312 matches
-
directă, el afirmă că acestea pot fi abandonate și au fost efectiv abandonate atunci când gândirea științifică a intrat într-o nouă fază a evoluției ei. Ceea ce nu ne-ar împiedica să recunoaștem că degajarea unora din presupozițiile metafizice ale științei newtoniene reprezintă o prestație remarcabilă a lui Kant, care poate fi luată drept model de către cei care și-ar asuma o sarcină asemănătoare în cazul fizicii relativiste sau cuantice 19. Teza autonomiei depline a metafizicii generale în raport cu metafizica specială, separarea „Analiticii
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
poate fi luată drept model de către cei care și-ar asuma o sarcină asemănătoare în cazul fizicii relativiste sau cuantice 19. Teza autonomiei depline a metafizicii generale în raport cu metafizica specială, separarea „Analiticii transcendentale” de cercetarea condițiilor de posibilitate ale științei newtoniene, a primit cele mai ample elaborări în lucrări mai recente consacrate teoriei științei a lui Kant de către Gordon G. Brittan jr. și Gerd Buchdahl. Iată câteva din argumentele acestor autori. În cartea sa Kant’s Philosophy of Science, Brittan critică
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și Gerd Buchdahl. Iată câteva din argumentele acestor autori. În cartea sa Kant’s Philosophy of Science, Brittan critică în mod sistematic punctul de vedere formulat pentru prima dată de Hermann Cohen potrivit căruia tocmai cercetarea fundamentelor metafizice ale științei newtoniene ar reprezenta poarta de intrare în filosofia transcendentală a lui Kant. Obiectul examenului său critic îl constituie câteva supoziții. În primul rând, supoziția că autorul CRP și-ar fi propus întemeierea fizicii newtoniene. În al doilea rând, sugestia că punctul
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
căruia tocmai cercetarea fundamentelor metafizice ale științei newtoniene ar reprezenta poarta de intrare în filosofia transcendentală a lui Kant. Obiectul examenului său critic îl constituie câteva supoziții. În primul rând, supoziția că autorul CRP și-ar fi propus întemeierea fizicii newtoniene. În al doilea rând, sugestia că punctul de plecare și de sprijin al „Analiticii” ar fi fost așa-numitele principii metafizice ale științei naturii și că, prin ele, filosofia transcendentală ar fi legată de știința matematică a naturii din epocă
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
sunt cele formulate de Newton, în același sens în care ele sunt condiții ale posibilității cunoașterii comune. Ceea ce asigură ele este doar posibilitatea unor enunțuri cu valoare obiectivă, și nu a unor enunțuri universale și necesare, cum sunt legile științei newtoniene. Brittan recunoaște, pe de altă parte, că proiectul kantian al elaborării condițiilor care fac posibilă experiența, ca „presupoziții ultime”, s-a dovedit iluzoriu. Într-un anumit orizont al cunoașterii, suntem în mod inevitabil tentați să considerăm presupozițiile acestei cunoașteri drept
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
conchide că nu există o demonstrație deductivă a acestei legi. „Astfel, în general, argumentele din Principiile metafizice încearcă într-un mod imprecis și exploratoriu să stabilească o anumită conexiune cu relevanță între structura transcendentală profundă (ontologia generală) și structura fizicii newtoniene.”28 Iată de ce, crede Buchdahl, ar fi greșit să comparăm demonstrațiile date de Kant pentru cele trei legi ale mișcării cu întemeierea pe care o dă Newton legilor mecanicii. Căci primele nu ar încerca să probeze adevărul acestor legi, ci
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
cele trei legi ale mișcării cu întemeierea pe care o dă Newton legilor mecanicii. Căci primele nu ar încerca să probeze adevărul acestor legi, ci doar „posibilitatea lor reală”, arătând cum se integrează ele atât în infrastructura metafizică a fizicii newtoniene cât și în structura experienței în general. Buchdahl nu uită să sublinieze că un avantaj al unei asemenea analize este acela că principiile filosofiei transcendentale nu vor mai fi puse în discuție odată cu prefacerile care au loc în fundamentele fizicii
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ca Brittan și Buchdahl atunci când afirmă că obiectivul principal urmărit de Kant prin elaborarea metafizicii sale speciale a fost întemeierea științei matematice a naturii, care a luat naștere și s-a dezvoltat îndeosebi prin opera lui Newton și a cercetătorilor newtonieni. Kant era convins ca principiile enunțate în scrierea sa din 1786 reprezintă cadrul oricărei cunoașteri despre natura corporală, care va putea fi caracterizată, în mod îndreptățit, drept științifică. Aceasta deoarece principiile amintite sunt cele care fac posibilă formularea unor legi
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
reprezintă condiții care fac posibilă nu numai știința exactă a naturii, ci și experiența noastră în genere. Recunoașterea acestui fapt nu este însă incompatibilă cu concluzia care rezultă din analizele de mai sus, și anume că tocmai examinarea fundamentelor științei newtoniene l-a condus pe Kant la formularea unor concepte și principii despre care el a avut bune temeiuri să creadă că reprezintă condiții ale posibilității experienței în genere. Pentru o înțelegere adecvată a filosofiei teoretice a lui Kant pare să
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
S. Tweyman (ed.), David Hume. Critical Assesments, vol. VI, Routledge, London, 1995, îndeosebi pp. 269-274. 18. Insistând asupra „dependenței” lui Kant de Newton, autorul scrie: „El (Kant) credea că enunțurile bazate pe experiență nu pot fi incompatibile cu principiile fizicii newtoniene.” (St. Körner, Kant, Vandenhoek & Ruprecht, Göttingen, 1967, p. 39. ) 19. Vezi P.F. Strawson, The Bounds of Sense. An Essay inKant’s Critique of pure Reason, Methuen & Co., London, 1975, îndeosebi pp. 118-121. Dincolo de reconstrucția argumentelor și concluziilor lui Kant, Stawson
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Science”, în Journal of the History of Philosophy, 36:4, 1998, îndeosebi pp. 569-71. 33. Pentru dezvoltări vezi Op. cit., pp. 577-586. 34. Vezi Op. cit., p. 587. 35. Vezi M. Friedman, „Kant on the Laws of Nature and the Foundations of Newtonian Science”, în G. Funke, Th. M. Seebohm (eds.), Proceedings of the Six International Kant Congress, vol. II/2, University Press of America, Washington, 1989, pp. 97-98 și îndeosebi M. Friedman, „Kant and the Twentieth Century”, în P. Parrini (ed.), Kant
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
metafizica însăși să trebuiască să se modeleze după fundamentele fizicii.” (Kant and the Dynamics of Reason, p. 313.) ȘTIINȚA NATURII SI LEGILE ȘTIINȚEI Referiri la știința naturii a vremii sale, în primul rând la știința matematică a naturii, la știința newtoniană, pot fi întâlnite în multe din lucrările de maturitate ale lui Kant. În acest studiu, vor fi avute în vedere cu deosebire cele din Critica rațiunii pure, Prolegomene și Principiile metafizice ale științei naturii. De cele mai multe ori, expresia folosită de
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
5 Și alți comentatori sunt de acord cu observația că despre fizica propriu-zisă Kant a spus puțin 6. În mod firesc, o asemenea concluzie va fi împărtășită de acei autori care îi atribuie lui Kant o înțelegere „raționalistă” a științei newtoniene, punctul de vedere că principiile acesteia ar putea fi derivate drept consecințe din principii ale intelectului pur7. Bunăoară, Hans Reichenbach, un filosof empirist cu o bună pregătire în științele fizice, caracterizează filosofia cunoașterii și a științei a lui Kant drept
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Bunăoară, Hans Reichenbach, un filosof empirist cu o bună pregătire în științele fizice, caracterizează filosofia cunoașterii și a științei a lui Kant drept „ultimul mare sistem al filosofiei raționaliste”. Kant ar fi crezut că el a putut deriva „legile fizicii newtoniene din rațiunea pură”. Scrierile sale ar trebui citite drept documente ale unei epoci revolute, „ca o încercare de a astâmpăra foamea de certitudine absolută cu credința în fizica newtoniană”8. Karl R. Popper, la rândul său, susținea că ceea ce ar
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Kant ar fi crezut că el a putut deriva „legile fizicii newtoniene din rațiunea pură”. Scrierile sale ar trebui citite drept documente ale unei epoci revolute, „ca o încercare de a astâmpăra foamea de certitudine absolută cu credința în fizica newtoniană”8. Karl R. Popper, la rândul său, susținea că ceea ce ar fi încercat Kant a fost să întemeieze adevărul fizicii newtoniene pornind de la convingerea „că această teorie decurge în mod inevitabil și cu necesitate logică din legile intelectului nostru”9
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
documente ale unei epoci revolute, „ca o încercare de a astâmpăra foamea de certitudine absolută cu credința în fizica newtoniană”8. Karl R. Popper, la rândul său, susținea că ceea ce ar fi încercat Kant a fost să întemeieze adevărul fizicii newtoniene pornind de la convingerea „că această teorie decurge în mod inevitabil și cu necesitate logică din legile intelectului nostru”9. Prin expresia fizică pură, Kant ar fi avut în vedere, de fapt, teoria lui Newton. Iar în Pmsn Kant ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și trebuie să fie derivate dintr-un mic număr de principii a priori. Până și un precaut filosof contemporan al științei a putut să afirme că lui Kant „i se poate atribui punctul de vedere că părți centrale ale fizicii newtoniene aparțin fizicii pure”11. Multe afirmații explicite ale lui Kant sunt însă incompatibile cu sugestia că el ar fi împărtășit o asemenea înțelegere raționalistă extremă a științei matematice a naturii. Iată doar câteva dintre acestea: „Dar facultatea intelectului pur de
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
amintite unele reflecții ale lui Jean Le Rond d’Alembert. În scrierea sa Essai sur les éléments de la philosophie ou sur les principes des conaissances humaines; avec les eclaircissments, d’Alembert a subliniat că legile unei științei cum este mecanica newtoniană nu se referă la fapte direct accesibile observației, ci enunță relații abstracte deosebit de simple, singurele care pot fi exprimate în limbajul matematicii. Pe ce temei putem numi asemenea relații „legi ale naturii”? Răspunsul este că deși nu sunt abstrase din
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Vezi R.S. Butts, „The Methodological Structure of Kant’s Metaphysics of Science”, în R. S. Butts (ed.), Op. cit., pp. 182-186. 47. Ibidem, p. 187. 48. Ibidem. 49. Vezi M. Friedman, „Kant on the Laws of Nature and the Foundations of Newtonian Science”, în G. Funke, Th. M. Seebohm (eds.), Proceedings of the Sixth International Kant Congress, vol. II/2, 1989, îndeosebi pp. 98-99. Într-un alt text, Friedman caracterizează această scară prin metafora unei ierarhii a lumilor. „Cea mai abstractă lume
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
este tocmai cea descrisă de conceptul transcendental al naturii în genere; lumea următoare este cea descrisă de principiile metafizice ale științei pure ale naturii, o lume de substanțe nevii, pur materiale, acționând prin două forțe fundamentale, în acord cu legile newtoniene ale mișcării; lumea următoare este cea descrisă de teoria newtoniană a gravitației, o lume de corpuri cu mase care acționează potrivit legii gravitației ș.a.m.d.” (Causal Laws ..., în Op. cit., p. 186.) 50. Vezi M. Friedman, Causal Laws ... , pp. 170-175
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
genere; lumea următoare este cea descrisă de principiile metafizice ale științei pure ale naturii, o lume de substanțe nevii, pur materiale, acționând prin două forțe fundamentale, în acord cu legile newtoniene ale mișcării; lumea următoare este cea descrisă de teoria newtoniană a gravitației, o lume de corpuri cu mase care acționează potrivit legii gravitației ș.a.m.d.” (Causal Laws ..., în Op. cit., p. 186.) 50. Vezi M. Friedman, Causal Laws ... , pp. 170-175. 51. Vezi M. Friedman, Kant and the Exact Sciences, îndeosebi
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
de faptul că deși analizele din CRP au drept obiect condițiile de posibilitate ale cunoașterii în genere, ele au fost formulate prin examinarea a ceea ce Kant a considerat drept prototip al cunoașterii cu valoare obiectivă, adică cu referire la fizica newtoniană. Unele implicații ale conceptului cunoașterii orientat spre formă au fost puse în evidență foarte clar prin considerațiile lui Schlick asupra opoziției dintre experiența sau trăirea subiectivă (Erlebnis) și cunoaștere (Erkennen). Experiența subiectivă, ca prezență în conștiință, ca trăire a unui
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a unei mari varietăți de probleme științifice. Este ceea ce se poate spune despre conceptele de spațiu-timp-mișcare ale lui Newton în raport cu conceptul de mișcare al fizicii aristotelice și medievale, despre conceptul de spațiu-timp curbat al teoriei generale a relativității în raport cu conceptele newtoniene sau despre conceptul de undă de probabilitate al mecanicii cuantice în raport cu conceptul de traiectorie a mișcării unei particule din fizica clasică. Opțiunea unei comunități științifice de a adopta un nou sistem de concepte drept cadru constitutiv și orientativ al cercetării
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
datora tocmai conflictului dintre spiritul ce animă idealismul absolut și gândirea de tip științific. Iar critica lui Kant a cunoașterii părea să se armonizeze cu noul spirit științific al vremii. Să ne amintim că Hegel este un critic al științei newtoniene, în timp ce filosofia teoretică a lui Kant își avea punctul de plecare în știința epocii și își propunea să explice cum este posibilă știința matematică a naturii. De aici marea rezonanță a îndemnului adversarilor idealismului absolut: „Înapoi la Kant”. Modelul filosofic
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
fost știința matematică a naturii, așa cum a fost ea elaborată în opera epocală a lui Newton. Întreaga construcție a lui Kant se sprijină pe presupoziția că aparțin științei numai enunțuri care au atributele universalității și necesității, ca și legile fizicii newtoniene. Kant se va întreba cum sunt posibile, în genere, asemenea enunțuri. Un răspuns la această întrebare va indica, mai întâi, cum este posibilă știința newtoniană 41, iar în al doilea rând care sunt condițiile în care metafizica însăși va putea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]