154 matches
-
any hope of solving the problem of applicability. Thus, this paper can also be taken as an argument for the fallibility of mathematics. Keywords: the applicability of mathematics, the special status of mathematics, the fallibility of mathematics, empiricism, Wigner, Platonism, nominalism. Apărut: 2013 • Format 14 × 19 cm Iași, str. Grigore Ghica Vodă nr. 13 Tel. Dif.: 0788.319462; Fax: 0232/230197 editura ie@yahoo.com; www.euroinst.ro Volum elaborat în cadrul proiectului POSDRU/89/1.5/S/56815. Se distribuie GRATUIT. 1
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
să fie însoțit de o epistemologie potrivită, ne dăm seama că ea apare oricum în cadrul mai larg al discuției asupra platonismului. 86 După Burgess și Rosen, "în timp ce Putnam (1971) a încurajat mai mult decât orice altă lucrare nemulțumirea față de orice nominalism doar negativ, Benacerraf (1973) a încurajat mai mult decât orice altă lucrare simpatia față de nominalism" (Burgess și Rosen 1997: 28). 87 Sugestia lui Goldman privea cazuri de tipul exemplelor lui Gettier, i.e. cazuri de cunoaștere empirică a faptelor contingente despre
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
mai larg al discuției asupra platonismului. 86 După Burgess și Rosen, "în timp ce Putnam (1971) a încurajat mai mult decât orice altă lucrare nemulțumirea față de orice nominalism doar negativ, Benacerraf (1973) a încurajat mai mult decât orice altă lucrare simpatia față de nominalism" (Burgess și Rosen 1997: 28). 87 Sugestia lui Goldman privea cazuri de tipul exemplelor lui Gettier, i.e. cazuri de cunoaștere empirică a faptelor contingente despre entități concrete 88 Goldman urmărea să găsească un răspuns la problema de ce este nevoie pentru ca
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
inteligentă a discursului puterii"808. În final, criticul subliniază caracterul de-sine-stătător al practicii critice, care, eliberată de orice legitimare care se revendică de la anumite criterii universaliste ale rațiunii, "celebrează propria dependență de contingență, de doxa ca temei al cunoașterii, de nominalism, care consideră că însuși temeiul înțelesului limbajului este doxastic și de criticism, privit ca act performativ"809. McKerrow declară că intenția retoricii critice nu este, nicidecum, cea de a delegitima alte tipuri de criticism, însă consideră absolut necesară apariția unei
Criticismul retoric în științele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor () [Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
frămîntarea creștinilor. Acestei neliniști de care suferă majoritatea se adaugă cea a elitei intelectuale. În acest mediu, dorința de a consolida credința prin experiența trăită și prin gîndirea luminată, o însoțește pe aceea de mîntuire. Or, pe ruinele tomismului triumfa nominalismul lui Wilhelm de Ockham. El afirmă că este imposibil să-1 cunoști pe Dumnezeu din cauza incompatibilității dintre revelația divină și rațiunea umană. Religia nu mai apare de acum înainte decît ca un șir de afirmații dogmatice și de ritualuri impuse. Biserica
Istoria Europei Volumul 3 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
aventură american? (cre�nd �n acest scop, �n 1956, Asocia?ia Internă?ional? a Sociologilor de Limb? Francez? � AISLF � �mpreun? cu belgianul Henri Janne) ?i marile sistematiz?ri teoretice (durkheimismul, marxismul, structuro-func?ionalismul ?i structuralismul). Sociologia trebuia s? mai combat? nominalismul, determinismul, dogmatismul ?i � nu �n ultimul r�nd � istoricismul. Concep?ia să pretins realist? ?i pluralist? asupra socialului a urm?riț s? disting? diversele �paliere de profunzime� pe care sociologul trebuia s? le descopere, sub suprafa?a empiric? a fenomenelor
by Charles-Henry CUIN, François GRESLE [Corola-publishinghouse/Science/971_a_2479]
-
culturale ale ac?iunii, �n al doilea caz. Dac? M. Crozier �i datoreaz? materialul conceptual al criticii sale la adresa birocra?iei, Boudon �l revendic? �n mod expres � at�ț pentru premisele individualiste pe care le-a decelat la acestă, pentru nominalismul s?u fundamental, c�ț ?i pentru demersul �comprehensiv� replasat �n cadrul utilitarismului anglo-saxon. �Individualismul metodologic� reanim? de asemenea pe Tarde antisociologistul, afl? �n Durkheim un practician timid al metodei comprehensive, recunoa?te lui Pareto intui?ia efectelor perverse ?i
by Charles-Henry CUIN, François GRESLE [Corola-publishinghouse/Science/971_a_2479]
-
spre gîndirea lui Aristotel, prin adaptarea gîndirii filozofului antic la cerințele dogmatice ale catolicismului, căci, în general, scolastica a urmărit folosirea filozofiei pentru a motiva și sistematiza dogmele religioase. S-a manifestat sub forma a două curente opuse, realismul și nominalismul, pornind de la disputa în legătură cu realitatea sau cu nominalitatea (convenționalitatea) ideilor generale ("universaliilor") și a generat discuții îndelungate care au condus la dezvoltarea tehnicilor de argumentare și la diversificarea posibilităților de explicare a fenomenelor. În Est, unde evoluția socială a fost
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
secolul versatil, după cum îl caracterizează E. Brehier. Secolul argumentațiilor dialectice, cultivate în ele însele, secolul tezelor subversive, înaintate doar în vederea discuției, pentru plăcerea de a discuta. Duns Scott, William Occam: credință și rațiunea tind să se izoleze una de alta. Nominalismul occamist dărâma metafizica tomista ierarhică. Catolicismul începe să fie atacat de viitoarea reforma. O adevarată navală da empirismul nordic. Universalitatea, după el, nu este o realitate, ci o creație spontană a spiritului. Ordinea universului nu există în lucruri, ci în
"Secolul versatil" by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15593_a_16918]
-
solidarității pasive ori enunțarea criteriilor de stabilire a contribuției codebitorilor solidari la plata obligației; - în cadrul dispozițiilor speciale referitoare la executarea voluntară, detalierea regimului juridic al obligațiilor de mijloace și rezultat, recunoașterea plăților efectuate cu mijloace moderne de plată, introducerea principiului nominalismului monetar și a unor reguli noi în privința anatocismului. e.3) În ceea ce privește executarea silită a obligațiilor, se propune, față de reglementarea actuală, o restructurare a acestei materii. Astfel, după enunțarea principiului că orice obligație trebuie îndeplinită în mod integral și la timp
HOTĂRÂRE nr. 277 din 11 martie 2009 pentru aprobarea Tezelor prealabile ale proiectului de lege - Codul civil. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/209582_a_210911]
-
perioada de aur a scolasticii din secolul al XIII-lea sunt de menționat dominicanii Toma din Aquino și Albertus Magnus, precum și călugărul Roger Bacon, prelatul italian Bonaventura și scoțianul John Duns Scotus, toți aparținând ordinului franciscanilor. Un reprezentant important al nominalismului a fost William Ockham, un fin logician, care a analizat critic întreaga filosofie scolastică. În Spania, scolastica a avut o perioadă înfloritoare în secolul al XVI-lea cu dominicanul Francisco de Vitoiria și iezuitul Francisco Suárez. În anul 1879, Papa
Scolastică () [Corola-website/Science/301333_a_302662]
-
fericit, în confortabilul cămin Frau Cotta - Ursula Cotta. În 1501, tatăl lui Luther, căruia îi mergeau afacerile, l-a trimis la Universitatea din Erfurt. Aici studiile erau axate pe teologie și filozofie, care era încă scolastică. Dar triumfase și aici nominalismul lui Occam și Luther a făcut aici cunoștință cu doctrina lui, după care papii și sinoadele puteau să greșească. Nu agrea scolastica dar a învățat puțină greacă, puțină ebraică și a citit principalii clasici latini și în special filozofia lui
Luteranism () [Corola-website/Science/299840_a_301169]
-
cea mai simplă explicație pentru un fenomen este de preferat. Acest principiu își găsește formularea deseori în felul următor: "entitățile nu trebuie să fie multiplicate dincolo de necesar". Ockham este uneori considerat ca fiind un reprezentant al conceptualismului și nu al nominalismului, pentru că în timp ce nominaliștii susțineau că universaliile sunt doar niște cuvinte, nume pentru realitățile existente, conceptualiștii susțineau că sunt reprezentări mentale, care au o existanță individuală, fie și numai în mintea umană. O contribuție foarte importantă a fost cea adusă de
William Ockham () [Corola-website/Science/299422_a_300751]
-
implicit la salvarea sufletului, ci are nevoie și de prezența unui har divin (starea de grație), fără care mântuirea ar rămâne doar iluzorie. William Ockham, călugăr franciscan, a fost considerat de-a lungul vremii drept reprezentantul cel mai calificat al nominalismului. S-a născut în jurul anului 1288, în localitatea Ockham din Surrey, Anglia. Nu se știe mai nimic despre familia și starea sa socială. Înainte de a împlini paisprezece ani a intrat în ordinul franciscanilor iar anul 1305/6 îl găsește la
William Ockham () [Corola-website/Science/299422_a_300751]
-
în discuțiile despre relația dintre Biserică și stat. Cele mai influente în epocă au fost însă gândirea sa filosofică și teologică. Tradițional, i se atribuie inițierea curentului nominalist oxfordian, deși în ultimii ani această teză este infirmată, considerându-se că nominalismul nu a fost niciodată un curent atât de dominant în Oxford: în paralel, erau extrem de active un curent augustinian și unul realist, cu care reprezentanții nominalismului au avut multe dispute. Ockhamismul s-a infiltrat însă mult mai sistematic la Paris
William Ockham () [Corola-website/Science/299422_a_300751]
-
curentului nominalist oxfordian, deși în ultimii ani această teză este infirmată, considerându-se că nominalismul nu a fost niciodată un curent atât de dominant în Oxford: în paralel, erau extrem de active un curent augustinian și unul realist, cu care reprezentanții nominalismului au avut multe dispute. Ockhamismul s-a infiltrat însă mult mai sistematic la Paris, unde chiar reprezentanții augustinianismului îi adoptau filosofia naturală. În secolul al XV-lea are loc o renaștere a școlilor scolastice de gândire, odată cu divizarea facultăților după
William Ockham () [Corola-website/Science/299422_a_300751]
-
unul teologic și reprezintă un efect al doctrinei creației. Una din consecințele principale ale Condamnării din 1277 a fost renunțarea la problema intermedierii. Cerul inteligibil nu mai este înțeles ca o succesiune de cauze intermediare și astfel se instaurează, odată cu nominalismul, o distanță între Dumnezeu și natură, un „gol” care nu mai poate fi recuperat nici prin apelul la universalii, nici la sferele lui Aristotel. Dumnezeu este omnipotent în mod necondiționat și nemijlocit astfel încât poate interveni în orice moment și loc.
William Ockham () [Corola-website/Science/299422_a_300751]
-
a lui Dumnezeu. Cel de-al doilea este principiul „Briciului” lui Ockham” , conform căruia nu trebuie să multiplicăm entitățile mai mult decât este necesar. Acesta este în primul rând un principiu de economie a gândirii și el conduce direct la nominalismul ockhamian, conform căruia se poate respinge orice principiu realist în explicarea lucrurilor, singurele realități acceptate fiind substanțele individuale și calitățile individuale. Nu există în realitate nimic „comun” indivizilor. De altfel, Ockham nu respinge numai realitatea universaliilor cum ar fi genurile
William Ockham () [Corola-website/Science/299422_a_300751]
-
majoritatea problemelor de care s-a ocupat. Prima sa convingere, totuși, este aceea că Logica constituie instrumentul indispensabil al Teologiei. Acest lucru trebuie însă înțeles numai ținând cont de cultura și textele la care avusese acces Abélard; el nu alege nominalismul și logica sau dialectica în detrimentul unui platonism sau al unui realism per se. Prin educație, Abélard este un dialectician care se opune realiștilor contemporani cu el și de aceea, în măsura în care respinge realismul, o face cu scopul de a respinge pozițiile
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
în forma sa sistematizată, Isihasmul este învățătura teologului Grigore Palamas (arhiepiscop al Tesalonicului între 1347 și 1359). Acesta preia și îmbogățește principiile Sf. Grigore Sinaitul, în urma unei provocări a lui Varlaam Calabrezul, un monah ortodox calabrit (italo-grec), probabil influențat de nominalismul occidental. Astfel, curentul isihast se înfățișează ca o dispută începută în 1338, între Palamas și Varlaam, doi teologi importanți ai lumii bizantine. Originea termenului "hesychasmos" și a celorlalți termeni înrudiți ("hesychastes", "hesychia" "hesychazo") nu este foarte sigură. Conform Lexoconului Lampe
Isihasm () [Corola-website/Science/303314_a_304643]
-
teologică a lui Bonaventura da Bagnoregio, care a repropus tradiția platonico-augustiniană însă într-o nouă lumină: aceea a traiectoriei spirituale a franciscanilor. În afară de distincția netă credință - rațiune, proprie lui Ioan Duns Scotus, în școala filosofică franciscană s-a înregistrat și nominalismul lui Guglielmo Dumnezeu’Occam. În sec. al XIV-lea franciscanismul a dat viață unor nemuritoare opere artistice: de ex. bazilica Sf. Francisc din Assisi (Sacro Convento) și biserica Sf. Clara, cu tipica pictură didascalică, care reprezintă - fără nici un dubiu - un
Ordinele franciscane () [Corola-website/Science/303761_a_305090]
-
condamnării este reafirmarea omnipotenței divine, a doctrinei creației purificată de elementele neoplatonice și arabe care conțineau tema intermedierii între Dumnezeu și lumea sublunară. Astfel, eliminarea din discuție sau „slăbirea” semnificației cauzelor intermediare a constituit unul din motivele răspândirii ulterioare a nominalismului și, cu toate probabilitățile, a spiritului raționalist modern. De pildă, propoziția cu numărul 63 condamnă teza: "„Că Dumnezeu nu are putere în efectele secundare în lipsa cauzei secundare înseși” ." Această propoziție extrem de importantă semnifică repunerea în drepturi a temei „miracolului” conform
Condamnarea din 1277 () [Corola-website/Science/305549_a_306878]
-
o corespondență naturală între concepte și lucruri, neproblematică și neintermediată de vreo „esență”, gen sau specie; ideile divine nu sunt cognoscibile de către om, în schimb Dumnezeu poate interveni nemijlocit asupra substanțelor și intelectului uman, încălcând legile fizicii (și chiar ale nominalismului). Nu le vor rămâne modernilor decât două ipoteze în încercarea de a reconsidera posibilitatea obținerii adevărului: "a)" Dumnezeu intervine în lume sau "b)" Dumnezeu nu intervine; oricare a treia posibilitate (adică intermedierea) fiind exclusă. Dacă Dumnezeu intervine, atunci se poate
Condamnarea din 1277 () [Corola-website/Science/305549_a_306878]
-
ceva general, ca un simplu caz particular al unei reguli generale. Dar de asemenea a urmărit să susțină realitatea naturilor generale, nevrând să le reducă la simple colecții sau clase de indivizi. Așadar, a respins atât realismul platonic, cât și nominalismul de toate felurile. În loc să aleagă între nominalism și realism, el propune o a treia viziune, ce insistă pe solitaritatea existentă între individual și general, legați de determinările lor. Triunghiul său I-D-G formează așadar o unitate ireductibilă, care amintește de triada
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
al unei reguli generale. Dar de asemenea a urmărit să susțină realitatea naturilor generale, nevrând să le reducă la simple colecții sau clase de indivizi. Așadar, a respins atât realismul platonic, cât și nominalismul de toate felurile. În loc să aleagă între nominalism și realism, el propune o a treia viziune, ce insistă pe solitaritatea existentă între individual și general, legați de determinările lor. Triunghiul său I-D-G formează așadar o unitate ireductibilă, care amintește de triada lui Peirce. Constantin Noica a format în jurul
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]