237 matches
-
căreia Ferenczi (1955:77-80) atrage atenția, poate fi observată în viața adulților în întreceri de minciuni, organizate uneori pentru amuzament și/sau în scopul strîngerii unor fonduri; ne vom referi la acestea în capitolul 9. Recunoașterea legăturii dintre fantezie și nesinceritate nu se limitează numai la psihologii dezvoltării mintale care au o orientare mai liberală; relația este observată și de membrii unor sub-culturi în care exercițiul imaginației este dezaprobat. John și Elisabeth Newson (1968:189) notează că în rîndul clasei muncitoare
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
despre anxietate. De asemenea, Albert (1972:77) relatează că în Burundi, fetele aparținînd unei ierarhii superioare erau inițiate în "arta de a tăcea și de a fi evazive", calități care lipsesc din procesul de socializare al fraților lor. Inițierea în nesinceritate nu se limitează numai la "arta de a tăcea", fie în Burundi sau oriunde în altă parte. Albert (1972: 84) menționează că "Tehnica Rundi de a evita un vizitator nedorit este cunoscută: este trimis un copil sau un servitor pentru
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ale copiilor și drept urmare trebuie tratată diferit de minciuna autentică. Cu o sută de ani în urmă, Hall (1890:59) a atras atenția asupra a ceea ce el a numit "anumite forme uzuale și mai mult sau mai puțin acceptate ale nesincerității juvenile legate de viața școlară modernă", însă prezența permanentă a acestor deviații de la normele oficiale este de cele mai multe ori trecută cu vederea. Deși au fost întreprinse numeroase cercetări, în special în Statele Unite, cu privire la dezvoltarea capacității copiilor de a minți (Feldman
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
se deprind aceste capacități este joaca și mai ales jocurile ale căror reguli favorizează sau cer practica înșelătoriei. Chiar o simplă întrecere poate fi un exercițiu al controlului comportamentului non-verbal. DePaulo și Jordan subliniază totuși faptul că "în jocurile copiilor nesinceritatea este sancționată", și că, drept urmare, orice sentimente de culpabilitate sau rușine care apar în "auto-evaluare" nu sînt probabil la fel de importante ca încîntarea pe care o trăiește copilul cînd vede că a reușit să-i păcălească pe ceilalți. În lucrarea sa
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
sa "Nasture, nasture, cine a luat nasturele?" (1980) Sacks analizează pe larg complexitatea și semnificația lucrurilor învățate de copii prin intermediul jocurilor. Există diferențe importante între joc și lumea obișnuită; de exemplu, jocurile sînt practicate împreună cu prietenii, în timp ce în afara acestui context nesinceritatea se poate îndrepta și asupra necunoscuților. O altă diferență este faptul că într-un joc toți participanții știu că e posibil să apară și minciuni, pe cînd în viața reală se pornește mai degrabă de la presupunerea că va exista sinceritate
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
posibil să apară și minciuni, pe cînd în viața reală se pornește mai degrabă de la presupunerea că va exista sinceritate și autenticitate. O altă diferență observată de către DePaulo și Jordan (1982:169) este că "în majoritatea jocurilor este cunoscut scopul nesincerității". Prin aceasta ei vor să spună că, de exemplu, în jocul cu nasturele, scopul nesincerității este de a descoperi unde se află nasturele; în alte jocuri minciuna se concentrează asupra descoperirii felului unei anumite cărți de joc. În viața reală
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
presupunerea că va exista sinceritate și autenticitate. O altă diferență observată de către DePaulo și Jordan (1982:169) este că "în majoritatea jocurilor este cunoscut scopul nesincerității". Prin aceasta ei vor să spună că, de exemplu, în jocul cu nasturele, scopul nesincerității este de a descoperi unde se află nasturele; în alte jocuri minciuna se concentrează asupra descoperirii felului unei anumite cărți de joc. În viața reală, minciuna poate avea orice scop. Avînd în vedere aceste diferențe, putem presupune că îndemînarea în
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
minciuni, definit lingvistic. Semnalele verbale înlocuiesc indicatorii spațiali, cum ar fi cei patru pereți ai parlamentului sau tribunalelor, sau indicatorii temporali, cum ar fi zilele în care se desfășoară campania electorală sau 1 aprilie. Într-o societate în care predomină nesinceritatea, a spune adevărul este o minciună. De exemplu, un bărbat A îl întreabă pe alt bărbat, B, unde urmează să se ducă în ziua care vine. B dorește într-adevăr să-l inducă în eroare pe A; însă el știe
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
experiment de laborator în care au fost studiați patruzeci de adulți, DePaulo și Rosenthal (1979:1717) ajung la concluzia că "iscusința în a scăpa nedescoperit în privința propriilor minciuni pare să nu aibă absolut nici o legătură cu abilitatea de a sesiza nesinceritatea altora". Copiii încep să mintă la o vîrstă fragedă; însă cum stau lucrurile în privința capacității de a depista minciunile spuse de ceilalți? DePaulo și Jordan (1982) sintetizează rezultatele cercetărilor psihologice, întreprinse exclusiv în laboratoare, afirmînd că descoperirile nu au nimic
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Jordan (1982:169) observă că aceste condiții favorabile sînt prezente în numeroase jocuri și sporturi. La vîrsta pubertății, capacitatea de a depista minciunile poate avea consecințe nefaste, atît pentru băieți, cît și pentru fete. Elevii care sesizau semnalele subtile ale nesincerității erau considerați de către profesori mai puțin prietenoși și sociabili decît colegii lor care se conformau mai mult convențiilor politeții, care se pricepeau mai degrabă să repereze semnalele evidente ale nesincerității sau să ascundă faptul că le sesizau și pe cele
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
cît și pentru fete. Elevii care sesizau semnalele subtile ale nesincerității erau considerați de către profesori mai puțin prietenoși și sociabili decît colegii lor care se conformau mai mult convențiilor politeții, care se pricepeau mai degrabă să repereze semnalele evidente ale nesincerității sau să ascundă faptul că le sesizau și pe cele subtile. Rezultate similare au fost obținute prin experimentele psihologice al căror obiect de studiu au fost studenții din învățămîntul universitar. Care sînt consecințele personale și interpersonale ale depistării minciunilor? Cercetările
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
sociale. A lua mesajele drept ceea ce vor să pară poate fi o atitudine avantajoasă. A vedea numai ceea ce alții vor să vezi poate simplifica lucrurile nu numai din punct de vedere cognitiv, ci și emoțional. Cei iscusiți în a sesiza nesinceritatea celor din jur se pot simți vinovați pentru propria suspiciune și lipsă de încredere; e posibil chiar să afle ceva cu privire la sentimentele altei persoane față de ei, ceva ce ar fi preferat să nu știe. DePaulo și Jordan par să considere
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ziarist, "singurele persoane care pot fi sigure că vor trece cu bine testul detectării minciunilor sînt mincinoșii experimentați" (Collins 1988). Așa cum aparatul de detectat minciuni poate greși declarînd vinovate persoane inocente, și aparatul care analizează tonalitatea vocii poate greși nesesizînd nesinceritatea în anumite situații. Un grup de studenți americani au fost supuși testului unui asemenea aparat; printre ei nu se găseau prea mulți "mincinoși experimentați". Unora dintre participanții la experiment li s-a cerut să dea răspunsuri false la anumite întrebări
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
însă știu că lumea va fi speriată de moarte. (Marx și Reichman 1984; 434) Aproape tot ce s-a publicat despre capacitatea de a detecta minciunile, prin alte moduri decît cele tehnologice, se leagă de capacitatea mincinoșilor de a sesiza nesinceritatea altora. În viața reală, totuși, multe minciuni sînt depistate și date în vileag de persoane care nu au legătură cu acestea. În politică, majoritatea minciunilor sînt spuse cu intenția de a păcăli pe toată lumea, încît chiar ziariștii pot fi victime
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
același mod, unii copii și adulți sînt mai iscusiți decît alții în a detecta minciunile. Succesul în ambele cazuri depinde cel puțin în parte de receptivitatea față de ambiguitățile limbajului. Dacă detectorul minciuni este un mijloc tehnic incert de a depista nesinceritatea, telefonul și benzile audio sînt mijloace mai sigure, prin care minciunile pot avea succes, pe cînd cuvîntul scris are din nou un caracter incert. În general, după cum frecvența și impactul minciunii diferă în funcție de contextul social, cultural și structural, ele diferă
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
adevăr istoric". Cu alte cuvinte, Defoe a mințit de atît de multe ori, încît criticii săi nu l-au mai crezut nici cînd a fost sincer. Rousseau a adoptat un punct de vedere oarecum diferit asupra relației dintre ficțiune și nesinceritate. El pare să fi fost convins că descrierile de personaje imaginare care ne deformează principiile morale, cum este spre exemplu Mizantropul lui Molière, sînt minciuni (cf. Gourevitch 1980:94). Scriind în 1777, el a afirmat același lucru despre romanul lui
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
legale, un proces pentru calomnie este o încercare de a nega statutul privilegiat de ficțiune al romanului. Principalul motiv care stă la baza majorității protestelor împotriva operelor literare este mai degrabă defăimarea decît minciuna, însă pot apărea și acuzații de nesinceritate, mai ales atunci cînd adevărul este arma de apărare. Astfel, într-un proces recent din Australia, s-a susținut că un personaj odios dintr-un roman a fost fără îndoială zugrăvit cu intenția de a-l reprezenta pe reclamant, și
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
în basmele populare, probabil din folclorul oricărei comunități; poveștile despre înșelătorii și vicleșuguri sînt abundente. Mai mult, protagoniștii acestor acțiuni nu sînt înfățișați drept personaje negative. Odiseu este numai un exemplu din lunga listă de eroi admirați pentru șiretenia și nesinceritatea lor (Homer 1974:291-295; cf. Wax 1986:4). Platon (1966:53-54) îi atribuie lui Socrate teoria că zeii nu mint, însă în Biblie, Vechiul Testament conține numeroase situații în care Iehova îi înșeală pe muritori. Recent, s-a sugerat un posibil
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
sub regimul unor conducători despotici". Grecii antici nu puneau prea mult preț pe veridicitate, în timp ce poporul evreu a devenit mai sincer atunci cînd a adoptat un mod de viață stabil. Spencer afirmă că nu există nici o legătură între cruzime și nesinceritate, iar concluzia sa cea mai fermă este că "prezența sau absența unui regim despotic este ceea ce conduce la preponderența minciunii sau a adevărului" (Forrester 1989:153; Koyré 1943:100-101). Spencer își încheie studiul prin contrastul făcut între "trădarea universală și
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
fi fost la fel de sigur de afirmațiile sale dacă s-ar fi născut cu o sută de ani mai tîrziu. Interesul său se concentrează asupra dovezilor care arată preponderența minciunii sau a adevărului și mai puțin asupra existenței unor sancțiuni împotriva nesincerității. De exemplu, el nu discută despre faptul că populația Inca pedepsea minciuna prin închisoare (Guáman Poma 1980:286; cf. Ackerman 1990:1). În secolul al XX-lea, psihologii, mai mult decît sociologii, au întreprins nenumărate anchete în care studiau minciuna
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
discutat în capitolul 3. Simmel se referă de asemenea la efectele diferite ale minciunii în funcție de distanța socială dintre mincinos și păcălit. El spune (1950:313-314): Cu cît ne sînt mai puțin cunoscuți anumiți indivizi, cu atît mai ușor le acceptăm nesinceritatea, în sens practic, dar și psihologic în timp ce, dacă sîntem mințiți de persoane apropiate, viața devine insuportabilă. Apoi, el generalizează această teorie spunînd: se vede că gradele de sinceritate și minciună care sînt compatibile cu existența anumitor condiții, constituie o scară
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
subminată sau erodată. 11 Sînt minciunile necesare? PERSPECTIVE EVOLUTIVE După cum am văzut, minciunile aduc și bune și rele. Dacă am vrea într-adevăr, am putea oare să ne lipsim de ele? Dacă nu ne putem dezbăra de tendința noastră spre nesinceritate și/sau preferăm să mințim în continuare, cît de mult ar trebui să abuzăm de acest lucru? În capitolul de față, care este și ultimul, încerc să ofer un răspuns hotărît la cea de-a doua întrebare și sper să
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
practicarea înșelătoriei la cel mai înalt nivel, în timp ce minciunile mai simple nu depind de un astfel de talent. Posibilitatea apariției înșelătoriei se mărește considerabil prin folosirea limbajului oral. Otte (1974:400) observă că "oamenii par să utilizeze cantități nemăsurate de nesinceritate în comunicare" și explică acest lucru ca fiind cauzat "în parte de faptul că vehicolul dezinformării, limbajul simbolic, este extrem de dezvoltat", în comparație cu sistemele de comunicare aflate la dispoziția altor specii. Hobbes (1840:25) asociază capacitatea oamenilor de a "multiplica un
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
în grup caracteriza organizarea socială primitivă a umanității. Spre deosebire de animalele uniforme din punct de vedere genetic, precum furnicile și viespile, strămoșii noștri, care trăiau în grup, aveau interese atît individuale, cît și sociale. Cooperarea implica încredere și, drept urmare, dezaprobare față de nesinceritate, însă talentul machiavelic, esențial în cooperare, putea fi folosit în avantajul individului. Astfel, nesinceritatea a persistat în ciuda faptului că nu era aprobată. Practicarea abilității machiavelice în scop pozitiv este evident necesară menținerii unei ordini sociale complexe în ziua de azi
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
vedere genetic, precum furnicile și viespile, strămoșii noștri, care trăiau în grup, aveau interese atît individuale, cît și sociale. Cooperarea implica încredere și, drept urmare, dezaprobare față de nesinceritate, însă talentul machiavelic, esențial în cooperare, putea fi folosit în avantajul individului. Astfel, nesinceritatea a persistat în ciuda faptului că nu era aprobată. Practicarea abilității machiavelice în scop pozitiv este evident necesară menținerii unei ordini sociale complexe în ziua de azi și nu avem motive să credem că n-ar fi fost la fel de necesară și
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]