214 matches
-
aceeași aprehensiune, și amândouă cu puteri sporite își mențineau ascendentul asupra lui Pomponescu, slab prin educație. Readucerea în discuție a numelui lui Ioanide afectă în chipul cel mai profund pe Pomponescu și-l dispuse la una din acele antipatii secrete, obstinate, de care era capabil când se simțea umilit. Indispoziția nu venea decât superficial din cauza articolului și reproducerii lui în Universul. Cu o zi înainte, Pomponescu fusese în vizită la madam Valsamaky-Farfara, care avea pretenția de a oferi un ceai, în
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
credem că e suficient a transcrie două documente, fără a mai încerca un portret. Unul este un buletin grafologic făcut de un sas, picat în cancelaria facultății spre a-și oferi serviciile ocultistice, buletin păstrat de doamna Bogdan: "Laborios, tăcut, obstinat. Imaginație redusă, capabil de efort intelectual. Posac, fire onestă, difidentă. Vindicativ, deși fără izbucniri violente. Lipsa marilor pasiuni, în schimb afecționat familiei, spirit casnic. Moralizator și chiar cicălitor. Foarte formalist. Nu cunoaște oamenii, se impresionează repede de calități superficiale. Econom
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
sentimente francofile sau anglofile. Dacă însă cineva atacă Germania, atunci Dan Bogdan o apără. Dintr-un sentiment greoi de lealitate, Dan Bogdan e totdeauna contradictoriu, cu încetineală. Poate fi câștigat după o mare incubație intelectuală, după care devine un prieten obstinat. Succesul unei teze sau frica sunt singurii factori ce scurtează gestația mintală a lui Dan Bogdan, care din cauza acestei frici, câtă vreme controversa e liberă, apare ca un element foarte periculos, accesibil spiritelor indecise, așa de numeroase printre tinerii de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
dezvălui, alte aspecte, uneori paradoxale, după opinia mea, în alte contexte istorice și mentale. De pildă, mi se pare relevant și interesant de constatat faptul că în curentul literar romantic se promovează o literatură narativă care acutizează opoziția angelic-demonic, cultivând obstinat idealul feminin angelic (și Eminescu este un exemplu), spre deosebire de protofeminiștii Prerenașterii (judecați în teza de față, ca și îndeobște, prin prisma de validare a naratologiei unui viitor realism, inclusiv a prefigurării adoptării de către scriitori a unei optici „poietice”). Din perspectiva
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
dezvălui, alte aspecte, uneori paradoxale, după opinia mea, în alte contexte istorice și mentale. De pildă, mi se pare relevant și interesant de constatat faptul că în curentul literar romantic se promovează o literatură narativă care acutizează opoziția angelic-demonic, cultivând obstinat idealul feminin angelic (și Eminescu este un exemplu), spre deosebire de protofeminiștii Prerenașterii (judecați în teza de față, ca și îndeobște, prin prisma de validare a naratologiei unui viitor realism, inclusiv a prefigurării adoptării de către scriitori a unei optici „poietice”). Din perspectiva
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
față de Smărăndița popii rămâne neconsumat, cel al lui Moș Nichifor pentru Rașela stă „sub pecetea tainei”. Puțini autori sunt indiferenți la sex. Dar unii sunt pudici. Cezar Petrescu e inabil în scenele erotice. I.L. Caragiale e un caz de evitare obstinată a scenelor explicite. Tânărul seminarist din Păcat e atras de o necunoscută, dar ceea ce se întâmplă în iatacul misterios se reduce la un șir de exclamații ale autorului. Dacă voia, Caragiale ne-ar fi descris mult mai picant ce s-
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
pe canapea. Seriozitatea sa o sperie pe fată care îl părăsește chiar a doua zi pentru totdeauna. Bietul Ioanide e „mascul feroce” mai mult în enunțurile altora și ale autorului. Și el o respinge pe Sultana, care i se oferă obstinată. Eroii lui Ionel Teodoreanu au un erotism juvenil precoce, dar delicat. Scenele, inexplicite, au o senzualitate specială. De aceea autorul place tinerilor. La fel de pure sunt iubirile „cireșarilor” adolescenți ai lui C. Chiriță. Cu rezerve se comportă personajele lui Anton Holban
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
realmente așa n-au nici o vină, sărmanii, dar greu trebuie să le mai fie. Numele unui mare sfânt al bisericii a devenit, din purtător de biruință, patronul proștilor. „Nu te face (nu fi) Gheorghe”! Mai rău, diminutivul său semnifică opoziția obstinată și absurdă, împotriva evidenței: „Gică Contra”. Ion, în formula Nea Ion, este doar obtuz, opac, neinformat, simbol al mulțimii manipulabile. „Ce știe Nea Ion?” Gheorghe însă e chiar tâmpit și agresiv. În schimb, Vasile o duce mult mai greu. El
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
Altfel spus, când se raportează la partea nocturnă a realității, la spațiul Întunecat al unui psihic profund vulnerabil. E o sensibilitate care pune la Îndoială totul. Distructivă În plan existențial, Sylvia Plath e și de-constructivă În planul culturii. Dacă, obstinat, codul comportamental comun e pentru ea doar o sursă de revoltă, repertoriul cultural obișnuit e departe de a-i satisface spiritul de contradicție. Multe rânduri ale ei sunt fragmente dintr-un posibil Dicționar de simboluri În răspăr: Luna e, după
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
o ia mereu de la capăt, ca și cum s-ar afla pe o fantasmatică, ireală corabie a argonauților: adăugind mereu câte o piesă nouă, el schimbă În Întregime vechiul vas, dar fără să fie obligat să-i schimbe și numele. Această permanentă, obstinată substituire a nuanțelor e tocmai ceea ce conferă autoportretului din jurnalul intim șansa existenței de sine stătătoare, Înlocuind, Încetul cu Încetul (Înlocuindu-le prin uitare!) părțile subiective ale discursului cu o relatare obiectivă, În care subiectivitățile autorului devin părți componente ale
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
sensibilitatea mea [...], pe care la nevoie mi le provoc singur". "Lirismul" se vădește a fi, prin urmare, expresia unei creativități nemijlocite, în care se manifestă plenar personalitatea psihică a artistului (și a "rasei" sale). "Funcția lirică" desemnează, în consecință, refuzul obstinat al "realității" și, deopotrivă, al principiului "mimetic" care stă la baza constituirii imaginii și a procesului de reprezentare în genere. De aceea atribuia Lovinescu poeziei un caracter eminamente sugestiv-muzical, menit a "exprima" inefabilul sufletesc, în cadrele unei psihologii (erotice) invariabile
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
respiri în fraze rotunde, dar și extratextual. "Poemul e o concentrare de energie cu ajutorul căreia știu mai multe despre mine însumi, despre lume". Frapantă, la întâia-i apariție editorială, era insistența cu care debutantul își gândea instrumentația verbală; mefient, incisiv, obstinat, îl absorbea asediul îndelungat al cuvântului; îl tenta o poetică personală tranșantă, dinamică, franc opusă locurilor comune. Frontiera dintre cuvinte (titlul plachetei din 1988) devenea obiect de aprige explorări; interesau surprizele textului, disponibilitățile vorbelor din dicționar în sintaxa și mobilismul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
1898. Sand, Shlomo, Le XXe siècle à l'écran, trad. din ebraică de Yaël Shneerson și Michel Bilis, Fayard, Paris, 2002. Sarot, Marcel, "Auschwitz, Morality and the Suffering of God", Modern Theology 7 (2), ian. 1991, pp. 135-152. Schechter, Ronald, Obstinate Hebrew. Representations of Jews in France, 1715-1815, University of California Press, Berkeley/Los Angeles/Londra, 2003. Schindler, Pesach, Hasidic Responses to the Holocaust in the Light of Hasidic Thought, Ktav, Hoboken, N.J., 1990. Schorsch, Ismar, "On the History of the
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
își slăbesc vigilența... astfel, Agnès poate comunica, se poate elibera interior din lanțurile în care o ținuse temnicerul ei „conceptual”. Îngrădirea este aici rezultatul unei decizii mentale pe care neprevăzutul existenței o va face țăndări. După ce constată dezastrul, Arnolphe, strateg obstinat, își schimbă tactica și decide să transforme interiorul într-o capcană pe care o observă din exterior, cu alte cuvinte își continuă supravegherea, dar de pe alte poziții. Această conversiune înăuntru/în afară a fost genial pusă în scenă de către Louis
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
l-a acuzat pe Apelles că nu are o argumentație coerentă, părea nepregătit să Înfrunte un oponent mai subtil. Apelles a compus o lucrare În treizeci și opt de cărți, intitulată Silogisme, care Își propunea să combată, printr-un raționalism obstinat, toate născocirile din Vechiul Testament. Respingîndu-l pe Marcion, Apelles nega existența a două principii și insista asupra monarhiei lui Dumnezeu. Revenind la soluția protognosticilor, el atribuia crearea lumii unui Înger numit Domn. Acest Înger nu era Însă Demiurgul lui Marcion. Într-
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Evenimentul se consumă aproape neobservat, cu toate că oameni de prestigiu în teatru vorbesc e drept, mai mult oral decât în scris despre spectacol ca despre un lucru ieșit din comun. Dar nici Alexa Visarion, nici Băieșu nu consideră aventura Vinovatului încheiată. Obstinat, Visarion o montează din nou, acum la Teatrul "Nottara"; se pare că nici acesta nu este epilogul tot el vrea să facă din piesă un film. [...] Spectacolul de la Nottara are suflu tragic și o intensitate expresivă demnă de tragedia antică
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
P., atrași fiind de goticul nocturn și irațional, un reper ancestral sesizat la vremea sa chiar de Tacitus. Participând la un carnaval renan, profesorul Zaciu are ocazia să vitupereze climatul de libertate excesivă, folosind expresii tari pe adresa acelei dizgrațioase, obstinate petreceri colective în care risipa și ostentația își dau mâna cu grotescul și luxuria. Mircea Zaciu oferă adevărate gravuri, "insectizând" comportamente și măști transformiste, mântuindu-se de acestea prin momentele de reverie și reprezentare onirică a acelui "paese innocente ungarettian
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
încoronează victima comică. Degeaba a jucat Ioanide pe balansul semnificațiilor, pînă la ridicarea vălului: "spunea toate aceste enormități pe un ton de badinaj, dorind parcă să insinueze că e conștient de neseriozitatea lor". Gaittany nu receptează sensul, se pătrunde de obstinată încredere, "închipuindu-și că un om ca el [Ioanide, n. n.] poate avea realmente astfel de repulsii, absurde pentru altul". Deși supralicitată ("Ioanide însă nu părea el însuși convins de rațiunile sale, încît căuta să le consolideze. Întrebă superfluu la ce
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
adjudecat, fără jenă, toate atributele pe care le avea "conducătorul". La o adică, aparatul represiv, iute repus pe picioare și chiar răsplătit, menajat cu grijă, se află la locul său și poate asigura exercițiul puterii. Așa se explică și refuzul obstinat al acesteia de a intra în dialog cu cei care o contestă, cu tinerimea studioasă în primul rând, cu intelectualitatea opozantă în al doilea. A venit rândul muncitorimii. "Timișoara", cu toate că simbol al Revoluției însăși, a putut și blamată în parlament
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
vanitoasă. Dacă el se încăpățînează în mod vanitos și continuă să se expună pericolului esențial, dacă nu vrea să audă avertismentul, suferința vitală nu face decît să se agraveze și sfîrșește prin a-i invada întreaga viață. Întunecarea psihicului vanitos obstinat întunecă imediat lumea din jurul acestuia; esența acestui psihic nu se poate exprima decît prin avertismentul suferinței, care, pentru omul nervos, provine din toate colțurile lumii. Pe de altă parte, omul se poate banaliza; el se eliberează în mod pervers de
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
semnul exclamării (după model spaniol), conțin expresii cu o tonalitate arhaizantă pronunțată, vocabule rare, refrene incantatorii și figuri retorice precum invocații și interogații, părând prin urmare a fi destinate recitării. De altfel, începând cu 1971, poetul ce-și va cultiva obstinat o figură de trubadur sau menestrel modern și va încuraja titulatura de o noblețe ușor desuetă "Don Cezar" începe celebrele sale spectacole de muzică și poezie în care, acompaniat de propria-i orchestră, intitulată "Baaad", își pune pe muzică versurile
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
lopata inimii/ din zidul cazematei/ sap în tranșeele clepsidrei// un drum către tine/ Beatrice/ îndrumătoarea prin labirint". Clipa transformată în mistică, religiozitatea clipei smulse alunecării spre moarte, accidentalul transformat în transcendental, iată, până la urmă, însuși sensul vieții în care crede, obstinat, poetul, și cu care își învestește, lucid, și discursul liric, infuzat constant cu sintagme de gen, menite a așeza totul sub semnul sacralității. Ostentația afișării, pe alocuri, a unei forțe sau chiar agresivități de "tigru la bătrânețe" ori de "lup
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a lui Daniel Bilous vezi supra, prezentul capitol, revista Texte), frazele lui Jean-Christophe Bailly realizează un tablou dialectic al repetării inter textuale: paradoxul ei rezidă în combinarea muncii de finisare formală cu o exigență infinită. Verbul inexistent pe care efortul obstinat al repetării ni-l face posibil de conjugat este a nesfârși (infinir) : repetarea nesfârșește textul, deschizându-l spre acustica nesfârșitului seman tic care se oferă, totuși, într-o formă finită (ibidem, 17). Forma, inteligibilă, nu se fixează o dată pentru totdeauna
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
situația de față complet nejustificată. Nimeni nu știe nimic despre crima lui Claudius (nici măcar Hamlet). Tot ce se vede e un nou lider decis să gestioneze elegant problemele țării. De unde atunci ostilitatea vădită și neconcesivă a nepotului? De ce acest refuz obstinat de a vedea lucrurile prin prisma realității și a raționalității? Deși Claudius îi vorbește atent și politicos lui Hamlet în primele scene, prințul îi răspunde cu o anumită agresivitate. Bineînțeles, la suprafață, există o motivație întrucîtva legitimă pentru nemulțumirea tînărului
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
revelații semnificative. Relația cu Bartleby ajunge, inevitabil, o încordare patetică, tensiunea dintre cobai și experimentator. Copistul repetă la infinit, asemenea unei mașinării stricate, propoziția "aș prefera să nu", exasperîndu-și colegii de birou, dar și incitîndu-l simultan pe sagacele analist care, obstinat, refuză cu masochism concedierea inadaptatului. Invitat să vorbească despre sine, despre problemele lui, să deschidă un minim canal de comunicare, Bartleby rămîne impenetrabil și imuabil în "preferința" lui. Refuză orice dialog, solicitare profesională sau personală, aflîndu-se, vizibil, în plină cădere
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]