1,352 matches
-
să fie, după cele duse pentru totdeauna... * B1: Străine priveliști fugare! Voi nu știți că-n inimă port o dulce mireasmă de floare... parfumul trecutului mort... * F3: Cad din cer mărgăritare pe orașul adormit... F2: Plopii, umbre solitare în văzduhul neclintit, visători ca amorezii stau de veghe la fereastră, și pe marmura zăpezii culcă umbra lor albastră. F1: Reci podoabe-n ramuri goale plouă fără să le scuturi; F4: Ici, risipă de petale, colo roi ușor de fluturi... F2: Și din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
ieșit trântind ușa... În încăpere s-a lăsat o liniște de mormânt. Costăchel privea când la Petrache, când la Măriuca, care își frângea mâinile... Ei, ce ați rămas așa? Spuneți ceva! Vorbiți! - i-a îndemnat Costăchel. Tăcerea apăsătoare a rămas neclintită... Voi ce credeți? E mai tare o mână de bezmetici sau obștea comunei? a reluat vorba Costăchel. Obștea îi mai mult o închipuire, Costăchele. Pe ea trebuie s-o aduni și s-o întrebi dacă te vrea, pe când adunătura asta
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
psihologi și, în ultimă fază, chiar a unui psihiatru de renume, dar totul se dovedi curând a fi în zadar. Ce putea să-i mai facă?! În cele din urmă, ea renunță cu totul, căci se găsea în fața unui caracter neclintit, ca în fața unui zid mare și înspăimântător, care o făcea să se dea înapoi cu sfială, căci cu toții ne temem de lucrurile care ne sunt superioare și pe care nu le putem înțelege sau supune. În așa fel purtându se
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
ieșit la lumină și s-au făcut cunoscuți, cei fricoși au stat în găuri! Însă deloc lucrurile nu se opresc aici, pentru că pe aceștia îi va pârjoli mereu invidia și se vor ivi cutezători dintre ei, care îi vor acuza neclintit și fără cruțare pe cei dintâi că au îngenuncheat în fața compromisurilor mârșave, că luntre și punte s-au făcut pentru cei ce se găseau cu puterea în mâini și că și-au vândut sufletul ambiției, călcându-și mândria în picioare
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
odată dezarmonizate de cele ale lui Osvald, acum deveniseră doar o umbră diformă în amintirea unei inimi de mamă rănite. O inimă arsă cu intenție de văpaia împotrivirii cuiva poate rezista ea, oare, îndelungă vreme, dovedind doar bravură și indiferență neclintite? Niciodată! Să-ți plăsmuiești fiul direct în seraiul oamenilor de vază ai lumii întregi, ca apoi să-l vezi dintr-odată cum se îndreaptă, în cădere liberă, spre mocirla de temut a celor săraci și anonimi, este sfâșietor. Mamă fiind
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
un mare secret, unul neprețuit și intim, pe care acum nu știa cum să și-l mai ia înapoi. Nu putu, în acele clipe, să scoată vreun cuvânt măcar, ci înghiți cu greutate, de câteva ori, în sec și rămase neclintită. Părea că se sfârșește. Era palidă de emoție, vânătă toată, ca un mort. Concomitent, Luiza era scuturată și ea de toți fiorii. Gândea că era să fie martora nevinovată a unui gest funest și groaznic. Nu-și mai simțea deloc
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
era deloc o fire expansivă, deloc vorbăreață și cu niciun chip nu suferea aglomerările de oameni; aproape deloc nu-i plăcea prezența sa proprie printre ei și, oricât ar fi mimat el o prestanță impecabilă și o siguranță de sine neclintită, el tot parcă simțea un ghimpe în coaste, ce nu-l lăsa să fie în largul lui. Nu-i plăcea să iasă-n lume, îi plăcea doar să se afunde-n ea, într-a sa. În plus, mereu zicea că
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
se mai și băteau până la sânge În Încercarea lor de a o impresiona, de a obține mai mult decât un salut colegial, un surâs de complezență sau o vorbă politicoasă din partea ei. Blonda Înaltă și cu gropițe În obrăjori părea neclintită, imperturbabilă și insensibilă ca o cariatidă. Unii s-au simțit vexați În amorul lor și, considerând-o prea mândră, prea infatuată, au amenințat-o, În cele din urmă, cu răzbunarea. Alții au lansat zvonuri și legende dintre cele mai bizare
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
te văd. Doamna: Pe mine? Mihai: Mai ales pe Altețea Voastră. Doamna :Dar de unde mă cunoști? Știi cine sunt, ai auzit despre mine? Mihai: Nu. Nu știu cine ești. Doamna: Atunci privește-mă, uită-te la mine. (...) Mihai de Giulești o privi neclintit, ca și cum ar fi fost firesc să i se arate astfel o doamnă atât de mare. Doamna: - M-ai privit. Să-ți aduci aminte de mine, și-și scoase mănușa de piele de căprioară și i-o aruncă, apoi unul din
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
amândoi. Nu mult mai târziu, Napoli Își deschidea brațele Înaintea noastră. Oamenii ridicau grilajele magazinelor și coborau copertinele, pregătind lupta cu soarele. În fața micilor prăvălii, fructele Își ocupau locurile În micile tribune de lemn. Palmierii, cu coafurile lor afro, priveau neclintiți, de sus, spre lumea care Începuse să șiroiască printre fațadele multicolore. Se făcuse deja cald, dar În interiorul limuzinei era răcoare. Mașinile circulau Încet prin aglomerație, doar scuterele cu doi ocupanți se strecurau pe lângă noi, ca mesageri ai unor vești care
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
Jamaica. Ghidat de interese abil dirijate, Fiscul a Început să-l caute, somându-l să plătească impozite pentru sumele care se făceau pe spinarea sa, din care Gustav nu Încasase niciodată un sfanț. Bineînțeles, În fața acestei cereri absurde, a rămas neclintit. Atunci statul l-a chemat În judecată, cerându-i daune imense. Dacă ar fi fost găsit vinovat, ar fi fost condamnat la muncă pe viață În folosul comunității și ar fi sfârșit, probabil, ca manechin Într-o vitrină de haine
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
dar știe că pentru el e prea tîrziu. Antoniu, la cincizeci și patru de ani, ar putea, în schimb, să încerce să-și realizeze visul de-a scrie și de-a publica o carte. Vremea trece, glodul și miasmele rămân neclintite, iar Antoniu conștientizează treptat amăgirea: nimeni nu le va schimba viața și, în plus, rătăciții din ghetou nici nu doresc acest lucru, deoarece pentru ei "libertatea mizeriei a devenit un viciu, ca băutura, de exemplu, și o consumă zilnic, în
"Poezia" ghetoului by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/9202_a_10527]
-
flăcăiaș. I-am zis atunci să se țină deoparte dacă n-are chef să fie prins cu mîța-n sac. Pe unde-o mai fi la ora asta, știi ceva de el? — Tot nu pot să-ți dau nimic, rămîne Comandantul neclintit ca o stîncă. — Nici chiar dacă ți-aș dovedi că deja sînt la cuțite unii cu alții, că voi, milităreii, o să ieșiți șifonați rău de tot, că cineva o să șteargă pe jos cu voi și că n-o să mai aveți pe
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
taie Gulie, și dă ncoace nenorocita aia de stație, zise smulgîndu-i-o din mînă cu repeziciue. Nu care cumva să te miști de-aici pînă mă întorc că te-ai ars. M-au lăsat toate răbdările. Catîr ce ești. Mă aștepți neclintit dacă vrei să-ți fie bine, adăugă luîndu-și imediat tălpășița, pierind în noapte. Cîteva rafale de vînt se porniră din senin exact cînd ajunse la doi pași de portiera mașinii, umflîndu-i pentru cîteva clipe haina, spulberîndu-i în față praful de pe
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
clipă se gîndi cît de ușor i-ar fi venit să se amestece și el printre sacourile alea șifonate care mișcau hîrțoage dintr-un birou într-altul, sau printre cozile de topor care-și dădeau aere grave făcînd pe paznicii neclintiți ai noii democrații pe cale de instaurare, și pentru prima dată de la începutul evenimentelor simți cum o neputință molatică începe să-i îngreuneze mișcările. Cît mai poate să dureze? O zi, poate două? Cel mult o săptămînă? în orice caz, domnul
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
Millais sau a lui Dante Gabriel Rossetti. Era ajunul Crăciunului, la ora prânzului, și mă aflam în tren. Cerul deasupra Londrei avea o culoare cenușiu gălbuie; când am trecut dincolo de Reading câțiva fulgi mari au început să cadă din aerul neclintit. Era foarte frig. Mă hotărâsem să petrec Crăciunul cu Alexander și Rosemary și le telefonasem cu două zile în urmă ca să anunț că vin și să le spun în câteva cuvinte că eu și Antonia ne despărțim. Antonia și Palmer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
la fața cenușie, umedă și fără trăsături mi-am dat seama. Când a murit mama, Alexander a vrut să-i facă masca mortuară, dar tata s-a opus. Mi-am amintit brusc, cu multă precizie, scena din dormitor, cu trupul neclintit întins pe pat, cu fața acoperită de un cearceaf. M-am înfiorat și m-am întors spre ușă. Se întunecase de-a binelea. Zăpada, care nu se mai distingea decât în bătaia luminii de la ferestre, cădea invizibilă în adâncurile propriului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
a înghețat de frică mai înainte ca mintea mea să priceapă. Era zgomotul bine cunoscut al cheii răsucite în broasca ușii de la intrare. Îl auzi și Georgie și ochii ei se făcură mai mari, privirea tăioasă. Pentru o secundă rămaserăm neclintiți, paralizați. Apoi eu m-am smuls din îmbrățișare. Nu putea fi decât Antonia. Se răzgândise, nu mai plecase la țară și venise să treacă în revistă mobilierul înaintea întâlnirii noastre da mâine. Peste o clipă o să intre în salon și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
și, pentru o clipă, îmi sugeră prezența unei stafii. Ne-am privit fix. Ea era înfofolită în palton, iar fața ei ireală purta încă umezeala aerului de afară. Nu zâmbi, nu zise nimic, ci mă examină cu o privire încordată, neclintită și meditativă. În clipa în care am văzut-o am fost derutat, am simțit și o ușurare, dar și un fel de teamă profundă și inexplicabilă. M-am simțit ca în fața unei primejdii. — Pot să vă ajut cu ceva? am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
asta... și râse scurt, sec. — Of, Doamne! am exclamat și mi-am ascuns fața în palme. Am simțit brațul lui Georgie pe umerii mei. Am luat-o în brațe și ne-am lăsat amândoi pe pat. Un timp am stat neclintiți. — Martin, mi-ai spus că îi treceai iubitele tale lui Alexander, zise Georgie. Nu cumva ți le-a luat el, de fapt? — Ba da, de fapt așa se întâmpla, am răspuns. Mi-am ascuns capul în pieptul ei și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
cap, care părea gata să plesnească, m-am ridicat tremurând. Am urcat treptele și am ajuns în hol. Ușa de la intrare era deschisă iar afară, la câțiva pași de ușă, atârnând ca o perdea, plutea ceața gălbuie, opacă, infernală, complet neclintită. M-am oprit în prag. În tăcerea umedă și găunoasă am auzit ecoul pașilor ce se depărtau. Am pornit-o de-a lungul străzii, chiar am alergat puțin, apoi m-am oprit să ascult. În spatele meu, pe pavajul umed, pașii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Londra era cufundată într-o ceață subțire, străbătută de razele soarelui, prin care clădirile parcă-și pierduseră materialitatea și deveniseră niște prezențe fantomatice. Orașul atât de drag și de minunat, mut și estompat, pe jumătate ascuns în nori plutitori aproape neclintiți, părea un oraș suspendat în aer, identificat doar prin contururi incerte în cenușiu și cafeniu. Am pornit-o pe jos, inevitabil de-a lungul râului. Când am ieșit pe chei, în zona numită Victoria Embankment am observat că era vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
rostit ceva ce suna ca un nume. Dar nu, cred că mă Înșelam. Smucind balonul ca să fie sigur că mai are destul gaz, băiatul dădu din cap repezit, aruncându-mi un „mulțumesc“ fugitiv Înainte de a se Întoarce la părintele său neclintit. — Ce balon drăguț, i-am zis, uitându-mă atent la maică-sa. Nu era cumva... Era greu de spus. Și mai indicat, să nu Întreb. Dacă era aceeași femeie pe care am văzut-o la slujba de pomenire a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
iubesc. Dumnezeu știe ce fel de prânz or să ne dea. Hei, băiete! Îi făcu el semn cu mâna lui Ninici. Ajută-l pe șofer să descarce lăzile astea. Aveți grijă de sticlele de vin - să rămână În sus și neclintite. — Maiorul Petkovici, domnule... — Nu contează ce-a spus maiorul Petkovici. — Scuzați-mă, spuse o voce limpede și supărată din spatele lui Ninici. Sigur că da, domnule maior, zâmbi colonelul Hartep și se Înclină, dar sunt sigur că nu există motive să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Apoi explică precipitat: — Sunt soldații. Ar fi mai bine să ne cărăm. N-avea de unde să știe că Myatt era gata-gata să-i urmeze sfatul. Era Înspăimântat - văzuse În atitudinea soldaților față de el spiritul care făcea posibile pogromurile -, dar rămase neclintit. Nu era destul de convins că făcuse tot ce-i stătuse În putință ca s-o găsească pe fată În Subotica. — Vin, spuse omul. Pe drumul dinspre gară alerga cineva. La Început trecu pe lângă ei, În ninsoarea purtată de vânt. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]