139 matches
-
Platon și Aristotel însoțite de comentarii, a rămas nedesăvârșit. A reușit să traducă și să comenteze tratatele de logică ("Categorii", "Despre interpretare", "Analiticile", "Topica", adică "Organonul") ale lui Aristotel și Introducerea în Logica lui Aristotel ("Isagoge") scrisă de filosoful grec neoplatonician Porphyrius. La începutul Evului Mediu, când cunoștințele de limbă greacă deveniseră mai rare, traducerile lui Boethius în limba latină au reprezentat sursa principală de cunoaștere a operei lui Aristotel. A mai comentat "Topica" lui Cicero. În afara muncii de traducător, Boethius
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
roman păgân. Născut la Constantinopol ca fiu al lui Iulius Constantinus (fratele vitreg, asasinat în 337, al lui Constantin cel Mare), Iulian este elev al lui Libanios și Maximos din Tyr. A abandonat religia creștină în 351 în favoarea unui monoteism neoplatonician. La 6 noiembrie 355 este desemnat de împăratul Constantin II "caesar" al provinciilor din Occident. În februarie 360, la Luteția (astăzi, Paris), trupele din Occident îl proclamă împărat. După moartea lui Constanțiu al II-lea, la Tarsos (3 noiembrie 361
Iulian Apostatul () [Corola-website/Science/299883_a_301212]
-
1494 în Florența... Concepțiile de bază ale lui Pico della Mirandola au fost expuse în ""Oratio de dignitate hominis"". Ele reprezintă o sinteză ambițioasă a tradiției scolastico-aristoteliene cu temele noi ale umanismului. Pico della Mirandola vede această sinteză în filozofia neoplatoniciană, stabilind o ierarhie a existenței, de la corpurile neînsuflețite, urcând diverse trepte până la ființa supremă, Dumnezeu. Dumnezeu a creat pe om și l-a situat în centrul lumii, de aceea, omul nu este nici muritor, nici nemuritor, nici pământesc, nici celest
Giovanni Pico della Mirandola () [Corola-website/Science/299375_a_300704]
-
lucrează la principala sa operă, "Călăuza șovăielnicilor" sau "Călăuza rătăciților" (în arabă: "Dalalat al-Ha'irin", tradusă apoi în ebraică: "More nevuchim"), în care încearcă să împace iudaismul rabinic cu principiile aristotelice trecute prin filosofia arabă, în care sunt incluse elemente neoplatoniciene. Această carte, care cuprinde concepții asupra naturii lui Dumnezeu și asupra creației lumii, asupra liberului arbitru și a legăturii strânse între bine și rău, a influențat și pe filosofii creștini ca Toma de Aquino și Albertus Magnus și, într-o
Moise Maimonide () [Corola-website/Science/299473_a_300802]
-
în cariera sa (asemănătoare celei a lui Plotin). Mai tarziu va acuză retorica de faptul că ar deturnă sufletul de la învățăturile care o purifica (precum filozofia), pentru că se concentrează asupra superficialei expresii orale. Marinus (succesorul lui Proclus la direcția "Școlii neoplatoniciene din Atena") devine mentorul sau de matematică (geometrie, aritmetică și alte științe considerate propedeutice filozofiei epocii). În filozofie, Damascius urmează cursurile lui Zenodot, ""scumpul elev"" al lui Proclus, care ""investise în el cele mai mari speranțe"" și care i-a
Damascius () [Corola-website/Science/311407_a_312736]
-
să de Diadoh al Academiei va fi de scurtă durată. Împăratul Iustinian interzice prin decret, în 529 e.n., învățământul filozofiei non-creștine, mai cu seamă ""ereticilor"", evreilor și ""celor bolnavi de nebunia elenilor nepioși"" . În 532 e.n. Iustinian confiscă toate bunurile neoplatonicienilor. La vârsta de 67 de ani, conform cronologiei stabilite de Asmus și Westerink, Damascius este așadar constrâns la exil. Va fi primit, împreună cu alți neoplatonicieni, de către regele Persiei, Chosroes. În pofida primirii entuziaste de care se bucură din partea regelui, aceasta ședere
Damascius () [Corola-website/Science/311407_a_312736]
-
evreilor și ""celor bolnavi de nebunia elenilor nepioși"" . În 532 e.n. Iustinian confiscă toate bunurile neoplatonicienilor. La vârsta de 67 de ani, conform cronologiei stabilite de Asmus și Westerink, Damascius este așadar constrâns la exil. Va fi primit, împreună cu alți neoplatonicieni, de către regele Persiei, Chosroes. În pofida primirii entuziaste de care se bucură din partea regelui, aceasta ședere forțată nu-i va mulțumi pe filozofi. Dar nu va dura mai mult de 2 ani. În urma unui Tratat de pace semnat de Chosroes cu
Damascius () [Corola-website/Science/311407_a_312736]
-
-lea) discutau probleme tehnice și alegerea potrivită a stilului. Scrierile în limba maternă nu fuseseră luate în serios înainte ca Dante Alighieri să fi scris "De vulgari eloquentia" (lucrare neterminată) în 1307. Bazele criticii textuale moderne au fost puse de neoplatonicianul Angelo Poliziano (1454-1494), care a scris "Miscellaneorum centuria". În timpul Renașterii, criticilor din Antichitate li s-a dat din nou atenție, ceea ce poate fi văzut în "Poetica" lui Iulius Caesar Scalinger (1484-1558) și în "Discorsi" a lui Torquato Tasso. În Anglia
Critică literară () [Corola-website/Science/310426_a_311755]
-
a Formelor la două principii, Unul și Diada. Xenocrates (396-314 î.Hr) va fi cel care va încerca să răspundă unor critici aristotelice, motiv pentru care poate fi considerat ca al doilea întemeietor al platonismului. Învățăturile lui Platon ajung până la neoplatonicieni mai ales în forma lăsată de el. Printre altele, Xenocrate va redefini noțiunea de Idee, pentru a evita celebra dificultate a „firului de păr” din dialogul Parmenide: Ideile sunt, în noua lui definiție, „cauze paradigmatice ale fenomenelor naturale firești” . Succesorul
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
Lucrările sale poartă titlul generic de „Compendiu al doctrinelor pitagoreice”. El accentuează și mai mult decât Porfir caracterul magic și teurgic al doctrinei salvării, încercând de asemenea să aducă completări asupra teoriei emanației. Proclus a fost cel mai sistematic dintre neoplatonicieni, supranumit „scolasticul neoplatonismului”. El a trăit în secolul al cincilea, într-o perioadă în care sediul platonicienilor funcționa din nou la Atena, în școala reînființată de către Plutarh cel Mare. Născut la Constantinopol în 410, Proclus a studiat logica aristotelică la
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
primul rând lui Ammonios Saccas (secolul al III-lea d.Chr.) și discipolului lui, Plotin din Lycopolis (204 - 270 d.Chr.). Urmaș al lui Plotin a fost elevul său Porphir, care prin scrierile sale a popularizat doctrina maestrului său. Filosofia neoplatoniciană avea ca scop rezolvarea uneia din problemele centrale ale gândirii filosofilor greci clasici, și anume relația dintre ""Unic"" și ""Multiplu"". Multiplul este prezent în natură, în timp ce Unicul stă la baza inteligibilității. Această filosofie își are rădăcinile în platonism prin dorința
Filosofia antică greco-romană () [Corola-website/Science/319400_a_320729]
-
în timp ce Unicul stă la baza inteligibilității. Această filosofie își are rădăcinile în platonism prin dorința de a rezolva "aporiile" ("aporie" = dificultate în rezolvarea unei probleme) gândirii lui Platon, în special dintr-unul din cele mai dificile dialoguri ale sale, "Parmenide". Neoplatonicienii identifică zeii cu "Ideile" platoniciene. Plotin și Porphir consideră însă că practica religioasă nu este demnă de un înțelept, pentru că acesta este capabil să se apropie de divinitate în mod direct prin elevația spirituală a gândirii sale. Ultimul leagăn al
Filosofia antică greco-romană () [Corola-website/Science/319400_a_320729]
-
Deși adesea apăreau simple imitații ale clasicilor, studiul literaturii, istoriei și filozofiei contribuia la instruirea liberă a oamenilor, dându-le o mai mare forță de discernământ. Mulți gânditori ai Renașterii (Marsilio Ficino, Giovanni Pico della Mirandola) se orientează în direcția neoplatoniciană în filosofie, în timp ce aristotelismul oficial începe să piardă din importanță. Reprezentanți importanți ai umanismului au fost Leonardo Da Vinci, Erasmus din Rotterdam și Thomas Morus. Cultivarea armonioasă nu numai a spiritului, dar și a corpului, care în perioada medievală era
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]
-
mai datorează lucrarea "Harmonik" de teorie a muzicii, bazată sistemul pitagoreic al numerelor. În optică ("Optik") descrie unele proprietăți ale luminii, în special reflexia, refracția și explicația culorilor. Lucrarea de filozofie "Peri kriteriou kai gemonikou" (, ) este un amestec al concepțiilor neoplatoniciene cu morala stoică. Cercetări recente au arătat că multe din datele furnizate de Ptolemeu erau fie fictive, fie falsificate în așa fel încât să corespundă concluziilor sale, fapt remarcat deja de Jean Delambre în 1817 și confirmat întru totul în
Ptolemeu () [Corola-website/Science/298397_a_299726]