221 matches
-
INTRODUCERE Deși cadrul nosologic al tumorilor primare periampulare cuprinde o gamă largă de tumori cu originea în structuri anatomice diferite (ampula lui Vater, porțiunea distală a coledocului, capul pancreasului și respectiv duodenul), tabloul clinic și mai ales tratamentul acestora sunt în mare măsură similare
Tratat de oncologie digestivă vol. II. Cancerul ficatului, căilor biliare și pancreasului by Rareş Buiga, Liliana Resiga, Alexandru Şerban () [Corola-publishinghouse/Science/92210_a_92705]
-
acest subgrup pacienții să fie introduși în programul de supraveghere [6, 43]. Ficatul gras nealcoolic (FGNA) O mențiune specială trebuie făcută pentru CHC survenit la pacienții cu ciroză criptogenetică. Se estimează că 15-20% dintre CHC se dezvoltă în cadrul acestei entități nosologice, care ar beneficia de includerea în populația țintă care necesită supraveghere. Cea mai mare parte a cirozelor criptogenetice derivă din steatohepatita nonalcoolică, în stadiul cirotic histologia nemaifiind sugestivă pentru FGNA: steatohepatită „arsă” (burnt-out NASH) [44-46]. Pacienții cu hepatite virale tratați
Tratat de oncologie digestivă vol. II. Cancerul ficatului, căilor biliare și pancreasului by Mircea Grigorescu () [Corola-publishinghouse/Science/92139_a_92634]
-
îndeosebi la nivelul relației dintre terapeut și client, ascunde în construcția sa multe ambiguități, mai ales în delimitarea acesteia de tulburarea somatică. O analiză atentă a sistemului american de clasificare a tulburărilor mentale (D.S.M.IV TM) dezvăluie faptul că matricele nosologice, paradigmele de definire ale tulburărilor mentale nu sunt suficient de clare pentru a fi, în toate situațiile, operaționale în spațiul clinic. Din punctul nostru de vedere, în cazul celor două mari sisteme de clasificare a bolilor psihice - D.S.M.IV TM
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
tendință taxinomică, în D.S.M.IV TM este utilizată, spre exemplu, sintagma de „individ cu tulburare de sindrom de schizofrenie”, și nu cea de schizofrenic. Continuând pe linia de analiză a construcțiilor conceptuale ale celor două mari sisteme internaționale de clasificare nosologică, apar ca evidente diferențele semnificative dintre sintagma de tulburare mentală, ce aparține D.S.M.IV TM și sintagma de boală mentală, ce aparține C.I.M.10 (Clasification of Mental and Behavioricals Disorders - OMS, Geneva, 1992). Utilizarea de către D.S.M.IV TM a sintagmei
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
ce aparține D.S.M.IV TM și sintagma de boală mentală, ce aparține C.I.M.10 (Clasification of Mental and Behavioricals Disorders - OMS, Geneva, 1992). Utilizarea de către D.S.M.IV TM a sintagmei de tulburare mentală, alături de cea de sindrom, pentru identificarea entităților nosologice este, fără îndoială, mai adecvată și, în același timp, mai eficientă în demersul de înțelegere clinică a fenomenului de suferință psihică și în demersul terapeutic, realizat în favoarea pacientului/clientului. Excluderea socială a bolnavului psihic. Rolul asistenței sociale în susținerea persoanelor
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
Psihopatologia proceselor psihice II 15. Sindroamele psihopatologice I (Aspecte generale) 16. Sindroamele psihopatologice II (Descrierea sistematică a sindroamelor psihopatologice) 17. Nosologia psihiatrică I (Principii și modele de clasificare a bolilor psihice) 18. Nosologia psihiatrică II (Cadrul problemei și evoluția concepțiilor nosologice în psihiatrie) 19. Nosologia psihiatrică III (Sistematica clinică a bolilor psihice) Secțiunea a III-a: Psihopatologia nosologică 20. Personalitățile psihopatice 21. Reacții, contra-reacții și dezvoltări anormale la evenimentele vieții trăite 22. Nevrozele 23. Psihozele exogene I (Psihozele organice) 24. Psihozele
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sindroamelor psihopatologice) 17. Nosologia psihiatrică I (Principii și modele de clasificare a bolilor psihice) 18. Nosologia psihiatrică II (Cadrul problemei și evoluția concepțiilor nosologice în psihiatrie) 19. Nosologia psihiatrică III (Sistematica clinică a bolilor psihice) Secțiunea a III-a: Psihopatologia nosologică 20. Personalitățile psihopatice 21. Reacții, contra-reacții și dezvoltări anormale la evenimentele vieții trăite 22. Nevrozele 23. Psihozele exogene I (Psihozele organice) 24. Psihozele exogene II (Psihozele toxice) 25. Psihozele exogene III (Psihozele endocrine, psihozele metabolice, psihozele carențiale 26. Psihozele endogene
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Gebsattel, R. Kuhn, A. Zutt). 2) Psihopatologia clinică se ocupă cu analiza organizării sistemului personalității și dinamica psihopatologică a fenomenelor psihice morbide, în comparație cu procesele psihice normale. Ea studiază în mod sistematic alterările diferitelor procese psihice, semnificația sindroamelor psihopatologice, precum și clasificarea nosologică a manifestărilor clinice. 3) Psihopatologia nosologică studiază marile categorii clinico-psihiatrice din punct de vedere psihopatologic, natura și semnificația bolilor psihice, considerate din punct de vedere antropologic și ontologic ca experiențe sufletești morbide ale ființei umane raportate la psihobiografia acesteia. 4
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Psihopatologia clinică se ocupă cu analiza organizării sistemului personalității și dinamica psihopatologică a fenomenelor psihice morbide, în comparație cu procesele psihice normale. Ea studiază în mod sistematic alterările diferitelor procese psihice, semnificația sindroamelor psihopatologice, precum și clasificarea nosologică a manifestărilor clinice. 3) Psihopatologia nosologică studiază marile categorii clinico-psihiatrice din punct de vedere psihopatologic, natura și semnificația bolilor psihice, considerate din punct de vedere antropologic și ontologic ca experiențe sufletești morbide ale ființei umane raportate la psihobiografia acesteia. 4) Psihopatologia antropologică și socială este consacrată
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de S. Freud și extinsă la cadrele psihiatriei sociale și comunitar-umaniste de H. Baruk. Schimbarea mentalității și a atitudinii sociale față de bolnavul mintal și boala psihică va avea consecințe multiple. Spitalul de psihiatrie va fi o proiecție arhitecturală a clasificării nosologice. Nebunia nu va reprezenta o lume neinteligibilă, ci un sector al ansamblului medicinei, al spiritului general. Patologia mintală va deveni un domeniu privilegiat al antropologiei, un model epistemic prin care se deschide accesul la înțelegerea echilibrului și al ordinii intelectuale
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
limbajul său științific, discursul epistemic etc. b) Psihopatologia clinică: studiază procesele de „organizare” și „dezorganizare” ale sistemului personalității (aparatul psihic), fenomenele psihice morbide reprezentate prin tulburările proceselor psihice, simptomele și sindroamele psihopatologice, precum și cadrul general al nosologiei psihiatrice. c) Psihopatologia nosologică: studiază aspectele psihopatologice specifice ale „bolilor psihice”, tipul de alteralitate psihică și semnificația medico-psihologică a bolilor mintale. Un loc important este rezervat patologiei psihosomatice precum și suferințelor psiho-morale. d) Psihopatologia antropologică și socială: studiază într-o manieră sintetico-globală, modelele de Personalitate
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fizică și medicală Antropologia filozofică Antropologia psihologică Formarea omului Restaurarea omului Morala Psihologia Psihanaliza Antropologia psihiatrică Antropologia fizică-somatică Psihologia morală Modelul de gândire și metodele Atitudinea față de obiectul cunoașterii Psihopatologia Obiectul cunoașterii științifice Medicina psihosomatică Psihopatologia generală Psihopatologia clinică Psihopatologia nosologică Psihopatologia antropologică și socială Sursele, relațiile interdisciplinare și domeniile psihopatologiei Psihopatologia se naște ulterior constituirii și recunoașterii psihiatriei ca disciplină medicală. Ea își datorește existența, în principal lucrărilor lui Th. Ribot „filosoful psiholog”. Considerată inițial ca o „psihologie patologică” de către
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
face cu două domenii distincte, în ceea ce privește „atitudinea” față de obiectul cunoașterii. Psihiatria clinică consideră omul din punct de vedere medical, ca pe un bolnav, ca pe un caz clinic, consemnând simptomatologia, grupând-o în serii sindromologice și încadrând-o în grupe nosologice prin intermediul raționamentului clinic care este reprezentat de diagnostic. În sensul acesta remarcăm următoarea structurare a „gândirii clinice” în psihiatrie: fig. p. ms. 28 Suferința ca mod de trăire a bolnavului Gândirea medicală sau raționamentul clinic Boala ca suferință clinică Observarea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
află într-un permanent „dialog” reciproc, prin care se completează între ele. Pentru K. Jaspers, psihopatologia rămâne știința fenomenelor sufletești anormale și bolnave, întrucât, așa cum vom vedea mai departe în capitolele următoare, se poate vorbi despre o psihopatologie clinică și nosologică ce analizează semnificațiile diferitelor tipuri de boli psihice. În sensul acesta, scopurile urmărite de psihopatologie, după K. Jaspers sunt următoarele: a) analizează viața psihică anormală ca realitate a persoanei; b) reprezintă studiul mijloacelor de expresie ale acesteia; c) urmărește cauzele
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și psihopatologie. Apar termeni clinico-psihiatrici noi de tipul: degenerescență, dezechilibru psihologic, monstruozități, degradare psihică, atavisme. Școala Germană de Psihiatrie este însă cea care fixează terminologia bolilor psihice, construiește discursul clinic despre bolile mintale și instituie normele unui sistem de clasificare nosologică. Apar termeni noi, pur medicali, desemnând fenomenele clinico-psihiatrice de tipul: demență precoce, psihoză maniaco-depresivă, paranoia, parafrenia, demențe, hebefrenie, catatonie, idioție, imbecilitate. Aceste structuri lingvistice și discursul psihiatric, formulat în secolul al XIX-lea este continuat în secolul XX, prin perfecționarea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de profundă, încât limbajul devine total incomprehensibil, constituind veritabile „limbi artificiale” de factură glosolalică sau pseudo-glosolalică. În cazul bolnavilor cu suferințe afective de factură psihotică, limbajul acestora este diferit, în cazul maniei și al melancoliei. Ceea ce diferențiază cele două categorii nosologice sunt atât forma, cât și conținutul discursului. În manie expunerea verbală are un caracter expansiv euforic, dominat adesea de asonanțe și putând ajunge la fugă de idei sau verbigerație. Asociațiile sunt sumare, rapide, tematica inconsistentă. În melancolie limbajul este sărac
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
el reprezintă actul clinic prin care se fundamentează cunoașterea psihopatologică a cazului respectiv, în scopul stabilirii naturii tulburărilor sale, a depistării proceselor psihice tulburate și în final, stabilirea diagnosticului clinic pentru situarea suferinței într-unul din tablourile clinice sau grupele nosologice. Examenul clinico-psihiatric se desfășoară în următoarele etape succesive: a) Aprecierea stării de conștiință: - bolnavul este prezent, orientat în timp și spațiu, are o conștiință clară despre sine și despre starea sa, este sinton cu realitatea, - bolnavul este lent, ușor, parțial
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
astfel deosebirea dintre boală, ca entitate patologică și diversele „complexe de simptome” care pot apare, în mod constant, în cursul perioadelor succesive de evoluție clinică ale acesteia. E. Dupré a dat următoarea definiție sindromului psihopatologic Un sindrom este o grupare nosologică fundamentată pe coexistența obișnuită și subordonarea logică a simptomelor clinice. El este un tot, o unitate clinică ale cărui elemente sunt apropiate între ele prin legături de afinitate naturală. După părerea lui A. Guiraud, un sindrom este o juxtapunere de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Griesinger. E. Kraepelin va completa teza lui W. Griesinger, prin adăugarea conceptului de „tablou al stării clinice” (Zustandbild), desemnând starea clinică determinată de un anumit proces patologic. E. Kraepelin este cel care va face diferența dintre boală, considerată ca entitate nosologică, (Krankheitseinheit) și diversele complexe de simptome care, așa cum am spus, apar în cursul unor etape de evoluție ale bolii psihice. K. Kahlbaum și E. Kraepelin sunt cei care vor delimita două mari entități clinico-psihiatrice: demența precoce și psihoza maniaco-depresivă. A
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
difteria, scarlatina, hipertiroidia și hipoglicemia. Sindromul catatonic Sindromul catatonic este un sindrom psihic și psihomotor interesând în principal activitatea motorie voluntară. Descris inițial de Kahlbaum (1863, 1874) sub numele de Spannung-irresein (demența de tensiune) pe care o consideră o grupare nosologică bine individualizată, caracterizată prin episoade psihomotorii în cursul cărora apar stări de stupoare, melancolie și manie, cu evoluție către demență. K Kraepelin include aceste tulburări în tabloul clinic al demenței precoce, considerând-o ca fiind o formă clinică a acestei
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Berner și H. Luccioni). La acestea H. Tellenbach adaugă, „cameleonismul metodologic” al psihiatrului în actul de delimitare al „modelului bolii”, iar H. Lanteri-Laura, afirmă că „boala psihică” este un „concept operațional” care corespunde unor structuri plurale, ceea ce face din clasificarea nosologică a bolilor psihice un veritabil „pat al lui Procust”. Principii de clasificare Orice clasificare presupune compunerea unei „clase” sau a unui „ansamblu de clase” în care obiectele sau fenomenale sunt aranjate ordonat în conformitate cu niște „criterii” predeterminate (J.K. Wing). Este evident
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
anamneza bolnavului și în al doilea rând, examenul clinic. Pe baza simptomatologiei clinice se va putea întocmi un „glosar de definiții” care să reprezinte o veritabilă „monografie-ghid” de psihopatologie cu rolul de „reper diagnostic”. 18. NOSOLOGIA PSIHIATRICĂ II (Evoluția concepțiilor nosologice în psihiatrie) Cadrul general al nosologiei A clasifica înseamnă a compune o clasă sau un ansamblu de clase în care obiectele sau fenomenele pot fi aranjate după criterii predeterminate. O clasificare este cu atât mai satisfăcătoare, cu cât criteriile de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în raport cu alte tipuri de manifestări patologice. Toate acestea demonstrează că orice încercare de a clasifica bolile psihice implică un efort de găsire a unor „criterii” de orientare și, ulterior, de stabilire a unor „modele” specifice ale fenomenelor psihice morbide. Modelul nosologic Intenția clinicii psihiatrice este de a stabili niște „modele nosologice” ale tulburărilor psihice, respectiv, „imaginile clinice ale nebuniei”. Se remarcă faptul că încă de la începutul ei, psihiatria, ca disciplină clinico-medicală, reclamă necesitatea clasificării bolilor psihice, ca atitudine metodologică de organizare
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
orice încercare de a clasifica bolile psihice implică un efort de găsire a unor „criterii” de orientare și, ulterior, de stabilire a unor „modele” specifice ale fenomenelor psihice morbide. Modelul nosologic Intenția clinicii psihiatrice este de a stabili niște „modele nosologice” ale tulburărilor psihice, respectiv, „imaginile clinice ale nebuniei”. Se remarcă faptul că încă de la începutul ei, psihiatria, ca disciplină clinico-medicală, reclamă necesitatea clasificării bolilor psihice, ca atitudine metodologică de organizare și de delimitare a obiectului său, reprezentat prin „boala psihică
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
din acest motiv un tratament corespunzător. Psihiatria clinică este instituită în Franța de marii clinicieni ai secolul al XIX-lea J. Falret, V. Magnan, A..Morel, B. Ball, iar în Germania de E. Kraepelin, acesta din armă fixând și „cadrele nosologice” fundamentale la care se vor raporta toate clasificările diagnostice viitoare ale bolilor psihice. O nouă „răsturnare” se va produce la sfârșitul secolul al XIX-lea când S. Freud medicalizează pasiunile transformându-le în pulsiuni pe care le localizează în inconștient
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]