805 matches
-
arătat în ce măsură folosirea sintagmei "spirit al narațiunii" este ironică atît în acest roman, cît și în alte opere ale lui Thomas Mann37, lucru de care nu s-a ținut întotdeauna seama destul de mult atunci cînd conceptul a fost înglobat în naratologie, de către Wolfgang Kayser, de pildă; însă situația nu este aceeași în cazul lui Hamburger. Atît Kayser, cît și Hamburger recurg la acest "spirit al narațiunii" al lui Thomas Mann în teoriile lor, în care aceștia combat ipoteza că naratorul (auctorial
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
vorbea Thomas Mann devine astfel un fel de alegorie a funcției narative, adică a actului producerii și transmiterii impersonale a unei povești nu este "nimic altceva decît funcția narativă însăși"45. Contradicția dintre poziția lui Hamburger și aceea a tuturor naratologilor care consideră că naratorul își asumă o personalitate tangibilă este limpede în romane precum Tom Jones, Bîlciul deșertăciunilor, Moș Goriot, Război și pace, Casa Buddenbrook, Agathon al lui Wieland și Flegeljahre (Vîrsta ingrată) al lui Jean Paul. Aceasta nu poate
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
narator ființînd într-un hic et nunc propriu. Potrivit terminologiei mele, un fenomen care ține de structura de profunzime a fost transformat într-o manifestare a structurii de suprafață. Cum era de așteptat, aceste transformări i-au derutat pe cîțiva naratologi. În discuțiile teoretice, este de preferat, în virtutea clarității conceptuale, să fie păstrată linia de demarcație dintre aceste două dimensiuni și dintre terminologiile corespunzătoare. În acest fel, anumite contradicții dintre teoria lui Hamburger privind funcția narativă și tipologia mea legată de
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Literaturii), după ce numeroși critici au adus obiecții tezei potrivit căreia în narațiunea la persoana a treia nu apare nici un narator 52. La fel ca numeroase alte teze din această carte controversată, greșeala respectivă s-a dovedit a fi fructuoasă pentru naratologie, trimițînd discuția către distincția dintre cele două straturi structurale sugerată aici. Această distincție poate fi, la rîndul său, utilă acolo unde rezultatele naratologiei lingvistice trebuie corelate cu acelea ale teoriilor narative literare. În acest punct aș vrea să menționez că
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
ca numeroase alte teze din această carte controversată, greșeala respectivă s-a dovedit a fi fructuoasă pentru naratologie, trimițînd discuția către distincția dintre cele două straturi structurale sugerată aici. Această distincție poate fi, la rîndul său, utilă acolo unde rezultatele naratologiei lingvistice trebuie corelate cu acelea ale teoriilor narative literare. În acest punct aș vrea să menționez că discuția anterioară despre narator, despre dreptul acestuia de a da buzna în narațiune sau de a-l face pe cititor să creadă că
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
în cadrul unor discuții vehemente, dacă naratorului unui roman sau al unei povestiri ar trebui să i se permită să vorbească personal sau dacă acesta ar trebui să fie ținut la distanță într-o măsură cît mai mare. În teoriile din naratologia germană din anii '50, această întrebare a primit finalmente un răspuns prin afirmarea ambelor posibilități. A fost conștientizat în sfîrșit faptul că acestea sînt două moduri narative diferite valide aproape în aceeași măsură 56. Totuși, în teoria narativă engleză, această
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
obiect, ceea ce înseamnă că e o poveste care a fost spusă; pînă și ficțiunea cel mai riguros impersonală și dramatizată a fost scrisă de cineva 60. Trecînd peste faptul că această controversă este privită ca o problemă internă a lumii naratologilor englezi și americani, ultima propoziție a fragmentului anterior ne interesează în mod deosebit. Acolo Bergonzi, la rîndul său, subliniază intermedierea oricărei forme de narațiune. Totuși, atunci cînd continuă afirmînd că "pînă și ficțiunea cel mai riguros impersonală și dramatizată a
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
lipsite de înțeles cînd sînt redate într-un rezumat (care poate fi justificat doar ca mijloc pedagogic)"69. Acest citat reflectă o atitudine tipică a criticii literare față de instrumentul intens folosit al rezumatului 70. Este surprinzător faptul că pînă acum naratologia și teoria interpretării au neglijat aproape complet rezumatul în sensul acestuia de mijloc de revelare a acelor componente ale procesului narativ care determină forma specifică a intermedierii într-un roman sau într-o povestire 71. Desigur, este "lipsit de sens
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
a timpului este fundamentală pentru teza pe care o susțin eu, potrivit căreia una dintre funcțiile timpului trecut este desemnarea modului intermedierii. Dacă aceasta este corectă, ar putea ajuta probabil la explicarea alternanței dintre cele două timpuri. Pînă acum, nici naratologia, nici lingvistica nu au studiat acest fenomen în mod detaliat. Pentru început, să ne oprim asupra tuturor titlurilor- propoziție, adică a titlurilor de capitol cu forme verbale finite, în care verbul se referă la actul narativ sau la cel al
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
sau percepute din exterior. În consecință, există anumite diferențe în modul în care sînt tratate relațiile spațiale ale personajelor și lucrurilor din realitatea reprezentată (perspectivism-aperspectivism), precum și în limitele impuse cunoașterii și experienței naratorului sau reflectorului ("omnisciență" "punct de vedere limitat"). Naratologia s-a ocupat pînă acum de situația presupusă de opoziția perspectivă interioară-perspectivă exterioară în diverse moduri. Eduard Spranger, un specialist în psihologie, a anticipat într-un mod semnificativ opoziția mea acum mai bine de o jumătate de secol prin distincția
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Pouillon, Todorov și Genette 129, ceea ce eu numesc perspectivă este subordonat altor componente, mai precis celor care coincid în mare parte cu noțiunile mele de mod și persoană. Aici este probabil necesară o lămurire fundamentală. Din punctul de vedere al naratologiei, o tipologie sau taxonomie a formelor narațiunii poate fi concepută pe baza unei trăsături distinctive, precum și a două, trei sau mai multe astfel de criterii. Totuși, numărul elementelor constitutive fundamentale influențează previzibilitatea acestor categorii. Cu cît este mai mare numărul
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
triadică propusă aici ca fundament pentru cele trei situații narative a fost dovedită practic, așa cum o demonstrează aplicarea sa în numeroase studii naratologice din ultimii douăzeci de ani130. Aceasta va fi astfel păstrată, în ciuda faptului că majoritatea tipologiilor recente din naratologie sînt concepute fie în formă monadică (Hamburger), fie, mai frecvent, în formă diadică (Brooks și Warren, Anderegg, Doležel, Genette)131. Dorrit Cohn a propus eliminarea elementului constitutiv "perspectivă" din tipologia mea, sugerînd că acesta coincide în cea mai mare parte
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
și interdependente din cadrul unui context sistematic mai amplu. Prin urmare, ar fi de dorit ca ambele metode să fie recunoscute ca abordări complementare cu accente diferite: analiza trăsăturilor subliniază descrierea exactă a elementelor narative individuale, în însăși specificitatea lor, în timp ce naratologia sistematică încearcă să clarifice corespondențele și conexiunile dintre fenomene narative distincte. Atunci cînd Chatman stabilește, de pildă, că "în narațiune, vorbirea și gîndirea sînt acțiuni foarte diferite"145, această descoperire importantă nu are în cele din urmă nici o consecință, pentru că
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
baza modelului meu, un pas istoric coerent către realizarea potențialului structural al acestui gen. 3.2. Dinamizarea situației narative Din modul în care tipologia situațiilor narative a fost aplicată în ultima vreme în interpretarea operelor narative, este evident faptul că naratologia și-a depășit finalmente epoca linnéană, în timpul căreia clasificarea "speciilor" și a formelor era obiectivul său principal. Atenția noastră nu mai este orientată în primul rînd către descoperirea situațiilor narative care predomină într-o narațiune, ci mai degrabă înspre profilul
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
așa, la nivelul variației situației narative din anumite opere. Probabil că acest ritm este determinat structural. Acum voi descrie o parte dintre acești determinanți structurali care, din cîte se pare, au legătură cu situația narativă. Schimbarea centrului de interes al naratologiei pe care am schițat-o anterior cunoaște un fenomen paralel foarte important care se găsește în mutarea interesului și a accentului care poate fi observată îndeosebi în critica romanului din Anglia din ultimele patru decenii 160. Pentru o vreme, acei
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
der Erzählkunst, a distins următoarele forme fundamentale: relatarea, descrierea, tabloul, scena și dialogul 168. Chiar și astăzi acestea încă oferă un punct de plecare util pentru o analiză a formelor din care este alcătuit un roman și a succesiunii acestora. Naratologii de mai tîrziu au făcut adăugiri listei lui Petsch sau au exlus un concept sau altul. Astfel, lista lui Helmut Bonheim de patru elemente cuprinde trei dintre formele de bază ale lui Petsch: descrierea, relatarea și dialogul. Cea de-a
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
treia. Realitatea că mulți încă îmbrățișează această perspectivă și astăzi se datorează probabil, cel puțin parțial, faptului că era împărtășită de doi teoreticieni binecunoscuți: Wolfgang Kayser și Wayne C. Booth. După cum am menționat deja, Kayser a determinat o evoluție în naratologie prin clarificarea distincției dintre naratorul unui roman, fie acesta la persoana întîi sau la persoana a treia, și autor. Tocmai acest punct important, totuși, a stat în calea perceperii diferențelor reale dintre narațiunea la persoana întîi și cea la persoana
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
degrabă în publicațiile englezești decît în cele germane. Dacă există o diferență structurală între narațiunea la persoana întîi și cea la persoana a treia, atunci trebuie să fie posibil să îi definim locul într-un sistem de forme bazat pe naratologie. Discuția anterioară despre un fragment din romanul De veghe în lanul de secară sugerează direcția pe care trebuie să o ia o asemenea cercetare. Înainte de a merge mai departe cu această discuție, totuși, aș vrea să trec în revistă preferințele
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
persoana întîi nu există nici o dimensiune a semnificației corespunzătoare și la fel de eficientă în narațiunea la persoana a treia, cu excepția apropierilor de narațiunea la persoana întîi menționate anterior. Motivația narativă a unui narator auctorial este literar-estetică, însă niciodată existențială. Pînă acum, naratologia abia dacă a acordat atenție acestui aspect legat de diferența dintre narațiunea la persoana întîi și narațiunea la persoana a treia. Conceptul lui David Goldknopf de "creștere confesivă", corespunzător unui fel de intensificări a sensului care derivă din natura formei
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
persoana a treia în conjuncție cu prezența unui narator personalizat trebuie, prin urmare, să fie luată în considerare în orice prezentare sistematică a formelor narative. Faptul că Booth ignoră această opoziție cu justificarea că este "cea mai supralicitată distincție" din naratologie se dovedește a fi o greșeală. Problemele naratologiei care au fost puse de narațiunile la persoana întîi din literatura modernă au fost doar schițate în acest capitol și nu pot fi tratate exhaustiv în cadrul acestui studiu. Faptul că această formă
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
narator personalizat trebuie, prin urmare, să fie luată în considerare în orice prezentare sistematică a formelor narative. Faptul că Booth ignoră această opoziție cu justificarea că este "cea mai supralicitată distincție" din naratologie se dovedește a fi o greșeală. Problemele naratologiei care au fost puse de narațiunile la persoana întîi din literatura modernă au fost doar schițate în acest capitol și nu pot fi tratate exhaustiv în cadrul acestui studiu. Faptul că această formă narativă presupune o fascinație aparte nu numai pentru
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
romanelor vine tocmai din ceea ce excluzi pe fiecare pagină, în fiecare propoziție 274. Din momentul emiterii teoriei lui Ingarden referitoare la zonele de nedeterminare din literatură și din cel al dezvoltării ei de către Wolfgang Iser și alți cîțiva critici germani, naratologia a început recent să examineze mai amănunțit această problemă. În Rusia, Boris Uspenski și-a dedicat lucrarea Poetica compoziției unei studiu comparativ al perspectivizării în literatură și pictură 275. Ca prim rezultat al acestor investigații, putem afirma că pentru evaluarea
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
o localizează într-o zonă marginală a acestei probleme, nu într-una centrală. Eu aș plasa-o exact în centru 289. Acum, după ce exigențele perspectivale ale lui Henry James, Lubbock și ale susținătorilor acestora au avut un anume impact asupra naratologiei, este posibil să îi fie oferită recunoaștere totală celuilalt curent, aperspectivismul, ca unei alternative legitime și egale la perspectivism. Această imparțialitate ne ajută să dezvoltăm o abordare mai utilă a romanelor din secolul al XIX-lea. În critica de roman
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
mai multă atenție redării lumii interioare decît oricărui alt aspect al realității reprezentate și astfel a dezvoltat o colecție foarte diferențiată de forme de prezentare. Din acest motiv analiza unor asemenea tehnici a atras și atenția unui număr mare de naratologi. Cartea lui Dorrit Cohn Transparent Minds 300 este studiul cel mai cuprinzător consacrat acestui subiect pînă în prezent. Acesta tratează, de asemenea, în detaliu bibliografia secundară în limba engleză, germană și franceză referitoare la această problemă. Studiul lui Cohn este
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
sau prin analiza gîndurilor unui personaj. Problema care apare aici nu poate fi rezolvată doar pe baza teoriei, desigur, ci ar trebui clarificată prin investigații psihologice ale reacțiilor cititorului la aceste două tehnici ale prezentării lumii interioare. Este important ca naratologia să continue analiza în această direcție. Dacă o serie de personaje dintr-un roman îi par inițial cititorului la fel de importante, atunci apare o problemă suplimentară. Distribuția reprezentării viziunilor din interior între personajele individuale și frecvența lor relativă în relație cu
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]