185 matches
-
sau"132. Interpretată de Kant drept gen de autorie omenească dar elaborată sub regenta suprasensibilului, poezia nu poate avea alt izvor și alt agent decât geniul, maximul posibilităților artistice și cognitive umane, a cărui creație este, prin urmare, calitativamente, de nedepășit: "...für diese die Kunst irgendwo stillsteht, indem ihr eine Grenze gesetzt ist, über die sie nicht weiter gehen kann..." 133. Cu care afirmație, gânditorul neagă ideea de progres în arta (admite în schimb progresul în cultura că finalitate naturală a
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
argumentele erau extrase mai ales din literatură, din tragicii greci; În cea mai importantă lucrare Însă, Despre limită, destinul apare drept o celebrare a secvenței de depășit, de atins și el reprezintă răspunsul paradoxal al individului conștient de limita de nedepășit a morții. Pentru Liiceanu, destinul devine exersarea maximei libertăți În domeniul finitudinii, ca nelibertate supremă. În același sens meditează - deși mai puțin crispat - Andrei Pleșu, În Minima moralia. La el, destinul rămâne trăsătura umană prin excelență, neexistând om fără destin
ACCEPȚIILE VIEȚII ÎNTRE NOROC ȘI SOARTĂ ÎN PROZA POPULARĂ by Ion –Horia BÎrleanu () [Corola-publishinghouse/Science/772_a_1549]
-
pe de o parte eul ca substanță și pe de altă parte “le vrai homme” ), omul adevărat, “omul întreg” ), care nu este o substanță chiar dacă este un întreg ce are o unitate reală. Între cele două se deschide abisul de nedepășit al distincției reale dintre suflet și corp. Trebuie să răspundem întrebării “în ce pol se află într-adevăr subiectivitatea cartesiană” și să dedublăm astfel subiectul cartesian? Și dacă acceptăm să considerăm subiectivitatea cartesiană ca imagine a trecerii, în sensul în
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
Dacă moartea este latura egal distribuită a „naturii din noi“, care se manifestă ca revanșă a limitei interioare în fața oricărei depășiri, înseamnă că destinul, ca celebrare a secvenței „de depășit-de atins“, este răspunsul paradoxal la întâlnirea iminentă cu limita de nedepășit a morții. Ca soluție a libertății, destinul este o încercare de a înfrânge democrația morții, deci gândul că în fața confruntării cu aceeași limită absolută toate viețile devin egale. Datorită destinului oamenii ajung inegali în fața morții, căci LIBERTATEA CA PRELUARE ÎN
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
argumentele erau extrase mai ales din literatură, din tragicii greci; în cea mai importantă lucrare însă, Despre limită, destinul apare drept o celebrare a secvenței "de depășit, de atins" și el reprezintă răspunsul paradoxal al individului conștient de limita de "nedepășit a morții". Pentru Liiceanu, destinul devine „exersarea maximei libertăți în domeniul finitudinii, ca ne-libertate supremă”. În același sens meditează - deși mai puțin crispat - Andrei Pleșu, în Minima moralia. La el, destinul rămâne trăsătura umană prin excelență, neexistând om fără
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
iraționalului și fantasmelor onirice. Derivat din percepție sau produs al observației și al experimentului, faptul poate fi și un eveniment, precum cel istoric. În Secolul Luminilor, istoria înregistrează frenezia iconoclastă a oamenilor de știință, care își stabilesc o limită de nedepășit (prin filosofia lui Immanuel Kant) între ceea ce poate fi explorat (lumea fenomenului) de către percepție și intelect, cu resursele rațiunii pure, și ceea ce nu poate fi niciodată cunoscut, tărâmul marilor și insolvabilelor probleme metafizice (moartea, "lumea de dincolo", divinitatea − lumea lui
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
marchează o cotitură întrucât vehiculează elemente politice forte: insurecția națională spontană a adunat laolaltă toate straturile societății care revendicau democrația*, fără a fi „reacționară”. Astfel era pulverizată una din ideile-forță a comunismului, care se prezintă drept succesorul natural și de nedepășit al „democrației burgheze”. în afară de aceasta, a apărut o falie și între comuniștii ruși și cei chinezi: deja opus criticii „cultului personalității”, Mao Tzedun* consideră că opțiunea corectă este accentuarea cursului revoluționar și nu calea „revizionismului”; el prefigurează astfel conflictul chino-sovietic
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
economică la aproximativ 9% pe an. Societatea* rămâne turbulentă, dar ea știe acum cât ar costa-o o întoarcere în trecut. Nici partidul, care gustă acum din deliciile corupției, nu o ignoră. Masacrul ar fi putut deveni o tragedie de nedepășit: va rămâne doar ca un teribil avertisment. și puterea și populația înțeleg ceea ce erau cât pe ce să piardă, și știu acum că nu vor trebui să se mai atingă de un compromis implicit: primei - privilegiile, celei de-a doua
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
tensiunii. Coreea de nord* rămâne cea mai emblematică ilustrare a acestui fenomen. Mai mult, o socializare prea îndrăzneață provoacă, în interiorul sistemului comunist, contestare, așa cum a dovedit-o mai ales disputa revizionismului între URSS și China. în realitate, dilema este de nedepășit. Fie partidul-stat sfârșește prin a adera la ordinea internațională, dar își pierde legitimitatea; fie rămâne un outsider, dar costul contestării devine insurmontabil pe termen lung. URSS este cel mai bun exemplu în acest sens. Stat paria în anii 1920 și
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
printre victimele cuceririi externe. Cantitatea și puterea susținerii de care a beneficiat Hitler, de exemplu, în rândul popoarelor cucerite ale Europei erau invers proporționale față de calitatea moralului național al poporului respectiv. Orice țară cu diviziuni de clasă profunde și de nedepășit va ajunge cu moralul național într-o stare precară. Puterea franceză a suferit din cauza acestei slăbiciuni încă din anii ’30. Din perioada ascensiunii lui Hitler, politica externă ezitantă a guvernelor franceze, ce se succedau rapid, ascunzându-și neputința în spatele ideologiilor
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
capacitatea industrială, precum și numărul și calitatea populației; și, în al treilea rând, să stabilească nevoia de armament din punctul de vedere al celorlalți doi factori. Această triplă sarcină a pus conferința în fața a trei dificultăți care s-au dovedit de nedepășit. În primul rând, sarcina nu putea fi îndeplinită fără o evaluare comparativă a puterii celor două națiuni. Am încercat să arăt în această carte 13 cât de dificilă, speculativă și, în anumite domenii, aproape imposibilă este o asemenea evaluare comparativă
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
versant în amestec, foioase-conifere, impiegatul de mișcare, om și arborescență mistuie clădirea stației dintre ei, cîștigători cît obiectele staționează în prezent, biserica adîncitură cu tot cu vîrful clopotniței, pîrîu, umbrele caselor, tunel la anii cărbunelui din Valea Jiului, dublați în altul, scăzămînt panta nedepășită, tunelul în arc înmormîntarea planului luminii să scape de om, mîntuitoare în sine, km 66+400 tunel lung, trece cu vrăji de tocat momentul claustrofob, sari în somnul pietrei care a înțepenit garnitura! declivitate de Valea Jiului, stația Bănița microrelief imobiliar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
pe scaunul desemnat lor, în mijlocul propriei turme, ci mai mult în Polonia, întreaga îngrijire a sufletelor plana asupra Prefectului și a adjutanților săi, misionarii. Seria Episcopilor de Bacău a fost publicată de Schmidt încă din 1887 și a rămas încă nedepășită de numeroasele documente ieșite ulterior la lumină; Seria Prefecților Apostolici nu a fost compilată în întregime și nici după informații sigure. Apucându-ne de această activitate, care de multă vreme ne stătea la inimă, am apelat la singurele izvoare care
Misiunea Fraţilor Minori Conventuali în Moldova şi Valahia din prima perioadă, 1623-1650 by Bonaventura Morariu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100996_a_102288]
-
88). Pe de altă parte, Ceaușescu nu a avut nici o mentalitate urbană închegată, după cum se poate afirma că nici mentalitatea rurală nu l-a caracterizat complet. Gândind ca un "lumpen- proletar" (Gilberg: 1990, 67), o combinație eșuată între o ruralitate nedepășită și un urbanism neasumat, Ceaușescu a putut iniția fără regrete procesul de redefinire arhitecturală a orașelor și de "sistematizare" a satelor pentru a le putea subsuma viziunii sale înguste asupra modernității. Să nu uităm nici că Ceaușescu, la fel ca
Geneza leninismului romantic by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
a istoricității umane și, în fine, căutarea unei soluții la spaima și disperarea care apar o data cu conștiința temporalității, cauza primordială a tuturor determinărilor. Pentru tânărul istoric al religiilor e limpede că India s-a străduit să analizeze cu o rigoare nedepășită feluritele determinări ale ființei umane. Problema condiției umane, temporalitatea și istoricitatea ființei umane - în termenii lui Heidegger, așa numita „grije” prin care se dezvăluie ființa ființei (Dasein) , problemă situată în miezul filosofiei europene, a preocupat gândirea indiană. Pentru a face
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
numit România. Un proces istoric început curajos de Alexandru Ioan Cuza, gândit și orchestrat instituțional de Mihail Kogălniceanu, credibilizat de Carol I și articulat diplomatic de Brătieni, care a durat șase decenii până să fie desăvârșit. Un succes istoric de nedepășit, din varii motive, pe care, cu încăpățânare, ieșenii nu obosesc să-l celebreze, în ciuda faptului că orașul lor, capitală europeană înainte de 1859, a fost tragicul perdant al acestei lecții de altruism politic în favoarea interesului național. Dincolo de retorica naționalistă, inevitabilă aici
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
nu mai este posibil, pentru că în aerul rarefiat al optimilor nu mai rezistă decât cluburile puternice, iar cele opt puncte făcute de Dan Petrescu cu o echipă entuziastă de provincie reprezintă un prag pe care pronia cerească îl face de nedepășit de către echipele noastre. Pentru că astăzi Liga Campionilor este o afacere uriașă, pe măsura interesului pe care îl stârnește și a dozajului unic de geniu și eroare, de întâmplare și suspans, de măiestrie tehnică și dârzenie, de omenească slăbiciune sau magie
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
bășcălioasă, la plasarea dibace a unui diez care modifică umoristic ceva preexistent. Bula e regină în țara lui Bulă, iar din acest punct de vedere Academia Cațavencu a făcut, vreme de două decenii, coperți și poante memorabile, unice și de nedepășit. Partea de redacție ruptă și transferată la Kamikadze, la fel ca și toate încercările mai mult sau mai puțin poporane ale lui Mircea Dinescu (Plai cu boi și Aspirina săracului) nu a reușit să păstreze tensiunea creativă, tupeul asociativ și
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
carte, la prânz spectacole-lectură, după-amiaza și seara teatru în săli, iar mai târziu, spre noapte, dans la Pavilion și muzică în Piața Mare. Și, cel mai important, spectacolele realizate la Sibiu de mari regizori nu au mai rămas inegalate sau nedepășite calitativ de cele de import, așa cum se mai întâmpla în trecut, spre deliciul fidelilor spectatori sibieni. O ofertă extrem de diversă, de calitate, cu numeroase plăcute surprize. Orașul, ca o cămașă strâmtă Festivalul de teatru de la Sibiu, motor al programului cultural
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
momentul în care trebuie să se pronunțe asupra nucleelor tari ale credințelor, asupra crezurilor religioase în litera lor diferită. Tocmai aici, unde se pune în discurs ceea ce fiecare religie privește ca esențial despre Unul divin, tocmai aici diversitatea pare de nedepășit, multiplicitatea pare ireductibilă. Iată un paradox care ne poate reaminti în mod frapant, imperios, deosebirea de nivel dintre experiența noetică și formularea ei conceptuală, faptul că cea din urmă nu este decît figură orientativă spre adevărul eliberator perceput de cea
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
el are un conținut universal pe care omul îl poate actualiza. Modernitatea pornește de la starea de fapt a omului, pentru a-l defini prin instalarea în această stare de fapt, pe care din modestie cognitivă sau suficiență o considerăm de nedepășit. Tradițiile spirituale țin seama de starea de fapt a umanului, dar o iau ca punct de pornire al unui traseu pe care omul îl are dat virtualmente în interiorul lui. Pentru aceste tradiții, omul e prin excelență ființă dinamică, vector vertical
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
și cea divină există un raport de răsfrîngere, de oglindire, de simetrie, dar e o simetrie asimetrică, dată fiind diferența ontologică și cognitivă dintre cele două. Deosebirea lor radicală nu revine totuși la o iremediabilă separare, la un paralelism de nedepășit. Potrivit doctrinei creștine a imaginii, chipul christic se oglindește în mod indelebil în străfundul ființei umane. Prin această rădăcină transcendentă a ființei sale, animată de inspirație și de travaliu spiritual, omul poate participa la perspectiva divină asupra realului. Condiția necesară
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
sale contingente. Celelalte ființe sunt mai puțin abstracte în ceea ce privește trăsăturile lor definitorii, dar și mai puțin concrețe datorită accidentelor pe care existența lor le implică. Nu am fi putut fi noi înșine cu părinți diferiți, dar numai Dumnezeu apare de nedepășit în scopul universal de a fi el însuși 349. Aristotel a extras o consecință importantă din imuabilitatea divinității. O ființă care nu se poate schimba, nu poate avea nici o potențialitate inactualizată în realitatea sa. Orice poate fi, este. Contingența, pusă
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica () [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
se bucură de toate detaliile viitorului. Viitorul implică lipsa unei conștiințe complete. Și Dumnezeu vede viitorul incert și chiar memoria sa absolută nu poate distruge distincția dintre trecut și viitor 355. Dumnezeu trebuie să fie considerat în toate aspectele de nedepășit de către alți, deși el se poate autodepăși pe sine în stări viitoare în sensul în care el acumulează informații noi de la un moment la altul 356. Principiul libertății divine în cadrul teismului procesual încearcă să arate că Dumnezeu creează în mod
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica () [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
mult, dacă multe din evenimentele trecute sunt uitate de către oameni, în cazul lui Dumnezeu totul este reținut, nimic nu este uitat 364. Din perspectiva procesuală este susținut un concept al omniscienței divine prin care Dumnezeu este privit drept ființa de nedepășit și care este în devenire o astfel de ființă acumulează cunoaștere de la un moment la altul, dar nimeni și nimic nu o poate depăși în cunoaștere. Dar acest lucru nu înseamnă că Dumnezeu poate cunoaște imposibilități logice, ci doar că
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica () [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]