301 matches
-
Pentru indicații precise referitoare la edițiile ce cuprind toate omiliile lui Chiril sau pe cele ce i-au fost atribuite cf. CPG III, nr. 5245-5295. g) Scrisori Dintre scrisorile lui Chiril, s-au păstrat mai ales acelea referitoare la controversa nestoriană. De fapt, sursa cea mai importantă e constituită din culegerile de documente relative la conciliul de la Efes; cea mai bună ediție a acestor scrisori este inclusă în primul tom al magistralei ediții a Acta Conciliorum Oecumenicorum, realizată de Eduard Schwartz
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Chiril în cadrul creștinismului etiopian, tot de tendință monofizită, este dovedit de culegerea care îi poartă numele, Qêrellos, o compilație alcătuită din texte scrise de el și de alți autori. în latină, multă vreme au circulat doar texte referitoare la controversa nestoriană și la conciliul de la Efes, traduse chiar la cererea lui Chiril ori la Roma (printre traducători s-au numărat Marius Mercator și Arnobiu cel Tînăr); doar progresiv, și în special datorită traducerii unor documente privind controversa cristologică, realizată de Dionisie
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
latini din Evul Mediu; alte traduceri au fost făcute ulterior, în secolul al XV-lea, de către George din Trebizonda. O mare influență a exercitat metoda referirilor la „Părinți” în argumentarea teologică, pe care Chiril a practicat-o ocazional înainte de controversa nestoriană (epistola sărbătorească nr. 8 din 520: trimitere la Atanasie), iar în manieră sistematică începînd din 429 (epistola 1). Cu siguranță, nu el a inventat acest procedeu, dar a fost primul care l-a folosit sistematic, inaugurînd o practică ce avea
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sale. Așa cum am spus, Nestorie și-a cîștigat faima prin lunga sa activitate de predicator la Antiohia și Constantinopol. Predicile sale au fost însă condamnate la distrugere în 435, deși, firește, au continuat să fie copiate și răspîndite în cercurile nestoriene. O serie de citate se găsesc în cele cinci cărți ale tratatului contra lui Nestorie compus de Chiril. Pe baza actelor conciliului de la Efes și a traducerilor latine ale lui Marius Mercator, editorul textelor care ne-au rămas de la Nestorie
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
epistolă trebuie considerată autentică după publicarea Cărții lui Heraclid (cf. infra) cu care are multe similitudini. S-au păstrat fragmente și din două opere polemice. Una este Tragedia, care figurează în lista de opere ale lui Nestorie alcătuită de mitropolitul nestorian de Armenia Ebed Jesu (mort în 1318): era vorba de o autoapologie care prezenta biografia lui Nestorie și conținea critici severe referitoare la procedeele folosite la Efes. Fragmentul principal, în latină, provine din ceea ce editorii moderni au numit Synodicon contra
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lui Nestorie și conținea critici severe referitoare la procedeele folosite la Efes. Fragmentul principal, în latină, provine din ceea ce editorii moderni au numit Synodicon contra Tragediei lui Irineu; e vorba de o culegere de epistole în latină referitoare la controversa nestoriană, scrise de episcopi și păstrate în al doilea codice de la Montecassino ce cuprinde actele conciliului de la Efes. A fost alcătuită după moartea lui Iustinian de un autor care voia să combată Tragedia, o scriere în apărarea lui Nestorie compusă de
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sînt scrise după moartea lui Nestorie - deși au fost transmise în latină sub numele său - cele douăsprezece contraanatematisme menite să combată anatematismele lui Chiril. Cartea lui Heraclid era cunoscută din mențiunile făcute de autori mai vechi: puțin după 540, călugărul nestorian Bar Edta afirmă că l-a învățat pe dinafară; în a doua jumătate a secolului al VI-lea, istoricul Evagrie scrie (Istoria Bisericii, I, 7) că în Oaza din Egipt Nestorie compusese o carte sub formă de dialog, dedicată unui
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
găsit decît în 1889, atunci cînd un preot, în secret, a făcut în grabă pentru biblioteca misionarilor americani din Urmia o copie a unui manuscris siriac care conținea opera în discuție; manuscrisul data de pe la 1100 și era păstrat de către patriarhul nestorienilor din Kotchanes, în Kurdistanul turcesc. O a doua copie a fost efectuată apoi de P. Bedjan. Din aceasta din urmă și din copii ulterioare ale celei de la Urmia (deci, în ultimă analiză, tot ale manuscrisului din Kotchanes, care, din nefericire
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din 449, pînă la înscăunarea lui Leon, după Celestin, ca episcop al Romei și promulgarea Tomus Leonis (p. 000) cu care autorul Cărții lui Heraclid declară că este întru totul de acord. Această ultimă parte conține multe interpolări ale unui nestorian care a vrut să demonstreze că prin condamnarea lui Nestorie a fost comis un păcat ce a declanșat mînia lui Dumnezeu asupra oamenilor. în ce privește cele două părți precedente, acestea, la origine, cu greu ar fi putut să aparțină aceleiași opere
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
intacte proprietățile. Scipioni - pe urmele căruia am mers aici - vede în aceste reflecții ale lui Nestorie, și nu în tezele lui Chiril, o anticipare substanțială a formulei de la Calcedon, din 451. Bibliografie. Ediție a scrisorilor, omiliilor și fragmentelor: F. Loofs, Nestoriana. Die Fragmente des Nestorie gesammelt, untersucht und herausgegeben, Niemeyer, Halle, 1905; însă pentru textele reeditate în ACO sau publicate ulterior ediției Loofs a se vedea CPG IV, nr. 5665-5754. Cartea lui Heraclid: ed. textului siriac: P. Bedjan, Nestorie. Le livre
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ecleziastice și teologice care au avut loc între moartea lui Chiril (444) și al doilea conciliu de la Constantinopol (553) pentru încadrarea autorilor despre care vom vorbi în acest capitol. în cîțiva ani, patriarhii din marile orașe orientale care trăiseră criza nestoriană au fost înlocuiți de o nouă generație: în 444, lui Chiril i-a urmat Dioscor, care nu acceptase formula de uniune din 433 și renunțarea de fapt la cele douăsprezece anatematisme contra lui Nestorie; în 442, lui Ioan de Antiohia
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în conflict cu eunucul Chrysaphios, atotputernic pe atunci la curtea lui Theodosius al II-lea. în noiembrie 449, un arhimandrit din Constantinopol, Eutihie (cîndva prieten al lui Chiril, apoi al lui Dioscor, și nașul lui Chrysaphios) declara că îi consideră nestorieni pe toți cei care afirmau că în Cristos persistă două naturi după unire. Acuzat de Eusebiu de Dorileos (cf. p. 000) și invitat de Flavian să se dezvinovățească, Eutihie s-a prezentat abia la a treia convocare și a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
celor două naturi a fost calificată de cercetătorii moderni drept monofizism verbal, întrucît ceea ce îl deosebește de calcedonieni pare să fie în bună măsură o chestiune legată de formule, născută din oroarea lui față de ceea ce i se părea o poziție nestoriană sau potențial nestoriană. De fapt, așa cum se vede din scrierile sale și ale celorlalți polemiști din epocă, fiecare grupare își declara fidelitatea față de moștenirea lăsată de Chiril al Alexandriei, a cărui perspectivă fundamentală pare, de altfel, mai apropiată de cea
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a fost calificată de cercetătorii moderni drept monofizism verbal, întrucît ceea ce îl deosebește de calcedonieni pare să fie în bună măsură o chestiune legată de formule, născută din oroarea lui față de ceea ce i se părea o poziție nestoriană sau potențial nestoriană. De fapt, așa cum se vede din scrierile sale și ale celorlalți polemiști din epocă, fiecare grupare își declara fidelitatea față de moștenirea lăsată de Chiril al Alexandriei, a cărui perspectivă fundamentală pare, de altfel, mai apropiată de cea a monofiziților, fiind
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
propune renunțarea la anatematisme și întoarcerea la „vechea legislație a Sfinților Părinți”, în primul rînd la Crezul de la Niceea. Puțin importante din punct de vedere literar, aceste scrieri sînt o dovadă a frămîntărilor și a ezitărilor specifice, în contextul crizei nestoriene, unui episcop apropiat din punct de vedere doctrinal de Chiril, însă destul de rezervat în privința metodelor și a intransigenței acestuia. Bibliografie. Scrisorile în ACO I, 4, pp. 85-86; I, 1, 7, pp. 146-147 (către Alexandru); I, 1, 1, pp. 99-100 (adresate
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
partea lui Chiril și a semnat la Efes condamnarea lui Nestorie; a fost unul din cei opt reprezentanți ai partidei chiriliene pe care Theodosius al II-lea i-a trimis de la Efes la Calcedon, împreună cu tot atîția reprezentanți ai părții nestoriene, pentru a discuta chestiunile dogmatice. Episcopii reuniți în așa-numitul conciliabul de la Tars din 432 au hotărît demiterea lui, dar el a continuat să-și îndeplinească funcția și a murit în 439, potrivit lui Socrate (Istoria Bisericii VII, 48). Au rămas
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în mod explicit (cap. 9; 10 etc.); nu este menționat numele celui căruia îi este dedicată (poate tot Lausus?). Teodot afirmă că menționarea unui singur Domn Isus Cristos în Crezul de la Niceea este o dovadă suficientă pentru a respinge doctrina nestoriană, care susține cele două naturi ale Fiului (9). Crezul exclude, în opinia sa, ideea că, după unirea lui Dumnezeu cu omul, ar exista două lucruri (pragmata), ceea ce nu înseamnă însă a confunda naturile (physeis), ci a arăta că sînt unite
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
împăcare cu Chiril, Eutherius s-a opus cu hotărîre, susținînd că Chiril ar fi trebuit mai întîi să renunțe la anatematisme și la condamnarea lui Nestorie. La o dată necunoscută, a fost declarat demis din funcția de episcop împreună cu alți trei nestorieni cu același rang, însă succesorul său, hirotonit de chirilianul Firmus de Cezareea, n-a putut să preia episcopatul. După încheierea păcii, Eutherius l-a comparat pe Ioan de Antiohia cu Iuda; a fost exilat la Scitopolis, în Palestina, de unde a
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
înțelegeri cu el, propunînd să fie mobilizați contra lui și episcopii din Occident. Acest proiect este pus în practică de Eutherius și Helladius din Tars prin scrisoarea trimisă la Roma lui Sixt, în care se expun din nou fazele controversei nestoriene și se deplînge schimbarea de atitudine a lui Ioan de Antiohia; în fine, într-o scrisoare adresată lui Alexandru de Hierapole, Eutherius reia argumentele împotriva cristologiei lui Chiril, încercînd să salveze măcar în parte frontul antialexandrin. Stilul pătimaș al epistolelor
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Richard), Proclus a ținut o predică despre Fecioară ca Theotokos în prezența lui Nestorie, care a considerat necesar să intervină imediat după aceea pentru a recomanda prudență în privința laudei Fecioarei. Nu rezultă că Proclus ar fi participat activ la controversa nestoriană. După destituirea lui Nestorie (11 iulie 431), alegerea lui Proclus a fost blocată în temeiul unui canon al conciliului de la Antiohia (341) prin care se interzicea transferul unui episcop de la un episcopat la altul, și cel ales a fost ascetul
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în care este atacată folosirea ambiguă de către Chiril a termenului hypostasis. S-au mai păstrat în latină, în Synodicon contra Tragediei lui Irineu, mai multe scrisori ale lui Andrei, adresate mai ales lui Alexandru din Hierapole, în care discută criza nestoriană. într-o epistolă adresată lui Rabbula din Edesa, scrisă la începutul lui 431 și păstrată în traducere siriacă, Andrei își apără scrierea prin care atacă anatematismele. Bibliografie. Textele în ACO I, (cf. detalii în CPG III, nr. 6373-6385); fragmentele din
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
om) și se afirmă că Patimile sînt legate de oikonomia, iar crucea nu aduce atingere divinității Unului-născut (7, 2); Vasile spune că Fiul lui Dumnezeu „se îmbracă” în umanitate (25, 3). Terminologia este așadar în mod clar antiohiană, însă nu nestoriană. Fotie îi mai atribuia lui Vasile un poem despre protomartira Tecla. Pînă la noi a ajuns sub numele său o operă în proză în două cărți Despre viața și minunile Sfintei Tecla. Prima carte este o rescriere, înfrumusețată și amplificată
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sale inițiative legate de cauza lui Nestorie; din nefericire, a ajuns în urma trimișilor conciliului chirilian, iar eforturile sale au fost zădărnicite de sosirea unui trimis special al lui Chiril. în timpul exilului la Petra, Irineu a compus o istorie a crizei nestoriene care conținea un bogat material de arhivă; Nestorie era descris ca un apărător al adevăratei credințe, persecutat pe nedrept. Citată de siriacul Ebed Jesu (mort în 1318) cu titlul Cinci cărți de istorie ecleziastică despre persecuția Sfîntului Nestorie, opera este
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cauza lui Chiril și încerca să-l izoleze pe Nestorie chiar în raport cu tradiția antiohiană (Synodicon-ul îl apără și pe Teodoret). în ciuda latinei mediocre și adesea greu de înțeles, culegerea e foarte prețioasă, deoarece reunește multe din sursele referitoare la controversa nestoriană. Bibliografie. Ediții: Epistola către episcopi: ACO I, 5, pp. 135-136. Synodicon-ul, păstrat în două manuscrise într-o anexă a traducerii latine a actelor de la Efes, este editat în ACO I, 4 (și în PG 84, pp. 565-864). Despre Irineu cf.
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sens a combătut Tomul papei Leon, care atribuia naturii umane acțiuni proprii; cum acțiunile proprii presupun o existență în sine proprie, acest lucru echivalează, pentru Sever, cu a atribui naturii umane o existență în sine autonomă, așadar cu o poziție nestoriană. Sigur, așa cum am văzut, Sever face o distincție între acțiunile omului și cele ale divinității în Cristos (numai primul, de exemplu, poate suferi și muri), care continuă să existe după unirea ipostatică, fără ca esența specifică (poiotês physikê) a unora să
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]