226 matches
-
pentru a diferenția memoriile apocrife - le numim noi - de tip"martor ocular autentic" de cele"cosmetizate" și lipsite de obiectivitate. În egală măsură, fiindcă lucrarea noastră urmărește scoaterea la lumină a unor documente considerate de unii literați drept fanteziste și neautentice, dorim să reamintim că nu ne-am propus detronarea literaturii științifice și declanșarea unei polemici privind autenticitatea literaturii oficiale, ci vrem să subliniem că, pentru obținerea viziunii de ansamblu, trebuie să privim subiectul ales din toate perspectivele, iar memoriile apocrife
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
motivația "numelor primitive" și arbitrariul "numelor derivate". Personajele marcate în majoritate de acest grafem - d-na și d-nul Solomon, Stamate, Stere, (Vladimir) Săveanu- se află sub semnul șarpelui (a trăi sub semnul șarpelui "echivalează cu perpetuarea unei vieți părelnice, neautentice"156), de unde și necesitatea ceremonialului de invocare și de exorcizare a târâtoarei. Autorul asociază numelui Dorinei patronimul Solomon care, printr-o "interesantă evoluție semantică", a ajuns comun sub formele a solomoni, solomonie, solomonar 157. Autorului poemei Cântarea Cântărilor și al
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
cunoscut câtuși de puțin. Și preotul trebuie să fie umil întotdeauna și cu toți? Da, desigur. Se știe că un discurs despre virtuți nu poate fi fundamentat și concludent eludând subiectul umilinței; mai mult, viața creștină ar fi nesemnificativă și neautentică. Aceasta este valabil în mod deosebit pentru preot care, prin această virtute, posedă arma cea mai bună, baza credibilității sale de om, de creștin și de păstor. Dar, din perspectiva Părinților Bisericii, umilința, mai mult decât o virtute, trebuie înțeleasă
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
rămân); ruptura între viață și moarte (ideea morții nu mai este în centrul vieții și nu mai este paradigma limitelor de ne-depășit de către oameni sau piatra de comparație a diferențelor, criteriu de judecată a tot ceea ce este efemer și neautentic). b) Urâtul este absența măsurii. Și a doua cauză a urâtului (disproporția), astăzi, își are nefericita ei derivație. Dizarmonia este fundalul fix al vieții de fiecare zi. Este suficient doar un singur exemplu: nu mai există respectul față de timpul just
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
transparente și spornice. Relația interpersonală nu funcționează nici în acest caz echilibrat, deoarece însăși persoana ce acționează e duplicitară și nu găsește un echilibru între zona sa intimă și cea publică de manifestare. Omul duplicitar și ambiguu e considerat ca neautentic iar autenticitatea exagerată, anularea deschiderii spre posibil și imaginar poate fi anormală, ca în varianta paranoicului. Duplicitatea umană se desfășoară și în plan suprapersonal, socio-politic, ca de exemplu în nesinceritatea propagandei și diplomației. E un aspect similar cu celelalte direcții
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
oricine: rău, amoral, imoral, iresponsabil, necinstit, neomenos, criminal, mizerabil, laș, exploatator (al firii altoraă, manipulator (autocrată, disprețuitor, lipsit de stimă și respect (față de ceilalțiă, fără scrupule, excroc, profitor, calomniator, brută (brutală, crud, nesimțitor (față de suferința altoraă, nerușinat, egoist, duplicitar, prefăcut, neautentic, incorect, lingușitor, ipocrit, mincinos, trădător (mișelă, inconsecvent, superficial, nestatornic, nechibzuit, parazit, obraznic (neobrăzată, arogant (îngâmfat, infatuată, mojic (necioplită, sadic, pervers, nemilos, nerușinat, fără remușcări, negeneros, răzbunător (vindicativă, cu resentimente, necruțător, om ce terorizează, găunos, parșiv, infidel, slugarnic, nesincer, nedrept, nedemn
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
riscat să trezească bănuieli și mai adânci în stranietatea lui, cu atât mai mult cu cât rolul de jucat nu era, în cazul de față, defel la îndemâna actorilor. În plus, ascuțitul lor simț estetic îi descuraja de la adoptarea unei poziții neautentice, ce avea toate șansele să fie ușor descoperită în falsitatea ei îndoit compromițătoare: ca lucru de cârpăceală și ca stratagemă dubioasă. Tranșaseră că, în definitiv, ei veneau să acorde ajutor - gest suficient de lăudabil spre a nu mai necesita și
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
Matthaeum): nu putem să stăruim asupra subiectului, dar, așa cum spune și titlul, se abordează exegeza unor pasaje specifice (mai ales din predicile și din parabolele lui Isus, interpretate în mod alegoric). Lucrarea consacrată Evangheliei după Matei a fost însă considerată neautentică de către unii cercetători. Mai tîrzii (dintr-o perioadă neprecizată, dar înainte de 419) sînt cele Opt întrebări extrase din Vechiul Testament (De octo quaestionibus ex Veteri Testamento), rezolvate mai ales prin recurgerea la fragmente din epistolele pauline; în trecut și aceste Quaestiones
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
nou tip de cursus, așa-numitul cursus Leoninus. Și lexicul acestor scrisori este de o mare puritate. b) Omiliile Scriitor foarte talentat, papa Leon ne-a lăsat un număr însemnat de omilii, din care nouăzeci și șase autentice și douăzeci neautentice. Aproape toate datează din primii ani ai pontificatului său, de aceea putem presupune că ulterior a încetat să mai predice în public. Predicile conțin mai ales reflecții despre diferitele sărbători bisericești, în special despre cea a Nașterii și despre Paști
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
episcopului de la Roma. Petru a murit probabil în anul următor. Faima lui Petru se datorează omiliilor sale. în secolul al VIII-lea, arhiepiscopul Felix de Ravenna a alcătuit o culegere de 176 de predici în care au intrat și compoziții neautentice, așa cum se întîmpla de obicei cu aceste culegeri. Omiliile autentice au mai ales un caracter exegetic și respectă tradiționala distincție între semnificația literală și cea spirituală, care trebuie să servească la educarea ascultătorului sau a cititorului. Morala creștină este prezentată
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
caracteristice lui Augustin. Trăsătura principală a omiliei lui Fulgențiu a fost, pe plan retoric, folosirea frazelor scurte și paralele cu antiteză și rimă. La acest corpus de omilii se adaugă altele două, din care cea de-a doua e poate neautentică (Pentru purificarea Preafericitei Fecioare Maria), și, mai ales, o culegere de optzeci de predici care poartă numele lui Fulgențiu, dar cu siguranță nu sînt autentice; ele au fost publicate în 1652 de Th. Raynaud. Aceste cicluri de omilii de diverse
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cărților biblice și e împărțită în diverse secțiuni: „despre Dumnezeu”, „despre secolul prezent”, „despre secolul viitor”, economia divină și realizarea ei etc. Cărțile din canonul scripturistic sînt clasificate în trei grupuri: cele „perfect autentice”, cele de „autenticitate medie” și cele „neautentice”, adică cele canonice, cele contestate și cele evident false: în această categorie nu intră nici una din cărțile biblice. în a doua categorie sînt incluse unele cărți din Vechiul Testament (Paralipomena, Tobit, Ezdra, Neemia, Iudita, Estera, Macabei, Pildele, Cîntarea Cîntărilor) și din
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
apropiate de noi, din dorința de a rămîne fideli „dogmei” opoziției dintre operele creștine și cele profane, exegeții au hotărît că adevăratul Boetius ar fi cel aflat sub influența filozofiei neoplatonice, în timp ce operele explicit creștine ale lui Boetius ar fi neautentice. Evident, această metodă de cercetare a fost abandonată, chiar dacă de puțin timp. Potrivit interpretării valabile astăzi, Boetius este un creștin laic perfect, care, mai mult, este profund atașat de credința sa, așa cum Synesius, după ce s-a convertit, a devenit episcop
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
e vorba despre un ansamblu consistent de tratate de logică, pentru care îi indicăm cititorului interesat să consulte lucrările de specialitate. c) Operele teologice Boetius este și autorul unor opere cu conținut strict creștin, care în trecut au fost considerate neautentice din considerente pe care le-am amintit mai sus, dar care acum îi sînt atribuite pe deplin și care, mai mult, constituie o latură foarte interesantă a personalității sale și un corpus foarte original în cadrul literaturii creștine, deoarece sînt total
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
specifică a fiecărei substanțe, în timp ce persoana este substanța individuală a naturii raționale. O ultimă operă, dedicată prezentării Credinței catolice (De fide catholica), este mai simplă și mai lineară, cu un caracter expozitiv, motiv pentru care a fost multă vreme considerată neautentică, dar îndoiala nu este destul de argumentată. Simplitatea discursului derivă din faptul că scrierea este gîndită ca un fel de expunere a Crezului. Aceste mici opere dovedesc că filozoful Boetius era un creștin informat și atent; el a folosit știința sa
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Maredsous, 1937; totul a fost apoi retipărit în CChr.Lat 103-105, 1953; SChr 175, 1971; 243, 1978; 330, 1986 (M.J. Delage); 345, 1988; 398, 1994 (Œuvres monastiques: J. Courreau, A. de Vogüé); volumul PL 39, 1735-2354, conține Sermones suppositicii (adică neautentice) ale lui Augustin, între care se găsesc multe din omiliile lui Cezar. Studiile lui Morin se pot citi în Revue Bénédictine 13 (1986), 16 (1899), 23 (1906); 27 (1910) etc. De asemenea, P. Riché, Césaire d’Arles, Ed. Ouvrières, Paris
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Angelo Mai și, într-o măsură mai mică, Philip Edward Pusey au adăugat alte piese la dosar, care s-a îmbogățit cu texte și fragmente diverse în coptă, arabă și etiopiană, în general de autenticitate îndoielnică sau pur și simplu neautentice. Dintre cele 22 de omilii editate de Migne (care a utilizat rezultatele cercetărilor lui Mai) se disting unele rostite la Efes și axate pe teologia întrupării și pe mariologie: e vorba de numerele 1, 2, 4 (rostită între 23 și
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Alexandrini in D. Joannis evangelium, cit., III, pp. 545-607) se găsesc, cu o traducere în engleză, o consistentă introducere și note, în L.R. Wickham, Cyril of Alexandria. Select Letters (Oxford Early Christian Texts), Clarendon Press, Oxford 1983. h) Principalele scrieri neautentice Printre scrierile atribuite în mod fals lui Chiril de tradiția manuscrisă pot fi amintite două tratate: Despre Sfînta și însuflețitoarea Treime și Despre întruparea Domnului, publicate în 1833 de către Angelo Mai pe baza unui manuscris din secolul al XV-lea
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
primii, pentru a demonstra ortodoxia propriilor doctrine, au adus ca probe, între altele, scrierile lui Dionisie Areopagitul. Adversarul lor, episcopul Ipatie de Efes, a constatat că nici unul din marii autori dinainte nu le menționase și, în consecință, le-a declat neautentice. într-adevăr, primele citate din Dionisie se găsesc în scrierile lui Sever de Antiohia Contra apologiei lui Iulian și Contra adăugirilor, compuse între 518 și 528, și în a treia epistolă către egumenul Ioan, din 532 (sau, potrivit altora, din
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Primul Părinte și aparține tot seriei de imnuri dedicate Postului Mare și penitenței. De această dată, acrostihul e mai lung, deoarece ne dă tot titlul imnului. Structura metrică este deja mai complexă. Acestui imn i-au fost adăugate patru strofe neautentice, al căror acrostih formează numele Adam. Foarte important e conținutul: este introdus Adam, care regretă desfătările din Paradis și dialoghează chiar cu Dumnezeu. Și aceasta este opera unui poet talentat, capabil să manevreze cu abilitate motivele spirituale tipice ale lumii
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
imnuri este disponibilă acum în colecția Sources Chrétiennes grație unui mare specialist, José Grosdidier de Matons. în prezent sînt cunoscute, în întregime sau fragmentar, 89 de compoziții imnice care îi sînt atribuite lui Roman, chiar dacă unele dintre ele sînt probabil neautentice. Așadar, din izvoarele bizantine reiese că Roman era siriac prin naștere, că provenea din Edesa și fusese diacon la Berit. S-a mutat la Constantinopol în vremea împăratului Anastasios și și-a continuat activitatea în Biserica Maicii Domnului din cartierul
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
dezagreăm -, care intră în categoria complezențelor induse, până la acordul forțat, unde presiunile situaționale sau ale grupului sunt foarte mari. Studiile mai recente despre fenomenul gândirii de grup (groupthink) arată că el se datorează și acestui mecanism. Indivizii nevoiți la complezența neautentică și acordul forțat pot dezvolta diferite strategii de apărare a eului, dar e previzibilă și o schimbare a atitudinii inițiale. După cum se va vedea în secțiunea următoare, privind relația dintre valori, atitudini și comportament, noi practicăm neconcordanțe între crezurile, atitudinile
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
Posterioară cu peste cinci secole, judecata lui Clement pare foarte... platoniciană! Prada e cam slabă... Nu știm nimic despre această bucurie, cum poate fi ea autentică și ce anume pot însemna lucrurile frumoase... De altfel, ce ar fi o bucurie neautentică? Dar un lucru urât? Înainte de Platon și de teoria lui a ideilor, cum poate arăta o teorie a frumuseții? Despre termenul bucurie putem deja afirma că este echivalent cu cel de plăcere. Bailly ne învață că charis și hedone se
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
francez, englez etc., duplicitatea Forma cea mai des întâlnită și mai „nevinovată” a duplicității este înseamnă „fățărnicie, ipocrizie, falsitate”; dedublare, vorbire cu două înțelesuri. Se constată astfel că duplicitatea este sinonimă cu ipocrizia și înseamnă falsitate, dedublare, adică un comportament neautentic. Conform acelorași surse, minciuna. ipocrizia Nici în cazul noțiunii de denumește „atitudinea unui ipocrit, prefăcătorie, fățărnicie, falsitate“, înseamnă „pretinderea de a fi ce nu este, nesinceritate”; „defect care constă în disimularea personalității adevărate și atribuirea de sentimente, opinii și virtuți
Caleidoscop by P.D. Bâlbă () [Corola-publishinghouse/Science/91786_a_93254]
-
este încă și mai neașteptat, își traduce această indignare în termeni „critici” reci, „pornind cu avânt” la această nemiloasă analiză textuală, în așa fel încât să demoleze punct cu punct textul dușman. Cu luciditate științifică, Camon distinge în el izvoare neautentice, coduri interpretative aplicate, interpolări și, mai ales, îi analizează deosebita sa ideologie paleocatolică, tipică „structurilor penuriei”, sub semnul cărora a fost redactat acest text. Făcând toate acestea, Camon abolește orice contact cu „persoana” celui care îl contrazice: nu numai că
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]