482 matches
-
a oferi noii Case Bernadotte moștenitori și pentru zestrea enorma la care se așteptau; deși în realitate, zestrea a fost foarte mică. Au avut un mariaj nefericit deoarece Prințul Moștenitor a găsit-o pe Louise neatractivă și i-a fost necredincios deși ea era îndrăgostită de el. În prima perioadă a căsătoriei lor (1852-60), soțul ei a avut o relație cu doamna de onoare Josephine Sparre. Printre multele amante ale lui Carol s-au numărat actrițele Hanna Styrell (1860-69) și Elise
Louise a Olandei () [Corola-website/Science/317471_a_318800]
-
crucificarea lui Iisus Cristos și în plus ei erau mult mai aproape de creștini decât musulmanii din Asia. Mulți creștini atrași de ideea cruciată au considerat că nu este necesar să călătorească la mari depărtări pentru a lupta cu necredincioșii, de vreme ce necredincioși se aflau atât de aproape de casele lor. Este foarte posibi ca luptătorii cruciați să fi fost motivați și de nevoia de bani, iar comunitățile evreiști din zona Rhinului erau relativ bogate, atât datorită izolării cât și datorită faptului că, spre deosebire de
Cruciada Germană din 1096 () [Corola-website/Science/306513_a_307842]
-
și se răscoală. Țăranii, împărțiți în mai multe cete, se răspândesc în câteva direcții. La Țegled (Cegléd) fac popas, se organizează și își finalizează platforma-program. Țăranii își exprimă nemulțumirea împotriva asupririi feudale, Doja cerându-le să distrugă "nobilimea blestemată și necredincioasă". Ei se răscoală împotriva dijmei, a robotei și a tuturor sarcinilor feudale. Programul răscoalei cuprindea ideea recuceririi cu armele a libertăților desființate de nobilime. Oastea țărănească condusă de Laurențiu Meszaroș înaintează în Transilvania de nord, cea condusă de Grigore Doja
Războiul țărănesc condus de Gheorghe Doja () [Corola-website/Science/326690_a_328019]
-
grădină bucureșteană de vară. Bucata începe ca un articol de ziar scris în decorul unui colț de București copleșit de flori („Sus, în grădină la Oppler, soarele cade înspre seară peste tufe uriașe de liliac"). Autobiografia se detaliază, indiscretă: iubita necredincioasă apare acum din nou la Oppler, dar la brațul altcuiva; poetul ascultă, plîngînd, aceeași gavotă care... Sentimentalitatea ieftină abundă în pre-poemele în proză ale lui Petică; dar ceea ce rămîne pînă la urmă din iubirea apusă sunt magia muzicii și a
Ștefan Petică – suavul visător by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6807_a_8132]
-
și a primăverii, cadența frazelor, împărțirea bucății pe paragrafe construite simetic, asemenea unor strofe. Poemul a luat naștere în mijlocul cotidianului. Gavota depărtată a plecat de la rememorare sentimentală și a dus la nașterea unei noi forme artistice, lăsînd în urmă iubita necredincioasă, berăria Oppler și colțul de București primăvăratic; poemul a ocupat spațiul disponibil: „Sus, în grădină la Oppler, pe cînd soarele cade înspre seară peste tufe uriașe de liliac, plînge o gavotă pe sunete de flaut Lumea trece înainte veselă, pierdută
Ștefan Petică – suavul visător by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6807_a_8132]
-
zile, să-i fie tăiate mâiniile și picioarele și să fie trimise lui Ali bey ibn Zulgadar, fratelui său Nasreddin și lui Osman Qara Yuluk pe care de asemenea i-a sedus Nasimi. Așa și au făcut. Acest om era necredincios și mulhid" (hulitor). "Ferească Dumnezeu, se spune că el are niște poezii fine"". Dârzenia și curajul lui Nasimi în timpul execuției oribile s-au transformat în popor într-o mulțime de legende, tema devenind un simbol al curajului aproape în toate
Nasimi () [Corola-website/Science/309216_a_310545]
-
Mârza", în care se arată ce i se întâmplă lui Mârza la închisoare: O altă baladă din colecție este "Iancu și turcu". Iancu îl răpune pe turcul care fusese la nevastă-sa acasă, apoi merge și o pedepsește pe femeia necredincioasă: "Codreanu", care după clasificarea lui Al.I. Amzulescu intră în grupul baladelor păstorești, începe cu același element al naturii, frunza: Ajungând la stână, poruncește baciului: Codreanu în loc să-i mulțumească baciului pentru cele pregătite, îl pălmuiește. Baciul îl blestemă și Codreanu
Enea Hodoș () [Corola-website/Science/322322_a_323651]
-
creștin doar atunci se poate considera liber și egal cu stăpânul, când recunoaște ca stăpân pe Dumnezeu, un stăpân absolut. Dar ceea ce face este doar a schimba stăpânul cu unul care îl face mai dependent de acesta decât era sclavul necredincios. Prima sclavie era prețul pentru viața sa biologică. A doua este prețul pentru viața eternă. Creștinismul apare din frica sclavului față de neant, de neantul propriu, din neputința de a accepta condiția existenței - adică cea a finitudinii, a morții. În opinia
Fenomenologia spiritului () [Corola-website/Science/304203_a_305532]
-
care era posedat de un demon, făcea spume la gură, scrâșnea din dinți și înțepenea apoi. Omul îi rugase anterior pe ucenicii lui Iisus să alunge demonul, dar ei nu au putut să o facă. Iisus a răspuns: ""O, neam necredincios și îndărătnic! Până când voi fi cu voi și vă voi răbda?"", cerând apoi să vadă băiatul. Așa că ei l-au adus. Când duhul l-a văzut pe Iisus, a început imediat să scuture cu violență băiatul. Acesta a căzut la
Vindecarea lunaticului () [Corola-website/Science/322922_a_324251]
-
convenției din 1863, Camera Deputaților a adoptat o rezoluție care declară că nu mai poate să se împace cu Bismarck, iar ca răspuns, regele a dizolvat Dieta, acuzând-o că a încercat să obțină controlul asupra ministerului într-un mod necredincios. Bismarck a emis apoi un edict care a restricționat libertatea presei. În ciuda criticilor, Bismarck a rămas un politician în mare măsură nepopular (puțină lume știe despre el). Suporterii lui s-au descurcat prost la alegerile din octombrie 1863, în care
Otto von Bismarck () [Corola-website/Science/297362_a_298691]
-
vlădicie, se stabilește la Putna căreia îi dăruiește în 1538-1539 de 2 ori câte 100 de galbeni pentru a i se face 2 pomeniri pe an. Probabil a fost reinstalat în 1541; Rareș, revenit la tron, înlăturându-i pe boierii necredincioși. E posibil ca vara anului 1546 să-l fi apucat la Vad. În 1548 era episcop la Roman unde păstorește 14 ani, afirmă Marius Porumb.
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Vad () [Corola-website/Science/326716_a_328045]
-
Nuru-dîn Hamza, care justifică printr-o fetvâ uciderea a 40.000 de kîzîlbași, adepți ai safavizilor din Anatolia, și ulterior este justificat și războiul împotriva lui Isma îl. Nuru-dîn i-a declarat pe shi îți ca fiind eretici și chiar necredincioși, astfel că pedeapsa ce trebuia aplicată împotriva acestora era pedeapsa capitală. Ebussud Efendi declară printr-o fetvâ că dacă evreii și creștinii mai puteau speră să devină buni musulmani prin convertire, persanii nu mai aveau acest beneficiu. Dimitrie Cantemir amintea
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
Siria și Levantul) și, cu sprijinul principalelor state din Europa Occidentală, se părea că aceste așezări creștine vor deveni permanente. Musulmanii refuzau să accepte realitatea, dar aveau nevoie de un conducător care să-i unească pentru a-i alunga pe „necredincioși”. În 1187, musulmanii găsiseră un astfel de conducător în persoana sultanului Saladin, conducătorul Egiptului și Siriei, care i-a chemat pe toți să se alăture Jihad-ului pentru recucerirea Ierusalimului. Victoria sa în bătălia de la Hattin a distrus practic statele
Bătălia de la Hattin () [Corola-website/Science/310791_a_312120]
-
voievodulului Ioan, fratele lui Ștefan, la data de 15 septembrie 1349, să-l repună în drepturi pe cneazul Gyula și pe cei alungați pentru că au refuzat să treacă de partea lui Ștefan și a unchiului său Bogdan I, "fostul voievod", "necredincioși cunoscuți ai regatului nostru" Cândva, înainte de 1353, cnezatul lui Bogdan I se împarte între acesta și fiii fratelui său Iuga, Ioan și Ștefan, care vor stăpâni împreună nouă sau zece sate cu reședința la Rozavlea, Bogdan I rămânând cu opt
Bogdan I () [Corola-website/Science/299087_a_300416]
-
târziu, Basarab se pare că a rupt relațiile sale cu Ungaria, refuzând plata tributului de vasal. Aceasta a cauzat tensionarea bruscă a relațiilor bilaterale. Un document emis de rege la 18 iunie 1325 îl numește pe voievodul muntean "„Basarab transalpinul, necredincios coroanei maghiare”" și relatează cum Ștefan, fiul comitelui cuman Parabuh l-a înjosit pe regele ungar, proslăvindu-l în schimb pe Basarab. În 1327 papa Ioan al XXII-lea îl lăuda pe domnul muntean pentru susținerea catolicismului și zelul său
Basarab I () [Corola-website/Science/299799_a_301128]
-
în fața camerei, cu o plecăciune. Danjo stătea rezemat de niște perne, plin de sânge. — Hiyoshi, ai fost alungat de la olărie? — Da, domnule. — Hm. Foarte bine. — Cum? făcu Hiyoshi, nedumerit. Nu e nici o rușine să fii concediat, dacă n-ai fost necredincios sau nedrept. — Înțeleg. — Și casa ta a fost înainte casă de samurai. De samurai, Hiyoshi. — Da, domnule. — Un samurai nu muncește doar ca să aibă ce mânca. Nu e robul mâncării. Trăiește pentru chemarea lui, pentru datorie și serviciu. Mâncarea e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
dar În mai mare măsură stranii, erau incluși În categorii care permiteau, dacă era cazul, orice formă de maltratare sau de violență. În Evul Mediu, atât În lumea creștină, cât și În cea islamică, se făcea distincția Între „credincioși” și „necredincioși”, aceștia din urmă trebuind să stea la distanță, fie pentru că statutul lor era unul de inferioritate (dhimma „oamenilor Cărții”, În lumea musulmană), fie pentru că li se aloca un spațiu special (ghetoul pentru evrei În orașele creștine, model preluat de naziști
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
directe a protonaționalismului”, perspectiva trebuie să se deplaseze mai curând Înspre religie. Se Întâmplă astfel să izbucnească „războaie populare” din motive religioase În provinciile de graniță ale statelor creștine sau ca reacție la compromisurile aristocrației locale cu o putere considerată necredincioasă. În acest context, religiile devin „insigne de membru pentru anumite comunități umane”. Aceste insigne nu sunt Însă simboluri naționaliste propriu-zise: religiile pe care se bazează sunt practicate cel mai adesea de comunități infranaționale (religii tribale) sau supranaționale (religii universale); ele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Impuritas, Constanța, 1999; Gian Paolo Pasolini. Ereticul corsar, Constanța, 2000; Marin Mincu. Eseu despre autenticitatea scriiturii, București, 2000; Scrisori către lady Di, Craiova, 2003. Traduceri: Loredana Bogliun, Vorbind despre noi, Craiova, 1989; Alberto Moravia, Cum să trăiești cu o soție necredincioasă, Craiova, 1991; Mimmo Morina, Kuma. Oracol despre cuvântul revelat, Craiova, 1991; Antonino Contiliano, Exilul utopiei, Craiova, 1991; Cartea tibetană a morților, Craiova, 1992; Giovanni Verga, O păcătoasă, Craiova, 1994; Leonardo Sciascia, Cu orice risc, Craiova, l995; Sören Kierkegaard, Maladia mortală
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288932_a_290261]
-
față de Dumnezeu însemnează a respecta cu credință poruncile lui Dumnezeu. Căci după cum servitorii oamenilor bogați sau mandatarii lor, cărora li se încredințează mobilă scumpă sau vase prețioase, nu pot fi numiți credincioși, dacă au irosit bunurile încredințate răspunderii lor, la fel de necredincioși sunt și creștinii, dacă au stricat bunurile date lor de Dumnezeu”. (Salvianus, Despre guvernarea lui Dumnezeu, cartea a III-a, II, 7, în PSB, vol. 72, p. 218) „Ar trebui, într-adevăr, să subliniem că diferența de educație explică deosebirile
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
voi tot adevărul (In. 14, 15-16). (Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, cuv. 65, în Filocalia..., vol. X, p. 337-338) „Să nu ne lăudăm deci zicând că suntem credincioși. Căci în acest caz vom fi judecați ca oameni fățarnici și necredincioși. Din cele din afară se arată credința cea nearătată, care locuiește în cele ascunse ale inimii. De credem Mântuitorului Hristos care zice: Fie ție după credința ta (Mt. 9, 29), va spune și acum sufletului nostru ce locuiește în trup
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
mai mult timp cu putință în adevăr, că este credincios. Cel necredincios, însă, iubește minciuna de buna sa voie; iar cel care iubește fără voia lui minciuna, acela-i fără minte; dar nici unul, nici altul nu-i de invidiat. Omul necredincios și omul fără de minte nu au prieten (Platon, Legile, V, 730 BC)”. (Clement Alexandrinul, Stromatele, stromata a II a, cap. IV, 13.2.-13.4., 14.1.-14.3., 15.3.-15.5., 16.1.-16.3., 17.1.-17
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
1, 1). Fericit este, dar, acela care nu s-a îndoit de Dumnezeu, acela care n-a fost mic la suflet față de întâmplările din viață, ci așteaptă cele ce au să fie; fericit este acela care n-a avut gând necredincios despre Cel Ce ne-a zidit”. (Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, omil. la Psalmul I, IV, în PSB, vol. 17, p. 188) „Într-adevăr, după ce Moisi văzuse atâtea și atât de mari minuni și semne, a slobozit acel
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
crede nici nu se teme. Dacă ar crede s-ar păzi, și dacă s-ar păzi s-ar mântui”. (Sf. Ciprian, Despre unitatea Bisericii ecumenice, XXVI, în PSB, vol. 3, p. 452) „Dacă tatăl sau fiul sau fratele cuiva este necredincios și sunt piedică pentru mântuire și obstacol spre viața cea de sus, cu aceia să nu fie de acord, nici să fie de aceeași părere cu ei, ci să pună capăt rudeniei trupești din pricina dușmăniei duhovnicești”. (Clement Alexandrinul, Care bogat
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
credință, întru odihna nepătimirii și întru desăvârșirea cunoștinței, când vedem pe mulți neputând să intre și să se odihnească de toate ostenelile lor? Drept aceea, trebuie să se cerceteze fiecare de nu cumva este întru sine o inimă vicleană și necredincioasă și de aceea se lipsește, deși se află în multe osteneli, de odihna și de desăvârșirea lui, din care pricină se chinuiește pururea cu faptele și mănâncă pâinea durerii. Și dacă lipsește odihna întru el, să se silească să intre
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]