808 matches
-
Se opri la numai doi pași de el. De jur-împrejur, zăpadă lipsită de orice fel de urme! Obiectul, de o perfecțiune și o frumusețe îngrijorătoare, era într-adevăr, pe cât se vedea, sferic, de un verde hipnotic, cu niște, aparent, incizuri negricioase atât de perfect geometrice, încât sfidau orice interpretare de tip: joc al naturii sau iluzie optică. Păreau mult mai asemănătoare unui scris necunoscut. Profesorul fusese obligatoriu și tânăr, iar în acea ipostază, acum cam ignorată, ca orice tânăr timid și
ENIGMA de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1241 din 25 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/350554_a_351883]
-
RETROSPECTIVADE PROZĂA SĂPTĂMÂNII Acasa > Literatura > Naratiune > CHIPIUL ALB Autor: Dan Florița Seracin Publicat în: Ediția nr. 311 din 07 noiembrie 2011 Toate Articolele Autorului CHIPIUL ALB Mergeam în rând câte doi tropăind pe pavajul de granit, în stânga se înălța masiv, negricios, zidul marelui combinat, în dreapta se înșirau înghesuite, construite după același tipic, case cu un singur etaj, cu pereții mohorâți, ce împrumutaseră parcă, printr-un ciudat mimetism, culoarea zidului din față. Se adaptaseră astfel, poate, conviețuirii cu colosul industrial de alături
CHIPIUL ALB de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 311 din 07 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355421_a_356750]
-
Publishers, Springfield, Massachiusetts, USA, 1966, pg. 87). Încercând să tăiem firul în patru, ne punem întrebarea dacă grupajul onomatopeic englezesc „Blah, blah, blah” nu își trage cumva originea, nu din instabilul cuvânt spaniol „hablar” ci de la porecla dată acestor oameni negricioși, adică a blackilor (blachilor, sau blahilor), sau mai precis din persiflarea pronunției repezi a vorbirii acestora, care neînțeleși de catre anglo-saxoni, erau luați în derâdere că limba lor este un fel de „blah, blah, blah”! Oare acest domn Blach nu este
O PRIVIRE SINOPTICĂ ASUPRA ETNONIMULUI „BLACH” de GEORGE ROCA în ediţia nr. 910 din 28 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/346183_a_347512]
-
mai mult, într-o zi de iarnă, în curtea atelierului de pe strada Bacovia, l-am prins de reverul hainei pe to'așul Doiciu de la Serviciu Cadre, care mereu mă amenința că o să mă învețe minte. Era o namilă de om, negricios. L-am proptit de zidul clădirii și i-am spus: „Să știi că așa am să mă duc cu tine la Partid să-i întreb dacă cineva te-a autorizat pe tine să mă chinuiești. De unde știi tu că eu
INTERVIU CU DOAMNA LIANA SAXONE- HORODI – ARTIST PLASTIC, PERSONALITATE LITERARĂ, MILITANT PENTRU ARMONIE... de GEORGE ROCA în ediţia nr. 565 din 18 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/355963_a_357292]
-
nevoie de scuze, de imploratul lamentat. Domnul profesor te roagă să iei loc. Astăzi , nu ești tocilara clasei. Astăzi ești materia de fericire, într-o uniformă, la fel ca și colegii tăi. Nu mai sunt smartphone, ca să îți fotografieze unghiile negricioase, nici monosprânceana. Astăzi au maniere: folosesc pumnul doar în joacă, pentru a te înghionti, în semn de salut, nu pentru a-l izbi de pomeții tăi ascuțiti. Astăzi, la școală, izbândești să reții tot ce au predat domnii profesori. Ai
O ZI ÎN ROMÂNIA PERFECTĂ de CORINA LUCIA COSTEA în ediţia nr. 2320 din 08 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/370796_a_372125]
-
memorie. Se bucură că încă se află dincoace. Râde și în sala cu rezonanță perfectă, sunetul acela se multiplică. Este singura în fața artefactelor expuse în cele cîteva zeci de vitrine ultramoderne. Ba, mai este acolo și paznicul. Un ins mărunt, negricios și care asuda îngrozitor pe sub gulerul cămășii de nailon. Insul s-a postat strategic, între o armura greaoie, autentică, si panoplia plină de cuțite și halebarde vechi dar bine lustruite. Paznicul își freacă palmele una în altă fără rost, le
VARA LEOAICEI, FRAGMENT DIN ROMANUL IN LUCRU de MELANIA CUC în ediţia nr. 214 din 02 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/370852_a_372181]
-
depresiunii ( ceea ce era prematur). Tinerii școlari blăjeni erau mirați de cunoștințele băiatului cu școlaritatea neîncheiată, „ de gândeai că vrea să înghită toată știința din lume”. Prin trecerea lui Eminescu pe la Sibiu avem mărturii de la N Densusianu, evocându-l „cu fața negricioasă, cu ochii mari deschiși, cu un zâmbet pe buze”, dar îmbrăcat„într-un costum cu totul singular”. „ O spun, nu în dezordinea acestui om, ci pentru cunoașterea crudei sorți, că în adevăratul înțeles al cuvântului curgeau trențele de pe el. Abia
MIHAI EMINESCU VĂZUT DE CONTEMPORANI de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 916 din 04 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/371000_a_372329]
-
înmoaie picioarele. - Mușcă-ți limba ! strigă Gavrea și iar se pornește pe râs. Se întoarce spre oameni. Arată cu un deget spre Ilarion și râde ca un apucat. Oamenii stau încremeniți [...] Nu râd, nu clipesc... Al lui Jurca, mărunțel și negricios, cu mustăți răsucite, își împinge pălăria pe ceafă și mormăie ceva, mânios. - Na, una ca asta n-a mai pățit cioroiul de când l-a făcut mă-sa ! râde Gavrea, mulțumit. [...] Al lui Jurca sare dintre oameni și îl prinde pe
POETUL MIRON ŢIC ŞI PROZATORUL NICOLAE ŢIC de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 2353 din 10 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/370606_a_371935]
-
ce samănă omu’ ăsta cu Burcan al nostru”, și-a spus Oara în gând, privindu-l curioasă. Borcan era un țigan românizat, cizmar la ei în sat, vecin cu Îngerașu, sub cimitir. După ce a terminat de descărcat cartofii, omulețul cel negricios a dat cu ochii de Oara: - Doamnă dragă, eu parcă te-aș cunoaște de undeva!... - Mă nene, șî eu te-aș cunoaște, da’ nu știu de un’ să te iau! În tot cazu’, tare măi sameni tale cu un țâgan
CĂINŢA HOŢULUI de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 1577 din 26 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/353941_a_355270]
-
al patrulea din cei șapte copii, Titina a vădit încă din clipă ivirii pe lume că va avea un destin aparte. Deși cu o aură întunecată în jurul său (s-a nascut „moartă”, a fost un copil „de nevoie”, mic, slab, negricios), asupra ei s-a revărsat lumină divinității, sporită de lumină din interior: fericită să descopere frunzele și florile, Beica și broaștele, razele soarelui și puzderia de stele de pe bolta, a știut să se bucure mereu de viață, ignorând lipsurile și
TITINA NICA ŢENE-DRUMUL SPRE SUFLET (MEMORII ) de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1184 din 29 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353540_a_354869]
-
Toate Articolele Autorului Cristina LILA CONCERTUL DIN PĂDURE ( 19/05/2009 ) SIMFONIE PENTRU FLAUT ȘI VIOLONCEL CU UN CONTRABAS SUSPENDAT ALEATORIU Și deodată se stîrnește vîntul Copacii își înfig rădăcinile și mai aprig în pămînt Frunzele foșnesc sfîșiate de norii negricioși Ce se învălmășesc ca niște bouri negri Un pumn de soare lovește în oglindă lacului Suava piculina își presară păsările zglobii Și iar se întuneca dealurile Într-un ocean de viori arcuite Peste memoria lumii De jur împrejur că o
CRISTINA LILA de CRISTINA LILA în ediţia nr. 465 din 09 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357086_a_358415]
-
09 aprilie 2012. Cristina LILA CONCERTUL DIN PĂDURE ( 19/05/2009 ) SIMFONIE PENTRU FLAUT ȘI VIOLONCEL CU UN CONTRABAS SUSPENDAT ALEATORIU Și deodată se stîrnește vîntul Copacii își înfig rădăcinile și mai aprig în pămînt Frunzele foșnesc sfîșiate de norii negricioși Ce se învălmășesc ca niște bouri negri Un pumn de soare lovește în oglindă lacului Suava piculina își presară păsările zglobii Și iar se întuneca dealurile Într-un ocean de viori arcuite Peste memoria lumii De jur împrejur că o
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/357087_a_358416]
-
un alt pretext să se miște și să facă gălăgie. Am ieșit din clasă cu ghiozdanul și cu învățătoarea, dar nu înainte să-mi arunc privirea și să memorez măcar un cap care râdea de mine. Remarcasem unul slab și negricios și o fată care, fiind înaltă, era spre fundul clasei cu niște mâțe de coade pe care le scutură veselă și în toate direcțiile. La primul colț m-a predat unei femei de serviciu, care, în câteva minute mă frecă
GLORIE COPILĂRIEI VI de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357090_a_358419]
-
Da, am înțeles! Apoi, întorcându-se către mine, mi-a spus amabilă, arătându-mi o canapea mare, de piele maro: - Vă rog să așteptați, luați loc! N-am așteptat prea mult. Am fost luat în primire de un tip bondoc, negricios, între două vârste, care purta niște ochelari fumurii, cu rame groase, îmbrăcat într-o haină de piele neagră, trei sferturi, și care, fără să-și spună numele, deși secretara mă prezentase, m-a luat amical de braț spunându-mi: - Haideți
UN STUDENT PROBLEMĂ de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 1546 din 26 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/357776_a_359105]
-
pe albia râului. Amiaza cu obrajii roșii a ieșit la scaldă, aproape goală. Pe sub ceafa dealului aleargă un cal cu cerul în șa. Poteca dinspre pădure coboară încet, desculță, când pe lângă umbra fagilor, când pe lângă șoldul caselor pitite sub șindrila negricioasă mirosind a putregai. Norii gâfâind de sete moțăie pe dâra zării de dincolo de creștetul zăvoiului. La fântâna din colț, o fată din flori și-afundă sânii în zornăitul apei din palma ciuturii. Lângă ea, ulița mare își scutură praful de pe
VREME ESTIVALA de GEORGE BACIU în ediţia nr. 535 din 18 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357855_a_359184]
-
pe albia râului. Amiaza cu obrajii roșii a ieșit la scaldă, aproape goală. Pe sub ceafa dealului aleargă un cal cu cerul în șa. Poteca dinspre pădure coboară încet, desculță, când pe lângă umbra fagilor, când pe lângă șoldul caselor pitite sub șindrila negricioasă mirosind a putregai. Norii gâfâind de sete moțăie pe dâra zării de dincolo de creștetul zăvoiului. La fântâna din colț, o fată din flori și-afundă sânii în zornăitul apei din palma ciuturii. Lângă ea, ulița mare își scutură praful de pe
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/358181_a_359510]
-
pe albia râului. Amiaza cu obrajii roșii a ieșit la scaldă, aproape goală. Pe sub ceafa dealului aleargă un cal cu cerul în șa. Poteca dinspre pădure coboară încet, desculță, când pe lângă umbra fagilor, când pe lângă șoldul caselor pitite sub șindrila negricioasă mirosind a putregai. Norii gâfâind de sete moțăie pe dâra zării de dincolo de creștetul zăvoiului. La fântâna din colț, o fată din flori și-afundă sânii în zornăitul apei din palma ciuturii. Lângă ea, ulița mare își scutură praful de pe
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/358181_a_359510]
-
casa unde slujea maică-sa, așa că, de îndată ce crescu măricel, a fost dat ca slugă pe la oameni mai înstăriți. I-au rămas însă vorbe prin sat că n-ar fi huțul get-beget, că e „voloh” de la Arbore. Era mic de statură, negricios la față, în schimb, mare șmecher, hâtru și pus mereu pe șotii. Asta în tinerețe, deoarece, mai apoi, l-au năpădit o droaie de copii și griji, și nu-i mai ardea de năzbâtii. Dar nu a încetat nici până la
ILIA POLEC de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1227 din 11 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/350711_a_352040]
-
îndreptându-se pe lângă coloanele impunătoare ale gării spre intrarea laterală, îi urmă, chiar dacă nu știa în acel moment unde va ajunge. Când a trecut și de ultima coloană, în fața ei, un grup întreg se adunase ciorchine și imediat zărise mâinile negricioase care rupseseră plicul alb și numărau febril, cu o dexteritate de care nu i-ar fi crezut capabili ... banii ei. Știa - adunase cu greu suma - că erau doar hârtii de o sută și de cincizeci. Se îndreptase hotărâtă spre ei
FILMUL NOPŢII ÎNCĂ NESFÂRŞITE de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 747 din 16 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/359375_a_360704]
-
lac la câțiva metri distanță, câteva zeci de lebede plutesc maiestuos, ca niște regine, indiferente la privirile avide ale supușilor. Pe malul opus al canalului, două găinușe de baltă își învață puii să înoate. Deodată, o cioară plonjează către pufurile negricioase. Cele două găinușe chirăie și se reped la cioară, atacând-o sincron, până o pun pe fugă. Pe malul nostru, un șarpe de apă prinde în gură o broască, apucând-o de picior. Cătălin apucă șarpele de coadă și îl
O ZI ÎN DELTĂ de DAN NOREA în ediţia nr. 1277 din 30 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360011_a_361340]
-
vedeai câte o pasăre, care ne îndemna să ne etalăm cunoștințele: - Uite o egretă ! - Ăla e un stârc ! - Ba nu, e cormoran ! Unde nu știam, îl întrebam pe pescarul care conducea barca. Așa am aflat că o pasăre mică și negricioasă se numește țigănuș, iar alta mică și albastră - dumbrăviță. Ulterior, cei din cealaltă barcă ne-au spus că barcagiul lor îi zicea dumbrăveancă. Mă rog, Umberto Eco are dreptate, trandafirul e trandafir indiferent cum îi spui. La un moment dat
O ZI ÎN DELTĂ de DAN NOREA în ediţia nr. 1277 din 30 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360011_a_361340]
-
amândouă. Mai ales pentru că, până să te naști, am fost trimiși înapoi la casele noastre, așa că am putut măcar să te nasc acasă. Dar erai tare mică și slabă. Erai așa de slabă, încât pielea ta avea o nuanță albăstruie, aproape negricioasă. Și pentru că nici eu nu avusesem cu ce să mă hrănesc mai bine și eram slăbită, laptele cu care te-am hrănit, era puțin și subțire... De aceea, am fost multă vreme îngrijorată în legătură cu tine; mi-era teamă ca nu
FRAGMENT DIN ROMANUL ARINA de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 1121 din 25 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/359904_a_361233]
-
fi și ea fericită, și că ne va fi și nouă mai ușor, pentru că totuși urma să rămâi în apropierea noastră. Dar ea a tot insistat că o vrea doar pe Dora, că tu ești prea mică, prea slabă, prea negricioasă, ba chiar, a spus ea... urâțică. Și asta m-a supărat așa de tare, că am încheiat discuția pentru totdeauna și când, după o vreme, a revenit hotărâtă să te ia măcar pe tine, am refuzat-o. I-am spus
FRAGMENT DIN ROMANUL ARINA de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 1121 din 25 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/359904_a_361233]
-
secret. Aveam un calculator vechi de tot, unele din componentele sale atinseseră chiar venerabila vârstă de treizeci de ani și m-am dus cu el la talcioc să-l vând. Țin minte ca acum că la intrare văzusem un puști negricios cu o bicicletă căreia îi montase volan, să semene măcar din acest punct de vedere cu o mașină. Am scăpat de calculator și tocmai voiam să mă întorc acasă, când s-a oprit în fața mea același puștan, fără bicicletă de
NE-AM ÎNTÂLNIT PE INTERNET 2 de ION UNTARU în ediţia nr. 257 din 14 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/359592_a_360921]
-
piatră în piatră pe dig și alergau de-a lungul lui, privind cum apa care se strecura printre pietrele mari, făcea mici golfulețe în care, printre razele de soare ce se scăldau în undele ei, se strecurau iuți și umbrele negricioase ale guvizilor. Cu chiote tot mai ascuțite, copiii săreau printre pietrele digului, aplecându-se, iscodind tot mai febril, însoțiți în joaca lor de șuieratul subțirel al vântului și plescăitul molcom al apei, simțind că sunt pe cale să descopere acea misterioasă
NEVAZUTUL de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 745 din 14 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345151_a_346480]