178 matches
-
mai importante puncte istorice ale timpului iar ast ăzi unul din frumoasele complexe arhitectonice ale lumii antice, către care se îndreaptă tot mai mulți interesați în activitatea de cercetare, mai ales. În mitologia greacă, Atena este și zeița înțele pciunii, nebiruită în războaie, protectoare a artelor frumoase, a științei și a meșteșugurilor, ocrotitoare a ora șelor, născută, după legendă, din capul lui Zeus, gata înarmată cu scut, coif, lance și platoșă. Emblema zeiței Atena era bufnița, simbolul înțelepciunii. La romani ea
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
nou, înaintat.“ (Tribuna, 20 aprilie 1971) „Ideile au pătruns în mase, devenind o uriașă forță materială, au cuprins și au transformat gândirea celei mai mari părți a omenirii, în toate sectoarele teoretice și practice, s-au dovedit biruitoare și de nebiruit în luptă cu ideologia burgheză. Creator și mereu novator, marxismul își păstrează cu fidelitate principiile cele mai generale, acelea care au rodit și rodesc mereu în aria trainică a celui mai înalt umanism care pledează pentru eliberarea întregii omeniri de
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
Luai torba cu merinde, geanta cea plină cu foc Și-ntovărășit de câne, vechi amic de vânătoare Ce zburda de neastâmpăr, apucai peste ogoare. O! Să fi văzut ce falnic păream astfel pregătit! Cu-a mea armă, dragă soră, mă credeam nebiruit; Inima-mi era fierbinte, pășeam larg ca un viteaz; Vai de bietele dihănii din fânațe, de pe iaz!... Pe sălbateca natură, astăzi mai cu osebire Voiam să se-ntemeieze dreptul meu de stăpânire. Fulger, tunet, moarte crudă, toate le țineam în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
dezvelită în anul 1972. Pe soclu sunt montate stema Moldovei din vremea viteazului domnitor (un cap de bour) și un basorelief intitulat: „Închinarea steagurilor”. MOVILA LUI BURCEL Dumitru Almaș Într-o zi de sărbătoare, domnul Ștefan cel vestit, domnul cel nebiruit, umbla prin țară să vadă cum trăiesc oamenii. Pe un deal a întâlnit un om: ara, cu un plug tras de un singur bou. Mirat, vodă s-a apropiat de dânsul și l-a întrebat: Cum te cheamă, omule? Șoiman
Istorie pe meleaguri vasluiene by Gheorghe Ulica () [Corola-publishinghouse/Science/1250_a_2316]
-
prietenească adresată în 1954 lui John Berryman atras încă de pe atunci de hăul autodistrugerii. Corespondența afectuoasă cu poetul care avea să se sinucidă în 1972 cuprinde multe alte asemenea sfaturi. Dipsomania și depresia indusă de alcool au fost însă de nebiruit și Saul Bellow l-a pierdut înainte de vreme și pe el așa cum îi pierduse mai înainte pe Delmore Schwartz și pe cel mai vechi și apropiat prieten, Isaac Rosenfeld, și cum avea să-l piardă mai târziu pe Allan Bloom
A scrie – o datorie și un leac by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/5762_a_7087]
-
însă lui Nego îi plăcuse sonetul Pana de herete pe care i-l închin de asemeni și care nu fusese decît " o tragere de timp". În pana de herete caut harul. De mult, sălbatecă, în slăvi vibra, Pe cînd, semeț, nebiruit, tîlharul Cu àripa haină văzduhul frămînta... (citez prima strofă)
În amintirea lui Nego by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16897_a_18222]
-
care sunt atât de puternice, încât trebuie să-ți acoperi ochii: „o emoțiune mai înaltă decât aceea ce ne-o produce acest splendid răsărit nu se poate”. Sunt surprinse expresia feței, gesturile melomanului sub vraja sonorităților mozartiene: „Emoția-i este nebiruită. Iată cum i se ridică mâna la arcul sprâncenelor, sub pornirea unei voluptăți sufletești care aproape doare; iată ce legănare a capului și ce zâmbet lăcrimos și extatic de duioasă mulțumire ca pentru o binefacere ce-i vine din generozitatea
Caragiale între Thalia și Euterpe by Vasile Lungu () [Corola-journal/Journalistic/4820_a_6145]
-
îndrăgostita între două vîrste, plină de delicatețe și de rețineri, Anna, în fine - cea mai puțin reușită din toată galeria - întruchipează gelozia morbidă. Ritmul susținut desfășoară povestirea pe parcursul a doar cîteva zile de iarnă, iar acțiunea precipitată, împinsă înainte de erosul nebiruit, se încheie tot cu un episod violent, de data asta în regim sentimental, așa cum se încheiaseră Viața la țară și Tănase Scatiu. Deducem din corespondență și din cele cîteva studii că Duiliu Zamfirescu știa perfect cum trebuie construit un roman
Scriitorul politicos: Duiliu Zamfirescu (fragment) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5970_a_7295]
-
seară, un coleg de cameră îi împrumută Metamorfoza lui Kafka, pe care noaptea o citește pe nerăsuflate și care avea să-i schimbe sensul existenței. Simte năvalnic chemarea scrisului - „Când am terminat de citit cartea, m-a copleșit dorința de nebiruit de a trăi în paradisul acela necunoscut”, mărturisește autorul în primul volum al memoriilor sale -, care avea să se transforme neîntârziat în vocație nestăvilită, în pasiune obsedantă, ajungând să scrie, după propria-i mărturisire, „din pura plăcere de a povesti
La despărțirea de García Márquez by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/2623_a_3948]
-
flori de plastic. Se vor dezbrăca: Sâni mari, de femeie, sex roșu, inflamat, de femeie. Se vor apropia de patul tău, cu sexul ras la sânge, Tot mai umflat. Care îți va șopti: „E timpul, Domn al Oștirii!” „Care oștire?” „Nebiruita Oștire-a Credinței”. Înconjurat De gurile lor lacome și umede, vei striga: „Dar eu vreau pace și liniște, vreau să dorm”. Iar gurile Lor știrbe, cu buze roșii și groase vor râde: „Hâș, hâș!” Să nu-ți faci casa pe
Poezie by Alexandru Mușina () [Corola-journal/Imaginative/3877_a_5202]
-
Ritmic polenul silabelor rare/ tremură-n floarea cărărilor palide/ din cimitirul feeric al toamnelor/ pînă departe,/ ce monoton stelare." (Adagio). Sau corpuri statuare, aforisme despre care n-ai îndrăzni să spui că nu sună, totuși, bine: Cine e omul de nebiruit?/ E numai cel pe care nu-l clintește/ nimic din ce nu stă-n puterea lui." (Epictet) Între unele și altele, elegii picurate sau credințe spuse tare, încape o poezie ce, se vede, va fi căutat mult formula lămuririi ei
Carte pentru niciodată by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10299_a_11624]
-
Dumitru Avakian Știm cu toții, Enescu este un simbol național, este o personalitate a raportărilor de semnificație în muzica europeană a primei jumătăți a secolului trecut, este artistul unui umanism consecvent, nebiruit de vicisitudinile vremii, de avatarurile timpului. Și nu au fost puține! Este un artist de vocație europeană. Prin spirit, prin credința în valorile umane, prin natura speranței. Oricât de potopitoare, la Enescu viziunea tragică rămâne consolatoare. Ca și la Honneger
Festivalul Enescu, ieri și azi by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/6955_a_8280]
-
zâmbind din când în când. Mai ales când, după buzele celuilalt, deslușea cuvinte din tot ce povestea. Abia atunci am văzut bine pancarta albă a vasului sudist cu chenare roșii pe care scria mare, cu negru AMERICA INVICTA. America de nebiruit. O temă pe care aveam s-o discut ulterior cu bunul meu amic Charles - care, spre deosebire de ceilalți americani vorbea o engleză clară, ca la Oxford - fusese intrarea în război. Era un englez get-beget, naturalizat american. Ca orice englez, discutând despre
America invicta by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16756_a_18081]
-
-l preface în medicament nu doar pentru sine, ci și pentru alții. El preferă înfrîngerea ca o premisă a victoriei, întrucît deceniile sînt simple clipe în rotația universală: "Mandarinul se teme de-abia a doua zi după victorie. El este nebiruit și rareori are victorii, fiindcă țelurile lui sînt prea înalte". Se ajunge astfel la o bravadă nietzscheană: "Sînt - intelectualmente - un imoralist în sens nietzschean, un Freigeist, un spirit liber, un erasmic". Acest "spirit liber" disprețuiește însă plebea, care "nu are
Avocat și martor by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8911_a_10236]
-
laudă la sfinți, p. 450-451) Măreția martiriului „Ce poate fi asemenea, spune-mi, cu a fi bătut pentru Hristos, cu a vorbi cu Dumnezeu și a fi mai puternic decât toți, a birui pe cei ce te prigonesc, a fi nebiruit de o lume întreagă, și de aici a aștepta atâtea bunătăți, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit? Ce poate fi deopotrivă cu a fi necăjit pentru
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
Montanus, presviterul din Singidunum, un preot daco roman, în PSB, vol. 11, p. 189) „...primiți-le cu atâta bucurie cu câtă vi le-au trimis paznicii lor. Nimeni să nu se îndoiască, nimeni să nu șovăiască; el e acel luptător nebiruit. Aceste oseminte le recunoaște Domnul, ele s-au luptat împreună cu sufletul fericitului. Ele și sufletul lui vor primi cununa la dreapta zi a răsplătirii lui”. (Sf. Vasile cel Mare, Epistole, epist. 197, II, în PSB, vol. 12, p. 398) „Să
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
că voi pămîntu-ați lins Când am călcat pe dânsul fălos și neînvins? Ce-mi folosește mie că voi, o stinsă spuză, Împlineați în genunche, zâmbet pe vineți buze, Orce spuneam atuncea când, de popor iubit, Treceam prin lume tânăr, mândru, nebiruit? Acum să văd ce poate capul cel sec și stins, Lucia voastră limbă, gheara ce-o ați întins, Acum să văd. (privind sub fereastră) Prin iarna neagră, -adâncă, pin lumea cea răcită, Tu treci, un mândru rege, tu treci ca
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
a sacului fără fund al comunismului. L-a peticit o dată Lenin, l-a peticit apoi Stalin, l-a peticit Gorbaciov și-acum Îl peticesc pigmeii de pe Dâmbovița. Iartă-mă că de aici, din pântecele necuprins al lumii, din Întunericul de nebiruit al comunicatelor, dezmințirilor și manipulărilor, nu pot ierta. Umblu pe pământ, Mântuitorule, și văd toată vomitura lumii, toata strânsura iarmaroacelor, toți leorbăiții aburcați În noi mari adunături naționale. Tu, Dumnezeu al Adevărului, de ce ne lași pe noi În minciună? De ce
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
nu ți-aș fi văzut ochii plini de lacrimi... Nu protesta! Nu ți-ai dat seama, dar ai lăcrimat... și lacrimile acelea ți-au dezvăluit inima întreagă... Bologa mai încercă să se împotrivească. Zadarnic. Căpitanul părea că simte o nevoie nebiruită de a-și crea un prieten cu care să împartă o povară sufletească. Neîncrederea locotenentului îl făcea să șovăie, și totuși înfricoșarea singurătății îl îmboldea mereu să se apropie. Astfel îi spuse cum a aflat aseară, de la un căpitan ungur
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
preotesei, ocărând pe slujnică, iar în ogradă o ceată de copii se jucau de-a războiul, împodobiți cu șepci lepădate de soldați găzduiți prin vecini. În clipa când zări casa parohială, Bologa uită pe doctorul Meyer și simți o nevoie nebiruită să vorbească cu preotul. Se repezi spre portiță și intră atât de grăbit, parcă de fiece minut de întîrziere ar fi atârnat o soartă de om. Popa Constantin, scufundat cum era într-o bucurie vagă și moleșitoare, se pomeni deodată
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-ți iei tălpășița!... Și toate acestea, în numele iubirii, Bologa!... Apoi nu vezi că e... e oribil?... Și nu atâta șovinismul tău, ci tocmai ipocrizia, poate inconștientă, în care se cocoloșește! Apostol se clătină, parcă l-ar fi pălmuit. O mânie nebiruită îi îmbujoră o clipă obrajii și pe urmă se pierdu într-un val de scârbă. Buzele subțiri îi tremurau răspunzînd: ― Ura te orbește, Gross, și te face să vezi năluciri! ― Acuma mă urăști, Bologa, zise locotenentul cu un surâs satisfăcut
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și-și alăturară cu taină mare capetele lor uimite și spăriete de barba cea zbârlită. Și-n sara aceea vătaful veni acasă mai încet și așa, fără să se sinchisească de nimic, și-ndată după masă îl cuprinse un somn nebiruit. Cătră miezul nopții lumina lunii pătrunse ca un fum argintiu în cotlonul din podul grajdului, plin de mireasma florilor uscate; și Costandin pădurarul, înainte de a pleca, trase încet cătră el, cuprinzând-o de umeri, pe Cristina. Ea râdea împotrivindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
au jinduit a-l face altul, de-al lor, spre a-și spori seminția, dacă așa ceva le-ar fi fost cu putință. În toamna anului de la Cristos 1691, craiul Ioan Sobieski al Poloniei, în fruntea unei armate pospolite de viteji nebiruiți, a pătruns în Țara Moldovei cu gând ascuns de a-l îndepărta de la tron pe Vodă Constantin și de a îngloba Moldova și apoi Valahia în sfera lui de interese militare și politice-economicești. Odată ajuns în Țara de Sus a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
sunt supuși greșelilor pământești. Dar marele orgoliu nu i-a îngăduit să facă măcar și un mic gest de îndreptare, ori să accepte o astfel de posibilitate pentru viitor. Durerea lui cea mare era că faimoasa armie pospolită, neînfricată și nebiruită până acum, era total îngenuncheată și umilită de către nimeni... și, în plus, cititorii cei de zodii prevesteau evenimente nu dintre cele mai bune pe termen mediu și ceva mai îndepărtat. De-ar veni mai repede schimbul de cai de la starostiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
sațiu Ar vrea să te-mpreune... și, ca s-o poți cuprinde, Tentacule lichide îți adâncești în spațiu. MUNȚII Posomorâta lor înlănțuire Nu e decât un spasm încremenit - Supremă încordare de granit, Rămasă dintr-o altă întocmire.- Demult când dorul lor nebiruit Îi logodi cu vasta strălucire, 67 Un braț semeț au repezit spre fire... Dar gheața înălțimii l-a-mpietrit. Și-n vreme ce c-un gest de renunțare Atâtea stânci expiră-n vijelie, Șuvoiul apei neîncăpătoare, - Șerpuitoare formă veșnic vie
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]