512 matches
-
rugul. E condamnat la închisoare, apoi la recluziune într-una din mănăstirile ordinului său. Carmelitul heterodox apără o poziție radical hedonistă afirmând că viața este în suficientă măsură o vale a plângerii pentru a mai fi nevoie să adăugăm ceva negativității. în fapt, spectacolul lumii în acele vremuri sumbre este edificator pentru pertinența unei asemenea teze: ciuma tocmai a secerat milioane de vieți - o treime din populația țării, războiul de O Sută de Ani durează deja de șaizeci generând distrugeri masive
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
să le strivească, merge pe apă fără să se ude; poate trăi sub apă ca peștii, fără nici o dificultate; circulă și printre nori; reglează vânturile; etc. Tot ce rezistă pe pământ, în cer se topește, dificultățile dispar, imposibilul e abolit, negativitatea rezolvată... Fericirea. Voluptatea încercată în paradis se înscrie în eternitate: pe pământ ea se depliază în timpul și durata unor momente finite. Până atunci, cum să-ți procuri o plăcere aici și acum cu acest creștinism epicurian? Neinterzicându-ți jubilările asociate
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
lui Hristos, iată conținutul unei vieți cu adevărat fericite. Plăcerile terestre sunt lipsite de importanță, secundare, inexistente în comparație cu ele. Trupul cere, sufletul răspunde acestei exigențe: puternic, demn, mare și frumos, el poate înjosi dar poate și mântui. Când rezistă în fața negativității, a necazului, a suferinței, a morții, sufletul excelează; când consimte la manifestările instinctelor, a pulsiunilor primitive, el își pierde forța. Bogățiile, onorurile, satisfacțiile senzuale grosiere, dansurile și cântecele, parfumurile și vinurile dau naștere unor satisfacții iluzorii și trecătoare. Odată aceste
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a sifilisului scrie Erasmus -, creșterea sărăciei, dispariția seninătății, bunul cel mai de preț. Or, o plăcere plătită cu un necaz nu mai e plăcere. După cum, aceste jubilări atât de frecvent contrare moralei dominante generează culpabilitatea și o conștiință încărcată. Adică negativitate curată. Modelul epicurianului desăvârșit? Călugărul franciscan care a renunțat la toate bunurile, la ceea ce reprezintă un scop în viața celor mai mulți dintre oameni... nu femei, nu bani, nu poftă de putere, doar aceea pe care o exercită asupra propriei persoane. Doar
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
la ceea ce reprezintă un scop în viața celor mai mulți dintre oameni... nu femei, nu bani, nu poftă de putere, doar aceea pe care o exercită asupra propriei persoane. Doar creștinul cunoaște voluptatea adevărată, pentru că el este mai bine înarmat să înfrunte negativitatea consubstanțială oricărei existențe: moartea, boala, suferința, bătrânețea, calamitățile, primejdiile, catastrofele, războaiele. Creștinul adevărat știe că toate acestea sunt menite să-i pună credința la încercare. Creștinul lui Erasmus - inversul creștinului apostolic și roman - nu caută durerea și suferința, acestea nu
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Moderația permite evitarea sațietății care dă naștere dezgustului. A avea prea mult, a avea totul nu permite o satisfacție simplă, nici senină. Două sunt tensiunile care definesc hedonismul: ura de durere, pasiunea pentru voluptate. Un calcul al plăcerilor permite evitarea negativității și căutarea pozitivității utile pentru a scăpa de tristețe și apoi înaintarea spre o satisfacție, cele două componente ale oricărei jubilări. La originea acestui îndemn de a înfrâna bucuria, Montaigne numește în mod clar religia, religiile. Printr-un straniu paradox
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Printr-un straniu paradox, aceste ficțiuni adaugă noi mizerii celor pe care pretind că le vindecă! Creștinismul vorbește de greșeală, el insistă asupra poveștii lui Adam și a Evei, asupra păcatului originar, transmiterea lui din generație în generație, susține genealogia negativității cu începere de la acest moment fatal: a trudi în suferință, a suferi pentru a muri, a naște în chinuri, iată tot atâtea blesteme consecutive dorinței funeste a primei femei. Nimic din toate acestea la Montaigne: niciun cuvânt despre această mitologie
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
să deteste soarele și să adore tenebrele. Mirarea lui este fără limită în fața ingeniozității de care dau dovadă oamenii în a se autopedepsi, a-și face rău, în a-și provoca suferințe, chinuri și durere. La ce bun să adaugi negativitate celei existente deja și încă într-o doză maximală? Ce anume justifică acest comportament monstruos - heantontimoroumenos-ul dragului său Terențiu? Cu atât mai mult cu cât natura nu ne învață așa ceva: nici animalele, atât de adeseori prezente în Apologia lui Raymond
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
în mână cu aspirația către plăcere cu îndemnul de a face tot ce trebuie pentru a o crea, a o suscita, a o solicita. Aici regăsim cele două componente specifice oricărei gândiri hedoniste: refuzul durerii și a tot ce e negativitate, opțiunea pentru plăcere, pentru ceea ce e pozitiv. Nu vindecăm, răul cu rău, numai binele acționează ca un remediu eficace. Remediul nu trebuie să fie mai greu de suportat decât boala: să preferăm deci plăcerea, chiar dacă toți și toate sunt împotriva
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
sa. Așadar, dacă animalele și oamenii se supun comenzilor naturii, atunci ei întorc spatele suferinței și caută plăcerea. Aceasta, conform unei tendințe firești, înainte de orice contaminare culturală. Numai îndepărtarea de natură duce la demersul contrar: ura de sine, gustul pentru negativitate, pasiunea mortiferă pentru suferință, toate aceste vicii transformate în virtuți țin de o perversiune - în speță, una culturală. A recuza natura, a fugi de ea, a o detesta, a dori să te emancipezi de sub domnia ei, de sub legile ei, a
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
volumul în chestiune. Și totuși, chiar cu toate limitele sale, acest remediu al voinței educate și pus în calea durerii de vrerea noastră nu întârzie să provoace o micșorare a suferinței. Așadar, chiar și infimă, orice tentativă de a îngrădi negativitatea merită să fie experimentat. Cu timpul, odată cu agravarea crizelor, a durerilor și a intensităților Montaigne și-a mai nuanțat elogiul adus eroismului stoic. Așa cum e prezentat în cărți, acesta are cele mai bune efecte: în realitate se întâmplă însă cu
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
din formulele sale, în care excelează, el adaugă că o căsătorie reușită presupune „o femeie oarbă și un bărbat surd”. Asta apropo de maimuțe... dar și o aplicație pe teren a ceea ce presupune teoria hedonistă: să nu contribui la generarea negativității dându-i ocazia să apară. Sau și mai radical, să împiedici tot ceea ce generează negreșit pasiuni triste, dureri, suferințe. Lasă să se întâmple, lasă să se spună, dar să nu fii naiv și să știi să salvezi ceea ce contează mai
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
ce ni se întâmplă și e plasat sub semnul binelui, profitând de acest moment, aderând la această clipă. A conștientiza bogăția unei clipe efemere, dar fericite, a ști că ea constituie un dar într-o existență plasată majoritar sub semnul negativității, iată o rețetă lesne de aplicat și direct aducătoare de bucurie. Această energie pozitivă ne permite să suportăm mai ușor surprizele neplăcute ale existenței. Preocuparea pentru ce este trebuie să fie dublată de o refuzare a ceea ce ar putea fi
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
la rândul ei neplăceri și generează practic dușmănii. Etalarea intimității, scotocirea în viața privată, care este întoarsă cu susul în jos, reproșurile vechi reactivate pentru necesitățile momentului sunt tot atâtea ocazii de a întoarce spatele adevărului și de a adăuga negativitate negativității. Jocul atestărilor și al depozițiilor creează dușmănii periculoase care generează dorințe de răzbunare. într-o perversă răsturnare de situație, a-i ajuta pe unii echivalează cu a le face rău altora... De fapt, ca sofist deprins cu mânuirea vorbelor
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
rândul ei neplăceri și generează practic dușmănii. Etalarea intimității, scotocirea în viața privată, care este întoarsă cu susul în jos, reproșurile vechi reactivate pentru necesitățile momentului sunt tot atâtea ocazii de a întoarce spatele adevărului și de a adăuga negativitate negativității. Jocul atestărilor și al depozițiilor creează dușmănii periculoase care generează dorințe de răzbunare. într-o perversă răsturnare de situație, a-i ajuta pe unii echivalează cu a le face rău altora... De fapt, ca sofist deprins cu mânuirea vorbelor iscusite
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
bucuriile unei iubiri ce se înfiripă - dispar repede, odată cu apariția neplăcerilor aferente bucuriilor vieții conjugale și ale procreării. Aceste false plăceri procură o satisfacție de suprafață, momentană și aparentă, dar sunt plătite curând cu neplăceri care le anulează și impun negativitatea ca stăpână a locurilor și a împrejurărilor. Bogat, recunoscut, căsătorit și tată de familie, individul renunță la libertatea lui și la construcția de sine urmărind virtuțile reale și căile care duc la înțelepciune. Practica filosofică presupune o individualitate protejată de
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
pentru că eroul Odiseei este preocupat de prezent, trăiește clipa, și o face de la o zi la alta fără să-și piardă din vedere obiectivul: întoarcerea în Itaca. De asemenea, pentru că iese victorios din toate aventurile interpretabile ca niște metafore ale negativității ce acționează în simplul fapt de a fi. Ulise este credincios promisiunilor pe care și le face lui însuși, el dă dovadă de niște virtuți subline: putere de a îndura, obstinație, curaj, capacitate de a suporta singurătatea, stăpânire de sine
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
percepția. Această plăcere corporală dă măsura idealului hedonist: el desemnează acel ceva către care trebuie să tindem, tot așa cum neplăcerea semnalează ceea ce trebuie evitat cu orice preț. Aceste mișcări naturale, uitate de copil după o educație prost făcută, trebuie reactivate. Negativitatea coincide cu durerea, suferința, necazul, răul. Este bun tot ceea ce-l duce pe filosof în direcția jubilării, dacă aceasta nu trebuie plătită cu o alienare. Nicio plăcere cirenaică nu trebuie obținută cu prețul unei neplăceri prezente sau viitoare, aceasta apărând
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
specific în care nu cunoaștem tulburarea drept stare intermediară: nici plăcere, neplăcere, ci ceva între, ceva ce nu poate fi numit plăcere. A nu fi nefericit nu înseamnă că ești fericit; a nu suferi nu înseamnă a te bucura; absența negativității nu face o pozitivitate. Distrugerea dorințelor nu constituie un mod de a crea plăcere - altfel, Platon și creștinii ar aparține și ei hedonismului! în schimb, a fi disponibil pentru prezent și a-i cere tot atâtea ocazii active de a
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
psihanaliza - un Renă Major, de exemplu, pentru care, chiar și ignorată de titular, semnificația patronimului determină conținutul existenței... -, Epicur pornește la luptă împotriva a tot ceea ce generează frică, teamă, durere, suferință. Ansamblul operei sale decurge din această unică preocupare: eradicarea negativității și definirea pozitivității ca realizare a păcii sufletului și a trupului. Nimic altceva. Epicurismul declară război miturilor, credințelor, ficțiunilor, religiilor, dogmelor, locurilor comune, iluziilor și altor bovarisme prezente în orice epocă. Excelent în medicina preventivă, Epicur îngrijește conform preceptelor chineze
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
utilizare a durerii. Ce-i de făcut cu răul într-o lume fără zei sau, mai curând, într-o lume în care zeii sunt indiferenți la această problemă a oamenilor? Cu răul și variațiunile pe această temă: durerea, suferința, necazul, negativitatea, întristarea? De altfel, ce se ascunde sub acest termen la Epicur? Cuvântul nu apare niciodată, epicurismul nu este câtuși de puțin o filosofie prescriptivă care ar prezenta Binele și Răul, dezvoltând apoi un arsenal conceptual pentru a-i salva pe
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
suprimarea ei. în afara de asta, nimic nu este adevărat... Răul nu vine de la păcat, suferința nu-și are rațiunea într-o greșeală care ar trebui ispășită. Filosofia lui Epicur evită toate fabulațiile care-i culpabilizează pe oameni și trimit genealogia negativității la o datorie contractată de ei în Vârsta de Aur, pe care ar trebui s-o achite în cursul vieții, transformându-și existența într-o vale a plângerii, în durere și în suferințe pentru ca astfel să-și răscumpere greșeala. Această
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
antrenează nicio durere, niciun fel de suferință. Mai rău, odată împlinite, ele revin identice, intacte, cerând aceeași energie ca și cum n-ar fi fost satisfăcute. Efort zadarnic, asemenea umplerii butoiului Danaidelor, faptl de a răspunde la aceste dorințe induce permanent reiterarea negativității. Nenaturale și nenecesare sunt vinurile scumpe, mesele bogate, casele costisitoare, hainele de lux, erotica elaborată, pasiunea amoroasă, rafinamentele senzuale, care țin de vârful culturii și al civilizației, în vreme ce epicurismul rămâne pe cât se poate un naturalism - de care Rousseau își va
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
să-l deteste, să-l chinuie, să-l urască în așa un hal... Antihedonismul își dezvăluie în mod simptomatic ura de sine, concentrată, transfigurată, deplasată, inversată ca sens, iar apoi îndreptată asupra unui obiect fantasmatic susceptibil de a incorpora totalitatea negativității acumulate în sine: plăcerea. Pentru că plăcerea epicuriană rămâne mult sub pericolele care i se pun în spate sau de forțele distrugătoare a căror presupusă purtătoare este. Modul de întrebuințare al Grădinii seamănă până la confuzie cu regulile vieții monahale: singura diferență
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
lui Epicur. De acord cu ascetismul, rigoarea și austeritatea împărtășite cu adversarii, dar în chestiunea suferinței se opun două lumi: unii îi acordă o anumită pozitivitate, pentru că ea face posibil triumful voinței înțeleptului, pe când ceilalți o situează clar de partea negativității, ba chiar fac din ea negativitatea absolută... Iar hedonismul își prezintă aici cele mai frumoase titluri de noblețe ale sale: să nu cadă la învoială cu ceea ce face rău trupului și sufletului, să nu pactizeze niciodată... Suferința ocupă un loc
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]