141 matches
-
lung, că o apucase un dor. - Să nu afle tat-tău, că ne rupe pe-amîndouă în bătaie. Pe tine te are și, decât să-i faci vreo rușine, mai bine să te duci pe pustii... - Da ce-ți veni? se oțărî aia mică din țoale. - Taci, că se scoală Aristică și ne dă afară. Tu nu vezi că miroși ca o spițerie? O să lași lămâiță cumetrii fără frunze și-o să ne afle mahalaua, mamă! Și când o afla, ne plângem de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cineva că românii nu sînt o echipă ! Echipa lui Gargantua... Țara lui Călin Țara lui Gargantua... Nici n-am deschis bine gura și mi-a ieșit porumbelul. Așa ne-a fost dat, să fim un neam de flămînzi ! - s-a oțărît un cititor. Hai, fugi cu ursu’ ! - mi a zîmbit cu gura plină de cuvinte tizul meu de peste gîrla Atlanticului, Călin Mihăilescu. Care Gargantua, monșer ? Ce-i porcăria asta, ce-i cu dulcegăriile astea nesărate ? Nu mă fierbe, stimabile ! - zic. Păi
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
tentativei. Domnișoara Warren rămase cu ochii pe ziar. Avu un mic frison și era conștientă că i se uscase gura. Își simțea mintea limpede și goală. Dr. Czinner Îi explică: — Au acționat cu trei zile mai devreme. Domnișoara Warren se oțărî la el: — Ce-ați fi putut face dumneavoastră În plus? — Oamenii m-ar fi urmat. Au uitat de dumneavoastră. Cinci ani Înseamnă o groază de timp. Tinerii erau copii atunci când ați plecat. Cinci ani, se gândi ea, văzându-i cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și pâlpâitul semafoarelor, și clinchetele ce veneau din cafeneaua aflată chiar dedesubt, cercetând cu privirile trotuarul. Treceau puțini oameni, căci era ora când aceștia luau cina, erau la teatru sau la cinema. Nu se zărea nici un polițist. — Anton. — Taci! se oțărî el și trase jaluzelele, pentru a nu fi zărit din una din clădirile de vizavi. Știa exact unde se afla seiful zidit În perete. O masă, un film și câteva pahare fuseseră suficiente pentru a scoate informația de la Anna. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
De amar, se pune pe băut și îl contrează răutăcios pe Ilie. Ești cam țîfnos, rîde Ilie. Ce are azi? întreabă și Neculai. Este ciudos că a mers pe jos, ca prostul. Prost ești tu, cu tot neamul tău, se oțărăște Gheorghe. Cei prezenți îl ignoră și continuă să chefuiască. O să-l las să doarmă într-un șanț, zîmbește răutăcios Gheorghe. De fapt, o să-l las în mijlocul drumului. Vino să te pup, propune vesel Ilie. Dacă pici jos, eu nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
că în natură cel mai puternic îl zdrobește pe cel mai slab. Cred că e logic care din ăștia vreau eu să fiu. Cine e Rainer ăsta? (întrebarea speriată a mamei). Mă calci pe nervi cu întrebările tale idioate, se oțărăște fiul și‑o șterge, deși nici n‑a apucat să mănânce ca lumea, o altă nevoie a tineretului. Pentru azi era programat gulaș de cartofi, ca în atâtea alte zile. Mama stă în picioare în camera întunecată, o doare mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
de bucătărie în cizmulițe și mă trage după ea la școală. Odată intrați în clasa ei, colegul cel rău ne luă în râs: ai venit cu puradelu’ ăsta să ne bați? hă hă hă. Neagră de supărare, Cristina s-a oțărât la el: nu ti râdi, uăi, cî uiti și ari frati-miu în cizmî! Și odată trage paloșul de bucătărie din bocanci și mi-l pune în mână. Toată școala se buluci pe ușă urlând: săriți! asasinu! asasinu! Am fugit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
-mi iau proteinele și vin. - De care mai bagi acuma? Tot creatină sau aminoacizi? - Nu, bă, acuma iau niște Megamass 2000. Baang! sare ușa cu capul de perete: - Sal’tare bibanilor! - Ce puii mei dai în halu’ ăsta, Naposime? se oțărăște Inspectorul. - Maamăă, ce picioare bag azi! - Cine mă, tu? Păi alea-s picioare sau grisine, mă!? - Du-te, bă, d’aicea! Ia uite ce striații am pe femural! fâști! își dă pantalonii jos. Se încordează în fața oglinzii, numai în chiloți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
țoiul golit, când la Mitruță, când la ceilalți din jurul mesei, care își făceau de lucru, ca să nu izbucnească în râs... De această dată, însă, primul întrebat de moș Dumitru a fost Pâcu: Da’ ce ai, Pâcule? Văd că te cam oțărăști. Nu ți-a plăcut rachiul? Păi ce să am? Am doar o rugăminte la Costache. Să aibă grijă ca altă dată, când chipărează rachiul, să nu scape și sămânța în el, că una mi s-o oprit colea în gâtlej
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
foc și acareturile, că bate nițel vânt, nu tare, ca ș-aici... Logofătul apăru îmbrăcat. Din casă îl petrecu glasul nevestei, plîngător: ― Ia seama, Leonte... Fii mai lăsător și nu te înfurci cu oamenii, că-i știi cât sunt de oțărîți acuma și... Porni cu primarul și cu straja, fără să întrebe nimic. Numai după câțiva pași, zise șovăind: ― Ce zici, dom' primar, n-ar fi mai bine să sculăm și pe boierul Miron? ― Ba lasă-l să se odihnească, bodogăni
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
tunete și fulgere pregătitoare, țăranii se năpustiră și asupra argaților, în vreme ce logofătul Bumbu, deși aflat lângă bătrânul boier, a scăpat numai cu îmbrînceli, parcă, în toiul vijeliei, nimeni nu I-ar fi recunoscut. După numai câteva clipe, cei ce se oțărau împrejurul bătrânului Iuga îl părăsiră unul câte unul, răcoriți sau flămânzi de alte fapte. Fără sprijinul țăranilor, Miron Iuga se prăbuși cu fața-n jos, scormonind pământul și mirosindu-i mai lacom ca totdeauna aroma dulce-amară, pentru ultima oară. Nimeni
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
niciun număr. — Păi, formează, ce stai ? — Ce, că nu știu niciunul... — Formează și tu unul la întâmplare. — Și dacă răspunde altcineva ? — Ceri scuze, nu știi, mă iertați, am greșit numărul. Bagă și tu degetul mai cu grijă... Nu înțelegi, se oțărî ciucurele, că toate numerele sunt greșite ? Și repede, preîntâmpinând riposta celuilalt peste țeastă : Iadeș ! Chisăliță luă, cu un aer melancolic, partea bună a lucrurilor : — Eu n-am vorbit niciodată la telefon... Iadeș, aflat încă sub protecția numelui său, ca sub
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
poziția potrivită în care să-i așeze pentru a-i hăcui. — Bine, hotărî Calu. Ziceți că-i al vostru mormanu’, atunci așa să fie. Luați-l în spinare și cărați-vă de- aicea cu el ! — Ba cărați-vă voi ! se oțărî Chisăliță, mirându-se singur de curajul lui, dar ascunzându-se după Pârnaie, care nu părea însă dispus să-l ia asupra sa. — Bă, juma’ de buletin ! rânji Calu, făcând un pas înainte. Ai vărsat vorbele astea din tine înainte sau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
icoană” * “Ființa ei începea să se concentreze asupra acestei umbre, de unde trebuia să iasă lumina” * “Abia acum înțelesese că dragostea ei se păstrase ca în tinerețe” * “Obrazul Vitoriei parcă era un portret neclintit” Caracterizarea făcută de alte personaje: * “Iar se oțărăsc în tine cei șapte draci!” Îi zicea râzând Nichifor * “Mama asta trebuie să fie fărmăcătoare; cunoaște gândul omului”, cugeta cu uimire Gheorghiță * “Munteanca asta de n-ar avea soț, iar eu n-oi fi ovrei și însurat, într-o săptamână
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
nediminuată, neintimidată de potopul de nenorociri căzute pe capul ei. Ea inventează mereu poezia, Întemeiază ființa, provoacă scrisul. Scriitura nu este, la Conachi, gratuită, poetul nu scrie niciodată (cel puțin așa spune) pentru „pricini străine”. N-are spor, mîna se oțărăște, mintea se Îngreuiază: „Ah, scrisul (s.n.) nu-mi sporește decît numai către tine MÎna mea se oțărăște a-nsămna pricini străine.” Însă pricinile se schimbă des, Conachi are o vocație inepuizabilă de a intimiza obiectul erotic, de a-l asuma rapid
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
scrisul. Scriitura nu este, la Conachi, gratuită, poetul nu scrie niciodată (cel puțin așa spune) pentru „pricini străine”. N-are spor, mîna se oțărăște, mintea se Îngreuiază: „Ah, scrisul (s.n.) nu-mi sporește decît numai către tine MÎna mea se oțărăște a-nsămna pricini străine.” Însă pricinile se schimbă des, Conachi are o vocație inepuizabilă de a intimiza obiectul erotic, de a-l asuma rapid. Zulnia este, ca Beatrice, imaginea pură a iubirii lui. LÎngă Zulnia există În versuri Anica, Casandra, Lucsandra
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]