137 matches
-
de strategii discursive care funcționează în interiorul scrierilor sale și cărora, probabil, li se datorează o mare parte din modalitatea în care ele sunt receptate. Acestea ar fi: * strategia seducției, care acționează într-un mod specific în cadrul discursului, diminuând efectele logicii noncontradicției, creând o scriitură hibridă, impură; * strategia supralicitării, a exagerării voite, care conduce la menținerea paradoxurilor și a unor contradicții interne, astfel încât cuvintele își pierd sensul comun, uzat; * strategia răului mai mare (la stratégie du pire), care presupune împingerea analizei în
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
întreaga fenomenalitate sufletească, au căpătat preeminența de care aminteam. Aceste modalități ar putea fi interpretate, provizoriu, ca fiind tot una cu ceea ce în condițiile logicii constituite vor fi schemele logice bazate pe principiile gândirii (mai cu seamă pe identitate și noncontradicție) și pe alte reguli care exprimă, în ultimă instanță, tot principiile. Identitatea sugerată acum (între modalitățile gândirii justificatoare pentru practici umane și principiile logice) nu are încă decât o îndreptățire convențională (și provizorie); dar ea poate fi justificată suficient prin
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dar chiar prin aceasta, ea dobândește "puterea" de a pune în ordine tot ceea ce ține de rostire (mijlocul care îi asigură exprimarea) și de făptuire (domeniul care îi confirmă valabilitatea); căci tocmai cele ce exprimă o necesitate față de ea identitatea, noncontradicția, de exemplu -, devin necesare și pentru rostire și făptuire. O asemenea gândire autonomă are nevoie de un suport, un "susținător", temei: ceea ce numim "subiect", potrivit tradiției noastre filosofice, reprezintă un astfel de "purtător" al ei. Prin urmare, subiectul "suportă" gândirea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
gândirii, rostirii, făptuirii, fiind respinse toate traseele de gândire care nu se aliniază la aceste reglementări; b) la dialectică, deoarece construiesc discursuri după regulile analitice și pretind valabilitate totală în virtutea "corespondenței" cu aceste reguli, respectând principii logice, cum este principiul noncontradicției, dar ajungând la aporii pe care nu le recunosc în privința forței lor de a semnala ceea ce poate căpăta valabilitate dincolo de prescripțiile formale "analitice". Desigur, de fiecare dată va fi vorba despre reguli de corectitudine a gândirii (rostirii și făptuirii) și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
structurală, semnificativă în privința funcțiilor sale logice, adună mai întâi la un loc, în mod direct, cele două poziții logice, S și P, apoi, indirect, cele trei principii (reguli fundamentale) ale gândirii cunoscătoare, intuite și formulate de către filosoful din Stagira: identitatea, noncontradicția și terțul exclus. Dar am putea spune că însuși sistemul aristotelic al categoriilor își are fundamentul în acest enunț (S este P). Și, de asemenea, filosofia și știința de la Aristotel încoace; apoi, așa cum afirmam și ilustram mai sus, ontologia presocratică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
implicate", cum ar spune Wittgenstein, reguli al căror simbol face parte din procesele de înțelegere etc.39). Tocmai din acest motiv, logica, un corpus normativ (regulativ și constitutiv), organon, esențialmente formal, își întemeiază demersurile pe cele trei principii formale identitatea, noncontradicția, terțul exclus sau chiar pe mai multe, în felul acesta constituind ceea ce putem numi aspectul formal al dictaturii judicativului (care devine "formalist", dat fiind faptul că dictatura judicativului este ea însăși numai forma logos-ului). Dar lor trebuie să li
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ele conțin un sens predeterminat care devine evidență pentru gândire, rostire, făptuire; iată astfel de structuri "arhetipale": a) raționament corect sofism; b) cunoaștere veritabilă cunoaștere părelnică; c) formă logică obiect real; d) real aparent; este admis însă un "prim principiu": noncontradicția. Toate aceste opoziții contradictorii vor fi ilustrate în partea următoare, de aplicații, a lucrării; 4) corespondența între două naturi diferite (de exemplu, între forma logică și "realitate"; sau între "limbajul obiect" și "metalimbaj") constituie, în ultimă instanță, esența adevărului; 5
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
introduce, cum spuneam mai sus, criza în subiect. Desigur, distincția dintre timpul ca atare și timpul ca ființare a unui subiect anume nu trebuie luată doar și mai cu seamă în sens judicativ, adică după regula adevărului corespondență, după principiul noncontradicției, după regulile predicației etc. Ea trebuie gândită, pentru că altfel timpul nu ar mai putea reprezenta însăși esența obiectuală și operațională a dictaturii judicativului, pierzându-se în ființare. El, timpul, trebuie gândit deja ce fiind ceea-ce-este: de aici și duplicitatea despre
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dacă un alt tip este, de asemenea adevărat sau, dimpotrivă, dacă acesta este fals. E vorba de un joc între abstracții, tipuri de judecăți, dar, desigur, un joc reglat prin câteva "legi", dintre care cea mai importantă este aceea a noncontradicției. Dar dacă o asemenea schemă capătă interpretare, atunci intră în joc sensul existențial al verbului; acesta din urmă, de fapt, capătă o asemenea interpretare prin intervenția timpului. Toate cele trei sensuri existențiale ființare, ființa ființării, ființa au drept condiție de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
al legii, un spațiu strict "raționalizat". Iar legea nu este pusă în discuție decât în sensul de a i se înfățișa puterea, așa cum s-a întâmplat de-a lungul timpului cu principiile gândirii formulate de logica clasică, îndeosebi cu principiul noncontradicției. În contextul de față poate primi un sens și ceea ce unii filosofi contemporani numesc "ființa ființării". Desigur, aceasta este timpul; el reprezintă ființa, în măsura în care ființa este adusă, prin în-ființare "temporală", în condiție de ființare; dar el nu este ființa întocmai
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
probleme, fiindcă atunci când ea este abordată prima dintre tematizările semnificative, devenită model, fiind cea a lui Platon din dialogul Parmenide este gândită după regulile unei reducții judicative, trecându-se dincolo de alte convenții, cum sunt, de exemplu, cele ale logicii principiului noncontradicției, sesizându-se astfel rolul timpului, sau recunoscându-se întemeierea temporală a sensurilor reducțional "refăcute" pentru Unu și multiplu și pentru "interpretările" lor. Și în acest caz, urmările propriu-zis pragmatice, acelea care se înserează spațiului public, loc "natural" al lor și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fapte de graniță, cărora li se aplică proceduri speciale de autorizare, foarte apropiate de argumentările și justificările filosofice. Toate au de-a face cu o situare nonconstitutivă a unor legi logice fundamentale (principii logice ale logicii clasice, îndeosebi cel al noncontradicției și al terțului exclus), în sensul că faptele exemplificate par a nesocoti aceste reguli. Dar, în fapt, este vorba despre o regulativitate judicativă, care doar măsoară prin proceduri speciale adecvarea acestor fapte la exigențele dicturii judicativului. Ele aparțin, astfel, mai
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]