1,127 matches
-
nici incitare intelectuală, nici formare, nici disciplină, nici rigoare, nici sănătate. Îndobitocire, împingerea lor către violență și golănie, îmbolnăvirea lor la propriu și la figurat. Nu citesc, nu îi interesează să învețe, să muncească, sînt cam mereu obosiți și plictisiți, nevrotici. La ce bun să studiezi, la urma urmelor?... Dacă ești medic bun, ți se toarnă, oricum, găleata cu rahatul celorlați, a lipsei de sistem, a dezastrului absolut în care s-a ajuns, nu din vina ta. Dacă ești profesor bun
Maestrul by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/6067_a_7392]
-
vreo eventuală lustrație: „Trecutul nu are să ne învețe nimic interesant“. Aceasta este vocea omului nou, instruit să se închine subiectelor zilei și să se încline în fața necesității voios-superficiale de a se sincroniza cu -ismele ce se succed într-un ritm nevrotic, pentru a configura ceea ce numea Alvin Toffler, mai demult, tranziență. Faptul că dedicăm fonduri și atenție mediatică unor „locuri ale memoriei“ - monumente, clădiri, statui, depozite de documente -, aspect destinat să ne ușureze conștiința, nu înseamnă că am asimilat greșelile trecutului
Lumea de azi: scepticism și proiecții by Gabriel Coșoveanu () [Corola-journal/Journalistic/4891_a_6216]
-
Elena. Sau că secvența de început extrasă din Parisul vesel al lui Abe Levitow unde motanul Jones Tom fixează prin obiectivul privirii, obiectiv de pușcă cu lunetă, victima resemnată ca în fața unui pluton de execuție a dat de gândit Tovarășului nevrotic sau politrucilor lui. Însă cu adevărat subversivă era chiar bucuria și evadarea pe care desenul animat o propunea. Pisicile erau aristocrate, Parisul era vesel, se făcea artă, se cânta acolo jazz pe rupte și cheful era în toi, dalmațienii făceau
In memoriam Viorica Bucur by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5290_a_6615]
-
anilor ’73. Spania anilor ’73 este departe de cea franchistă care supraviețuiește într-o enclavă nostalgică a pensionarilor franchiști purtând ochelari fumurii, întâlnindu- se în luxoase case de vânătoare. Jocul cu măști nu camuflează pe deplin conflictele intestine care animă nevrotic și guignolesc Spania, cu înșelătoarea ei aparență plaisiristă, hedonistă a anilor ’80. Indiferent de rolul desemnat, cei doi clovni au în comun o ură care nu s-a stins și care izbucnește asemeni unui gheizer. Jocul pe muchie de cuțit
Istoria și circul by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5455_a_6780]
-
cu cosmetica photoshop a documentarelor Discovery și cât toate orchestrele la un loc. Este ceea ce oferă consistență cinematografică filmului lui Malick, dăruit cu un Palme D’Or anul acesta la Festivalul de la Cannes. Toate acele infinitezimale emoționale, acele vibrații aproape nevrotice, acele dialoguri subliminale întind o rețea complicată de noduri și semne, un univers infinit mai subtil decât cel desfășurat intermitent de regizor. Universul familiei O’Brien, livrat în gros-planuri sensibile, se desface ca o splendidă galaxie de supernove și planete
Noduri și semne by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5171_a_6496]
-
cu o veselie debordantă, dar și de un grotesc derizoriu este antifraza acestei melancolii. Reacțiile unui tată histrion și clownesc, Dexter (John Hurt), replicile tincturate sarcastic ale unei mame sumbre, roase de o nemulțumire intestină, Gaby (Charlotte Rampling), asistența matern nevrotică a unei surori veșnic neliniștite și dependente psihologic de ea, Claire, și sprijinul real și în același timp distant al unui cumnat deja încercat cu umorile familiei, John (Kiefer Sutherland), configurează tabloul unei family story cu final trist. Niciunul dintre
Apocalipsă și melancolie by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5206_a_6531]
-
și mariajul se desface fără prea mult zgomot, iar Justine este lăsată pradă angoaselor ei care o proiectează temporar într- o stare de inerție. Planeta și femeia se află într-o relație simbiotică, comunicarea este subtil scandată de o gesticulație nevrotică, de accese de furie și de stări de transă. Regizorul reglează reacțiile prin relația sororală cu Claire care vede în planeta care se apropie o amenin- țare palpabilă. Legată prin instinct matern, lui Claire sfârșitul lumii îi apare ca absurd
Apocalipsă și melancolie by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5206_a_6531]
-
multă vreme că marele personaj al lui Salinger nu e Holden Caulfied, ci Seymour Glass. Primul s-ar putea să întrupeze, cu adevarat, o realitate identitara profund americană - unii au văzut în el chiar un fel de proto-hippie. Pentru mine, nevroticul, genialul, inadaptatul, sinucigașul Seymour Glass reprezintă ceva mai mult: o formă de manifestare a lumii de azi. O lume capabilă de imense explorări în interiorul propriei ființe, dar și condamnabil de superficială, cinica, aroganță și, finalmente, sortită auto-distrugerii. În cazul lui
Singurătatea Capricornului by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6542_a_7867]
-
Mircea Mihăieș Lumea se mișcă sau lumea se oprește? Ne globalizăm sau redescoperim avantajele vieții în comunitatea tradițională, asezonată cu inovațiile postmodernității? Continuăm să ne deplasăm nevrotic, sfidând orare și distanțe, sau ne copleșește nostalgia paradisului pierdut al micii lumi închise? Ca navetist înveterat, am devenit sensibil la ce se întâmplă nu doar în imediata mea apropiere, ci și pe alte meridiane. Din acest punct de vedere
„Noul localism” by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6352_a_7677]
-
dintr-o familie nobiliară, castelul și modelul de frumusețe se află acolo. Iar Marilyn a schimbat rolurile și-l joacă pe cel al Cenușăresei cu lacune intelectuale, care zâmbind fermecător își afișează o delicioasă ignoranță vecină cu inocența unei Ofelii nevrotice. La scurt timp după acest episod, cei doi sunt întâmpinați de servitorii castelului ca și cum ar fi vorba de prințul moștenitor și viitoarea castelană și, în fața admiratorilor, Cenușăreasa cere voie să se transforme în prințesă: „Shall I be Her?”. Întrebarea e
A fi sau a nu fi Marilyn by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4696_a_6021]
-
în favoarea ei cum o demonstrează o serie de filme. Concluzia acestui demers asupra mijloacelor pe care le posedă cinematograful de a servi iluzii și a construi castele de nisip este că toxinele inoculate de filmul de propagandă, antiintelctualismul ignar, antioccidentalismul nevrotic, militantismul xenofob, patriotismul de operetă, mediocrația și refuzul meritocrației, alergia la sensibilitate și la diferență au generat efecte vizibile în societatea postdecembristă, au otrăvit mintea unor generații, au întreținut climatul favorabil reinstaură rii unei noi ordini totalitare. Cartea lui Cristian
Iluziile pierdute ale filmului românesc by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4973_a_6298]
-
se întoarce Bacovia asupra sa, descoperindu-se „lut asudat cu miros de cadavru”, obiect concret urmărit de jocul umbrelor ce „dau nebunie”. Nostalgia paradisului lipsește. „Chemări de dispariție sorb” ființa, iar nu „dorul nemărginit”. La adăpostul precar al unui cer nevrotic, artificial, Bacovia își poartă „firma” sceptică, de o luciditate jupuită, la discreția intemperiilor existențiale. Cel ce gândește și simte, creier „ce palpită de tristețe și tăcere”, este secondat și subminat de cel ce vorbește. Existența prin limbaj, superioară, își îngăduie
Despre moarte, numai de bine by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4402_a_5727]
-
unui prieten care făcuse un adevărat cult pentru acest autor bizar, greu clasificabil - ba chiar și greu conceptibil - în literatura deceniului opt din România. Tipologic, Monciu-Sudinski aparține unei tradiții inaugurate, în regimul notației calme, dublată de identificarea nodulilor de expresivitate nevrotică, de Cehov, și dusă la apogeu, prin intensificare stilistică, de prozele comic-absurdsardonic- cinice ale lui Daniil Harms. Există în aproape fiecare din scrierile lui Monciu-Sudinski un aer de Nep, de îndrăcire jucăușă, primejdioasă și fascinantă, atât de bine cunoscută din
Despre Monciu-Sudinski by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4644_a_5969]
-
virtual, al chatroom-ului, un hotel plin de glasuri și ecouri, așa cum Jack Torrance se întorcea în Hotelul Overlook populat cu fantasmele atroce ale unui alt timp. Remarcabil la acest film este felul în care toate aceste întâlniri virtuale vibrează luminescent, nevrotic, cum absentele, glasurile se transformă în prezente. Semicorporalitatea protagoniștilor presupune contactul diafan al mind game-ului, al iluziilor, lizibile în schimbul de replici. Punerea în prezența, o iluzie și ea, are ceva trist că atingerea imposibilă printr-un geam de sticlă
Suflete pierdute într-o cameră virtuală by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5878_a_7203]
-
deci, cea carel așază. Iar aniversarea acestui ajun ajunge, printr-o acumulare de motive nu pe deplin dezvăluite, o catastrofă. Ziua de care Fred se ferește este, întâmplare sau nu (n-aș crede...), aniversarea lui Camil însuși. Să fie o nevrotică teamă de moarte, în forma graduală a îmbătrânirii, în spatele ghinionului care apasă pe zi? Filosofie de dandy, deloc străină de alter-ego-ul Fred. Plecările și venirile chiriașilor sunt bruște. Hotărâte din mers (știm, de pildă, cât de neașteptat și cât de
Sf. Gheorghe și Sf. Dumitru by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5577_a_6902]
-
sa este bemolul grațios al unei pastorale casnice reconstituite și din preocupările doamnei pentru goblenuri alături de dulcegăriile lirice pe care le așterne într-un carnețel. Kitschul cu parfum de rococo beatifică scenele domestice până la apariția domnului Pujol, un mic tiran nevrotic încropit din imprecații atenuate matern de supunerea fără rest a doamnei Pujol. Soțul ultragiat de fiecare detaliu neconform cu spiritul său de ordine și disciplină duce într-un clasic stil burghez o viață dublă, în sensul că secretara Nadège (Karin
Iubire, bibelou de marțipan by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5489_a_6814]
-
se și termină prost. Ce mă fascina - și mă fascinează încă - în capodopera lui Fitzgerald e claritatea de cristal a stilului. Puține alte cărți sunt mai înșelător-accesibile decât această narațiune despre iubirea maniacală a unui gangster romantic, complexat și vag nevrotic și o gâsculiță care a intuit în profunzime regulile lumii moderne. O lume în care „fetele bogate nu se mărită cu băieți săraci”. Pentru vânătorii de fraze celebre, subliniez că în romanul lui Fitzgerald nu există această replică. Ea a
Așteptându-l pe Gatsby by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3621_a_4946]
-
la Cassis (Fontcreuse domină una din pantele care înconjoară orașul) și rostește cuvintele care, în cazul unei depresive ca ea, sună bizar: „De-acum, nimeni n-o să mai poată spune despre mine că n-am cunoscut fericirea perfectă.” Această doamnă nevrotică, torturată de coșmaruri, sinucigașă, e „Virginica” pe care urmează s-o vizităm. Iar „Jim” e James Joyce, marele ei rival literar, al cărui nume și imagine sunt imprimate în alb pe T-shirt-ul meu negru, pe care-l pregătisem special pentru
J. J. în vizită la V. W. by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3159_a_4484]
-
și izolare (Savin și Clara), prin bravadă groasă (Lulu sau Bazil) etc., și fiecare va ieși din labirint în modul său. Pentru Victor, ajuns acum la maturitate, scriitor de succes, cu o existență domestică mulțumitoare întreruptă doar de inexplicabilele crize nevrotice, odată dezvăluit chipul Himerei din centrul complicatei arhitecturi care îi organizează spațiul oniric, existența se întoarce la firescul și normalitatea nădăjduite: „Apartamentul din blocul vechi, construit între războaie. Râsul mereu fals, dar senzual, al Deliei. Și câinele, și nefericitul Dionisie
Arhitecturi onirice by Andreea Răsuceanu () [Corola-journal/Journalistic/3344_a_4669]
-
din alt film) și monocordă, fără salturi narative, de un roman excelent, construit, întradevă r, pe o găselniță (fie și numai una psihologică) prin care destinatarii, ascultătorii, publicul, toți, sunt absorbiți discursiv de torenții verbali ai unui personaj dictatorial și nevrotic. Că acesta e și gay literar, nici o importanță. Excelența, romanul o atinge altfel (cu totul altfel) decât tematic.
Jocuri de putere by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3345_a_4670]
-
să-l aducă pe banii lui în Statele Unite (bani pe care, de altfel, neavându-i, îi împrumută), ceea ce se și întâmplă, iar în curând musafirul, inițial foarte recunoscător, va deveni o povară, și încă o povară cu pretenții. Mofturos, bolnav, nevrotic, imposibil de așezat într-un loc, fie el și „paradisul” unei locuințe la malul oceanului, Moricand va ajuge să-i reproșeze binefăcătorului că îl pune „într-o poziție de nesuportat” și că e un prizonier în casa lui. Episodul în
„Diavolul“ și binefăcătorul său by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/3252_a_4577]
-
amploare sunt imaginate și definitiv compuse între 1889 și 1898. Altfel spus, deceniul care urmează apariției povestirii "O făclie de Paște" ne apare ca o rezervație a ficțiunilor înfricoșate, urmărind la scenă deschisă jocul spasmodic al groazei, adeseori cu înfățișări nevrotice. Nebunia inocentului Ion și coșmarurile vinovatului Dragomir, dar, mai ales, urmărirea lentă, cu încetinitorul, a spaimelor lui Leiba Zibal sau a obsesivelor temeri care-l conduc pe celălalt hangiu, Stavrache, către evadarea în irațional indică interesul pasional al autorului pentru
Caragiale și sindromul spaimei by V. Mîndra () [Corola-journal/Imaginative/15271_a_16596]
-
exagerată a apărării "onoarei de familist" în comportamentul lui Dumitrache Titircă și situațiile rocambolești pe care această dezlănțuire maniacală le provoacă, dintre care sare în ochi cursa pentru viață a lui Rică Venturiano urmărit de puști și săbii amenințătoare, teama nevrotică de scandal a coanei Joițica acordînd valoare malefică unei banale scrisori de amor, substratul paranoic al zeului cu care junele Lache ("O lacună" - 1900) propagă obsesiv necesitatea pedepsei capitale pentru a împiedica definitiv "să intri dumneata în casă la mine
Caragiale și sindromul spaimei by V. Mîndra () [Corola-journal/Imaginative/15271_a_16596]
-
năucitoare, simțămîntul precarității bunei stări și posibilitatea destrămării unei stabilități nesigure dezvoltă, paralel cu gustul pentru tensiunea "atmosferei încărcate" și a "situațiunii instabile", teribila frică de cădere în neant, temerile de a pierde totul dintr-un nimic. În această ambianță nevrotică se petrec experiențele de viață ale Titircilor și Joițicilor, dar mai cu seamă ale lefegiilor Mache, Lache sau Mitică. Trebuie să ne punem, totodată, întrebarea dacă înfricoșările absorbite cu nonșalanță de această lume nesigură pe picioarele sale, nu găsesc în
Caragiale și sindromul spaimei by V. Mîndra () [Corola-journal/Imaginative/15271_a_16596]
-
s-a ilustrat, în viața culturală românească, în foarte multe situații concrete, cel pe care aici l-am prezentat în lumina, aproape exclusiv, a faptelor reprobabile - astăzi mai deloc știute decât oricând - de natură să expliciteze comportamentul unui personaj eminamente nevrotic și totuși în multe direcții contributiv cu mare folos. Cum am mai subliniat, nu ordinul personal este prevalent în raportul meu direct sau indirect cu Frunzetti, ci cel fenomenal, caracterizat printr-o ambiguitate care se sustrage bănuielii dacă nu este
Însemnări pe marginea volumului lui Mihai Pelin "Deceniul prăbușirilor (1940-1950)" (II) by George Radu () [Corola-journal/Journalistic/11100_a_12425]