382 matches
-
pentru a înțelege povestirea va fi pusă la dispoziția cititorului atunci cînd are nevoie de ea. În cazul unei narațiuni ce începe cu un personaj-reflector, cititorul este obligat să treacă peste toate preliminariile și să adopte poziția personajului-reflector, experimentînd evenimentul narat in actu. Absența unui narator și a preliminariilor narative și referința la un personaj-reflector prin intermediul unui pronume căruia îi lipsește un antecedent sînt condițiile narative prin care acest transfer are loc cel mai repede și complet. În literatura narativă modernă
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
tehnică de a reda vorbirea și gîndurile personajelor accentuează tendința spre o situație narativă personală, folosirea frecventă a vorbirii indirecte și relatarea gîndurilor accentuează tendința către o situație narativă auctorială 433. Atît relatarea gîndurilor, cît și vorbirea indirectă ca "discurs narat" pot dezvălui diferite grade ale rezumatului (auctorial) și ale condensării. Relatarea vorbirii și descrierea acțiunii sînt deseori combinate, așa cum se poate vedea în expresiile "Spunea el adesea" sau "ar spune el", care erau întrebuințate foarte frecvent de Thackeray și de
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
ceea ce nu s-a omis. 7.1.3. De la nume la pro-nume Retragerea naratorului auctorial este evidentă în reducerea și mai ales în absența discursului auctorial specific, cum ar fi referirile naratorului auctorial la el însuși, comentariile lui la evenimentele narate, referirile la trecut, viitor și așa mai departe. Manifestările pur funcționale ale naratorului auctorial, regizarea dialogului, conferirea de nume personajelor sînt menținute cel mai mult. Reducerea elementului auctorial în referirea la un personaj afectează, mai întîi, adjectivul ce exprimă compasiunea
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
în capitolul despre perspectivă. Adesea este imposibil de determinat dacă o anumită afirmație este concepută ca expresie a opiniei mediului auctorial sau personal. În narațiunile aperspectivale limita nu poate stabili deloc. În general, se poate spune că numărul de opere narate aperspectival scade vizibil atunci cînd situația narativă predominantă se apropie de situația narativă personală. Narațiunile cu situație narativă personală sînt de regulă mai clar perspectivizate, fără îndoială, însă o diferențiere absolut lipsită de ambiguitate a convingerilor personale de cele auctoriale
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
la persoana întîi, acela al naratorului la persoana întîi periferic. Acest tip de narator se distinge de naratorul la persoana întîi aproape autobiografic din faza ce urmează pe cercul tipologic, în primul rînd prin poziția sa în relație cu întîmplările narate. El este localizat la periferia întîmplărilor narate și rolul său este acela al unui observator, al unui martor, biograf, cronicar, dar nu cel al eroului care se află în centrul evenimentelor. Acest rol permite, de asemenea, formele cele mai variate
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
persoana întîi periferic. Acest tip de narator se distinge de naratorul la persoana întîi aproape autobiografic din faza ce urmează pe cercul tipologic, în primul rînd prin poziția sa în relație cu întîmplările narate. El este localizat la periferia întîmplărilor narate și rolul său este acela al unui observator, al unui martor, biograf, cronicar, dar nu cel al eroului care se află în centrul evenimentelor. Acest rol permite, de asemenea, formele cele mai variate de participare la acțiune, inclusiv împletirea destinelor
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
persoana întîi periferic, distingîndu-l prin urmare de naratorul la persoana întîi autobiografic, care este în același timp personaj principal, aflîndu-se în centrul acțiunii, și narator. Cea mai importantă funcție a naratorului periferic la persoana întîi este intermedierea sau subiectivizarea evenimentelor narate. Semnificația reală a narațiunii nu se află în natura personajului principal și a lumii acestuia luate în sine, ci mai degrabă în modul în care sînt ele percepute de la o anumită distanță de către un narator care observă, trăiește și evaluează
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
gîndul că plecaseră; deși, în ciuda celor întîmplate, țineam foarte mult la ei501. Cu toate că aceasta este o formă narativă de tip relatare, cititorul nu vizualizează eul narator, ci pe cel care trăiește. Această orientare spre un Aici și Acum al evenimentelor narate este facilitată de faptul că nu se face nici o referire explicită la procesul narativ însuși. Cititorul, oricum, se vede transferat într-un mod și mai direct pe scena întîmplărilor, prin limitarea punctului de vedere al naivului, credulului tînăr David. Privirea
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
la personaje de persoana a treia, nici cu referire la însuși naratorul la persoana întîi"503. Un număr semnificativ de exemple contrazic această teză. Dorrit Cohn a demonstrat în mod apăsat și convingător existența stilului indirect liber sau a monologului narat, așa cum preferă ea să-l numească atunci cînd mai degrabă întîmplările mentale decît exprimările verbale sînt reprezentate în acest mod al discursului în narațiunile la persoana întîi 504. Ea citează următorul fragment din romanul Lupul de stepă al lui Hermann
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
dintre narațiunea la persoana întîi și narațiunea la persoana a treia, 133-134, 136, 156-157 dinamica alternanței formelor narative, v. dinamică narativă dinamică narativă, 116, 120, 125-127 dinamizare a situației narative, 30, 86, 109 și schematizare, 126 discours-histoire, v. fable discurs narat, 279 dislocare temporală, v. schimbare temporală distanțarea naratorului de personaje, 168 a eului narativ de eul care trăiește, 163, 165 distanță a experienței, 173-174 distanță narativă, 153-155, 166, 155, 288, 297, 309-311, 313, 318 în romanul epistolar, 310 Dual Voice
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
328-344 și începutul narativ, 252 și situație narativă auctorială, 121, 128 și situație narativă la persoana întîi, 131-193 trecere la situația narativă auctorială, 277-294 situație narativă, de la auctorială la personală, 277-294 fluctuație a situației narative, 272 skaz, 34, 223 spațiu narat, 185-186, 192 v. și prezentarea spațiului spirit al narațiunii, 39-40, 42-43 stereotipizare, 264, 335 stil indirect liber, 33, 54, 68-70, 72, 97, 103, 114-11, 117-118, 144, 165, 171-172, 178, 184, 201, 206-207, 209, 217, 251, 262-265, 271, 273-277, 282-292, 320-328
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
text Eu-Tu" și "text El", 221, 233 texte narative texte non-narative, 113, 116, 222, 279 texte, "comentative" și narative, 55, 73-75, 78-80, 108 dialogate, 278 narative, 278 timp narativ, v. timpuri timpuri, ale "lumii discutate" (referențiale) și ale "lumii narate", 62-81 forme temporale progresive (expanded tenses), 244 tipare de percepție, 194 tip ideal, 23, 30-31, 92, 105-107, 112296, 307, 317 titluri de capitole, 54, 72-81 comentative și narative, 72-81 în romanul epistolar, 77 transferul punctului de vedere, 34, 149 transmitere
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
pp. 23-144, în care Booth discută nevoia de realism, de obiectivitate, de "Artă pură" și "Rolul încrederii" în naratologie. 433 Pentru o discuție despre expresia "relatare a gîndurilor", vezi Stanzel, Die typischen Erzählsituationen, 146-147. W. Günther numește vorbirea indirectă "vorbire narată". Vezi Günther, Probleme der Rededarstellung, Marburg, 1928, 3, 55 și 81. 434 Vezi John A. Lester, Jr., "Thackeray's Narrative Technique", PMLA 69 (1954), 404-405. 435 Vezi Secțiunea 3.2.1. 436 Hemingway, A Moveable Feast, Harmondsworth, 1966, 58. Vezi
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
mai reușită scriere a autoarei. Plecând de la pretextul manuscrisului găsit, sunt plasate inspirat elementele romantice ale unei iubiri, ajunsă obsesie, într-un cadru semifantastic, misterios și magic, evitându-se melodrama prin introducerea unui „prolog” ce constituie, de fapt, epilogul întâmplărilor narate. Romanele care au urmat, Anii iubirii (1955), Sub arșița verii (1957), Între două oglinzi (1965), Succes (1971) și Moartea tânărului veteran (1978), ca și volumele de proză scurtă Suită dramatică (1959) și Mărul cunoștinței (1968) sunt cărți datate. Indiferent de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288682_a_290011]
-
episodului) centralei termice este cel dintâi care-i anunță pe copiii Isaacson de acuzațiile aduse părinților lor. Revenind la procedeele parodice amintite mai sus, o importanță deosebită o au, credem noi, dublarea și/ sau multiplicarea începuturilor, finalurilor sau a acțiunilor narate. Dubla codificare din domeniul arhitectural se transferă, în zona literarului, în termenii narațiunii dialogice mare parte din textele postmoderne "dialoghează" cu altele, dintr-un trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat, așa cum o face Ulysse a lui Joyce cu Odiseea
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
artistice, identificarea emițătorului are în vedere poziționarea în raport cu textul operei literare, astfel încât se diferențiază: - emițătorul real, extratextual - autorul; - emițătorul ficțional, intratextual: naratorul, emițător al seriei de evenimente, „vocea“ care narează, subiect al enun țării (Julia Kristeva)/personajul, actant al întâmplărilor narate, dar și emițător al unor replici formulate în stil direct; atât naratorul, cât și personajele (sau personajul narator în proza subiectivă/narațiunea homodiegetică) sunt instanțe narative definitorii pentru opera epică; personajele dramatice (instanțele comunicării teatrale), întruchipate scenic de către actori; eul
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
definește ca un tip textual complex, ce constă în povestirea/relatarea unor întâmplări, a unei serii de evenimente reale sau ficționale, ordonate în virtutea unei logici interne. Narațiunea (diegeza) reunește două paliere de referință: a. istoria/fabula/subiectul este stratul evenimentelor narate; „universul povestit“ (ceea ce se povestește) se organizează într o serie evenimențială în care întâmplările relatate sunt dispuse întro succesiune temporală; b. istorisirea/discursul narativ/fabulația (modul în care se narează) are în vedere mo dalitățile de enunțare a evenimentelor, discursul
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
narează) are în vedere mo dalitățile de enunțare a evenimentelor, discursul prin care se povestește, structurile textuale, universul povestirii, „discursul narativ“ (G. Genette), însu mând discursul naratorului și discursul personajelor. Textul narativ nonliterar este focalizat asupra istoriei/fabulei; accentuează evenimentele narate, care sunt, preponderent, reale (povestire factuală). Contrastiv, narațiunea beletristică este centrată pe discursul narativ, pe modalitățile de enunțare a unor evenimente ficționale (povestire de ficțiune). Cele două tipuri de texte narative au urmă toarele particularități: 2.3.4. Textul descriptiv
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
atât de departe, încât nu mai are nici nume. (Nichita Stănescu, Către Galateea) Timpul (categorie filozofică prin care se desemnează durata, succesiunea/simulta neitatea proceselor, fenomenelor, acțiunilor sau stărilor) îndeplinește funcții mul tiple în textul literar. - În opera epică, timpul narat/diegetic are rolul de a ordona seria de evenimente, repre zentând durata ficțională a întâmplărilor povestite; timpul narării organizează discursul, istorisirea acțiunii (cronologic sau prin acronii de tipul analepsei, al prolepsei - anticipări ale unor situații ori evenimente), prin elipse temporale
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
cea obiectivă, întro țesătură textuală complexă. 3.2.2. Naratorul. Tipologia naratorului NARATORUL (lat. narrator - povestitor) este principala instanță în comunicarea narativă, vocea care relatează evenimentele, emițătorul ficțional care povestește fabula operei epice. Ca instanță intermediară între autorul abstract, lumea narată și cititorul abstract, naratorul este o „ființă de hârtie“, „persoană fictivă“ distinctă de autorul concret. Acesta poate fi extradiegetic sau intradiegetic. A. NARATORUL EXTRADIEGETIC/HETERODIEGETIC nu e marcat prin indici textuali. El poate fi: Naratorul anonim - evidențiat prin relatare obiectivă
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
își asumă un dublu rol: cel de eu narator (narator autodiegetic) și rolul de actant (protagonist implicat în evenimentele relatate, cum este Ștefan Gheorghidiu, eroul lui Camil Petrescu). Naratorul martor joacă rolul eului narator și rol de observator al lumii narate (Ienache Coropcarul, narează la sadovenianul Han (al) Ancuței întâmplări în centrul cărora este plasat Toderiță Catană). Naratorul mesager îndeplinește numai rolul de transmițător al unei întâmplări „auzite“. Se proiectează în plan secund, ca eu narator (lița Salomia, în Hanu Ancuței
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
narativ sunt generate de combinarea factorilor esențiali ai „situației narative“: persoana narativă, perspectiva din care narează și perspectiva temporală, ordinea narativă și modalitățile narative (apud G. Genette). Perspectivele temporale care structurează textul narativ sunt determinate de relația instituită între timpul narat (durata ficțională a evenimentelor care alcătuiesc trama) și timpul narării, al istorisirii. Ca element constitutiv specific discursului epic, temporalitatea generează trei modele narative principale, din combinarea cărora rezultă mai multe formule narative (narațiunea în ramă, povestirea în povestire, jurnalul comentat
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
Personajul literar (lat. persona - mască de teatru, rol, actor) este principala instanță narativă sau dramatică prin intermediul căreia scriitorul își exprimă indirect concepțiile, reprezentările, ideile în opera epică sau dramatică. Oameni transfigurați artistic, ființe imaginate de scriitor, devenite actanți ai întâmplărilor narate sau reprezentate scenic, personajele au fost numite în chip diferit de teoreticienii artei literare: „ființă de hârtie“ (R. Barthes), „ființă ficțională“ (Toma Pavel), actant (A.J. Greimas), actor (J. Lintvelt), erou (M. Bahtin, J. Lintvelt). Tipologia personajelor literare este definită
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
despre evenimente, situații sau despre celelalte personaje, în discurs asertiv sau apodictic (bătrâna, mama Anei din Moara cu noroc de I. Slavici). - Personajul focalizator (focal character) este „personajul central din al cărui punct de vedere se prezintă situațiile și evenimentele narate“ (Gerald Prince), numit de Nicolae Manolescu „persoana a IIIa ca protagonist“. Un astfel de personaj este Felix Sima (Enigma Otiliei de G. Călinescu), din a cărui perspectivă sunt schițate portretele inițiale ale celorlalte personaje. - Personajul narator, eroul devenit voce narativă
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
este „vocea“ narativă care relatează evenimente auzite de la un alt personaj (de pildă, lița Salomia din Hanu Ancuței). - Personajele obiective (actanții) sunt urmărite în planul evenimențial, având numai funcție actanțială. Sunt, de obicei, personaje secundare, implicate doar la nivelul acțiunii narate sau reprezentate scenic. Clasificarea personajelor poate avea în vedere și criteriul reprezentativității: - Personajul arhetipal este un model originar, un erou exemplar - mitic, legendar, basmic etc. -, cu un grad mare de convenționalitate (personajele din basme, de exemplu). - Personajul simbolic este un
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]