198 matches
-
Morțun. Marturii întrunindu-se și neputîn-du-se înțelege, marturii directorului nostru au redactat un proces-verbal separat prin care declară: Ťcă nu este loc ca d-nii Gh. Scorțescu să deie reparație d-lui Sterea, deoarece cuvintele arătate nu întrec peste limitele polemicei obicinuite în presa română mai ales față cu streini cari, fără a avea drepturi, fac politica guvernamentalăť. În urma acestui proces-verbal, considerăm dar incidentul ca închis." A doua zi, ziarele centrale publică două scrisori ale martorilor lui Stere adresate celui care i-
C. Stere și duelul său de la 1894 by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/8916_a_10241]
-
dela Conservatoarele din Iași și București, refuzam să mă prezint la concursuri, numai ca să-mi pot desăvârși cercetările și lucrările în marea capitală a Franței, cu toate sacrificiile. Dacă, Domnule Ministru, în acești șapte ani aș fi îndeplinit o funcție obicinuită la Stat, fie în țară, fie în Paris chiar, ei ar fi fost socotiți la gradații și pensie; cu atât mai mult deci ei ar putea fi socotiți la fel, fiind vorba de o activitate recunoscută excepțional. Aceia și cu
Revista MUZICA by Viorel COSMA () [Corola-journal/Science/244_a_486]
-
pe infortunata femeie din ghearele teribilei sale antagoniste. De două zile, această victimă a amorului n-a apărut pe șosea. Gurele rele afirmă că-i va trebui mai bine de o lună pentru ca figura ei să-și poată lua aspectul obicinuit. O amor, tu ai pierdut Troia! Fantasio [14 martie 1882] ["NEFIIND DE IERI DE ALALTĂIERI"] Nefiind de ieri de alaltăieri, e de neînțeles de ce entuziasmul factice și de paradă nu mai prinde rădăcină, de ce zile a căror însemnătate s-a
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
concesii în cestiunea Dunării și să fie cel mai bun amic al maghiarilor. Absurditate fără pereche! [6 august 1882] ["ÎN NUMĂRUL DE IERI AL "ROMÎNULUI"... "] În numărul de ieri al "Romînului" citim șirurile următoare într-un articol de fond: Eram obicinuiți ca: stăpânul să învețe pentru noi, stăpânul să cugete, stăpânul să ne boteze, să ne căsătorească, să ne hrănească, stăpânul să facă tot, el să fie tot și noi să, ne supunem numai și să ne închinăm lui. ș' această
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
chemată, nară ea, la o damă jună și frumoasă. Ea se numea Maria Viso (se numea astfeli amanta d-tale? ) și ea mă rugă de a pune în lăcata unui lanț de aur o otravă tare. " Cu toate că femeia criminală era obicinuită cu astfeli de comisiuni, cu toate astea, zic, întrebă cine o să poarte lanțul. Dama atunce răspunse că lanțul i-ar fi fost dat de-un pețitori obraznic cu numele Caldero și că ea ar voi să i-l trămită acum
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
câni, fiindcă trăiesc în apropierea oamenilor, se observa influența răului. [ 51] Cam aceasta era starea boalei, fără a mai pomeni în deosebi multe cazuri curioase cari se arătau la o seamă de oameni. Pe timpul acesta nu domnea nici una din boalele obicinuite, și unde se întîmpla să fie vruna se prefăcea în ciumă. Unii mureau de lipsă de îngrijire, alții chiar cu grija cea mai bună. Nu era nici un leac de care s-ar fi putut spune că aduce vreo scăpare sigură
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
stinge setea. Templurile în care își pregătiseră locașul lor erau pline de morții ce-și lăsaseră viața acolo. Căci oamenii, neștiind ce se va întîmpla cu ei, biruiți de nefericire, desprețuiau toate lucrurile dumnezeiești și omenești fără deosebire. Toate datinele obicinuite la îngropăciuni căzură în neorânduială. Se îngropau cum puteau. Unii îngropau fără teamă în cimitire străine, neajungîndu-le cele proprii, pentru că și muriseră prea mulți de ai lor. Căutau ruguri străine, și unii, preântâmpinând pe cei cari clădiseră rugul, puneau morții
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
era formată numai din instincte. Niciodată n-am văzut-o contrazicându-mă din pricina unei judecăți proprii. Aceste instincte erau fără vreun relief, comune, înlocuindu-se unul pe altul la întâmplare, în voia ultimei impresii. Femeia momentului, una din acele femei obicinuite, care sunt în stare numai de mici răutăți sau generozități.” „ Esențial, în toate romanele (inclusiv cel al lui Mirel) nu există decât un singur tip, și acesta este tipul erotic. Mai exact tipul veleitarului erotic și cu asta înțelegem prin
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
cari pretind a conduce destinele unui popor. Vorba noastră: "mintea românului este cea din urmă". "Denkfacilheit" a românului despre care ne vorbea fericitul director Billmann 3. Ceea ce mă întristează mai mult și mă face să mă lapăd de optimismul meu obicinuit este când mă gândesc la acea ce mi-ați repetat de atâtea ori: Suntem un popor nefericit". Trebuie să rămânem și de aici înainte slugi și cerșitori pe la ușile domnilor. În 1918 am atras atențiunea dlor. Sever Bocu, Octavian Goga
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
cu iubire și respect al d-voastre supus fiu Mihai [plic: ] Domniei sale Domnului Gheorghe Eminovici via Lemberg Czernowitz post-restante (... ) 30 [GHEORGHE EMINOVICI] Viena, 8 april 1872 Iubite Tată, Fiindcă se încep înscrierile în semestrul al doilea, vă rog pentru suma obicinuită de 8 [... ], cari-mi trebuiesc la începutul fiecărui semestru pentru plata banilor colegiali. Nu vi i-am cerut înainte pentru că poate v-ar fi venit greu de a mi-i trimite deodată cu banii lunari. {EminescuOpXVI 44} Esențial este ca
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
București, 18 martie 1881 Iubite Tată, M-am bucurat mult primind scrisoarea d-tale în versuri și m-am întristat asemenea aflând din ea că nu ești tocmai bine. Altfel și eu am avut acele friguri de primăvară atât de obicinuite în țară la noi. N-am răspuns numaidecât pentru că m-a apucat proclamarea regatului pe dinainte și-n asemenea împrejurări noi, negustorii de gogoși și de brașoave, adică noi gazetarii, suntem foarte ocupați. Aș dori din toată inima să vin
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
îmi lipsești ca să mă cred în cer! Mie nu mi-a fost frig pe drum, căci vremea era moale - cum să zice pe la noi - însă m-am obosit din cauza nesomnului așa de tare încît m-a apucat migrena mea ce obicinuită. Să crezi că eu // am un presentiment atât de pronunțat că mai l-ași putea numi seconde vue. Ce-ți pare ție? Eu prevedeam o moarte, să-nțelege că mă temeam să nu fie în familia mea; pe lângă arcul academiei
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
la munte și se țineau într-adins departe de șes. Kantacuzenus, socotind că ascunderea aceasta e semn de slăbiciune și frică, se simțea sigur, făcu tabără în câmp limpede, fără să puie străji, avanposturi și cercetași, fără chiar să ridice obicinuitul șanț cu val împrejurul locului taberei, ceea ce se cădea în asemenea cazuri. Insurgenții surprinseră noaptea pe neașteptate tabăra, duseră spaimă și neorânduială în oastea inamică, o luară pe fugă, omorâră și prinseră o parte dintr-însa și puseră mâna pe
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
mișca înainte decât încet-încet. Românii se grăbiră să dosească la munte pe drumuri mai scurte trenul cu prăzile, acoperindu-l cu oaste îndeajuns și asigurîndu-l contra oricărui atac, după care atacară ei înșii împreună cu cumanii oastea împărătească în modul lor obicinuit și moștenit din vechime. Se repeziră săgetând și aruncând lănci asupra șirurilor de bătălie ale dușmanilor; îndată după asta se risipiră într-o fugă nebună și prefăcută, pentru a-i ațâța pe inamici să-i urmărească, apoi deodată dădură față
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
închinarea lui Dumnezeu să oglindească datinele străbunilor. Trimisul papei, capelanul de curte Ioan, fu primit de regentul Ioannițiu (Kalojohannes) cu toate onorile și prietenia cuvenită și înainte de toate își asigura consimțământul arhiepiscopului de la Zagora, căruia-i predete cu toată solemnitatea obicinuitul sacos (veșmînt de-asupra), mitra și inelul, primind din parte-i în același mod formal jurământul unei necontenite fidelități și a ascultării pentru papa și biserica romano-catolică. După sfatul și cu aprobarea principelui, el instală încă doi episcopi cu scaunele
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
doborî cu totul sub slăbiciunea întrunită a copilăriei și bătrâneții. Vremi grele apăsau preste tot provinciile apucate de puterea de fier a războiului, a căror suferințe, pricinuite atât de mînile amicilor cât și ale inamicilor, întreceau orice măsură a suferințelor obicinuite ale războiului. Ioannițiu, aprig dușman al romeilor, dar și un puternic răzbunător al lor, dete pe mâna sălbatecului contingent auxiliar de cumani să prade-n bunăvoie toate orașele și orășelele dintre Constantinopol și Adrianopol câte erau tributare latinilor. Tot într-
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
romeic; apoi în genere lucra cu atâta circumspecțiune, dreptate și blîndeță încît se bucură de o deosebită venerare și iubire nu numai între romîno-bulgari, ci și între romei și între celelalte popoare învecinate. El rămase credincios spiritului său de blîndeță obicinuită chiar față cu Theodor Comnen, protivnicul prins care, deși trebuia neapărat ținut în închisoare și sub pază, fiind primejdios statului, totuși de bucură de multe înlesuiri și îndulciri ale traiului, fu tratat cu onori și distincțiuni deosebite și duse multă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
când incorigibilul și nemulțămitorul Theodor unelti, din locul său de exil, intrigi în patria sa și planuri pentru restaurarea sa, Ioan Asan, silit să fie aspru descoperind aceasta, porunci să-l orbească, o pedeapsă și o măsură de precauțiune foarte obicinuită în împărăția bizantină în contra pretendenților la tron și a regenților răsturnați. Fratele lui Teodor, Manoil Comnen, bărbatul Mariei, fiicei nelegitime a regelui bulgar, uzurpă orașul Tesalonic, ocupă câteva provincii apusene, își puse titlul de împărat și despot, arogîndu-și astfel din
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
de neatârnat de orice instanță bisericească superioră și în drept totodată de-a purta titlul de patriarh. După săvârșirea festivității nunții, împărăteasa Irina merse cu fiul și cu noră-sa spre răsărit, pe când soția lui Asan se-ntoarse asemenea la obicinuita ei reședință. Ioan Asan și Vatatzes se puseră în fruntea oștenilor ce aduseseră cu sine, petrecură țărmul apusan, supus latinilor, luară bogate prăzi și prefăcură întreaga regiune în proverbialul pustiu cuman [... ]. Conform alianței lor juruite, împărțiră între ei, pacinic și
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
până sub zidurile Constantinopolei, grămădiră rău pe latini și băgară mare spaimă în ei. Când, iarna apropiindu-se, îi sili să se liniștească, amândoi aliații puseră la cale măsurile lor pentru campania din anul viitor și se întoarseră fiecare la obicinuitul scaun de reședință, Vatatzes la Niceea, Asan la Tîrnova. După moartea lui Robert luară guvernul Baldum II, al treilea fiu nevrîstnic încă a lui Petru și, ca reprezentant de sine stătător al acestuia, Ioan de Brienne, exrege de Ierusalim, om
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
amogabanilor, dintre cari străpunge pe unul cu lancea, iar pe altul îl spintecă cu sabia. Dar, lesne de recunoscut de departe prin insigniile vredniciei sale împărătești, el devine numaidecât ținta atacurilor dușmane. Doi ostași persani curajoși, acoperiți de pavăza lată obicinuită la poporul lor, s-aruncă de-a dreptul și neopriți asupra lui Mihail, vin în nemijlocita lui apropiere și vor tocmai să-i dea lovitura de moarte, când iată că în momentul hotărâtor marele paharnic și un paj împărătesc abat
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
rele regiuni de mijloc a rutinierului; fericire chiar daca încă nu târăsc cu ei obicinuința ce vatămă pozitiv prin reflectele cele fără coloare a figurilor lor. Din dezvoltare urmează așadar că calitățile rutinierului nu pot fi decât negative Limba teatrului cea obicinuită se esprimă, fără să aibă cunoștință clară despre asta, în modul următor: "El nu strică neci un rol", într-asta însă zace și reversul care sună: "El neci nu împlinește cumsecade vreun rol". {EminescuOpXIV 266} Asta însă, precum am arătat
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a celei mai mari părți din auditori, născută însă din lipsă de tact fin, îl obicinuiesc firește pe actor din ce în ce mai mult ca să nu simtă defel așa de adânc [nevoia] de-a satisface pretențiunei unei emancipări necondiționate de dialect. Cât merg obicinuitele critici teatrale până-n fundamente și când se silesc să țină de rău defectele pronunției? Urechea rudă a mulțimei abia e atinsă de-o asemenea discordanță. De-acolo fenomenul cumcă vezi până și actori cu talente mari, cu amor nediscutabil pentru
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
silințe dinamice din ce în ce [mai] mari. Din cauza sus-menționatelor însușiri s-ar putea ca această parte să constituie cea mai grea și cea mai naltă pretențiune făcută artei, pentru că puterea crescândă a intuițiunilor nimicește plane până și cele mai obicinuite întretăieri și pauze gramaticale si ne reprezintă întregul ca un spectacol mare, ce influințează asupra-ne cu lovituri din ce în ce mai tari. Aicea actorul caută să prindă numai, cum am zice, momentul respirărei care, prin întrebuințarea puterei de care are nevoie vocea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
e cel mai însemnat act de creație în reprezentarea unei personalități poetice. Am însemnată odată că tonul fundamental este elementul tonic în care ni se împlinește intuițiunea totalității unui caracter. Tonul fundamental ne sensifică trăsura fundamentală a caracterului, esistența habituală, obicinuită, pietrificată a caracterului, ceea ce grecii numesc etos al caracterului {EminescuOpXIV 360} în sens propriu, în antiteză cu patosul aceluiași. Cred că deosebirile lui Kant și Schopenhauer între caracterul inteligibil (liber) și cel empiric(determinat) este mai clară și mai folositoare
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]