313 matches
-
precedentă denumire de columbiu, notat cu Cb) este un element chimic notat cu simbolul Nb,care prezintă numărul atomic 41. Este un metal de tranziție moale, de culoare gri, ductil, fiind găsit des în mineralul piroclor (principala sursă comercială de niobiu) și în columbită. Caracteristicile fizico-chimice ale acestui metal sunt similare cu cele ale tantalului, fapt care influențează distingerea celor două elemente chimice. În anul 1801, chimistul englez Charles Hatchett a descoperit un nou element similar cu tantalul și l-a
Niobiu () [Corola-website/Science/304786_a_306115]
-
l-a numit columbiu; în 1808, chimistul englez William Hyde Wollaston a concluzionat greșit că tantalul și columbiul erau identice. Chimistul german a determinat în 1846 că minereurile de tantal conțineau un al doilea element, pe care l-a numit niobiu. În 1864 și 1865, o serie de descoperiri științifice au clarificat că niobiul și columbiul erau același element (diferite de tantal), iar pentru un secol ambele nume au fost folosite alternativ. „” a fost adoptat că numele oficial al elementului în
Niobiu () [Corola-website/Science/304786_a_306115]
-
greșit că tantalul și columbiul erau identice. Chimistul german a determinat în 1846 că minereurile de tantal conțineau un al doilea element, pe care l-a numit niobiu. În 1864 și 1865, o serie de descoperiri științifice au clarificat că niobiul și columbiul erau același element (diferite de tantal), iar pentru un secol ambele nume au fost folosite alternativ. „” a fost adoptat că numele oficial al elementului în 1949, dar numele de columbiu rămâne în utilizarea curentă în metalurgie în Statele Unite
Niobiu () [Corola-website/Science/304786_a_306115]
-
și columbiul erau același element (diferite de tantal), iar pentru un secol ambele nume au fost folosite alternativ. „” a fost adoptat că numele oficial al elementului în 1949, dar numele de columbiu rămâne în utilizarea curentă în metalurgie în Statele Unite. Niobiul a fost folosit comercial abia la începutul secolului 20. Brazilia este producătorul principal al niobiului și al feroniobiului, un aliaj al niobiului cu fierul. Niobiul este folosit în special în aliaje, marea majoritate în oțel, cum ar fi cel utilizat
Niobiu () [Corola-website/Science/304786_a_306115]
-
fost folosite alternativ. „” a fost adoptat că numele oficial al elementului în 1949, dar numele de columbiu rămâne în utilizarea curentă în metalurgie în Statele Unite. Niobiul a fost folosit comercial abia la începutul secolului 20. Brazilia este producătorul principal al niobiului și al feroniobiului, un aliaj al niobiului cu fierul. Niobiul este folosit în special în aliaje, marea majoritate în oțel, cum ar fi cel utilizat în fabricarea conductelor de gaz. Deși aceste aliaje conțin un maxim de 0,1% niobiu
Niobiu () [Corola-website/Science/304786_a_306115]
-
numele oficial al elementului în 1949, dar numele de columbiu rămâne în utilizarea curentă în metalurgie în Statele Unite. Niobiul a fost folosit comercial abia la începutul secolului 20. Brazilia este producătorul principal al niobiului și al feroniobiului, un aliaj al niobiului cu fierul. Niobiul este folosit în special în aliaje, marea majoritate în oțel, cum ar fi cel utilizat în fabricarea conductelor de gaz. Deși aceste aliaje conțin un maxim de 0,1% niobiu, percentajul mic crește duritatea oțelului. Stabilitatea temperaturilor
Niobiu () [Corola-website/Science/304786_a_306115]
-
elementului în 1949, dar numele de columbiu rămâne în utilizarea curentă în metalurgie în Statele Unite. Niobiul a fost folosit comercial abia la începutul secolului 20. Brazilia este producătorul principal al niobiului și al feroniobiului, un aliaj al niobiului cu fierul. Niobiul este folosit în special în aliaje, marea majoritate în oțel, cum ar fi cel utilizat în fabricarea conductelor de gaz. Deși aceste aliaje conțin un maxim de 0,1% niobiu, percentajul mic crește duritatea oțelului. Stabilitatea temperaturilor a superaliajelor ce
Niobiu () [Corola-website/Science/304786_a_306115]
-
niobiului și al feroniobiului, un aliaj al niobiului cu fierul. Niobiul este folosit în special în aliaje, marea majoritate în oțel, cum ar fi cel utilizat în fabricarea conductelor de gaz. Deși aceste aliaje conțin un maxim de 0,1% niobiu, percentajul mic crește duritatea oțelului. Stabilitatea temperaturilor a superaliajelor ce conțin niobiu e importantă pentru utilizarea să în motoarele cu reacție și cele de rachete. Niobiul este folosit în varioase materiale suberconductibile. Aceste aliaje supraconductibile, care conțin și titan și
Niobiu () [Corola-website/Science/304786_a_306115]
-
folosit în special în aliaje, marea majoritate în oțel, cum ar fi cel utilizat în fabricarea conductelor de gaz. Deși aceste aliaje conțin un maxim de 0,1% niobiu, percentajul mic crește duritatea oțelului. Stabilitatea temperaturilor a superaliajelor ce conțin niobiu e importantă pentru utilizarea să în motoarele cu reacție și cele de rachete. Niobiul este folosit în varioase materiale suberconductibile. Aceste aliaje supraconductibile, care conțin și titan și staniu, sunt folosite pe scară largă în magneți supraconductori pentru scannerele IRM
Niobiu () [Corola-website/Science/304786_a_306115]
-
în fabricarea conductelor de gaz. Deși aceste aliaje conțin un maxim de 0,1% niobiu, percentajul mic crește duritatea oțelului. Stabilitatea temperaturilor a superaliajelor ce conțin niobiu e importantă pentru utilizarea să în motoarele cu reacție și cele de rachete. Niobiul este folosit în varioase materiale suberconductibile. Aceste aliaje supraconductibile, care conțin și titan și staniu, sunt folosite pe scară largă în magneți supraconductori pentru scannerele IRM. Alte aplicații ale niobiului includ folosirea să în sudura, industria nucleară, electronică, optică, numismatica
Niobiu () [Corola-website/Science/304786_a_306115]
-
utilizarea să în motoarele cu reacție și cele de rachete. Niobiul este folosit în varioase materiale suberconductibile. Aceste aliaje supraconductibile, care conțin și titan și staniu, sunt folosite pe scară largă în magneți supraconductori pentru scannerele IRM. Alte aplicații ale niobiului includ folosirea să în sudura, industria nucleară, electronică, optică, numismatica și fabricarea de bijuterii. În ultimele două folosințe, toxicitatea mică și abilitatea de a fi colorat prin anodizație a niobiului sunt avantaje particulare. Numele metalului provine din mitologia greacă, fiind
Niobiu () [Corola-website/Science/304786_a_306115]
-
largă în magneți supraconductori pentru scannerele IRM. Alte aplicații ale niobiului includ folosirea să în sudura, industria nucleară, electronică, optică, numismatica și fabricarea de bijuterii. În ultimele două folosințe, toxicitatea mică și abilitatea de a fi colorat prin anodizație a niobiului sunt avantaje particulare. Numele metalului provine din mitologia greacă, fiind numit după fiica lui Tantal, "Niobe". Descoperirea metalului a fost făcută de către chimistul englez Charles Hatchett în anul 1801, depistând un noul element în interiorul unei probe de mineral ce a
Niobiu () [Corola-website/Science/304786_a_306115]
-
nepotul lui John Whintrop Jr.); mineralul a fost numit "columbită" și elementul "columbiu", după "Columbia", numele poetic pentru Statele Unite. "Columbiul" descoperit de Hatchett era probabil un amestec al noului element cu tantalul. Ulterior, a existat o confuzie considerabilă în ceea ce privește columbiul (niobiul) și tantalul. În 1809, chimistul englez William Hyde Wollaston a comparat oxizii derivați și din columbiu și din columbită, având o densitate de 5,918 g/cm și pe cei de tantal și tantalită, care aveau peste 8 g/cm
Niobiu () [Corola-website/Science/304786_a_306115]
-
diferențelor de densitate, erau identici; astfel el a păstrat numele de tantal. Concluzia a fost disputată în 1846 de către chimistul german Heinrich Roșe, care susținea că erau 2 elemente diferite în proba de tantalită, numindu-i după copii lui Tantal: "niobiu" (de la Niobe) și "pelopiu" (de la Pelops). Această confuzie se iscase din cauza diferențelor minime între tantal și niobiu. Noile elemente chimice "pelopiu", "ilmeniu" și "dianiu" erau de fapt identice cu niobiul sau amestecuri ale acestuia cu tantalul. Diferențele între tantal și
Niobiu () [Corola-website/Science/304786_a_306115]
-
1846 de către chimistul german Heinrich Roșe, care susținea că erau 2 elemente diferite în proba de tantalită, numindu-i după copii lui Tantal: "niobiu" (de la Niobe) și "pelopiu" (de la Pelops). Această confuzie se iscase din cauza diferențelor minime între tantal și niobiu. Noile elemente chimice "pelopiu", "ilmeniu" și "dianiu" erau de fapt identice cu niobiul sau amestecuri ale acestuia cu tantalul. Diferențele între tantal și niobiu au fost demonstrate fără echivoc în 1864 de către Christian Wilhelm Blomstrand, Henri Etienne Sainte-Claire Deville, si
Niobiu () [Corola-website/Science/304786_a_306115]
-
în proba de tantalită, numindu-i după copii lui Tantal: "niobiu" (de la Niobe) și "pelopiu" (de la Pelops). Această confuzie se iscase din cauza diferențelor minime între tantal și niobiu. Noile elemente chimice "pelopiu", "ilmeniu" și "dianiu" erau de fapt identice cu niobiul sau amestecuri ale acestuia cu tantalul. Diferențele între tantal și niobiu au fost demonstrate fără echivoc în 1864 de către Christian Wilhelm Blomstrand, Henri Etienne Sainte-Claire Deville, si de Louis J. Troost, care a determinat formulele unor compuși în 1865 și
Niobiu () [Corola-website/Science/304786_a_306115]
-
de la Niobe) și "pelopiu" (de la Pelops). Această confuzie se iscase din cauza diferențelor minime între tantal și niobiu. Noile elemente chimice "pelopiu", "ilmeniu" și "dianiu" erau de fapt identice cu niobiul sau amestecuri ale acestuia cu tantalul. Diferențele între tantal și niobiu au fost demonstrate fără echivoc în 1864 de către Christian Wilhelm Blomstrand, Henri Etienne Sainte-Claire Deville, si de Louis J. Troost, care a determinat formulele unor compuși în 1865 și în final de chimistul elvețian Jean Charles Galissar de Marignac în
Niobiu () [Corola-website/Science/304786_a_306115]
-
elvețian Jean Charles Galissar de Marignac în 1866, toți arătând că sunt doar 2 elemente. Articolele despre "ilmeniu" au continuat să apară până în 1871. De Marignac a fost primul care a preparat metalul în 1864, când a redus clorura de niobiu încălzind-o într-o atmosferă de hidrogen. Deși Marignac putea produce niobiu care nu conținea tantal pe scară largă în 1866, abia la începutul secolului 20 niobiul a început să fie folosit comercial, în filamentele lămpilor incandescente. Această utilizare a
Niobiu () [Corola-website/Science/304786_a_306115]
-
doar 2 elemente. Articolele despre "ilmeniu" au continuat să apară până în 1871. De Marignac a fost primul care a preparat metalul în 1864, când a redus clorura de niobiu încălzind-o într-o atmosferă de hidrogen. Deși Marignac putea produce niobiu care nu conținea tantal pe scară largă în 1866, abia la începutul secolului 20 niobiul a început să fie folosit comercial, în filamentele lămpilor incandescente. Această utilizare a devenit rapid învechita odată cu înlocuirea niobiului cu tungstenul, care are o temperatură
Niobiu () [Corola-website/Science/304786_a_306115]
-
fost primul care a preparat metalul în 1864, când a redus clorura de niobiu încălzind-o într-o atmosferă de hidrogen. Deși Marignac putea produce niobiu care nu conținea tantal pe scară largă în 1866, abia la începutul secolului 20 niobiul a început să fie folosit comercial, în filamentele lămpilor incandescente. Această utilizare a devenit rapid învechita odată cu înlocuirea niobiului cu tungstenul, care are o temperatură de topire mai ridicată fiind astfel preferabil pentru folosirea la lămpi incandescente. Descoperirea faptului că
Niobiu () [Corola-website/Science/304786_a_306115]
-
de hidrogen. Deși Marignac putea produce niobiu care nu conținea tantal pe scară largă în 1866, abia la începutul secolului 20 niobiul a început să fie folosit comercial, în filamentele lămpilor incandescente. Această utilizare a devenit rapid învechita odată cu înlocuirea niobiului cu tungstenul, care are o temperatură de topire mai ridicată fiind astfel preferabil pentru folosirea la lămpi incandescente. Descoperirea faptului că niobiul crește duritatea oțelului a fost făcută în anii 1920, iar această utilizare rămâne utilizarea principala. Anul 1905 - niobiul
Niobiu () [Corola-website/Science/304786_a_306115]
-
a început să fie folosit comercial, în filamentele lămpilor incandescente. Această utilizare a devenit rapid învechita odată cu înlocuirea niobiului cu tungstenul, care are o temperatură de topire mai ridicată fiind astfel preferabil pentru folosirea la lămpi incandescente. Descoperirea faptului că niobiul crește duritatea oțelului a fost făcută în anii 1920, iar această utilizare rămâne utilizarea principala. Anul 1905 - niobiul pur este obținut de Von Bolton, iar 2 ani mai tarziu reușește să izoleze elementul în formă compactă. În anul 1929, chimistul
Niobiu () [Corola-website/Science/304786_a_306115]
-
niobiului cu tungstenul, care are o temperatură de topire mai ridicată fiind astfel preferabil pentru folosirea la lămpi incandescente. Descoperirea faptului că niobiul crește duritatea oțelului a fost făcută în anii 1920, iar această utilizare rămâne utilizarea principala. Anul 1905 - niobiul pur este obținut de Von Bolton, iar 2 ani mai tarziu reușește să izoleze elementul în formă compactă. În anul 1929, chimistul C.W Balke a izolat niobiul pur În 1961 fizicianul american Eugene Kunzler și colegii săi de la Bell
Niobiu () [Corola-website/Science/304786_a_306115]
-
făcută în anii 1920, iar această utilizare rămâne utilizarea principala. Anul 1905 - niobiul pur este obținut de Von Bolton, iar 2 ani mai tarziu reușește să izoleze elementul în formă compactă. În anul 1929, chimistul C.W Balke a izolat niobiul pur În 1961 fizicianul american Eugene Kunzler și colegii săi de la Bell Labs au descoperit că aliajul de niobiu-staniu continuă să fie supraconductibil în prezența curenților electrici puternici și a câmpurilor magnetice, făcându-l primul material care suporta curenții și
Niobiu () [Corola-website/Science/304786_a_306115]
-
sau detectoare de particule. "Columbium" (simbol "Cb") a fost numele original dat acestui element de către Hatchett, el rămânând în uz în jurnalele americane - ultima filă publicată de Societatea Americană de Chimie având columbiu în cuprinsul sau datează din 1953 - în timp ce "niobiu" era folosit în Europa. Pentru a pune capăt acestei confuzii, numele "niobiu" a fost ales pentru elementu cu numarul 41 la a 15-a Conferință a Uniunii Chimie în Amsterdam în 1949. Un an mai tarziu, acest nume a fost
Niobiu () [Corola-website/Science/304786_a_306115]