, alertă, de multe ori palpitantă. Aceste câteva personaje constituie, apoi, o verigă de legătură nu doar pe orizontala faptelor, a întâmplărilor și evenimentelor, ci și pe verticala înălțată
STANCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289861_a_291190]
-
o pensiune berlineză) și schițarea unui portret de personaj balzacian (Luisa Schulze, patroana pensiunii), e precară prin irelevanța situațiilor erotice și inconsistența speculațiilor misticoide. Fratele meu, omul (1965), roman înfățișând dezagregarea lumii burgheze în condițiile socialismului, dar dezavantajat de complicarea narației prin acte și evoluții cu iz senzațional, conține pagini de observație pertinente și mai ales de investigație psihologică lucidă, scriitoarea surprinzând fără trac manifestări de imoralism gidian și traume psihice de tip dostoievskian. Nu mă călca pe umbră (1969), cu
STAHL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289841_a_291170]
-
ca și Doctor Faustus și Iosif și frații săi. Antierou prin definiție, recomandat încă din titlul romanului Omul fără însușiri, este Ulrich al lui Robert Musil: personaj „existențialist prin excelență”, el reprezintă creația unui romancier ce se distanțează de obiectul narației, ca și de sine însuși, prin stilul de o „ironie diamantină” al unui „pasionat glacial”, al unui „ironist tragic”. Eseista consideră că viziunile lui Musil anticipează fenomene psihice care își vor găsi expresia romanescă în scrieri precum Greața lui Sartre
SORA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289792_a_291121]
-
sumedenie de compuneri: „călătoriile” (descendente), „vedeniile” și „visele” (gen bine dezvoltat în mediul călugărilor). Aceste texte apocrife - unele de veche tradiție: voiajurile extramundane - preluate de literatura creștină, având o antichitate considerabilă, îi furnizau cititorului informații și-i satisfăceau nevoia de narație 513 (neîncetând să moralizeze, căci acest tip de scriere de evaziune a avut întotdeauna niște valențe compensatorii care au acționat și la nivel estetic, și la nivelul constructelor imaginarului). în Cuvântul de îmblare pre la munci, text vechi în literatura
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
lui Micu dezvăluie o vocație de povestitor; aridul Șincai din Hronică... a scris, în latinește, o elegie, iar în românește, cea dintâi pastorală, conținând un dialog între ciobani; producțiunile lui Petru Maior, de la expunerile istorice la predici, cuceresc prin concretețea narației, prin detaliul savuros, uneori picant, prin verva polemică (amintind-o, în omilii, pe cea a lui Antim Ivireanul), nu o dată prin franchețea expresiei. Ș.A. a contribuit și la îmbogățirea literaturii cu fabulele lui Nicolae Oțelea și ale lui Dimitrie Țichindeal
SCOALA ARDELEANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289563_a_290892]
-
include elemente de proveniență clasică și barocă, precum și, cu anticipație, de natură romantică, realistă, naturalistă, corelează epicul și liricul, imaginarul de inspirație mitologică păgână și biblică cu cel folcloric autohton, structurează dramaturgic o seamă de episoade și momente. Încorporând în narație și explicitând în note de subsol idei filosofice, sociologice, masiva operă formulează, în grai ardelenesc, principii ale iluminismului lansate de Voltaire, Montesquieu, D’Holbach, Rousseau. Repere bibliografice: Iorga, Ist. lit. XVIII, II, 130-222, 230-261, 377-391; Mario Ruffini, La scuola latinista
SCOALA ARDELEANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289563_a_290892]
-
atmosferă. Următoarele romane își au modelul îndepărtat în proza lui Gustave Flaubert, exemplificând îndoiala naratorului, începând cu Mai multe inele (1979), că în viață există, ca și în cărți, oameni excepționali. Obiectul investigației romanești va fi, în consecință, existența comună; narația se va constitui din montarea unor crâmpeie biografice ale unor exemplare din umanitatea canonică. Complet deosebit compozițional de prima carte, Mai multe inele asamblează, în altă ordine decât cea cronologică, secvențe de mai multe vieți, două aflate în centru: a
SERBANESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289637_a_290966]
-
inocență care îi marcaseră debutul, conferind liricii sale, chiar dacă nu una foarte personală, o muzicalitate plină de farmec. Un elan epopeic, combinat cu tentația experimentării discursului poetic extins, compus din secvențe narative, îl împinge către o prolixitate opacă și obositoare. Narația respectă un fel de traseu inițiatic, trece însă prin registre și modalități foarte diferite - narație simbolică, poezie abstractă, cerebrală, cu miză filosofică, limbaj oracular, apoi poezie a cotidianului, limbaj colocvial, neologic etc. -, încât ansamblul este hibrid. Alt ciclu, Douăsprezece ore
SIMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289674_a_291003]
-
plină de farmec. Un elan epopeic, combinat cu tentația experimentării discursului poetic extins, compus din secvențe narative, îl împinge către o prolixitate opacă și obositoare. Narația respectă un fel de traseu inițiatic, trece însă prin registre și modalități foarte diferite - narație simbolică, poezie abstractă, cerebrală, cu miză filosofică, limbaj oracular, apoi poezie a cotidianului, limbaj colocvial, neologic etc. -, încât ansamblul este hibrid. Alt ciclu, Douăsprezece ore ca pădurea, e alcătuit din poeme scurte, fără titlu, care se încheie adesea, în mod
SIMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289674_a_291003]
-
un număr de paragrafe, în traducere, dând pe alocuri, în paranteză, expresiile mai deosebite în original. Nimic epic în text, doar notații de un cinism ostentativ, amoraliste în maniera lui Gide, antisentimentale, antipsihologiste. O scriere mai consistentă, cu elemente de narație, este Femei (1933) - „o carte de vacanță”, produsă doar pentru deconectare. Aflat într-o stațiune din Elveția, Ștefan Valeriu, personajul principal, își oferă „jocuri”, asemenea omonimului său din piesa Jocul de-a vacanța, dar jocuri erotice. Are o idilă castă
SEBASTIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289592_a_290921]
-
Alcaz (I-IV, 1940-1943) și La porțile nopții (1946). T. caută să strunească poematicul, încearcă să dea prioritate analizei obiective și plăsmuirii de personaje cu o stare civilă riguros determinată. Dar exceptând Tudor Ceaur Alcaz, celelalte texte relevă mari deficiențe, narația exterior-patetică fiind doar unul din păcate. Primele două volume din Tudor Ceaur Alcaz continuă spiritul caracteristic pentru La Medeleni în decorul patriarhal al moșiei neamului Alcaz. Scriitorul împarte protagoniștii în cuplurile tată-fiică și mamă-fiu, insistând asupra gesturilor protagonistului, un copil
TEODOREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290136_a_291465]