330 matches
-
al clasicismului. Astfel, considerarea Antichității, mai ales a celei eline, drept lăcașul clasicismului ideal, al clasicismului-model, reprezintă o primă viziune ce tinde să marginalizeze în acest fel chiar și mișcarea din Franța Regelui Soare, care, fiind numită, în acest context, neoclasicism, a fost asimilată unei formule ce presupune o reactualizare, o reluare și nu un punct de pornire. Pe de altă parte, există opinii care acordă o importanță egală celor două repere, acestea fiind în mare parte datorate echivalării clasicismului cu
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
din acest punct de vedere o renaștere totală a clasicismului, însă fascinația generată de acesta va crea variante desigur imperfecte raportate la original -, dar care își au, totuși, propria individualitate și complexitate. În acest sens, lucrarea noastră nu va trata neoclasicismele drept simpli sateliți impersonali ai clasicismului francez, ci va evidenția în ce mod aceste ramificații și-au dezvoltat o anumită identitate. Această direcție a cărții de față se subsumează, de fapt, ideii mai generale a desemnării clasicismului drept dimensiune ontologică
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
a desemnării clasicismului drept dimensiune ontologică fundamentală. Revenirea ciclică, aproape obsedantă, conștientizată pe deplin sau nu, la ritmurile clasice atestă conturarea unei aspirații perene a ființei către solar și rațional, către ordine și echilibru. Scoaterea din sfera accidentalului a acestor neoclasicisme este justificată mai ales prin prezența a numeroase arte poetice, articole, prefețe, care evidențiază o asumare pe deplin conștientă a dimensiunii clasice, o asociere voluntară la principiile și caracteristicile acesteia. De aceea, prin importanța pe care o au în ilustrarea
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
neoclasicismelor din fiecare epocă. S-a încercat, de asemenea, integrarea cât mai multor spații culturale, pentru a se construi o perspectivă de ansamblu, care să faciliteze comparațiile, "paralelele", dar și pentru a se întări ideea unei manifestări generale, extinse, a neoclasicismului. Ar mai fi de precizat, totodată, că s-a preferat o analiză minuțioasă a unui număr mai mic de texte reprezentative, decât o cercetare de suprafață a unei cantități mai mari de opere care ar fi dus în final la
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
precum cel al clasicismului și al ecourilor acestuia. Ordonarea textelor s-a făcut ținându-se cont de criteriul cronologic, fiecare capitol axându-se astfel pe manifestările neoclasice dintr-o anumită epocă, din spații diferite. O excepție o face, poate, capitolul Neoclasicismul pașoptiștilor români, deoarece vizează doar spațiul autohton. Restul capitolelor însă oferă o perspectivă mai largă prin înglobarea unor texte ce țin de culturi distincte, analizându-se astfel și modul în care se produce particularizarea tendințelor clasice la fiecare context național
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
lucrării de față, acesta vizează clasicismul în înțelesul său de curent literar cu o doctrină estetică bine formulată și cu o delimitare spațio-temporală în Franța secolului al XVII-lea. Prin raportare la aceeași dimensiune semantică, se concretizează și sensurile termenului neoclasicism care vizează, în această ordine de idei, prin prefixul neo, o reactualizare a curentului inițial, o reformulare, care presupune desigur anumite modificări ale principiilor originale, modificări ce țin mai mult de adaptarea la un context istoric, social, spațial diferit. Ca
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
care presupune desigur anumite modificări ale principiilor originale, modificări ce țin mai mult de adaptarea la un context istoric, social, spațial diferit. Ca și în cazul celorlalți termeni din această familie lexicală sau poate chiar mai mult decât aceștia, și neoclasicismul își întemeiază semnificațiile pe un teren destul de mișcător, în sensul unor imprecizii în ceea ce privește delimitările contextuale. Astfel, în primul rând, se poate observa că nu este un termen folosit exclusiv în sfera literaturii, fiind asociat și cu artele plastice, desemnând în
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
economice, unde vizează o mișcare manifestată la cumpăna dintre secolele al XIX-lea și al XX-lea, ce vine în apărarea economiei de piață bazată pe proprietatea privată, prin susținerea liberei concurențe și respingerea imixtiunilor statului.11 Pe tărâm literar, neoclasicismul apare ca termen în secolul al XVIII-lea, dar capătă o utilizare mai frecventă abia după 190012, fără a atinge totuși nici până în momentul actual o anumită stabilitate semantică, mai ales din cauza divergențelor în ceea ce privește epoca la care se face raportarea
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
manieră mai dezvoltată în Preliminarii, opiniile critice diferă cu privire la identificarea adevăratului clasicism, clasicismul model, reperul absolut, plasându-l fie exclusiv în Antichitatea greacă, fie în cea greco-latină, fie în secolul lui Ludovic cel Mare. În funcție de modificarea acestor puncte de sprijin, neoclasicismul capătă o altă dimensiune literară. Astfel, dacă raportarea se face doar la epoca lui Pericle, atunci toate celelalte manifestări clasice vor deveni neoclasicisme, inclusiv cel francez. Dacă însă raportarea se face la curentul din Franța secolului al XVII-lea, atunci
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
fie în cea greco-latină, fie în secolul lui Ludovic cel Mare. În funcție de modificarea acestor puncte de sprijin, neoclasicismul capătă o altă dimensiune literară. Astfel, dacă raportarea se face doar la epoca lui Pericle, atunci toate celelalte manifestări clasice vor deveni neoclasicisme, inclusiv cel francez. Dacă însă raportarea se face la curentul din Franța secolului al XVII-lea, atunci, în mod similar, tot ceea ce urmează va sta sub semnul neoclasicismului. Această oscilare, generatoare de confuzii și care presupune până la urmă o anumită
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
doar la epoca lui Pericle, atunci toate celelalte manifestări clasice vor deveni neoclasicisme, inclusiv cel francez. Dacă însă raportarea se face la curentul din Franța secolului al XVII-lea, atunci, în mod similar, tot ceea ce urmează va sta sub semnul neoclasicismului. Această oscilare, generatoare de confuzii și care presupune până la urmă o anumită libertate în modificarea subiectivă a conținutului termenului, se întâlnește, de altfel, și în lucrările autohtone de specialitate, care alternează în folosirea celor două sensuri. Ar putea exista însă
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
oarecum egală atât a manifestărilor antice, cât și a celor franceze drept clasicisme prin forța de coagulare a principiilor și prin valoarea operelor produse sub această egidă, iar restul reactualizărilor insuficient de bine conturate în sensul unei autonomizări depline, drept neoclasicisme. În acest fel, se realizează o sistematizare mai clară a realităților literare, care, deși mult prea instabile și variate în practică, necesită totuși o ordonare la nivel teoretic. Din acest punct de vedere, neoclasicismele implică ideea unor reveniri la formula
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
în sensul unei autonomizări depline, drept neoclasicisme. În acest fel, se realizează o sistematizare mai clară a realităților literare, care, deși mult prea instabile și variate în practică, necesită totuși o ordonare la nivel teoretic. Din acest punct de vedere, neoclasicismele implică ideea unor reveniri la formula clasică, reveniri care nu reușesc totuși o recuperare integrală a acesteia, dar nici o desprindere totală de ea. Se pot percepe ca un fel de forme hibride care însă nu trebuie devalorizate, reduse la simplul
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Se pot percepe ca un fel de forme hibride care însă nu trebuie devalorizate, reduse la simplul statut de mișcări epigonice, lipsite în mod absolut de individualitate sau de viață proprie. De aceea s-a preferat, de altfel, termenul de neoclasicism în locul celui de pseudo-clasicism așa cum propunea Paul Hazard, este drept referindu-se mai ales la realitățile literare ale secolului al XVIII-lea.13 După cum vom demonstra în lucrarea de față, neoclasicismele constituie rodul unor aspirații profunde către ordinea, armonia, echilibrul
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
De aceea s-a preferat, de altfel, termenul de neoclasicism în locul celui de pseudo-clasicism așa cum propunea Paul Hazard, este drept referindu-se mai ales la realitățile literare ale secolului al XVIII-lea.13 După cum vom demonstra în lucrarea de față, neoclasicismele constituie rodul unor aspirații profunde către ordinea, armonia, echilibrul și cerebralitatea clasicismului, care însă, de multe ori, nu au reușit să se concretizeze pe deplin la nivelul operelor artistice, astfel încât deși există o dimensiune teoretică destul de bine închegată și structurată
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
contextele diferite în care se nasc. Această perpetuă incongruență între aspirații și realitatea contextuală este, de fapt, sursa incapacității acestor manifestări de a atinge omogenizarea deplină. Este un aspect care, alături de altele privitoare la liniile teoretice în care se construiesc neoclasicismele, va fi dezvoltat în corpus-ul lucrării prin raportare la mai multe epoci și spații culturale. I.2. Coordonate esențiale ale clasicismului francez Înainte de a trece la prezentarea propriu-zisă a curentului literar desfășurat în a doua jumătate a secolului al
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
ci gloria eternă clasicii au pus un pariu destul de riscant cu timpul, pe care însă, se pare că l-au câștigat. O atestă valoarea creațiilor, precum și soliditatea principiilor care au generat atât de numeroase reactualizări în epocile ulterioare prin aceste neoclasicisme pe care le vom analiza în lucrarea de față. Desigur, aspirația către etern și aspațial nu caracterizează doar clasicismul francez, toate manifestările estetice vizând în subsidiar acest lucru, dar nici una poate nu a conturat-o într-o manieră atât de
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Antici și Moderni, moment de cotitură pentru doctrina clasică, mai ales în ceea ce privește raportarea la modelul greco-latin. De altfel, această dispută a avut doar la un nivel superficial efectul desprinderii de antici, căci această raportare la trecut a fost redimensionată în neoclasicisme în respectul pentru tradiție și recunoașterea nevoii unui model. Legat indisolubil de aspectele discutate anterior privind relaționarea la Antichitate este și principiul imitației naturii, pe care l-am menționat pe scurt în rândurile de mai sus, făcând precizarea că elementul
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Boileau are mai mult un caracter descriptiv. Ea își va căpăta pe deplin caracterul normativ ulterior, prin fenomenul de idolatrie pe care îl creează la începutul secolului al XVIII-lea, un aspect pe care îl vom dezvolta în capitolul dedicat neoclasicismului acestui veac. De altfel, după cum sugerează propriile afirmații din prefața la ediția din 1701 a Operelor sale, Boileau însuși accentuează faptul că nici o lege nu ar putea explica sau codifica pe deplin valoarea unică a unei creații care se subsumează
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
prima "bătălie" pe care o poartă clasicii, iar rezultatul este unul indecis. Finalul acesta neclar atestă, în fapt, forța principiilor create la mijlocul secolului al XVII-lea, principii a căror substanță va fi reluată, nuanțat desigur, prin numeroase prelungiri, prin acele neoclasicisme care vor dovedi prin existența lor variată în timp și spațiu soliditatea trunchiului din care s-au desprins. Cele două tabere s-au cristalizat în timp în urma unor etape succesive care au conturat istoricul Disputei. O primă confruntare, desfășurată între
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
adevăr, idei esențiale, de aceea importanța acestui moment în istoria literaturii nu trebuie diminuată. Se marchează astfel, este drept, moartea clasicismului propriu-zis, dar se conturează momentul nașterii neoclasicismelor care vor prelungi prin zeci de neașteptate reveniri seva trupului originar. III. Neoclasicismul secolului al XVIII-lea III.1. Contextul general În cursul abrupt al istoriei, schimbarea secolelor nu a rezultat neapărat într-o schimbare intempestivă a ideologiilor, acestea fiind rodul acumulărilor progresive de idei care se subsumează unor transformări de ordin interior
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
aceleași rezultate. Cu alte cuvinte, Franța propunea la sfârșitul secolului al XVII-lea o formulă estetică irepetabilă, dar care, tentând prin apropierea miraculoasă de perfecțiune, a indus totuși credința contrară, a repetabilității ei. Sub imperiul acestei dorințe s-au născut neoclasicismele variante impure ale originalului. Observând lipsa acestora de coagulare precum și forța lor redusă în a genera capodopere, se poate pune întrebarea în ce măsură modelul clasic, ca model importat, nu este unul steril? Atât de rodnic și de luminos în plan intern
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
ordinii pe care rațiunea o descoperea în tot ceea ce s-a creat".188 Cu alte cuvinte, reminiscențele clasice n-au fost întreținute doar inconștient, ci și în mod asumat, după cum o sugerează multitudinea textelor cu un caracter teoretic, programatic. Astfel, neoclasicismele secolului al XVIII-lea reprezintă, de fapt, poeticile secolului al XVIII-lea acele poetici care, după cum am văzut, preiau, adaptează și prelucrează modelul francez, doar pentru a încerca să-i provoace renașterea în hainele noi și individualizate ale fiecărei culturi
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
reprezintă, de fapt, poeticile secolului al XVIII-lea acele poetici care, după cum am văzut, preiau, adaptează și prelucrează modelul francez, doar pentru a încerca să-i provoace renașterea în hainele noi și individualizate ale fiecărei culturi europene în parte. IV. Neoclasicismul pașoptiștilor români IV.1. Coordonatele epocii pașoptiste. Ambivalența clasic-romantic "În istorie, nu există miracole, ci din când în când, întâmplări minunate; există, câteodată, în viața popoarelor clipe privilegiate când, într-o singură generație, destinul adună mai multe schimbări decât în
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
folosirii și a acestui termen. Cu toate acestea, după cum am mai sugerat, prezența disparată a elementelor clasice, lipsa unității ideologice și conceptuale fac să fie îndreptățită absența sintagmei clasicism românesc. Din acest punct de vedere ar fi preferabil termenul de neoclasicism care ilustrează prin prefixul neo o prelucrare ulterioară, impură a curentului original. Este aceeași părere pe care o exprimă și Paul Cornea sugerând că "clasicismul subzistă, dar nu în calitate de "curent", ci sub formă de "modalități" sau genuri, așadar, ca tip
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]