247 matches
-
mare gong al muzicii de gamelan, gongul ageng, ce conține în armonicele sale toate sunetele emise de oricare alt instrument. Risipirea sonoră progresivă (perdendo - stingându se) ce se topește până la evanescență odată cu stabilirea pe acordul final de lasă impresia unei „nesfârșiri”, ce îndeamnă auditorul la aflarea propriei echivalențe semantice. III.9. La sérénade interrompue (Serenada întreruptă) Tabloul unei parodii galante, preludiul La sérénade interrompue satirizează serenada unui Don Juan, victimă nefericită a frecventelor întreruperi cauzate de miile de incidente ale străzii
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
blestemului abătut asupra locuitorilor, catedrala acestuia nu mai poate fi văzută decât o singură dată, la răsăritul soarelui. Fuziunea armoniilor disonante, sunetele risipite în intervalele largi din cadrul acordurilor proiectează dimensiunea nemărginită a apelor ce se confundă cu orizontul, metaforă a Nesfârșirii ce își află sensul într-un trecut memorial. În pofida asocierilor vizuale de o mare forță sugestivă, încărcătura spirituală resimțită la audierea acestor pagini muzicale primează. Preluând același subiect consacrat al universului impresionist - apa, Debussy oferă o ipostază inedită a reprezentării
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
avansa 206 spre registrul extrem acut al claviaturii într-un tempo ușor trenat (un peu retardé), care, asociat indicației de dinamică extrem de redusă (pp lointain - îndepărtat), va sugera un efect sonor de spațializare ce își topește existența „materială” în orizonturile Nesfârșirii. Iar tăcerea ce îneacă delirul ultimului strigăt al pasiunii răscolite, e clipa Revelației ce ne inundă sufletul și ne deschide poarta tainică spre acea lume interioară, în care, cu puterea minții, ne putem trăi la nesfârșit viața propriilor himere. IV
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
om în luptă gigantică să spargă în toate direcțiile tavanele fatalității spre nemărginire. Alături de problema aeroplanului, care l-a muncit ca o posibilitate de ieșire din strâmtoarea fizică, problema androginului îi deschidea posibilitatea ideală a depășirii și a evadării în nesfârșirea lumii spirituale. Imagini cum e aceea a lui Ioan Botezătorul sunt cuceriri simbolice, care se înscriu pe limita extremă a năzuințelor artistice, limită care e în același timp un prag al vieții de dincolo. Asemenea probleme de limită l-au
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Poetul se autodefinește ca un om al contrastelor, figurând, antitetic, o dualitate: „Eu sunt ca viața: lacrimă și cânt / Eu sunt ca viața: nor și însorire / Eu sunt ca viața: cer sunt și pământ / Eu sunt ca viața: punct și nesfârșire...”. SCRIERI: Cuvinte pentru mâine, pref. Eugen Simion, București, 1962; Ploiești (în colaborare), București, 1966; Lirice, București, 1969; Cuvintele inimii, Ploiești, 1971; Om pentru oameni, București, 1973; Caietul Ancăi, București, 1977; Cu trainică iubire, București, 1979; Prin timp suind, București, 1984
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289635_a_290964]
-
devine prim-plan, negura înveșmântă răpind stabilitatea evidențelor așezării în forme. Pentru îndrăgostitul fără vindecare sună orologiul eliberării de sub adevărul absenței marii sale iubiri, de sub tirania realității ce spune grosier că idealul său de ființă iubită nu există. Acum, în nesfârșirea imperială a nopții, imaginația sau poate clarviziunea interioară a îndrăgostitului prinde concretețe de umbră și mobilitate de himeră. Marea lui iubire pare a ieși dintr-un orizont nevăzut înaitând în ritm de speranță spre inima sa stigmatizată de răutatea lumii
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
fiind tributare cu un final infailibil. Așadar, cuvântul lume, din formularea sfârșitul lumii, trimite la imaginea globală a existenței în complexitatea sa răsfirată, extinsă multiplu între microcosmos și macrocosmos. Nu este vorba despre o finalitate a paradigmei umane inclusă în nesfârșirea universului, ci despre un punct terminus al universului ce topește împreună cu distrucția sa și dimensiunea de ființă a omului. Sfârșitul lumii adică un sfărșit global, atotcuprinzător. Pentru viziunea imanent-materialistă, această cuprindere învăluie și neantizează lăsând în urmă doar o viditate
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
Asemeni fructelor împlinite întru pârg ale unui copac atins de solaritate crepuscular-ruginie a toamnei, cuvintele ce numeau universul se desprind de arborele acestuia și se prăbușesc, topindu-se în formularea gândului te iubesc. Tot astfel, ceea ce era numit prin cuvinte, nesfârșirea de componente ale universului împrejmuitor, își pierde suflul de ființare, acesta fiind atras și asimilat spre atomul suprem de existență care devine persoana iubită. Ea absoarbe precum un magnet metafizic vitalismul totalității existențiale, fiindu-i rezervată, numai propriului sine, strălucirea
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
păduri, toate vin și trec și stau, trainice în lungul timp, așezate pe temelii de nezdruncinat, urmându-se după legi neabătute și bune. Și oamenii la fel, ca șir de generații, apărând, dispărând și apărând iar în lumină și în nesfârșirea timpului. Dar omul, ca ins, e vulnerabil și de tot pieritor, doar omul, care se naște, se bucură, suferă și moare. Care are o singură viață, de trăit o singură dată. Și care este unic, insubstituibil și irepetabil. Individul uman
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
acest plan divin 495. Maeștrii, avatarurile și ierarhia se referă la realizarea planului arhitectural primordial niciodată pe deplin realizat. Noi suntem muncitorii ce lucrăm la realizarea acestui plan divin. Ce înseamnă acest plan și ce legătură avem noi cu el? Nesfârșirea unei ființe infinite cum este Creatorul ne duce la imposibilitatea aprecierii unui atare plan, infinit și el. Inițiindu-ne, suntem participanți din ce în ce mai conștienți ai lucrărilor noastre din cadrul planului. Planșa Lui de arhitectură este pentru umanitate cel de dezvoltare a omenirii
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
acest plan divin 600. Maeștrii, avatarurile și ierarhia se referă la realizarea planului arhitectural primordial niciodată pe deplin realizat. Noi suntem muncitorii ce lucrăm la realizarea acestui plan divin. Ce înseamnă acest plan și ce legătură avem noi cu el? Nesfârșirea unei ființe infinite cum este Creatorul ne duce la imposibilitatea aprecierii unui atare plan, infinit și el. Inițiindu-ne, suntem participanți din ce în ce mai conștienți ai lucrărilor noastre din cadrul planului. Planșa Lui de arhitectură este pentru umanitate cel de dezvoltare a omenirii
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
arată acest plan divin. Maeștrii, avatarurile și ierarhia se referă la realizarea planului arhitectural primordial niciodată pe deplin realizat. Noi suntem muncitorii ce lucrăm la realizarea acestui plan divin. Ce înseamnă acest plan și ce legătură avem noi cu el? Nesfârșirea unei ființe infinite cum este Creatorul ne duce la imposibilitatea aprecierii unui atare plan, infinit și el. Inițiindu-ne, suntem participanți din ce în ce mai conștienți ai lucrărilor noastre din cadrul planului. Planșa Lui de arhitectură este pentru umanitate cel de dezvoltare a omenirii
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
antice jucate atunci și acum, cele care prin ritual provoacă un adevărat catarsis al emoțiilor. Tragedia e să vezi o povestire,/ o veche carte ce-amintește/ celui care-n studiu prinde știre/ că din înalt se prăbușește,/ epavă devenind în nesfârșire 1151. Și tu, cititorule, devii un participant la illuminare prin câștigarea suferinței și atingerea înțelepciunii. Cheia interpretării tragice, anagnorisis, este parte din recunoașterea și asimilarea alegoriei propriei vulnerabilități în fața morții. Aceste tensiuni între contrarii, subliniate încă de la Aristotel conduc la
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
rugăciunii, însă la Cioran char și rugăciunea este "întoarsă", căci, iată cum sună o rugăciune la el: "Ferește-mă, Doamne, de ură cea mare, de ură din care izvorăsc lumi (...). Scapă-mă de lumile născute din ură, eliberează-mă de nesfârșirea neagră sub care mor cerurile mele"55. "Eretic" Cioran, așa cum se întreabă Bollon?56 Că și demonul, el se hrănește dintr-o eternă "cârcoteală", ținta sa fiind mereu creatorul "acestei opere de mântuiala, omul". Cum de a suportat Dumnezeu atâtea
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
experimentului. La ce bun să construiești un palat în care nici cei ce construiesc nu pot intra? Și unde este regele pentru care se înalță, neasemuit, palatul? Fără capăt și fără măsura omului, nu ajunge oare palatul să fie, în nesfârșirea lui nătângă, un turn al lui Babel? Ideea cărții de față s-a înfiripat acum patru ani. în toată această perioadă, tema ei s-a regăsit pregnant în proiectele personale și academice de cercetare. Problematica ierarhiilor divine a constituit nucleul
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
să fie muritor. Pentru a-și împlini idealul absolut, în numele iubirii, geniul acceptă ideea "păcatului originar" din mitologia creștină și vrea să meargă la Demiurg să-i ceară dezlegarea de legile veșniciei. În acest tablou, spațiul fizic este deschis spre nesfârșire, înălțare și coborâre, un spațiu în care cunoașterea de sine și cunoașterea în general este pusă în mișcare de sentimentul erotic. Năzuind către ideal, către sferele superioare ale spiritului, Cătălina încearcă să-și depășească, într-un anume fel, condiția umană
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Sfânt Francisc din Assisi, este anchetat sub tortură de însuși marele inchizitor Torquemada și condamnat la ardere pe rug. Scapă teafăr, evident (rugul fiind stins de rafale de ploaie pornite din senin), căci era condamnat la viață veșnică. Înfrățit cu nesfârșirea timpului și a spațiului, Ahasverus cel neiubit de moarte, nu cunoaște ce înseamnă speranța sau renașterea; ca și Dumnezeu, el nu are istorie și tot ceea ce îi stă în putere este să povestească istoria celorlalți. Iată o ars narrativa demnă
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
păduri, toate vin și trec și stau, trainice în lungul timp, așezate pe temelii de nezdruncinat, urmându-se după legi neabătute și bune. Și oamenii la fel, ca șir de generații, apărând, dispărând și apărând iar în lumină și în nesfârșirea timpului. Dar omul, ca ins, e vulnerabil și de tot pieritor, doar omul, care se naște, se bucură, suferă și moare. Care are o singură viață, de trăit o singură dată. Și care este unic, insubstituibil și irepetabil. Individul uman
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
de lină și de încremenită, încât a permis unei adevărate flotile de muște albastre să se târască de-a dreptul pe luciul ei. De la ferestrele mele de sus (unde mă aflu acum), care dau spre mare, ochiul nu cuprinde decât nesfârșirea apei; numai dacă te uiți în jos, poți zări stâncile. De la ferestrele parterului însă, marea este invizibilă, și nu ți se înfățișează decât stâncile falezei, de dimensiuni și forme elefantine, care înconjoară casa. Ușa din spate, care e ușa bucătăriei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
care au creat interesante tehnici compoziționale, precum monovocalismul, chronopoemul, monofonismul etc.: „eu domnul trestie de zahăr bocnă pentru copii din flori de styl la ocnă scabia cu vrabia coropijnița cu râjnița...” (în jilțul nevăzut) De asemenea, recunoaștem o zbatere în nesfârșire a ființei în Făutare și întru aventurare în inima cuvântului. și ca o replică la: „Ah, râsu’plânsu / în ochiul lucrurilor reci / și-n dintele mușFător ca și sceptrul / nevinovaților regi...” (imaginar nichitian), vizualizăm o cadență spiralată, precum: „Râsu............................. plânsul
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
din propria interioritate, conștiința alunecă în verticalitatea deșteptărilor primordiale. Un somn ancestral se risipește iar negura bahică a eșecurilor și împlinirilor sociale este destrămată de suflul înnoitor al seninătăților transcendentului. Din azurul fără limitări al acestui cer captiv doar propriei nesfârșiri survin și urcă spre suprafața de superficial a conștiinței omului din cotidian chemările ce-i pregătesc fundamentala resurecție. Transcendentul cheamă și solicită întoarcerea chipului individualității umane dinspre fixarea în dinamica hipnotică a socialului către interioritatea uitată a energiilor spirituale abandonate
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
început pendularea între încrederea și descurajare, între fermitate și șovăire, între certitudine și îndoială. Greutatea întunecată a lumii efemere apasă încă sufletul atins de melancolia zărilor divine. Descătușarea inimii întru luciditatea ce descoperă statutul insular al vieții corporale în extensiile nesfârșirii transcendente este un pas dincoace de sine, un salt al apocalipsei personale. Dar apocalipsa implică nu doar imaginea întâlnirii cu adevărul primordial ci și resurecția înnoitoare, incendierea cataclismică a trecutului, punctarea epifanică a prezentului și anularea viitorului ca posibilitate temporală
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
lavele unor încercări titanice dobândind putința saltului întru profunzime spre energiile întemeietoare. Aceste energii sunt asumate de suferind drept prezența abisală ce învăluie imanentul ca fundament și finalitate nerelative, ca repere ireversibile ce mărginesc și încadrează prin forța pulsativă a nesfârșirii lor. Spre ele se îndreaptă privirea conștiințelor îndurerate ca temelie ce susține dar și reechilibrează într-un sfârșit tainic dinamica imanentului. Această dinamică rezonează ascuns în fluctuațiile sale telurice cu transcendența intuită de suferind ca instanță generatoare, imperativă și izbăvitoare
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
ostentativ și dispus acțiunii ce o poate neutraliza. Nu suferindul este focalizat întru supraveghere și anihilare ci experiența suferinței sale, experiență ce poate susține confirmarea unei noi perspective existențiale în care mundaneitatea cotidiană se relevă ca fiind inferioară și subordonată nesfârșirii învăluitoare a transcendenței. Aici vindecarea sau exilul, cele două soluții evocate, nu implică, așadar, aprofundarea experienței suferinței și acceptarea temeiurilor fundamentale spre care aceasta proiectează conștiința îndurerată. Cotidianul nu-și poate împiedica alergarea rătăcitoare de asemenea străfulgerări revelatorii în bezna
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
extensiilor naturii. La rândul lor, aceste reechilibrări permit instaurarea unor stări sufletești superioare a căror survenire este, cel mai adesea, obstrucționată în și de agitația cetății. Una dintre aceste stări o constituie reculegerea. În fața extensiilor marine, a fluidităților răsfirate prin nesfârșirea unei orizontalități adesea zbuciumate, conștiința celui înnsingurat la țărm pare a prelua din vastitatea acestei degajări de ceruri și ape, din saltul mereu peste sine al depărtărilor ce poartă aici stigmatul unui orizont deplin revelat sub nuditatea distanțării sale. A
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]