567 matches
-
valoric cât și ca structuri lirice: de la cântecele romantice, facile, la versuri optzeciste ludic-livrești, de la poezia realității „ireale” la un fel de baladesc prozaic. Ciclul Prințesa era bolnavă din De partea morților (1998) pare să aducă o nouă direcție - un neorealism imagist-simbolic. În antologia Celebra specie umană (1999), ca și în Oameni care merg (1999), lirismul se precizează ca joc (al inimii) între viață și moarte, la limita dintre grav și ludic multe poeme adoptând formula unui cântec postmodern, spre exemplu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289971_a_291300]
-
teorii mai bune despre politica internă, luarea deciziilor și procesarea informațiilor, astfel încât golul dintre mediile extern și intern să fie umplut în mod sistematic. În viziunea lui Keohane, programul de cercetare structural modificat trebuie să pornească de la meritele demonstrate de neorealism, care ne ajută să înțelegem politica mondială drept un fenomen în parte sistemic și ne oferă o teorie logic coerentă care stabilește contextul pentru acțiunea statului. Această teorie, fiind relativ simplă și clară, poate fi modificată progresiv pentru a atinge
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1514]
-
motivelor pentru care statele respectă aceste reguli, precum și de a se acorda atenție rolului instituțiilor. Liberalism și neoliberalism Limitările percepute ale realismului structural contribuie semnificativ la conturarea programului de cercetare neoliberal, însă confluența agendelor de cercetare și a metodologiilor între neorealism și neoliberalism nu trebuie să treacă în plan secund faptul că ultimul se dezvoltă totuși în spațiul reflecției liberale. Termenul neoliberalism este folosit de Joseph Nye în 1988, iar în același an, cercetătorul realist Joseph Grieco folosește sintagma instituționalism neoliberal
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1514]
-
și cooperarea sunt componente intrinseci ale politicii internaționale: deși neorealiștii vor tinde să accentueze mai mult dimensiunea conflictului, iar neoliberalii pe cea a cooperării, au fost depășite dihotomiile care marcaseră dezbaterile anterioare între realiști și liberali. Repere teoretice ale dezbaterii neorealism neoliberalism Literatura consacrată dezbaterii neorealism neoliberalism a evidențiat mai multe teme de controversă, între care există, evident, multiple conexiuni. În cele ce urmează, vor fi abordate patru teme ce pot oferi o perspectivă utilă asupra dezbaterii: problema anarhiei internaționale; câștiguri
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1514]
-
ale politicii internaționale: deși neorealiștii vor tinde să accentueze mai mult dimensiunea conflictului, iar neoliberalii pe cea a cooperării, au fost depășite dihotomiile care marcaseră dezbaterile anterioare între realiști și liberali. Repere teoretice ale dezbaterii neorealism neoliberalism Literatura consacrată dezbaterii neorealism neoliberalism a evidențiat mai multe teme de controversă, între care există, evident, multiple conexiuni. În cele ce urmează, vor fi abordate patru teme ce pot oferi o perspectivă utilă asupra dezbaterii: problema anarhiei internaționale; câștiguri relative versus câștiguri absolute; cooperarea
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1514]
-
lui Powell potrivit căreia multe aspecte importante ale instituționalismului neoliberal și ale realismului structural pot fi văzute drept cazuri speciale ale unui model mai general de sistem internațional. Referitor la metafora privind cele două lumi diferite pe care le studiază neorealismul și neoliberalismul, ea este valabilă doar într-un sens cantitativ: neoliberalii se orientează cu predilecție înspre alte fenomene internaționale decât cele care țin de securitate. Însă aceasta nu înseamnă că ei neglijează sau recunosc vreo supremație incontestabilă a realismului în
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1514]
-
Ketty Daneo, Povestea unui lac vrăjit, București, 1996; Emanuelle Gennaro, Fragmente despre moarte, București, 1997; Loredana Bogliun, Istrianitudini, București, 1997; Maria Germinario, Omul fără vocație, Cluj-Napoca, 1997, Pedeapsa cu moartea, Cluj-Napoca, 1998, Omul: proiect - vocație, Cluj-Napoca, 1999; Francesco de Nicola, Neorealismul italian, Cluj-Napoca, 1998; Bruno Musso, Întoarcerea lui Adam, Cluj-Napoca, 1998; Poeti piemontesi contemporanei, pref. Elio Gioanola, Cluj-Napoca, 1998 (în colaborare cu Bruno Rombi și Elio Gioanola); Giorgio Cittadini, Ariel și după, Cluj-Napoca, 2000; Versioni romene del cantico di Frate Sole
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286667_a_287996]
-
împotriva intereselor lor. Natura Curții ca tribunal nu s-a schimbat, și nici armele de care dispun statele membre pentru a-i influența politica judicară. Articolul lui Alter este o încercare de a pătrunde dincolo de categoriile de legalism, neofuncționalism și neorealism, făcând uz de teorii din literatura despre politica comparată pentru a explica natura relațiilor dintre Curte și statele membre. Printr-o investigare a modului în care Curtea Europeană de Justițe a scăpat de controlul statelor membre, Karen Alter dezvoltă un
by Diego Varela [Corola-publishinghouse/Science/952_a_2460]
-
ușor faptul că fundalul epic al romanului derivă din panorama sublimată a societății postcomuniste. Zic "panorama sublimată", întrucît nicăieri Kurkov nu se lasă absorbit de tentația romanului politic ori măcar a celui social. El surprinde, aidoma unui regizor din școala neorealismului italian (nu mă miră informația că autorul scrie și scenarii de film pentru cărțile lui), fără excese de caricaturizare sau dramatizare, "normalitatea" unui spațiu esențialmente "anormal". Absurdul stupefiant al realității vine din descrierea frustă și nu din analiza ei. Lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
asupra teritoriului și populației (Ibidem). În privința unor entități precum organizațiile internaționale interguvernamentale sau corporațiile transnaționale, participarea lor la interacțiunile internaționale este uneori recunoscută, însă realiștii consideră că funcțiile lor se subordonează funcțiilor statelor (Ibidem, pp. 18-19). Versiunea structurală a realismului - neorealismul - păstrează intact statocentrismul studiilor mai vechi, precum și perspectiva lor orientată către putere. Kenneth Waltz recunoaște că statele nu sunt singurii actori, însă, la fel cum economiștii definesc piețele pornind de la firme, el definește structura sistemului politic internațional pornind de la state
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
de analiză, și al treilea comportă diverse observații critice. Dincolo de natura independentă sau nu a variabilei instituții internaționale (sau, altfel spus, „cât” din relațiile internaționale pot explica instituțiile internaționale - problemă care constituie de altfel unul din punctele-cheie ale dezbaterii dintre neorealism și neoliberalism), o critică majoră la adresa nivelului al treilea vizează caracterul pe cât de general, pe atât de simplu al explicațiilor oferite - și, poate tocmai de acea, aparent infailibil. Deloc întâmplător, Waltz însuși recomandă analize integrate combinând nivelurile al doilea și
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
Randall L. Schweller, cu teoria balanței intereselor; sau Dale Copeland, cu teoria cooperării Marilor Puteri) se plasează între nivelurile doi și trei atunci când încearcă să explice simultan evenimentele sistemice și comportamentul politic extern al unor state individuale. Versiunea realistă structurală (neorealismul) operează strict la nivelul sistemic, considerând că structura anarhică a sistemului constrânge statele la aplicarea principiului autoajutorării și la formarea de balanțe de putere. Opus neorealismului, instituționalismul neoliberal operează tot la nivelul sistemic, însă-și orientează observația nu doar asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
simultan evenimentele sistemice și comportamentul politic extern al unor state individuale. Versiunea realistă structurală (neorealismul) operează strict la nivelul sistemic, considerând că structura anarhică a sistemului constrânge statele la aplicarea principiului autoajutorării și la formarea de balanțe de putere. Opus neorealismului, instituționalismul neoliberal operează tot la nivelul sistemic, însă-și orientează observația nu doar asupra statelor, ci și (sau poate mai ales) asupra instituțiilor internaționale ca variabilă independentă modelând comportamentele statelor, indiferent de puterea lor, și relațiile internaționale în genere. În afara
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
scrieri ale lui Karl Deutsch, David Mitrany - asociat teoriei funcționaliste a integrării -, Ernst Haas (asociat teoriei neo-funcționaliste și culminând cu teoria interdependenței complexe în formularea inițială a lui Robert Keohane și Joseph Nye). Anii ’80 sunt dominați de confruntarea dintre neorealism, așa cum a fost el dezvoltat de Kenneth Waltz, și instituționalismul neoliberal, printre ai cărui reprezentanți îi regăsim pe Keohane și Nye. În sfârșit, cea mai recentă încarnare a ideilor liberale începând cu anii ’90 și continuând să influențeze politicile promovate
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
și un plan de schimbare a lumii. Slăbiciunile și forța acestor teorii rezidă tocmai în renunțarea la atitudinea de asistare pasivă la felul în care este structurată lumea și în a accepta provocarea de a încerca îndreptarea ei. Lucian-Dumitru Dîrdală NEOREALISMUL Evoluția disciplinei relațiilor internaționale din ultimele trei decenii a fost puternic influențată de programul de cercetare neorealist, ale cărui începuturi sunt asociate cu lucrarea lui Kenneth N. Waltz Theory of International Politics (1979). Noua direcție de teoretizare a generat dezbateri
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
generat dezbateri numeroase și consistente, s-a dezvoltat enorm din punct de vedere cantitativ, și-a asumat noi teme de cercetare, a intrat în dialog cu tot mai mulți competitori. Astfel că, deși Waltz continuă să fie recunoscut ca fondator, neorealismul a evoluat și prin reacțiile și criticile la adresa viziunii sale. Nu se poate elabora o tipologie statică a programului de cercetare neorealist, pentru că el a rămas expus evoluțiilor teoretice din științele sociale, interferențelor cu alte arii disciplinare și, nu în
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
ceea ce compensează caracterul ei parțial. Dar din moment ce conținutul ei are legătură cu domeniul politicii externe, ea este și o teorie a politicii externe, deci poate fi criticată și comparată cu alte teorii din domeniu (Mouritzen, 1997, p. 76). Problema capacității neorealismului de a genera teorii în domeniul politicii externe a fost reluată în cursul dezbaterilor dintre realiștii defensivi și cei ofensivi, în cadrul studiilor de securitate. John Mearsheimer și realismul ofensiv Teoria structurală avansată de John Mearsheimer (2003) nu se limitează la
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
nivelul sporit de teamă la nivelul celorlalte state, care le poate face să adopte politici riscante. Mearsheimer apreciază că evidența istorică susține explicațiile realismului ofensiv (pentru o discuție succintă despre puterea explicativă a altor teorii realiste, vezi considerațiile despre dezbaterea neorealism - neoliberalism în capitolul „Neoliberalismul”). El constată că raporturile dintre Marile Puteri, între 1792 și 1990, au luat forma unor conflicte între state revizioniste, singurele puteri statu-quo fiind hegemonii regionali. Japonia (în perioada 1868-1945), Uniunea Sovietică (1917-1991), Italia (1861-1943), Marea Britanie (1792-1945
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
înspre reducționism - eroarea de a încerca să explice funcționarea sistemului internațional pornind de la atributele unităților. Despărțirea lui Waltz de vechea „gândire realistă” se datorează în primul rând caracterului structural al teoriei sale. O altă temă de separație este înțelegerea de către neorealism a puterii ca mijloc, nu ca scop al acțiunii statului, și încorporarea distribuției de putere (polaritatea) în structura sistemului internațional. În fine, tot modul de conceptualizare a structurii îi face pe neorealiști să configureze statele ca unități asemenea, prin contrast
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
structurii îi face pe neorealiști să configureze statele ca unități asemenea, prin contrast cu atenția acordată de realiștii clasici diferențelor dintre ele. Pe de altă parte, așa cum ar trebui să sugereze chiar drumul parcurs de Waltz de la „gândire” la „teorie”, neorealismul reprezintă o dezvoltare, nu o abandonare a programului realist. Toți realiștii, indiferent de epoca sau contextul intelectual în care scriu, împărtășesc un set de presupoziții referitoare la: importanța statului în teoria relațiilor internaționale; supraviețuire, ca obiectiv fundamental al statului; și
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
fundamental al statului; și auto-ajutorare, ca logică a sistemului internațional (Dunne și Schmidt, 2005, p. 172). Contribuțiile lui Waltz și Mearsheimer sunt esențiale pentru programul de cercetare neorealist, iar diferențele evidente de abordare sugerează amploarea dezbaterilor din interiorul acestuia. Termenul „neorealism”, deși invariabil legat de numele lui Waltz, a ajuns să includă un număr imens de cercetări - astfel că, inevitabil, apar contradicții între diverse tipologii. Un motiv evident al acestui fenomen este întărirea identităților subdisciplinare, spre exemplu studiile de securitate sau
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
imens de cercetări - astfel că, inevitabil, apar contradicții între diverse tipologii. Un motiv evident al acestui fenomen este întărirea identităților subdisciplinare, spre exemplu studiile de securitate sau economia politică internațională. Pentru o mai bună înțelegere a încercărilor de tipologizare a neorealismului, se pot utiliza criteriile utilizate de Stefano Guzzini în elaborarea „hărții” teoriilor în relațiile internaționale: criteriul epistemologic (axa naturalism-interpretivism) și criteriul metodologic (axa individualism-holism). Teoria waltziană este naturalistă, în sensul în care naturalismul presupune monismul metodologic; face din căutarea legilor
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
în calea cooperării) împărtășesc, în mare, viziunea despre știință a lui Waltz. De aceea a și fost relativ facilă încorporarea acestor contribuții, pentru a completa sau combate realismul structural waltzian. În alte tipologii, foarte multe dintre aceste teoretizări sunt asociate „neorealismului”. Tot în acest sens poate fi înțeleasă și dezbaterea între neorealiștii și neoliberalii adepți ai alegerii raționale, care l-a făcut pe Robert Keohane să opineze că mulți neoliberali participă la conturarea unui program de cercetare neorealist lărgit sau să
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
studiilor de securitate a produs o tipologie bazată pe reunirea a două criterii de diferențiere: asumpțiile referitoare la anarhie (care fundamentează mai vechea separare între realismul ofensiv și cel defensiv) și fenomenele ce trebuie explicate de teorie (delimitându-se astfel neorealismul și realismul neoclasic). Astfel, neorealismul ar reuni teoriile care încearcă să explice rezultatele internaționale - spre exemplu, probabilitatea războiului între Marile Puteri, durabilitatea alianțelor sau probabilitatea cooperării internaționale. Poate fi delimitat un cadran al neorealismului defensiv, cuprinzând teorii bazate pe asumpția
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
o tipologie bazată pe reunirea a două criterii de diferențiere: asumpțiile referitoare la anarhie (care fundamentează mai vechea separare între realismul ofensiv și cel defensiv) și fenomenele ce trebuie explicate de teorie (delimitându-se astfel neorealismul și realismul neoclasic). Astfel, neorealismul ar reuni teoriile care încearcă să explice rezultatele internaționale - spre exemplu, probabilitatea războiului între Marile Puteri, durabilitatea alianțelor sau probabilitatea cooperării internaționale. Poate fi delimitat un cadran al neorealismului defensiv, cuprinzând teorii bazate pe asumpția că sistemul internațional oferă statelor
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]