146 matches
-
anchete asupra mijloacelor de comunicare �n mas? (1944, 1948), asupra form?rîi op?iunilor electorale (1943-1948, 1954) ?i a atitudinilor politice (1958) sau asupra deciziilor de consum (1955). Aceast? nou? genera?ie se distinge de precedentă total individualist?, cantitativ? ?i nominalist?. Ra?iunile ei s�nt acum predominant economice (cei care dau fonduri cer rezultate concrete ?i exploatabile) ?i pragmatice (sociologia nu poate deveni ?tiin?? dec�ț dac? aser?iunile sale s�nt verificabile empiric). Or, numai datele cuantificabile pot face
by Charles-Henry CUIN, François GRESLE [Corola-publishinghouse/Science/971_a_2479]
-
empirice greu integrabile �n cunoa?terile deja constituite � contrar credo-ului �incrementalist� ce consideră acumularea datelor o cale privilegiat? de extindere a cunoa?terii (Turner, �n [52]). �n plus, obsesia empirist? induce multe efecte perverse cum ar fi: construc?ia nominalist? a �faptelor� a c?ror specificitate, chiar dac? exist?, adesea rezult? din metodele cu care s�nt observate ?i analizate; identificarea ?tiin?ificit??îi ?i a valorii cognitive a rezultatelor cu rigoarea ?i sofisticarea tehnicilor; convingerea �n neutralitatea axiologic? a
by Charles-Henry CUIN, François GRESLE [Corola-publishinghouse/Science/971_a_2479]
-
Femei, pp. 68-93) și, mai recent, de Jean Boutier. În plus, este destul de ușor de prevăzut că viziunea curentă, oarecum idealizata, care vede în libri di famiglia o reprezentare colectivă a familiei peste timp, va primi în viitor un corectiv nominalist, plasând un accent reînnoit pe rolul unui singur individ care așterne pe hârtie în mod regulat ricordi, experiențele dintr-o anumită perioadă de timp. Merită să ne aducem aminte că în afara câtorva rare excepții, aceste texte ar putea fi ușor
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
În cealaltă parte, postmodernismul (se spunea mai puțin postmodernitate) era deja o vulgată literară, pentru unii, un avatar al limbajului prețios, pentru alții, iar numele postmodernilor străluceau ca la cinema. Asta pentru că fiecare, anglofilul, respectiv francofilul, era mult mai puțin nominalist decît se pretindea. Fiecare credea că, În vreme ce deconstruiește adevărul, Îl afirmă. PÎnă și numele maeștrilor gîndirii din Franța, Derrida și compania, Înseamnă ceva peste Ocean și altceva dincoace. Am avut ocazia, În cei mai bine de zece ani de la terminarea
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
autoficțiunea, ca practică literară a unui individ occidental educat, dar instabil, dezrădăcinat și avid, tocmai de aceea, de imprimare, nu este un bildungs și nici nu aparține strict paradigmei textului. Felul În care criticii români Întrebuințează termenul, ca și neîncrederea nominalistă cu care este Întîmpinata noțiunea, dă seamă mai Întîi de perspectiva strict literară din care este ea interpretată. Atunci cînd concede autoficțiunii dreptul la existență, criticul român o instrumentează ca gen literar. Astfel, autobiografismul optzecist ar fi, de pildă, autoficțiune
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
individuală a creatorului, un același tip de literatură, conștientă de Înlănțuirea tuturor particulelor care, de la distanță, par imagine uniformă. O literatură care astăzi se Întâmplă să se numească postmodernă pentru a-i certifica, măcar În fața realiștilor, dacă nu și a nominaliștilor, emanciparea de propriul mit, În primul rând de acela care ține de istorie și de istoria hegeliană În mod special. Cine s-ar fi gândit acum două-trei sute de ani că poți fi persan și, În zilele noastre, că cele
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
a reveni la cel mai autentic spirit aristotelic; la acel "exemplar pe care natura l-a creat pentru a dovedi supremă perfecțiune la care ajunge omul îmbrăcând un corp". ~n secolul XII, marele duel dintre Abelard și Saint-Bernard, ceartă dintre nominaliști și realiști, un diferend mascat între platonicieni și aristotelicieni. ~n 1231, papa înființează la Paris Universitas magistrorum et scolarium protejată de rege. ~n cursul aceluiași secol, Aristotel, tradus între timp în întregime de arabi, pătrunde în Occident, atras de universitatea
"Secolul versatil" by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15593_a_16918]
-
al unei pedanterii formalistice lipsită de conținut. Cei mai renumiți învățați scolastici ai secolelor al XI-lea și al XII-lea au fost Anselm de Canterbury, teologul și logicianul Pierre Abélard, precum și clericul Roscelin de Compiègne, care a întemeiat școala nominalistă. Din perioada de aur a scolasticii din secolul al XIII-lea sunt de menționat dominicanii Toma din Aquino și Albertus Magnus, precum și călugărul Roger Bacon, prelatul italian Bonaventura și scoțianul John Duns Scotus, toți aparținând ordinului franciscanilor. Un reprezentant important
Scolastică () [Corola-website/Science/301333_a_302662]
-
mai importante dezbateri filosofice. A vizitat Florența în 1636 și mai târziu a fost unul dintre participanții obișnuiți la dezbaterile grupurilor filosofice din Paris, organizate împreună cu Marin Mersenne. Începând din 1637, Hobbes se consideră filosof. Filosofia lui Hobbes este strict nominalistă și mecanicistă, excluzând teologia. Ea nu se preocupă decât de soarta obiectelor, naturale și artificiale, create de om cu alte cuvinte, acelea care pot fi "calculate" rațional. Teoria sa cea mai de succes a fost ceea despre starea naturală și
Thomas Hobbes () [Corola-website/Science/299198_a_300527]
-
(întâlnit scris și ca Occam) (cca. 1285 - 1349, München) a fost un filozof, moralist și scriitor politic de formație franciscană, considerat printre cei mai influenți gânditori din întreg secolul XIV. El a promovat prin teoriile sale o concepție nominalistă, care respingea ideea existenței universaliilor (esențelor supraindividuale). Argumentarea sa era bazată pe concepția conform căreia universaliile sunt produsele gândirii umane abstracte și deci nu au o existență extra-mentală, realizând astfel o imagine a unei lumi a ființelor contingente. Este autorul
William Ockham () [Corola-website/Science/299422_a_300751]
-
explicație pentru un fenomen este de preferat. Acest principiu își găsește formularea deseori în felul următor: "entitățile nu trebuie să fie multiplicate dincolo de necesar". Ockham este uneori considerat ca fiind un reprezentant al conceptualismului și nu al nominalismului, pentru că în timp ce nominaliștii susțineau că universaliile sunt doar niște cuvinte, nume pentru realitățile existente, conceptualiștii susțineau că sunt reprezentări mentale, care au o existanță individuală, fie și numai în mintea umană. O contribuție foarte importantă a fost cea adusă de în domeniul logicii
William Ockham () [Corola-website/Science/299422_a_300751]
-
în erezie prin practica îmbogățirii. Scrierile sale politice au jucat un rol important în discuțiile despre relația dintre Biserică și stat. Cele mai influente în epocă au fost însă gândirea sa filosofică și teologică. Tradițional, i se atribuie inițierea curentului nominalist oxfordian, deși în ultimii ani această teză este infirmată, considerându-se că nominalismul nu a fost niciodată un curent atât de dominant în Oxford: în paralel, erau extrem de active un curent augustinian și unul realist, cu care reprezentanții nominalismului au
William Ockham () [Corola-website/Science/299422_a_300751]
-
lui Albert cel Mare și Toma din Aquino), respectiv "via moderna" (pregătire bazată pe comentariile lui Ockham, Buridan, Marsilius din Inghen). Ockham a fost astfel asimilat de către cei care își asumau „calea modernă” în învățământ, devenind o autoritate incontestabilă pentru nominaliștii din Paris și pentru mai toate universitățile din Germania. Lucrările lui Ockham se clasifică de obicei în două mari grupuri: scrieri academice (filosofice și teologice), respectiv scrieri politice. Din prima categorie fac parte lucrările de logică: Tot în categoria scrierilor
William Ockham () [Corola-website/Science/299422_a_300751]
-
(sau Abailard) (1079 - 21 aprilie 1142) a fost filosof, logician, teolog francez. A studiat cu nominalistul Roscelin iar la Paris a fost elevul realistului Guillaume de Champeaux. Printre controversele purtate de Abélard se numără și aceea cu Fulbert, a cărui nepoată Héloïse a fost elevă, iubită și soție secretă a lui Abélard. Din anul 1118 se
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
fost elevă, iubită și soție secretă a lui Abélard. Din anul 1118 se retrage la mănăstire. Abélard a jucat un rol important în cearta universaliilor. S-a opus teoriilor realiste dar totodată a avut o atitudine critică și față de teoriile nominaliste despre universal. Abélard s-a născut la Palais, în Bretania, în 1079, ca primul fiu al unui cavaler pe nume Béranger, proprietarul satului natal. De aceea numele său de botez este Pierre de Palais (latinizat, Petrus Palatinus), nume la care
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
la care însă renunță mai târziu, odată cu abandonarea dreptului succesoral, spre a se dedica studiului. Își va lua numele de Abélard (de la cuvântul latin bajulus, tutore, sau poate de la franțuzescul abeille, albină). Primul său profesor de filosofie este Roscelin, un nominalist irecuperabil, care avea o școală în Bretania. Al doilea profesor al lui Abélard, Guillaume (lat. Guilelmus) din Champeaux, Arhidiaconul școlii catedrale din Paris, a fost realist, având deci încredințarea că universaliile sunt însăși esența existenței. Între aceste două poziții extreme
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
de cunoaștere. Definiția este un proces de o asemenea importanță încât o concepție generală despre lume este dependentă de modul de concepere a definiției. Până în prezent s-au conceput definițiile în urmatoarele moduri: realist (definim entități reale), conceptualist (definim concepte), nominalist (definim termeni), convenționalist ( definim liber ales). Întotdeauna este bine ca înaintea definiției să precizăm concepția despre definiție pe care o utilizăm. Logicianul Gheorghe Enescu a dat urmatoarea schemă generală de clasificare a definițiilor: 1. După natura entității definite: a. reală
Definiție () [Corola-website/Science/304796_a_306125]
-
O eventuală rezistență a acestei teze ar fi condus la concluzia imposibilității intervenției nemijlocite a lui Dumnezeu în lumea sublunară sau, eventual, explicarea tuturor miracolelor divine prin intermediul cauzelor secunde. Odată negată necesitatea acestor cauze, devin posibile problematizări de tipul celor nominaliste, cum ar fi semnificația pur mentală a universaliilor și, mai ales, interogări de tip modern: dacă Dumnezeu poate interveni direct asupra cauzelor secundare, de unde știm că lumea în totalitatea ei nu este rezultatul imediat al unei astfel de intervenții (tema
Condamnarea din 1277 () [Corola-website/Science/305549_a_306878]
-
intervenția Ideilor divine, ceea ce înseamnă că existența lumii externe este și ea o problemă de credință și iluminare. Henri din Gand, unul din consilierii episcopului Tempier cu prilejul elaborării condamnării, își pune întrebarea dacă omul este capabil de vreo cunoaștere. Nominaliștii, ulterior, prin William Ockham (și el franciscan), vor nega orice posibilitate de a întemeia cunoașterea ca fiind certă (cunoașterea poate fi intuitivă, reprezentând un asentiment, sau abstractă, reprezentând o înțelegere). Pentru Ockham, există o corespondență naturală între concepte și lucruri
Condamnarea din 1277 () [Corola-website/Science/305549_a_306878]
-
nu se poate afla în afara trupului, ci în trup. Intelectul nu este de altă natură decât trupul, așa cum s-a considerat, pe linie platonico-aristotelică. Trupul și sufletul sunt perfect compatibile; marea dihotomie, care în Occident va da naștere imenselor dispute nominaliste și apoi, în modernitate, curentelor raționalist și empirist, nu este valabilă pentru Palamas. Ceea ce nu înseamnă deloc că sufletul este material. El este necorporal, fără a fi însă detașat de simțămintele trupești. În acest sens, în vederea contactului cu Dumnezeu, inteligența
Grigore Palamas () [Corola-website/Science/305551_a_306880]
-
le folosesc. e citată drept obiecție la semantica lui Meinong, deoarece ultima conduce la obiecte indezirabile din punct de vedere ontic; este de dorit să putem vorbi cu sens despre unicorni, afirmă această obiecție, dar nu să credem în ei. Nominaliștii (care cred ca termenii generali sau abstracți și predicatele există dar fie universaliile fie obiectele abstracte nu există) găsesc jungla lui Meinong drept foarte respingătoare. Așa cum scrie Colin McGinn, „a urma în mod naiv aparențele lingvistice duce nu numai la
Jungla lui Meinong () [Corola-website/Science/317842_a_319171]