706 matches
-
mai jos de centură, iar Nebuloasa Cap de Cal se gaseste chiar la sud de Alnitak. Se poate găsi nebuloasa M78 la aproximativ 2 grade nord și la 1,5 grade est de aceeasi stea. Buclă lui Barnard, o mare nebuloasa de emisie făcând parte din Norul din Orion (un nor molecular gigant) care conține și Nebuloasa Cap de Cal și Nebuloasa din Orion, este situată tot în jurul centurii și poate fi observată cu ochiul liber în condiții foarte bune, fără
Centura lui Orion () [Corola-website/Science/328702_a_330031]
-
la aproximativ 2 grade nord și la 1,5 grade est de aceeasi stea. Buclă lui Barnard, o mare nebuloasa de emisie făcând parte din Norul din Orion (un nor molecular gigant) care conține și Nebuloasa Cap de Cal și Nebuloasa din Orion, este situată tot în jurul centurii și poate fi observată cu ochiul liber în condiții foarte bune, fără nicio poluare luminoasă. Ea are o culoare roșie datorată cantității sale de hidrogen ionizat. Trasând o linie imaginara pornind de la Mintaka
Centura lui Orion () [Corola-website/Science/328702_a_330031]
-
așa că telescoapele optice adaptive și spațiale sunt utilizate pentru a obține imaginii calitative. În acest interval de lungimi de undă, stelele sunt foarte vizibile, și multe spectre chimice pot fi observate pentru a studia compoziția chimică de stele, galaxii și nebuloase. Ultravioletele, razele X și astronomia gamma studiază procese foarte energetice, cum ar fi pulsari binare, găuri negre, magnetari, și multe altele. Aceste tipuri de radiații nu pătrund bine atmosfera Pământului. Există două metode de a observa această parte a spectrului
Astrofizică () [Corola-website/Science/296578_a_297907]
-
sa, Izzi (Rachel Weisz), care este pe moarte din cauza unei tumori cerebrale și încercările sale de a găsi o cale de vindecare, căpitanul Tomas Creo, un conchistador spaniol în Sevilia anului 1532 și un viitor astronaut, Tom, călătorind până la o nebuloasă aurie cu o navă eco-spațială, care încearca să găsească o cale de a se reuni cu Izzi. Jackman a spus că "Fântâna" a fost cel mai dificil film de până acum, din cauza cerințelor fizice și emoționale aparținând rolului din film
Hugh Jackman () [Corola-website/Science/316019_a_317348]
-
chiar mai multe stele, toate orbitând în jurul unui centru de gravitație comun. În plus față de stele singuratice și de un mediu interstelar subtil, majoritatea galaxiilor conțin un număr mare de sisteme stelare, de roiuri stelare și de tipuri variate de nebuloase. Majoritatea galaxiilor au un diametru cuprins între câteva zeci și câteva sute de mii de ani lumină și sunt de obicei separate una de alta prin distanțe de ordinul câtorva milioane de ani lumină. Unele galaxii mari cuprind în structura
Galaxie () [Corola-website/Science/299071_a_300400]
-
de stele, grupate de forțe gravitaționale, asemenea sistemului solar, dar la o scară mult mai mare. Discul de stele rezultat va fi văzut ca o bandă din perspectiva noastră din interiorul discului. Kant a presupus de asemenea că unele din nebuloasele vizibile pe cerul nopții ar fi galaxii separate. Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, Charles Messier a întocmit un catalog conținând cele mai strălucitoare 109 nebuloase, urmat mai apoi de un catalog de 5000 de nebuloase, creat de William Herschel
Galaxie () [Corola-website/Science/299071_a_300400]
-
din perspectiva noastră din interiorul discului. Kant a presupus de asemenea că unele din nebuloasele vizibile pe cerul nopții ar fi galaxii separate. Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, Charles Messier a întocmit un catalog conținând cele mai strălucitoare 109 nebuloase, urmat mai apoi de un catalog de 5000 de nebuloase, creat de William Herschel. În 1845, Lord Rosse a construit un telescop nou și a fost capabil să distingă între nebuloasele eliptice și cele în spirală. Cu toate acestea, nebuloasele
Galaxie () [Corola-website/Science/299071_a_300400]
-
asemenea că unele din nebuloasele vizibile pe cerul nopții ar fi galaxii separate. Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, Charles Messier a întocmit un catalog conținând cele mai strălucitoare 109 nebuloase, urmat mai apoi de un catalog de 5000 de nebuloase, creat de William Herschel. În 1845, Lord Rosse a construit un telescop nou și a fost capabil să distingă între nebuloasele eliptice și cele în spirală. Cu toate acestea, nebuloasele nu au fost acceptate ca fiind galaxii separate, până când problema
Galaxie () [Corola-website/Science/299071_a_300400]
-
a întocmit un catalog conținând cele mai strălucitoare 109 nebuloase, urmat mai apoi de un catalog de 5000 de nebuloase, creat de William Herschel. În 1845, Lord Rosse a construit un telescop nou și a fost capabil să distingă între nebuloasele eliptice și cele în spirală. Cu toate acestea, nebuloasele nu au fost acceptate ca fiind galaxii separate, până când problema a fost rezolvată de Edwin Hubble la începutul anilor 1920 folsind un nou telescop. El a reușit să determine părțile exterioare
Galaxie () [Corola-website/Science/299071_a_300400]
-
nebuloase, urmat mai apoi de un catalog de 5000 de nebuloase, creat de William Herschel. În 1845, Lord Rosse a construit un telescop nou și a fost capabil să distingă între nebuloasele eliptice și cele în spirală. Cu toate acestea, nebuloasele nu au fost acceptate ca fiind galaxii separate, până când problema a fost rezolvată de Edwin Hubble la începutul anilor 1920 folsind un nou telescop. El a reușit să determine părțile exterioare a unor nebuloase în spirală ca fiind colecții de
Galaxie () [Corola-website/Science/299071_a_300400]
-
cele în spirală. Cu toate acestea, nebuloasele nu au fost acceptate ca fiind galaxii separate, până când problema a fost rezolvată de Edwin Hubble la începutul anilor 1920 folsind un nou telescop. El a reușit să determine părțile exterioare a unor nebuloase în spirală ca fiind colecții de stele individuale și a identificat câteva variabile Cefeide, astfel permițând estimarea distanțelor până la nebuloase: erau prea departe ca să facă parte din Calea Lactee. În 1936, Hubble a creat un sistem de clasificare a galaxiilor care
Galaxie () [Corola-website/Science/299071_a_300400]
-
de Edwin Hubble la începutul anilor 1920 folsind un nou telescop. El a reușit să determine părțile exterioare a unor nebuloase în spirală ca fiind colecții de stele individuale și a identificat câteva variabile Cefeide, astfel permițând estimarea distanțelor până la nebuloase: erau prea departe ca să facă parte din Calea Lactee. În 1936, Hubble a creat un sistem de clasificare a galaxiilor care se folosește și astăzi, numit „secvența Hubble”. Prima încercare de a descrie forma Căii Lactee și poziția soarelui în interiorul ei a
Galaxie () [Corola-website/Science/299071_a_300400]
-
cucerite de Organizație, obligându-i pe membrii acesteia să se retragă pe Noua Californie. Joshua Calvert și Syrinx cercetează singura lume Tyrathca din interiorul Confederației și află că planeta de origine a acestei rase se află de partea îndepărtată a Nebuloasei Orion. Pe Pământ, Louise Kavanagh o avertizează pe Banneth despre intențiile lui Quinn Dexter. Banneth este, de fapt, o momeală în mâinile conducătorilor arcologiilor pământene, B7, cu ajutorul căreia aceștia speră să pună mâna pe Quinn Dexter. Acesta a sosit pe
Zeul adormit () [Corola-website/Science/331962_a_333291]
-
de știința "modernă". Teoreticienii astronauților antici cred că datorită acestei obsesii care apare de-a lungul globului pământesc, oamenii ar fi avut un posibil contact cu entități călătoare venite din acest roi de stele. Este vorba de constelația Orion, o nebuloasă aflată la 1.500 de ani-lumină de Terra și care conține mai mult de 3.000 de stele în diverse stagii de viată. Constelația Orion dispune de un asterism (alăturare de stele), cunoscută ca și „Centura lui Orion”. Aceasta este
Destinația: Orion () [Corola-website/Science/329204_a_330533]
-
le-a fost răsplătită înzecit: Elena și Adrian Niga - „Aurul sintetic” (TFE 46, CPSF 54); Maya Niculescu - „Prizonieri printre giganți” (TFE 48-49, CPSF 56-57); Octavian Sava și Alexandru Andy - „Pisica din Baskerville” și monumentalul roman al lui Ivan Antonovici Efremov - „Nebuloasa din Andromeda” (TFE 51-57, CPSF 59-65). Până să publice „Straniul caz al doctorului Jeckyll și al lui Mister Hyde”, apărut abia în 1970 (CPSF 375-378), Adrian Rogoz l-a prezentat pe americanul Robert Louis Stevenson cu o emoționantă poveste fantastică
Tudományos-fantasztikus elbeszélések () [Corola-website/Science/318503_a_319832]
-
generându-se astfel neutrino și radiație solară. Conform cunoștințelor actuale, în decursul următorilor aproximativ 5 miliarde de ani Soarele se va transforma într-o gigantă roșie și apoi într-o pitică albă, în cursul acestui proces dând naștere la o nebuloasă planetară. În cele din urmă își va epuiza hidrogenul și atunci va trece prin schimbări radicale, întâlnite des în lumea stelelor, care vor conduce printre altele și la distrugerea totală a Pământului. Activitatea magnetică a Soarelui generează o serie de
Soare () [Corola-website/Science/296586_a_297915]
-
masă, orbita Pământului va fi împinsă mai departe, prevenind astfel înghițirea Pământului (totuși atmosfera Pământului se va evapora și împrăștia). Faza de gigantă roșie va fi urmată de împrăștierea straturilor exterioare ale Soarelui datorată intenselor pulsații termice, dând naștere unei nebuloase planetare. Soarele se va transforma apoi într-o pitică albă, răcindu-se în timp. Această succesiune a fazelor este tipică evoluției stelelor de masă mică spre medie. Lumina și căldura Soarelui constituiesc principala sursă de energie pe suprafața Pământului. Constanta
Soare () [Corola-website/Science/296586_a_297915]
-
și monitorizarea fenomenelor tranzitorii, doar că aceștia au acces limitat la uneltele performante ale astronomilor profesioniști. Este suficient un binoclu pentru a putea vedea obiecte cerești precum planetele din Sistemul nostru Solar, cometele sau sateliții, dar și câteva roiuri stelare, nebuloase și galaxii mai strălucitoare. Prin telescoape se pot observa nebuloase- "nori de gaz din galaxia noastră", roiuri stelare - "aglomerări de stele" și galaxii. Se mai pot vedea ploi de meteori, petele solare, grupuri de planete (conjuncții), Luna. Mulți astronomi amatori
Astronomie () [Corola-website/Science/296524_a_297853]
-
sau nebuloasa Ochiul-Pisicii (NGC 6543) este o nebuloasă planetară din constelația Dragonul. Din punct de vedere structural, este una dintre cele mai complexe nebuloase cunoscute, iar observații de înaltă rezoluție realizate cu Telescopul Spațial Hubble dezvăluie structuri remarcabile, cum ar fi noduri
Nebuloasa Ochi de Pisică () [Corola-website/Science/332852_a_334181]
-
sau nebuloasa Ochiul-Pisicii (NGC 6543) este o nebuloasă planetară din constelația Dragonul. Din punct de vedere structural, este una dintre cele mai complexe nebuloase cunoscute, iar observații de înaltă rezoluție realizate cu Telescopul Spațial Hubble dezvăluie structuri remarcabile, cum ar fi noduri, jeturi de material, bule și structuri
Nebuloasa Ochi de Pisică () [Corola-website/Science/332852_a_334181]
-
sau nebuloasa Ochiul-Pisicii (NGC 6543) este o nebuloasă planetară din constelația Dragonul. Din punct de vedere structural, este una dintre cele mai complexe nebuloase cunoscute, iar observații de înaltă rezoluție realizate cu Telescopul Spațial Hubble dezvăluie structuri remarcabile, cum ar fi noduri, jeturi de material, bule și structuri în formă de arc. În centrul nebuloasei se află o stea luminoasă și fierbinte; acum aproximativ
Nebuloasa Ochi de Pisică () [Corola-website/Science/332852_a_334181]
-
de vedere structural, este una dintre cele mai complexe nebuloase cunoscute, iar observații de înaltă rezoluție realizate cu Telescopul Spațial Hubble dezvăluie structuri remarcabile, cum ar fi noduri, jeturi de material, bule și structuri în formă de arc. În centrul nebuloasei se află o stea luminoasă și fierbinte; acum aproximativ 1000 de ani, această stea și-a pierdut învelișul extern, formând nebuloasa. A fost descoperită de către William Herschel pe 15 februarie 1786 și a fost prima nebuloasă planetară a cărei spectru
Nebuloasa Ochi de Pisică () [Corola-website/Science/332852_a_334181]
-
dezvăluie structuri remarcabile, cum ar fi noduri, jeturi de material, bule și structuri în formă de arc. În centrul nebuloasei se află o stea luminoasă și fierbinte; acum aproximativ 1000 de ani, această stea și-a pierdut învelișul extern, formând nebuloasa. A fost descoperită de către William Herschel pe 15 februarie 1786 și a fost prima nebuloasă planetară a cărei spectru a fost investigat, cercetarea fiind realizată de astronomul englez William Huggins în 1864. Rezultatele investigărilor ulterioare au relevat pentru prima dacă
Nebuloasa Ochi de Pisică () [Corola-website/Science/332852_a_334181]
-
de arc. În centrul nebuloasei se află o stea luminoasă și fierbinte; acum aproximativ 1000 de ani, această stea și-a pierdut învelișul extern, formând nebuloasa. A fost descoperită de către William Herschel pe 15 februarie 1786 și a fost prima nebuloasă planetară a cărei spectru a fost investigat, cercetarea fiind realizată de astronomul englez William Huggins în 1864. Rezultatele investigărilor ulterioare au relevat pentru prima dacă faptul că nebuloasele planetare sunt formate din gaze fierbinți, nu din stele. Nebuloasa a fost
Nebuloasa Ochi de Pisică () [Corola-website/Science/332852_a_334181]
-
descoperită de către William Herschel pe 15 februarie 1786 și a fost prima nebuloasă planetară a cărei spectru a fost investigat, cercetarea fiind realizată de astronomul englez William Huggins în 1864. Rezultatele investigărilor ulterioare au relevat pentru prima dacă faptul că nebuloasele planetare sunt formate din gaze fierbinți, nu din stele. Nebuloasa a fost observată în întreg spectrul electromagnetic, din infraroșu până în raze X. Studiile moderne relevă o structură cu o complexitate aparte, care ar putea fi cauzată în parte datorită materialului
Nebuloasa Ochi de Pisică () [Corola-website/Science/332852_a_334181]