329 matches
-
de zare, am înțeles că s-a produs un eveniment fără precedent. Iar pisica miorlăia. Zic "miorlăia", dar nu, era altceva. La fel de bine fluiera sau mugea sau de ce nu răgea, zbiera, boncăluia, clămpănea, cloncănea, mârâia" (p. 161). Este evidentă tulburarea naratoarei la vederea animalului înfricoșător atât prin aspect, cât și prin ceea ce întruchipează. Aspectul naturii din roman depășește realitatea și se situează la marginea unui apocaliptic disciplinat: pământul plouă, pornind spre cer atras de nori, pe zone, pe ore, pe culoare
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
în)adaptare, „visul american“, prețul succesului etc. În prima povestire, o tornadă abătuta asupra cartierului Queens din New York devastează copacii impunători, plantați de primăria orașului cu douăzeci de ani în urmă. Singurul care rămâne în picioare este cel din fața casei naratoarei, nedezvoltat firesc și numit de un vecin armean, la un moment dat, „copacul emigrației“ (stradă adăpostea, de altfel, un melting pot etnic). În narațiunea titulara, un iepuraș speriat reprezintă „detectorul de emoții“ al personajului Radu, expert în fizica atomică, obligat
The American Dream și alte zboruri by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/5347_a_6672]
-
materialului original, dar șansele apariției unui asemenea specimen sunt minime. Pentru că Rodriguez s-a folosit de benzile desenate ca de un storyboard, adică majoritatea cadrelor din film corespund unora din romanele grafice. Scenariul e luat din aceeași sursă. În loc de ,bule naratoare", fiecare dintre cei trei eroi i se aud gândurile, ba chiar unul vorbește către spectator. Faptul că Rodriguez urmează cu ferocitate storyboard-ul lui Miller îi conferă disciplina narativă de care avea atâta nevoie, comentează criticul american de film Roger Ebert
Orașul Păcatului, zis și al Virtuozității by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11591_a_12916]
-
autoarea -, nu solidarizează colocvial ca jocul de cărți, nu dă dependență ca jocurile computerizate. Go-ul este un joc serios unde clarviziunea și imaginația conviețuiesc, pe termen lung. Ce motive ar avea cititorul român să accepte provocarea? În primul rînd, naratoarea din Jucătoarea de go își privește adversarul în ochi: frumoși ochi, obsedanți, îndrăgostiți. Min și Jing se numesc cele două iubiri ale ei, simultane și complementare, cum altfel, la o descendentă a lui Bouddha? În fața lor, ochii aceștia sînt, rînd
Lumini și umbre by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12819_a_14144]
-
deasupra lumii, atingîndu-și destinul care i-a împiedicat să se întîlnească pe pămînt, în același loc: el, invadator japonez, ea, adolescentă chinezoiacă. Iubirea este o stare iminentă la Shan Sa, actuală numai pînă ce pasiunea ajunge la conștiința de sine. Naratoarea realizează că e îndrăgostită de cei doi bărbați prieteni, de fiecare numai în măsura în care există celălalt. Jing o iubește pasional, dar iubirea ei se îndreaptă spre Min, tînăr student comunist care se lasă fascinat de retorica unei colege de partid. Min
Lumini și umbre by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12819_a_14144]
-
Brătieni, deci "reacționară", aparținând "burghezo-moșierimii", și a soțului ei, un opozant neînduplecat al regimului de teroare, instaurat în România după invazia sovietică. Prietena Piei Pillat este impresionată de momentele de tensiune pe care le trăiseră eroii și mai ales de către naratoare, care se luptase cu imposibilul spre a-și salva soțul. în același timp, ea percepe valoarea literară a textului și-i cere îngăduința prietenei să-l încredințeze unui editor. Acesta se arată entuziasmat. Pia Pillat schimbă, firește, numele eroilor, stabilește
Romanul unei evadări din lagărul comunist by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8244_a_9569]
-
alta, chipurile autohtone ale unor Holden Caulfield și Cuore. Evident că notele sunt adeseori întunecate, deși umorul grada sensul tragic. Se întâmplă astfel în textele lui Costel Baboș, Florin Lăzărescu și Lucian Dan Teodorovici. Liliana Corobca are însă un avantaj. Naratoarea din Kinderland imprimă discursului o naturalețe pe care nu trebuie s-o explice. De pildă, secvențele cu fetele din sat ce purced la rituri magice nu provoacă cititorului sentimentul fisurii în realitate, cum se întîmplă în REM-ul cărtărescian, reconfigurat
Joaca de-a cei mari by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3486_a_4811]
-
Cristinei, niște scrisori imaginare către o mamă absentă, cu care vorbește săptămânal la telefon. Interesant e că monologul, în fapt, are nervuri de jurnal. Altfel spus, nu există o ordine prestabilită a mărturisirii. De aici modulații diverse. Este limpede că naratoarea preia idei de-a gata din lumea maturilor. Nu foarte stridente, e-adevărat. Dereglările apar atunci când vocea nubilei este dublată de cea a unei instanțe. Altfel nu se pot explica anumite pasaje, greu de asociat unei fete de 12 ani
Joaca de-a cei mari by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3486_a_4811]
-
și așa, Alisa are 13 ani... În Kinderland, Liliana Corobca adună curiozitățile unui copil dintr-un sat basarabean simbolic pentru noul genocid, datorat emigrării economice: copiii lăsați de izbeliște de părinți angajați în himera câștigului. „De la noi din sat, spune naratoarea, numai în Africa nu a plecat nimeni. Încă”. Așadar, o lume a copiilor, în care părinții sunt o raritate. Ei inventează un joc de-a adulții - Kinderland. Pentru că nu există surprize în delicatesele de ciocolată venite printr-un ajutor umanitar
Joaca de-a cei mari by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3486_a_4811]
-
și fetele traficate. Cert e că în tragedia pierderii inocenței unor națiuni, eroinele Lilianei Corobca au șansă. Pentru că autoarea empatizează cu personajele, riscând să compromită întregul. În Kinderland, timpul e suspendat, pentru că, într-un interval redus al vacanței de vară, naratoarea face, în accente diaristice, istoria recentă a experienței orfanilor capitaliști. De altfel, spectacolul confesiunii era prezent și în romanul din 2005, însă dedicat exclusiv nostalgiei siguranței și a paradisului pierdut. Suferința învinsă este tema ambelor cărți. Universul rural nu are
Joaca de-a cei mari by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3486_a_4811]
-
recentă a experienței orfanilor capitaliști. De altfel, spectacolul confesiunii era prezent și în romanul din 2005, însă dedicat exclusiv nostalgiei siguranței și a paradisului pierdut. Suferința învinsă este tema ambelor cărți. Universul rural nu are nimic spectaculos în relatările tinerei naratoare. Altceva ia prim-planul. Anume, lumea celor care nu cuvântă. Episoadele cu bobocul de rață din Un an în Paradis sau cel cu puii de rândunică din Kinderland sunt drame ale tăcerii din universul mic, totdeauna destinate unor funcții psihologizante
Joaca de-a cei mari by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3486_a_4811]
-
A Widow’s Story Există deja un început de tradiție în literatura nord-americană: romane autobiografice scrise de văduve. Tradiție inaugurată de Joan Didion cu Anul unei gândiri magice și ilustrată recent de Joyce Carol Oates cu Povestea unei văduve. Deși naratoarea pretinde a nu fi romanciera însăși („văduva trăiește o poveste a cărei autoare nu este ea însăși”), ci o oarecare Doamnă Smith, faptele sunt perfect reale. Joyce Carol Oates a fost căsătorită 47 de ani și 25 de zile cu
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/5088_a_6413]
-
Pe mine, sedentarismul m-a liniștit. Vorbeam mai încet, mergeam pe vîrfuri, gîndeam în șoaptă. Gîndurile mele erau învăluite în tăceri". Față de febrilitatea cu care familia acumulează bunuri materiale, ca un fel de antidot la sărăcia îndurată în România, calmul naratoarei devine pasivitate absolută. Criza identitară ajunge paroxistică în situațiile în care familia, măcinată de rivalități interne și zgomotoase, se vede respinsă, prin comportament și origini, de mediul aseptic și "civilizat" din Elveția, o țară în care și "clipitul pleoapelor costă
Raftul cu ultimele suflări by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/14291_a_15616]
-
mătușii este și subiectul ultimului ei roman, Raftul cu ultimele suflări. O scriere testamentară, certificând, o dată în plus, imposibilitatea regăsirii. E ideal ca cele două romane să fie citite împreună, deși perspectiva narativă invită la oareșce disocieri. Cert e că naratoarea infantilă din De ce fierbe... rezonează cu naratoarea matură din celălalt roman. E ca și cum am citi o continuare în timp. Una matură, lipsită, însă, de capriciile depresiei. Este evident că naratoarea din primul roman suferă de sindromul Asperger. O formă de
Ziduri paradoxale by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3184_a_4509]
-
Raftul cu ultimele suflări. O scriere testamentară, certificând, o dată în plus, imposibilitatea regăsirii. E ideal ca cele două romane să fie citite împreună, deși perspectiva narativă invită la oareșce disocieri. Cert e că naratoarea infantilă din De ce fierbe... rezonează cu naratoarea matură din celălalt roman. E ca și cum am citi o continuare în timp. Una matură, lipsită, însă, de capriciile depresiei. Este evident că naratoarea din primul roman suferă de sindromul Asperger. O formă de autism special, pentru că suferindul nu se pune
Ziduri paradoxale by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3184_a_4509]
-
deși perspectiva narativă invită la oareșce disocieri. Cert e că naratoarea infantilă din De ce fierbe... rezonează cu naratoarea matură din celălalt roman. E ca și cum am citi o continuare în timp. Una matură, lipsită, însă, de capriciile depresiei. Este evident că naratoarea din primul roman suferă de sindromul Asperger. O formă de autism special, pentru că suferindul nu se pune în locul celorlalți și dezvoltă precar un limbaj specific și o atitudine socială. Întârzierile ei se văd foarte bine la nivelul limbajului, în care
Ziduri paradoxale by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3184_a_4509]
-
spirituală”. De ce fierbe copilul în mămăligă este povestea unei nubile ce-și construiește ludic antidotul fricii. Într-o familie de circari, mama este „femeia cu părul de oțel”, susținută la înălțime de un soț alcoolic. Sora vitregă, țigancă, liniștește tânăra naratoare în momentele de suspans, spunându-i povestea copilului care fierbe în mămăligă. Astfel că realitatea poate fi acceptată numai prin minciună. Citim povestea unei familii disfuncționale. Între soți există doar o legătură contractuală, necesară pentru a ieși din țara „Cizmarului
Ziduri paradoxale by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3184_a_4509]
-
Încolo, amenințări, vieți paralele, incest și afaceri. Cele patru secțiuni ale romanului surprind înstrăinările din familie, exilul fetelor la un cămin elvețian, emanciparea artistică a nimfetei și epilogul. Mai mult poetico-teatral decât picaresc, romanul înaintează printre senzațiile amestecate ale tinerei naratoare. Problema identității se revarsă peste toate tonalitățile. Țara e recunoscută prin mirosul mâncării și scrisorile celor rămași (între care bunica este ucisă de dor sau de Securitate, iar unchiul Petru, artistul pederast, va fi torturat și încarcerat). Până și Dumnezeu
Ziduri paradoxale by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3184_a_4509]
-
noaptea și somnul, pentru a întârzia, kafkian, firește, apoi suprarealist, insuportabilul. Înfruntarea lui. Soluția propriei morți vine aparent salvator, pentru că „tristețea te îmbătrânește. Eu sunt mai bătrână decât copiii din străinătate. În România copiii se nasc bătrâni”. O mică Șeherezadă, naratoarea inventează povești pentru ceilalți, „ca să nu creadă că suntem nimeni”, se dezvață să plângă „pentru că atunci i se face frică și mamei” și visează să fie mușcată de Dumnezeu - evaziunea ideală. Dar de ce fierbe copilul în mămăligă? În roman găsim
Ziduri paradoxale by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3184_a_4509]
-
bucătar, chinuiește alți copii orfani, înfige o foarfecă în obrazul mamei, are un schelet de cîine și „o voce de pietre”. Sunt tot atâtea etape inițiatice. Totodată, răspunsurile atestă trecerile dinspre realitate în lumile interioare, tot mai bizare. Între frică-mâncare-joacă, naratoarea ajunge la epifanii și strategii identice cu cele ale încarceraților. Totul culminează, în ciuda vârstei, cu revelația unui destin înfrânt: „Suntem mult mai multă vreme morți decât vii, de aceea, ca morți, avem nevoie de mult mai mult noroc”. Nu întâmplător
Ziduri paradoxale by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3184_a_4509]
-
și resemnare. Vedetă ratată a propriei vieți, ea învață tragic că arta e singurul limbaj universal și unica șansă pentru emigrant de a sări etapele și a fi acceptat. Nu are decât să-și „împacheteze gândurile în tăcere” - cum spune naratoarea din Raftul cu ultimele suflări. E știința prin care ignoră uitarea - imposibilă operațiune. Expertă a supliciului, poetă a stigmatelor și substituirilor paroxistice, Aglaja Veteranyi transcrie anomaliile destinului cu precizia celui care trăiește, simultan, limitele infirmității biologice și spirituale. Rezultă o
Ziduri paradoxale by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3184_a_4509]
-
chiar pe cadavrul unuia dintre actorii reali, și anume Mary Slade. Adulterul, crima, pasiunea adoptă acest limbaj al trupului în descompunere, trup pe care îndrăgostiții își scriu mesaje de dragoste, din care rup fîșii pentru a-și face măști, în timp ce naratoarea articulează într-o engleză educată trista și devoranta istorie a unei iubiri fatale. Nu lipsește, dincolo de macabrul solemn, o fină orchestrație ironică, iar grotescul devine poezie la Robin Fuller. Jon Griggs în Deviation (Deviație, SUA, 2006) intră în jocul unui
Anonimul român între Dunăre și Mare (II) by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9316_a_10641]
-
mai înainte la structura complexă a romanului Țarcul. Avem de-a face, într-adevăr, cu o astfel de structură, prin aceasta înțelegând construcție pe paliere multiple, intervertiri cronologice, dirijarea fluxului epic pe mai multe canale de înaintare. Două sunt vocile naratoare ale romanului, aparținând unor personaje care pe rând se confesează, coborând fiecare, pe firul trecutului propriu, până la cele mai vechi amintiri. Evocă evenimente, experiențe pe care le-au trăit în planuri separate, în lumi paralele, neconvergente, s-ar fi zis
O carte restaurată by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13214_a_14539]
-
pe care ei mental le reconstituie, între experiențele lor omenești, legături purtătoare de sens. Dar să vedem mai de aproape ce e cu aceste personaje din ale căror retrospecții alternante germinează și crește substanța epică a romanului. Una din vocile naratoare este aceea a liceeanului Tin, violonist în formare, venit din provincie la București să-și petreacă vacanța de vară în locuința unchiului Alexandru și a verilor săi, urmând tot atunci să ia lecții de vioară de la o fostă mare muziciană
O carte restaurată by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13214_a_14539]
-
violonist în formare, venit din provincie la București să-și petreacă vacanța de vară în locuința unchiului Alexandru și a verilor săi, urmând tot atunci să ia lecții de vioară de la o fostă mare muziciană acum în retragere. Cealaltă voce naratoare este a unui om din generația matură, juristul Șerban Strava, și el provincial găzduit temporar în aceeași casă a unchiului Alexandru, unchiul lui Tin pentru că lui Strava îi este cumnat. Între mai toate personajele cărții sunt de altfel legături de
O carte restaurată by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13214_a_14539]