158 matches
-
boala, vârsta etțetera i-au împuținat puterea de a suporta infatuările, țâfna, nesuferita vanitate a tinereții inteligente. Ceea ce nu mai recunoaște în public este că, de la cei mai dotați și mai străluciți dintre discipoli, a întâmpinat contraziceri, a citit recenzii negatoare la studiile lui sau i s-au transmis cuvinte deloc măgulitoare. Pe scurt, a primit lovituri care i-au atins omenescul orgoliu. Iată, între altele, explicația că până la urmă nu acești Ivani tenebroși, ci blândul Alioșa a rămas să-i
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
așa, ca Afrodita, din "spuma" tradiției s-a născut și generația '80. Ea a început, dintr-un exces de euforie inaugurală, printr-o respingere neproblematizantă, en gros, a tradiției (privilegiind doar o anumită continuitate de avangardă). Dar, între timp, jubilația negatoare s-a mai cumințit și azi putem vedea optzeciști trăgând serios din seva stănesciană, ceea ce ar fi fost absolut compromițător altădată. Trecând frenezia rupturii, ies în vileag, tot mai distinct, elementele de continuitate. Numai că optzecismul privește condescendent la tradiție
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
de așteptare al criticii și prefigurările poetice, poate fi citit ca o rezonanță specifică a unei nemulțumiri generalizate față de starea "culturii" și a "societății" în marasmul ultimilor 12 ani. (...) Când e vorba doar de orgoliul pur al tinereții, de puseul negator pe care acesta îl produce, singurul pericol, nici acela prea grav, îl constituie naivitatea de a crede în propria independență, și ca atare, în noutatea schimbării pe care o produci. Pericolul "rău" este deriva în resentiment: fie prin amestecul indiscernabil
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
totală a negustorilor români la Iași, unde „cu toate acestea” nici un falit nu e român, Cațavencu adoptă diferite măști, simulări care devin comice. Poziția lui „criticistă” se transformă în parodie, în caraghioslâc, în patetism patriotard cu plânsete, strigăte, interogații, izbucniri negatoare. Despre marea varietate a stărilor lui afective și repeziciunea unică a transformării lor, Ștefan Cazimir notează: „numai în cuprinsul câtorva scene din actul II personajul parcurge un registru vast, iar tonul vorbirii lui cunoaște infinite modulații, devenind de la o clipă
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
imigranți dintr-o țară neutră, el va ajunge în anii imediat următori să „cucerească” Parisul, Berlinul și Statele Unite, politizîndu-se și generînd două disidențe „revoluționare”: în Franța - Suprarealismul (care va sfîrși prin a-l „devora”), iar în Germania - Constructivismul. Haosul anarhic, negator, suficient sieși, își va canaliza după război energiile spre aceste două direcții, în căutarea unor finalități sociale. Primele ecouri ale Dadaismului în presa românească sînt înregistrate în jurul anului 1920 (de fapt, aproape toate noile mișcări artistice „revoluționare” din Europa sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fost „anul de maximă importanță al primei avangarde românești”. Adevărat act de naștere al avangardei autohtone, „Manifestul activist pentru tinerime“ din nr. 46, mai 1924 — fără îndoială, un „punct de inflexiune” în evoluția revistei —, are două paliere distincte. Un palier negator al Artei preexistente („Jos Arta/ căci s-a prostituat...”) reia, mai teatral, dezideratele celui de-al doilea manifest al revistei De Stijl din 1920 (formule precum „Jos arta, trăiască tehnica” se regăsesc și în manifestul productiviștilor ruși din același an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și Angelo Guglielmi. Primul insistă (în Opera deschisă) asupra captivității avangardiștilor în interiorul tradiției pe care o contestă, asupra asimilării ei „în negativ” și a situării în epicentrul crizei pe care o denunță. Celălalt (pe lîngă distincția discutabilă dintre caracterul preponderent negator, militant și revoltat al avangardei și cel pozitiv(ist)-formalizant al experimentalismului) distinge între „înnoitori” (Kafka, Joyce, Faulkner, Musil, Saint-John Perse ș.a.) și „avangardiști”. Contimporanul se situează, ca de obicei, pe o poziție de echilibru. Vinea, bunăoară, poate fi apreciat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a sincronizării): „Artiștii români și-au spus la timp, și printre cei dintîi, cuvîntul. Niciodată, în istoria țării, nu s-a mers astfel, în pas cu vremea”. O deplasare oarecum similară întîlnim și în „Manifestul activist către tinerime“, unde imprecațiile negatoare la adresa artelor „prostituate” cedează, în partea a doua, locul unor afirmații „constructive”, culminînd cu: „România se construiește azi!”. Pe această linie „aurorală”, eroii fondatori de la Contimporanul se vor întîlni, la un moment dat, cu mesianismul tradiționalist/naționalist al lui Octavian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
adus valori pozitive”, Const. I. Emilian constată - cu „obiectivitate” - permanența „luptei dintre vechi și nou”, alternanța de „reacțiuni și contrareacțiuni” în cadrul unei teorii „ondulatorii” (via G.B. Vico) a istoriei spiritului uman. Totodată, el face o distincție semnificativă între atitudinea radical negatoare față de tradiție exprimată de un reprezentant „extremist” precum B. Fundoianu (în prefața la Imagini și cărți din Franța) și atitudinea mai nuanțată a unui „moderat” precum N. Davidescu. Ambii autori sînt considerați critici și poeți anarhici „de marcă”... Capitolele teoretice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sînt mai mult sau mai puțin simpli tolerați”. În cazul lui Tzara, „compatriotul nostru așa de celebru în străinătate”, Emilian mobilizează un întreg arsenal, referindu-se și la producția franceză a acestuia. Presiunea notorietății externe este, totuși, redutabilă. Ca toți negatorii fenomenului, criticul apasă asupra caracterului de „reclamă comercială” al Dadaismului și de inovare extravagantă în domeniul „modei” literare: „Curajul de a lansa o modă nouă, fie ea oricît de bizară, se pare că e mai prețuit decît însuși talentul. Literatura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ascuțiți-vă așadar foamea”), Sașa Pană și Stephan Roll. Dacă Sașa Pană insistă asupra revoltei sociale a grefierului sufocat de convențiile meschine ale burgheziei, Geo Bogza accentuează dimensiunea poetului maudit, iar Voronca subliniază puritatea și singurătatea gestului său profetic și negator. În „Urmuz premergătorul”, Geo Bogza nu se sfiește să-l așeze pe Urmuz „alături de Eminescu” (dar și de Poe, Rimbaud, Chaplin și Buster Keaton), după ce în manifestul revistei Urmuz îl apropiase de Iisus... Necesitatea de legitimare internă a avangardei autohtone
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ilogică etc., dar această structurare va deveni manifestul estetic al literaturii experimentale (subl. a)” și, pe urmele teoriilor lui Angelo Guglielmi despre neo-avangarda italiană a anilor ’50-’60, subliniază caracterul „experimentalist”, constructiv al avangardei noastre istorice, prevalent în raport cu caracterul radical, negator al unor avangarde europene. O avangardă autohtonă „cuminte” și un experimentalism autohton avant la lettre... Numai că atît modernismul, cît și avangardele, incluzînd, fiecare în felul lor, o componentă „experimentalistă”. Chiar dacă Marin Mincu reelaborează într-o manieră personală conceptul, denominația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nu chiar definitorie) a optzecismului, iar postmodernismul, în varianta sa autohtonă, e mai aproape de avangardele istorice decît de modernismul înalt al perioadei interbelice. Recuperarea avangardei istorice în canonul critic din România postbelică s-a datorat în fapt „domesticirii” potențialului ei negator, contestatar, subversiv, sub presiunea omologării externe: 1) prin istoricizarea oferită de distanța temporală și de asimilarea creatoare a modelului în cadrul noilor curente estetice; 2) prin sublinierea caracterului estetic, integrator, moderat în raport cu radicalismul iconoclast al mișcărilor similare din Europa; 3) prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
integrării lor europene. Și, în același timp, ale specificării, ale afirmării unei diferențe în interiorul genului proxim rîvnit”. Nota bene, Mircea Martin nu se ocupă de „implicațiile pe care doctrina avangardistă - unitară, la noi ca și aiurea, numai în pathosul ei negator - le-ar putea dobîndi din unghiul discuției noastre”. Există deja o importantă bibliografie a studiilor despre avangarda istorică europeană, care abordează fenomenul din unghiul ecloziunii sale „periferice”. Istoricul de artă american S.A. Mansbach, spre exemplu, consideră că o mare parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cîntecul dezertorului”), Dadaismul propriu-zis și constituirea primei mișcări de avangardă artistică din România (în 1924, prin intermediul eclecticei reviste Contimporanul) indică un decalaj de aproximativ zece ani. Dacă „exportul” de avangardă (prin Tzara și Marcel Iancu) a fost unul insurgent, violent negator, prima avangardă din România a fost preponderent „constructivă”. Militantismul agresiv, insolent și contestatar s-a dezvoltat după 1924 pe traseul revistelor Punct - 75 HP - Urmuz - unu - Alge - Viața imediată etc., Integral radicalizînd moderația „ecumenică” a Contimporanului. Legitimarea externă a jucat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
-lea care provin din culturi ce se exprimă În limbi de circulație restrânsă: poloneză, cehă, maghiară, română. Cui Îi este, de pildă, foarte cunoscut numele lui Stanis³aw Przybyszewski (1868-1927), unul dintre cei mai excentrici scriitori polonezi, din al cărui spirit negator descind Witkiewicz și Gombrowicz? Cu primele sale eseuri filosofice redactate direct În germană, cu stilul inconfundabil de a trăi boema, el e considerat un geniu În mediile „Tinerei Germanii”, dar și ale „Tinerei Scandinavii”, pe care le cucerește la finele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
În piept, ca un nou expediționar, Marea Caraibelor și dispare pentru totdeauna. Fragilitatea artei „momentului”, practicată de artiștii neoavangardei europene de după 1960, are ceva din superba nebunie a felului În care Cravan decide că viața, ea Însăși operă de artă negatoare, este singurul mod prin care esteticul poate fi scos din toate inerțiile. La război, ca la război tc "La război, ca la război " 1914 și ceea ce urmează timp de câțiva ani pe fronturile din primul război mondial spulberă, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
d’Aurevilly - e „plin de tact, oprit la timp, găsind Între originalitate și excentricitate faimosul punct de intersecție al lui Pascal”. Semnele prin care dandy-ul se distinge și neagă trebuie să fie discrete. Altfel, efectul scontat se pierde. Eleganța negatoare a dandy-ului devine obscenă, trivială și, În consecință, se demonetizează. Dar mijloacele prin care dandy-ul ajunge potrivnicul lumii din jurul său? Care ar fi acestea? Prin ce anume Își semnifică el protestul? Întâi de toate, prin Întreg repertoriul punerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
subminează slab ordinea socială.” 1 Cu extrem de puține excepții, nu vom vedea dandy Înrolați sub vreun stindard, fie el negru, roșu sau tricolor, dedicați marilor cauze naționale sau internaționale, militând alături de mulțime pentru o idee, pentru un ideal. Atitudinile lor negatoare se manifestă aproape Întotdeauna pe teritoriul vieții jucate pe mica scenă publică, nu pe marile câmpuri de luptă. Monotonia, fadoarea, mediocritatea vieții burgheze sunt contestate prin eleganța, imaginația, grația, imprevizibilul stilului dandy, nu prin gesturi radicale: „Dandy-ul sfidează moravurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
socialismului". I-am văzut odată ochii frumoși, albaștri, în lacrimi: Cum, lui nu i-au dat un ordin, o medalie, acolo, de 23 August? Doar a meritat. "Și-a adus aportul", cum formula șeful statului. "Nu, Iordana, constat o viziune negatoare în reportajele, în interviurile tale". Încercam să-mi apăr textele cu argumentele lui. "Partidul a cerut să nu tolerăm lipsurile. Scrie și-n statut că un "membru" (suna, cred, destul de ironic!) nu are voie să nu fie critic". "Tu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
-se, jucându-se, rostogolindu-se, Îndepărtându-se, rănindu-se. (sâmbătă) În primul capitol din eseul Mitul reintegrării (Editura Vremea, 1942), intitulat „Simpatia lui Mefistofel“, Mircea Eliade constată simpatia lui Dumnezeu pentru Diavol: ...simpatia aceasta divină față de un demon atât de negator se silește s-o justifice Goethe În versurile următoare: „Activitatea omului prea lesne Începe să tânjească; Îndată ce-ar putea, omul n-ar mai face nimic. De aceea, bucuros ii dau un tovarăș care să-l stimuleze, făcându-și astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
10-20 de ani, se cer (pe lângă condițiile uzucapiunii de 30 de ani), buna credință a posesorului și un just titlu pe care să se întemeieze posesia utilă a posesorului. 577 Pentru identitate de rațiune trebuie relevată, imprescriptibilitatea dreptului la acțiunile negatorii (prin care proprietarul cere încetarea exercițiului nelegitim asupra bunului său, al unui drept de uzufruct, uz, abitație, servitute, superficie). Ca și acțiunea în revendicare, acțiunea negatorie este reglementată pentru prima oară în art. 564 al. 1 din noul Cod civil
Actul juridic civil by Elena Iftime [Corola-publishinghouse/Science/907_a_2415]
-
vorba de un agnosticism, întrucât tocmai datorită acestei necunoașteri, printr-o intuiție primordială și simplă, se poate accede la cunoaștere, dincolo de orice înțelegere. Prin urmare, teologia apofatică sau negativă nu se opune teologiei catafatice sau pozitive. Metoda apofatică nu este negatoare; afirmația triumfă prin negație, singurul remediu al insuficienței care o obligă să se autodepășească. Teologia apofatică nu este un simplu corectiv, ea este o teologie autonomă care aduce o anumită cunoaștere. De pildă, noțiunile de supra-bun și supra-existent reprezintă negații
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
prin nevoia de libertate, dorința de schimbare, căutare, evadare, realizarea propriilor dorințe, apetențe, Înclinația către aventură; 3. tendința de agresivitate concentrează tendințele proiectate către viitor. Ele sunt specifice tipului anticipativ, reformator, care demolează vechea ordine sau ordinea existentă, reprezentând spiritul negator, dominator. Acest tip, de factură revoluționar-anarhistă În plan social, neagă valorile existente. Indisciplinat și autoritar, el vrea să schimbe lumea și ordinea existentă pentru a o Înlocui cu alta. Tiranic și justițiar, dar utopic În teorie, Îi este imposibil să
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
consecințele acceptării unui asemenea punct de vedere ar fi imense și chiar incalculabile: un astfel de isomorfism ar pune sub semnul în-trebării întreaga evoluție a lumii moderne, de la Galilei pînă în zilele noastre. Dar această repunere în discuție nu e negatoare: ea presupune o întoarcere la sursele modernității, întoarcere îmbogățită cu toată experiența aventurii tehnoștiinței. Modelul de Realitate propus de Pauli poate fi rezumat în schema lui Laurikainen 11: observatorul este separat de real prin zidul inconștientului. Diferența dintre modelele lui
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]