199 matches
-
l-a întrebat dacă nu-i este foame. Ba da! A răspuns el. Dar aș vrea, mai întâi, să mănânc fetița asta mică și drăgălașă. Ia, dă bunicului doi ochișori frumoși! Ochi, spune Sorina. Mm, ce dulci sunt! Și-un obrăjor. O-bă-zoo, repetă fetița. Un năsuc - mai cere bunicul, care, se vede treaba, e tare flămând. Na-țuu! Și gurița. Gu-‘aa! zice Sorina Las-o, n-o mai răsfăța atâta. E o alintată! spune mama. Nu-i adevărat. E cea mai
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
de ne-am îmbolnăvit? După felul cum vorbește, ai spune că-i un om bun, poate cel mai bun, așa ca mama și ca tata. Ia să vedem noi ce s-a întâmplat! Îi atinge fruntea cu mâna, apoi tâmplele, obrăjorii, îi ia mânuțele într-ale lui. După care pune felurite întrebări părinților. Sorina stă, iarăși, de vorbă cu gândurile sale. Nu poate fi un om rău, dar mai știi? Oare, când a fost bolnavă Laura, tot doctorul acesta a venit
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
zice Sorin. Apoi, râde cu mare poftă. Da, la spălat! repetă tăticul. După ce băița este gata, părinții-l înfășoară într-un prosop mare. Parcă l-ar înfășa, iarăși în scutece. Dar, nu! Cu același prosop, îl freacă bine și pe obrăjori, și pe căpșor și pe ceafă, peste tot. Ce bine e ! Apoi, îl îmbracă în hăinuțe curate și frumoase și, la urmă, îi usucă părul cu ceva care suflă-nspre el aer cald. ‘A ‘pă-la’! - gângurește micuțul. Gata, am fost la
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
Hai, să mergem înapoi, în casă, te rog! Ei, așa - da! Parcă mai merge! Ce băiat cuminte și blând a devenit frățiorul ei! Foarte mulțumită de tot, Sorina îl ia de mânuță și... Au ajuns, din nou, în camera lor. Obrăjorii lui Sorin sunt foarte palizi, mâinile continuă să-i tremure... Ce-i cu tine, ce ai, te doare ceva? Nu, nu, nu știu - face băiețelul. Parcă nu mă simt bine. Dar să știi că broscuța nu vine la copiii cuminți
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
Sorin. Dar, ți-am mai spus ..., ar vrea fetița să mai zică ceva. Te rog mult să te duci și s-o încui. De două ori. Sorina face întocmai. Apoi, se întoarce lângă frățiorul ei. Încet-încet, băiețelul își revine. Doar obrăjorii îi mai sunt foarte galbeni, de parcă ar fi de ceară. Mama, tata și copiii se-ntorc acasă. Plimbarea le-a făcut, tuturor, foarte bine. Aerul proaspăt și curat, liniștea parcului, frumusețea și mireasma florilor, cântecul păsărelelor îi fac să se
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
se duce și deschide. Mormolocilor ! Abia acum veniți? Cum vezi! - răspunde tata. Noi n-am urcat în mare viteză, așa, ca voi, noi am venit suind treaptă cu treaptă, că ne temem de nu știu ce sau de nu știu cine. Sorina își acoperă obrăjorii cu palmele. Sorin dorește, acum, să-și parcheze, undeva, mașinuța, n-o poate lăsa, așa, oriunde. Unde s o pună, unde s-o pună... Cel mai nimerit ar fi pe balcon. Pedalează ușor, iar Sorina deschide ușa de la bucătărie care
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
naibii acolo, la lift. Doar el n-o deranjează, nu folosește ascensorul. Ea ce caută aici, în camera lui?! Acuma, el unde să se ducă? Vru să plângă, dar e băiat mare și lacrimile nu mai au ce căuta pe obrăjorii lui. Îi trecu prin minte să se ducă în camera părinților și să le spună că broscuța de la lift a venit în camera lor și că... Dacă, însă, de la primele mișcări, vietatea o să-l prindă și o să-l muște... Unde
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
livada răspândește-n ulița-ntreagă parfumuri dintre cele mai felurite și mai îmbietoare. Iar dacă vii mai aproape de ea și-i deschizi portița, o să te-ntâmpine zâmbetul îmbujorat al cireșelor de mai, sau surâsul plin de voioșie al pietroaselor, sau obrăjorii parfumați ai merelor văratice, sau... Jur-împrejurul livezii, asemenea unei gărzi mereu atente, stau teii, ale căror flori - dătătoare de sănătate - vin să adauge parfumul lor aparte la miresmele îmbătătoare ale celorlalți arbori. Jos, precum un covor fermecat, sunt tufe de
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
doar, să dorești să ajungi la cea mai frumoasă casă din sat și, pe loc, ceva nevăzut te-ar duce într-acolo. Însă, cel mai mult așteaptă Sorin și Sorina să revadă două ființe tare dragi lor, să simtă pe obrăjori gâdilitura unei mustăți ca o vrăbiuță gata de zbor sau mîngâierea unui obraz catifelat și frumos, pe care copiii l-au văzut mereu doar plin de zâmbete și bunătate. De fiecare dată când se aude în fața porții claxonul Tinuței care
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
ce făcuși, puiule? întrebă ea încet. Se lăsă pe vine, îl luă în poală și începu să-l legene ușurel: Firele, Firel,/ Zamfire, Zamfirel,/ Dormi cu mama, mititel, Să te scoale măricel... Lacrimi mari și calde din ochii mamei scăldau obrăjorul copilului. Femeia nu simțea nici frigul, nici umezeala. Nu putea pricepe. Nu ispitise niciodată soarta. De ce Firel? Gândurile nu puteau depăși întrebarea. Reîncepu să cânte. Se opri deodată, strigând spre odaia unde dispăruse Stanca: — Cucoană, crezi că m-am răscumpărat
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Până-mi adun și eu curajul să intru pe ușă - toate privirile vor fi, desigur, ațintite asupra mea! -, fetele și-au dezlegat deja fularele, și-au descheiat fermoarele de la geci și le găsesc cu ceștile de ciocolată aburindă ridicate în dreptul obrăjorilor lor netezi și îmbujorați - iar năsucurile alea, mare mister mare! se pierd cu totul în ceștile pline de ciocolată și frișcă și răsar de cealaltă parte fără să se mânjească! Iisuse, ia te uită cu câtă candoare mănâncă dulciuri între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
fie îmbrăcată cât mai șocant, Părul ei trecuse de asemenea prin multe tunsori, unele mai ciudate, altele de-a dreptul bizare, avusese meșe colorate în toate culorile. Arm își întoarse privirea către fiica ei cea mică. Mădălina transpirase și avea obrăjorii roșii. Ceva nu îi era însă tocmai pe plac Armancăi. Vino la mama puțin, să te pup pe frunte. Și o să treacă durerea de cap? Aceasta era „procedura de urgență” pe care o aplica atunci când Mădălina se julea sau făcea
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
o susținea cu tărie. Iar dacă cineva încerca să o atace pe sora ei, doamne păzește, Crăița se transforma rapid în cel mai aprig apărător al ei, deși uneori chiar ea o necăjea spunându-i grasa, grasa, căci Mădălina avea obrăjori bucălați și când râdea mai făcea și gropițe, și mai avea și mânuțele grăsuțe, ca de păpușă. Da, mai rămăsese să cumpere un cadou pentru Arm. Și trebuia să fie ceva cu adevărat deosebit. Arm nu se lăsase niciodată cumpărată
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
noastre, după o zi de joacă în sălbăticia de nedescris de aici. Eu să fi avut pe atunci vreo patru-cinci anișori. Eram o fetiță prizărită, cu ochii iscoditori și jucăuși, ca două diamante negre într-o sublimă albeață, imaculată, cu obrăjorii rozii; cam urâțică, ziceau cei mari despre mine, dar vioaie și inteligentă. Nu mă prindea nimeni, oricât ar fi fugit după mine, dar eram atât de fricoasă, încât mă temeam și de umbra mea. Aveam părul răsucit în codițe și
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
somn, își lărgea încet, încet alimentația, mai o brânză dulce făcută-n casă, mai o supă pasată de morcovi și pui, mere rase cu biscuiți, înțelegeți, câte-un ou fiert pe săptămână, ușor, câte puțin din toate, ca să-i rămână obrăjorii bucălați, să fie zdrumpeș când îl hâțânam seara și să vă scrie vouă acum povești frumoase, care să vă placă. S-a născut în aceeași zi cu Adi Mutu (detaliu pe care atunci noi, familia, n-aveam cum să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
apă, să zicem un oblete. Ea a făcut bâldâbâc, țușt sau pleoșc, iar eu am stâlcit numele unui spiriduș cumsecade și l-am întristat pe Matei. Îmi pare nespus de rău, mai ales că frati-miu, cu zulufii lui, cu obrăjorii preșcolari rotunjori, cu semnul de pe frunte din ziua în care a împlinit un an și cu vocea care-i inspira bunicului un viitor seminarist, îi tot plimba pe prietenii lui cu bărcuța prin cada de baie, arbitra partidele lor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
începe să se deschidă, dar Papa tot nu s-a întors. Gâfâind, Yvonne se oprește în hall și fața i se fărâmițează în micile careuri de oglinzi ale ușii. O fundă nesuferită de tafta, un genunchi julit, o jumătate de obrăjor palid, gulerul strâmb al rochiței marinar, iat-o pe Yvonne fărâmițată între muchiile aurite ale oglinzii. Yvonne îl așteaptă pe Papa și se uită neli niștită din prag la cadranul de email albastru al ceasului. Se uită bine și își
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
cu greu se abține să își înșface păpușa de un picior, să o azvârle în coșulețul ei și să tragă deasupra perdeluțele cadrilate - așa arată Sophie în clipa când reușește să-și ia, în sfârșit, în brațe păpușa cheală, cu obrăjor palid și nas bătrânicios. O așază pe genunchi și o așteaptă răbdătoare să se potolească până când, într-adevăr, aceasta încetează să mai dea din picioare și din mâini, pe bluzița de marinar alu necându-i, amestecate, lacrimile și saliva. în acest
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
n-o trezească pe Cristina. Sună prelung. Aude vocea plină de bucurie, apoi zăvorul yalei pocnește de două ori. Stă locului și se uită lung la fetița îmbrăcată în pijama, desculță, cu ochii mari, ridicați spre el; gură frumos conturată, obrăjori rumeni, cu gropițe. Ce te-a apucat?! De ce-ai sunat? întreabă Ana, ieșind din bucătărie. Mihai întinde brațul stîng și-o cuprinde pe Cristina, ridicînd-o. Își pleacă fața lîngă obrazul ei mic și oftează prelung. Și totuși, de ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
gol și o barbă mare castanie, crescută în temniță, s-a uitat puțin la lumea de pe peron și pe urmă s-a repezit la micul Apostol, l-a ridicat și, în vreme ce oamenii strigau "trăiască", l-a sărutat zgomotos pe amândoi obrăjorii. Cuprins de o spaimă dureroasă, copilașul a început să plângă și să se zvârcolească în brațele străinului care, ascultând acum discursul protopopului, încerca să-l ostoiască și-l legăna ușor. În cele din urmă Bologa, fiindcă micuțul răcnea din ce în ce mai speriat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
acela care stătea în spatele acelui foc alb. Poate că lui i se părea chiar un lucru potrivit să fie distrusă, pentru că, la câteva luni după întâlnirea aceea, micuța Noga a căzut de pe terasă, cu toată claia aceea de șuvițe, cu obrăjorii ei grăsuți și cu gropițe, cu burtica ei moale și cu piciorușele ei subțiri, a căzut ca o păpușă din mâinile lui Udi, iar eu urlu, mă rostogolesc pe scări, încercând parcă să ajung jos înaintea ei, să o prind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
în calea vieții lui. Mai lămurit spus, ca să dăm un exemplu, înainte de a se adresa sau răspunde unei femei, Iovănuț încerca să țină seama nu numai de felul cum reverberau în el privirea limpede a respectivei, gropițele ei buclucașe din obrăjori, glezna lucitoare, fină, balansându-se într-un dolce far’ niente picior peste picior, eventualul mic neg poznaș de pe năsucul în vânt, ci și de ecourile întretăiate pe care le trezeau în el trecerea molatecă și rău prevestitoare a motanului negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
bărbați în putere ai satului, așteptau gata încălecați, mișcând ușor caii. Printre cai, nevestele călăreților, fiicele și nurorile lor, cu vaiete lungi, ridicau spre șei copilași somnoroși pe care bărbații îi luau și-i sărutau apăsat, de trei ori, pe obrăjori, ascunzându-și tulburarea, căci nu se cuvenea să te-arăți suflet de muiere în asemenea împrejurări, când poate că pleci pentru totdeauna. Din toate părțile se auzeau bocete, suspine, sfaturi: „Ai grijă, Egorușka maică, nu te băga tu în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
orice să afle adevărul. Ela scăpase pe jos un strugure și sărise de pe scaun să adune bobițele risipite. Fana se repezise și ea s-o ajute. Acolo, sub masă s-au privit o clipă, au chicotit, femeia i-a mângâiat obrăjorul și a depus boabele adunate în pumn într-o farfurie. În cameră mirosea încă a pește. Se simțeau sătui, relaxați, o umbră de lene le muia trăsăturile. Întrebarea Carminei zăcea îndepărtată, undeva pe marginea conștientului. Apoi Dimitrie s-a ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Dimitrie. Îl iubește enorm, oricâte mofturi i-aș satisface eu, oricâte nebunii am face împreună, toate nu valorează nici cât un sfert din zâmbetul lui Dimitrie, când vine obosit seara, o ia pe genunchi și-și freacă barba țepoasă de obrăjorul ei. Uneori, crede-mă, mă simt lovită, ea îl iubește mult mai mult pe Dimitrie, infinit mai mult decât mine. Sentimentele mele sunt minuscule în comparație cu ale ei. Dar ce să faci? Cu ea nu te poți lupta. Zâmbi puțin trist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]