183 matches
-
Se simți trist și Înfrigurat, dar obișnuința Îl sili să meargă Înainte. Drumul pe străzile care duceau spre casă nu era chiar atît de primejdios și de pustiu cum crezuse. Nu erau multe case deocamdată, dar erau mult mai puțin neprimitoare decît terenurile virane unde dădeai mereu peste cerșetori și hoți de copii. Dar acum era cu neputință să n-o ia pe-aici. Bunicuța se obișnuise să-l vadă venind la o anumită oră. Fusese un ghinion și nimic altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
zăvorăște În fiecare zi În apartament, unde nu primește pe nimeni (de parcă ar fi avut vreodată obiceiul de a organiza recepții și de a servi fursecuri), pe vechiul lui scaun În Încăperea cea mai mohorîtă, cea mai Încărcată, cea mai neprimitoare care ar putea exista, și care stă pironit ore Întregi În fața unei mașini de scris mecanice, așa cum nu se mai folosesc decît În regiunile de pe glob unde tot n-a pătruns Încă electricitatea! El Însuși ajungea să-și pună pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
ziduri groase și ferestre extrem de rare; la parter, uneori ferestrele au gratii. Cel mai adesea, jos e dugheana unui zaraf. Scopitul care stă la dugheană ține cu chirie o odaie de la etaj. Pe dinafară și pe dinăuntru totul parcă e neprimitor și rece, totul parcă se ascunde și se ferește, și ar fi greu să-ți explici de ce-ți faci această impresie numai după aspectul casei. Combinațiile arhitectonice ale liniilor au, desigur, secretul lor. În aceste case locuiesc aproape în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
sau amurg. Apa mării era neagră-vineție. Vântul dormea și el somnul dulce al dimineții, lăsând norii să troneze deasupra mării. Crestele albe ale valurilor se spărgeau ușor de mal, cu zgomot surd, ca un geamăt. Nisipul era rece și umed, neprimitor. În fiecare clipă, lumina zilei creștea. Acum deslușeam totul. Vântul se trezise și el și începuse a se zbengui, stârnind panică printre crestele înspumate. Deodată cerul se coborî la orizont, apoi o văpaie trandafirie se răspândi în tot văzduhul. Cu
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
ușor când trecu peste corpul scheletic, zdrobindu-l sub greutatea ei. Acidul răbfuni peste roțile blindate, datele trecură atât de repede peste monstru, încât substanța corozivă nu avu timp să roadă decât câteva alveole inofensive. Înaintea lor ― tenebrele. Tenebre pustii, neprimitoare. Obscuritatea unei lumi slab luminate: suprafața lui Acheron, încadrată de zidurile stației. Într-o clipă, VTT-ul era afară și rula pe drumul ce ducea la terenul de aterizare. Un vacarm asemănător zdrăngănelii unor buloane într-un mixer se auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
ieșea din pasajul principal. Fetița îi făcu un gest cu mâna. ― Ieșirea, domnule Hicks. Puțul ăsta nu e chiar așa de lung. De multe ori l-am... Ruginită de apele de infiltrație și erodată de elementele corozive conținute de atmosfera neprimitoare a Acheronului, treapta cedă sub greutatea ei. Copila alunecă dar izbuti să se agațe de o asperitate. Lipindu-și corpul de suprafața netedă a conductei, Ripley reuși să se aplece spre Newt. Lanterna îi căzu și se rostogoli în puțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
română, care și-a dorit toată viața să fie un „țăran cu sacul plin de povești“. Fuga sa din țară seamănă mult cu drumul călăuzei lui Tarkovsky, un drum care duce în „zonă“. Pentru Teodor însă, „zona“ este un spațiu neprimitor, în care nu numai că nu îl găsești pe Dumnezeu, dar poți chiar să-l și pierzi. Numai depășirea „zonei“ înseamnă intrarea într-o altă lume, într-o lume în care devii „de neatins“. Întors din exil după ani, Teodor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
iulie, în recunoaștere, în postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Era totul închis. Până să vină cel care avea cheile de la biserică, m-am așezat pe scările de la sfântul altar. Mărul din față era încărcat cu fructe. Era pustiu și neprimitor totul. Numai buruieni și gunoaie, doar mărul verde m-a încurajat și m-a făcut să mă întreb dacă voi ajunge să mănânc mere coapte din el", povestește părintele Antonie. Nu numai că a ajuns să-i mănânce merele, ba
Maica Domnului de la Giurgeni by Mihaela Manu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1645_a_3101]
-
imaginea lui Alex îi vin în minte. Legătoria este un pretext... Un pretext pentru a-l revedea cât mai repede. Pentru a se cufunda în privirea lui catifelată care poate să facă să dispară toate angoasele... Dorina se ridică de pe neprimitorul fotoliu gri și, în cadrul unicei ferestre a micii săli de așteptare, se apleacă discret pe minuscula claviatură a portabilului. Visează... Visează cu ochii deschiși. Nu reușește însă să formeze numărul cunoscut căci o voce metalică, o inumană voce aspră o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
apoi În cabina sa strâmtă și cenușie, asemenea unei celule de Închisoare. Valiza i se odihnea pe cușetă. Într-un colț, un calculator, cu tastatură aferentă. Lângă el, un manual gros, cu coperte albastre. Se așeză pe patul tare și neprimitor. Se rezemă cu spatele de o țeavă de pe perete. — Bună, Norman, se auzi o voce caldă. Mă bucur să văd că te-au băgat și pe tine În chestia asta. E opera ta, nu-i așa? O femeie se oprise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
acestea, să renunț la ele, să le dau uitării, apare ceva - fără nume, dar cu o forță și existență destul de precise - care, pe nesimțite, mă replantează în mijlocul lor, încât am senzația că sunt ca o plantă, răsărită pe un pământ neprimitor și sterp, înconjurată doar de ostilitate și vitregie, dar silită să viețuiască acolo, înzestrată, chiar, cu o nesecată putere de a rezista, de a supraviețui. Dar nu! Trebuie să dorm cu orice preț. Să-mi repet până la obstinație: “Trebuie să
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
între dinți și ar fi vrut să plece cât mai repede de acolo, n-avea curajul să i-o spună, dar simțea că trebuie să plece cât mai repede pentru că aerul și adierea erau prea reci, lacul înghețat urât și neprimitor, lumina cenușiu-lăptoasă apăsătoare, corbii croncăneau oribil, crenguțele firave ale tufei înghețate trosneau ca niște oase rupte. Își strângea buza de jos între dinți, să-și stăpânească lacrimile pe care le simțea apropiindu-se, asta mi-ar mai trebui - se gândea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
slăbit și lipsit de voință, îl împiedică s-o recunoască și s-o definească. Însă în jur toate curg la fel, nu indiferente, dar ca și cum ar fi indiferente, de jur împrejur orașul care trăiește arzând, cu zidurile lui mohorâte și neprimitoare, cu blocurile lui disprețuitoare, cu aburul care învăluie ca o mantie grea de indiferență, orașul vuind, palpitând, pârjolind în măsura în care arde, sfărâmând fără să se vadă într-o dezlănțuire colcăitoare și nesigură ca o beție, dar mult prea pământească, din care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
confirma, de altfel, nu numai întâmplările a căror protagonistă Paulina este în mod direct, ci și cele legate de destinul nefericitului Antigonus : plecat pe mare cu pruncul surghiunit, omul acostează, silit de furtună, într-un ținut sălbatic, pe un țărm neprimitor și, pe cât se pare, nelocuit; ajunge, astfel, într-o lume a alterității primejdioase, într-un spațiu-limită unde își va afla moartea (va muri devorat de un urs), dar unde va triumfa și viața: fetița părăsită va fi găsită de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
morți vii. O insulă cu copaci înalți și negri, cu un munte pe care n-a urcat nimeni, cu văi pe unde nimănui nu-i place să se aventureze și cu peșteri în care nu se intră, o insulă străină, neprimitoare, având ceva misterios, nedefinit în esența ei. Personajele nu au văzut-o niciodată, dar au în același timp sentimentul că se află acolo de veacuri. Orbii au ajuns pe aceste meleaguri după o expediție pe mare, în cursul căreia s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
mai pescuit și evenimentul zilei: plecarea mitropolitului Ignatie, care se credea instalat pe viață aici, în țara Românească, de către curtea Rusiei. După trei ani, așa, peste noapte, a primit ucazul de numire undeva, în Crimeea. Trebuie să fie un coteț tare neprimitor, judecând după tristețea neagră a bietului mitropolit când a tulit-o într-acolo. Cred că stăpânul are deja cârcei la mână de atâta scris. Dar el nu se lasă! Uite-l, uite-l că iarăși își înfige pana într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
se așeză atunci ca o coroană grea pe capul lui Napoleon. Și, în acele ceasuri lungi de tăcere îmbufnată, vedea lucrurile într-o cu totul altă lumină decât atunci când zărise, pentru prima oară, întinderea arămie a stepei. Doar nesfârșire aspră, neprimitoare, presărată cu rare fire uscate de vegetație. Undeva, în față, întrezărise dosul unor cai dispărând la orizont. Atunci râsese cu satisfacție. Patrulele de cazaci se temeau, fugeau mâncând pământul din calea lui. Acum priveliștea aceea revenea ca un semn rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
autopsiei Încă necitit al lui Geordie. Fragmentul despre urmele de mușcături era destul de precis. Își Închise ochii și Înjură. Cinci minute mai târziu, zbura pe ușă, tragând-o după sine pe agenta Watson, uluită. Turf ’n Track arăta la fel de jegoasă și neprimitoare ca și data trecută. Zăpada care cădea nu-i dădea un aer vesel și festiv; În schimb, dreptunghiul jos de beton cu magazine arăta mai detestabil ca orcând. Agenta Watson strecură mașina lor de patrulă În parcarea din față, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
era pic de apă și creșteau numai plante noduroase, pline de ace. De lângă el, Nishi zise: E prima dată când văd o asemenea priveliște. Samuraiul încuviință din cap. Trecuse oceanul întins și nemărginit. Acum călătorea printr-un câmp sălbatic și neprimitor. Totul îi părea un vis. Oare chiar ajunsese într-o țară de care nici tatăl său, nici unchiul său și nici soția sa nu știau nimic? Gândul că trăia un vis îi copleși sufletul. În a zecea zi, pe la prânz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
după valea sa. Se gândea la soția și la copiii săi și la ce făceau ei în clipa aceea. Dorul era pricinuit poate de faptul că sosise în sfârșit în acest loc plin de viață după ce străbătuse vreme îndelungată deșerturile neprimitoare. Călăuziți de Velasco, japonezii se îndreptară înspre mănăstirea Sfântul Francisc din Puebla. Deprinși deja cu obiceiurile acestei țări după șederea în Mexico, strânseră mâinile călugărilor ieșiți în întâmpinarea lor și salutară cu un zâmbet larg și o înclinare ușoară a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
De fapt, n-am plecat ci m-am întors de la Piatra Neamț acasă. Speram că, prin întoarcerea mea, după ani de lipsă de acasă, îmi voi ajuta mama care se îmbolnăvise. Am gravitat câțiva ani în jurul Sibiului, care a fost destul de neprimitor cu mine. Doi ani am fost profesor la liceul din Agnita, de unde nu puteam ajunge în Sibiu decât la sfârșitul săptămânii. O alegere cam neinspirată care m-a izolat de lumea literară, căci în afara orelor de școală îmi petreceam timpul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
vede o stâncă izolată, în plin ocean, iar pe această stâncă o mogâldeață în pielea goală, bătută de valuri. Apropiindu-se, abatele află că personajul înlănțuit acolo, ca un al doilea Prometeu, este Iuda Iscariotul. Ce face Iuda pe stânca neprimitoare? „Se odihnește”! Ciudată odihnă, remarcă abatele, să fii scufundat în fiecare minut de valuri și ridicat apoi la suprafață, chinuit neîncetat, plesnit peste față și peste trup de vijelii, cu ochii plini de sare. Dar Iuda îi atrage atenția că
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în stare să-ți țină tovărășie și nu un ceas ori două de călătorie, ci o întreagă viață. Nu ne pretind în schimb să ne facem, la rândul nostru, timp de ele. Există încăperi care, deși conțin numeroase cărți, rămân neprimitoare. Intrând în ele, simți o ostilitate surdă. E limpede că nimeni n-a mai petrecut acolo o oră de reculegere. Cârpa de praf a gospodinei și-a făcut periodic datoria și atât. Cotoarele colorate și-au pierdut strălucirea. Cărțile au
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
o privință: Heinrich era cu adevărat un porc mic. Nu am sunat-o pe Frau Lange ca s-o anunț că merg la ea și, deși era de-abia ora 8 când am ajuns pe Herbertstrasse, casa părea întunecată și neprimitoare, ca și cum cei care locuiau acolo ar fi fost plecați sau s-ar fi dus deja la culcare. Dar ăsta e unul dintre aspectele cele mai pozitive ale acestei profesii. Dacă ai descâlcit cazul, atunci ești întotdeauna sigur de o primire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
ale unui bărbat. Privirea mi-a alunecat pe întregul ei trup întors cu spatele, pe spatele îngust, ușor îndoit, pe picioarele scobite acolo unde ar fi trebui să se unească. Nu era un trup care putea fi dorit, dimpotrivă, părea neprimitor. A revenit clătinându-se pe tocuri. Mi-a întins apa și a așteptat în picioare să-i înapoiez paharul. — Vă simțiți mai bine? Da, apa îmi curățase gura. Nu mă conduse la ușă. — Vă mulțumesc. — Nu aveți de ce. Căldura era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]