135 matches
-
80, un fel de jurnal despre „literatura în vreme de ciumă”, își are locul său în campania de contrazicere în care s-a lansat prozatorul, dar seamănă foarte puțin cu ceea ce se aștepta să fie. Este, altfel spus, un jurnal necanonic. T. torpilează normele documentului autoscopic, în speță ale jurnalului de scriitor de tip interbelic sau târgoviștean, având în gena sa culturală jurnalul gidian. Există fără îndoială o serie de pasaje care trădează fixații creatoare (de pildă, rescrierea). Accentul nu cade
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290051_a_291380]
-
între altele, și o întreagă pagină a României literare, din 1969, semnată de Ion Negoițescu, Petru Popescu și de autorul acestor precizări, pe tema literaturii de inspirație citadină. Spiritul său era insidios-polemic împotriva neosămănătorismului și ruralismului național comunist. Intervenție profund necanonică, tolerată la limită, acceptată cu greu de redacție și foruri, voit ignorată și neluată în discuție 6. Tema va fi examinată pe larg și în capitolul final al cărții. Se pot identifica mai multe nuanțe de exprimare, cu un procent
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
constrângerea apăsătoare; evadarea în lumea liberă se făcea prin Stockholm, prin alte metropole occidentale, de predilecție Paris și New York; d. De aceeași esență inconformistă, nealiniată, evident alternativă, a fost și introducerea în discuție a cât mai multor teme literare marginale, necanonice sub nici un aspect: redescoperirea avangardei literare, de pildă, sub alibiul pretext al istoriei literare sau al literaturii comparate, făcea parte din aceeași regulă a jocului; ea includea și antologii, unele reeditări, traduceri, o primă Cronică a ideilor literare, etc.; e
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
că pot să calce în picioare canoanele de la Niceea și să pună în locul lor alte hotărâri”. Bineînțeles că cei avizați erau înșiși delegații papali și, implicit, Scaunul papal, întrucât atribuiseră paternitate niceeană canoanelor Sinodului de la Sardica pentru a justifica pretențiile necanonice, de jurisdicție universală, ale episcopului Romei. În aceeași Prefață, Dionisie își informa suveranul pontif că în prezenta Colecție nu a mai introdus „canoanele zise-apostolice și cele ale Sinodului de la Sardica, precum și cele ale provinciei africane”, pentru că „nu le primesc
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
asemenea, descoperirile arheologice din a doua jumătate a secolului al XX-lea pot proba fără nici o îndoială existența reală a lui Buddha. Informațiile pe care le avem despre viața și învățătura Iluminatului provin în principal din textele buddhiste canonice și necanonice. Dintre acestea mai importante sunt Mahăparinibbăna-sutta, care prezintă detaliat ultima parte a vieții lui Buddha, Jătaka, o colecție de povestiri despre existențele anterioare ale acestuia și Lalitavistara, care ne oferă o versiune legendarizată a vieții Iluminatului. Lucrările Mahăvastu, Buddhacarita a
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
ca noua doctrină să fie răspândită și în rândul neevreilor. Din acest motiv, Sfântul Toma ajunge până în India, iar Sfântul Pavel devine „apostolul neamurilor”. Ambele religii au scrieri sacre considerate canonice precum Tipitaka, respectiv Vechiul și Noul Testament, dar și scrieri necanonice însă reprezentative precum cronicile din Ceylon, Milinda-Pañha, Nettipakarana, Visuddhimagga și Abhidharmakośa, respectiv cărțile deuterocanonice și Evangheliile apocrife. Istoria buddhistă înregistrează patru concilii, care au avut loc pentru a lămuri definitiv textele canonice sau pentru a discuta anumite chestiuni de doctrină
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
de radicalism. Câte „o fabulă de actualitate”, niște schițe după natură, evocarea unor „figuri dispărute” constituie antrenamentul lui de portretist. Cu o îngustă percepție a literaturii moderne (și, în genere, a curentelor noi în artă), el nu vede în gesturile necanonice decât trăsneli și „nerozii”. Criteriul pare să fie acela al unui realism destul de strict. În ceea ce privește „chestiile teatrale”, se dovedește a fi, în pofida înclinației obișnuite spre rostirea mucalită, un cronicar serios. Cu meticulozitate, el povestește analitic subiectul, cântărește „valoarea dramatică” și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287844_a_289173]
-
identificat ocurențe în texte din secolele al XVI-lea și al XVII-lea). Natura specială a construcției se observă foarte bine în română, mai ales în cazul în care N1 este un adjectiv, plasat în această situație într-o poziție necanonică. Tipologic, româna aparține limbilor de tip head first: topica firească, nemarcată a adjectivului este postpunerea. Într-o primă etapă, antepunerea sa poate dobândi valori stilistice, antrenând valori emfatice. Construcția cu de presupune deja un grad superior de subiectivitate. Cât privește
[Corola-publishinghouse/Science/85004_a_85790]
-
acest inconceptibil abandon și se produce în urma unei înțelegeri între cei doi, care sunt legați printr-o tulburătoare afecțiune. E, prin urmare, un sacrificiu, ce face ca istoria sfântă să-și urmeze cursul. Presărată cu anacronisme, piesa configurează o imagine necanonică a Mântuitorului, văzut, fără cutremur mistic, ca o făptură de o neobișnuită carismă, ca un stilist captatoriu, ale cărui rostiri cu falduri alegorice sunt sorbite cu încântare de cei ce îl ascultă și memorate cu o sfințenie picată în caricatural
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
și că, din contră, aceasta îmbracă forma crizelor multiple pe care societățile trebuie să le rezolve mai întâi și abia după aceea pot spera să intre într-o fază de dezvoltare propriu-zisă. Partizanii paradigmei tranziției au trebuit, sub presiunea situațiilor „necanonice”, adică proprii unor situații diferite de cele pentru care au fost elaborate teoriile modernizării, să admită „devieri” de la teoria standard, pe care le-au încadrat în ceea ce au numit „crize ale modernizării”, vrând să sugereze că acestea ele însele sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]