220 matches
-
tarziu, atât germanii cât și sovieticii au proiectat tunuri de asalt blindate complet, construite special pentru sprijinul infanteriei. Armata Roșie a folosit inițial tancul greu KV-2 pentru a distruge fortificațiile inamice, o variantă a țancului Kliment Voroșilov care avea un obuzier de 152 mm montat într-o turela supradimensionata. Această soluție nu s-a dovedit a fi de succes, fiind înlocuită cu o serie de tunuri de asalt mai performante: ȘU-76, ȘU-76i, ȘU-122, ȘU-152, ISU-122 și ISU-152. Principalul tun de asalt
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
diviziile de infanterie datorită versatilității lor. În cadrul armatei germane, tunurile de asalt aparțineau de artilerie, echipajele fiind instruite ca atare. Marea Britanie și Statele Unite ale Americii au adoptat o soluție diferită. Pentru a sprijini infanteria, aceste tari foloseau tancuri dotate cu obuziere în loc de tunul normal, precum varianta M4(105) a țancului Sherman înarmata cu un obuzier de 105 mm sau variantele țancurilor Centaur și Churchill înarmate cu un obuzier de 95 mm. Spre sfârșitul războiului, fiindcă blindatele germane erau rare, armata americană
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
artilerie, echipajele fiind instruite ca atare. Marea Britanie și Statele Unite ale Americii au adoptat o soluție diferită. Pentru a sprijini infanteria, aceste tari foloseau tancuri dotate cu obuziere în loc de tunul normal, precum varianta M4(105) a țancului Sherman înarmata cu un obuzier de 105 mm sau variantele țancurilor Centaur și Churchill înarmate cu un obuzier de 95 mm. Spre sfârșitul războiului, fiindcă blindatele germane erau rare, armata americană a folosit vânătorii de tancuri în sprijinul infanteriei. După sfârșitul celui de-al Doilea
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
o soluție diferită. Pentru a sprijini infanteria, aceste tari foloseau tancuri dotate cu obuziere în loc de tunul normal, precum varianta M4(105) a țancului Sherman înarmata cu un obuzier de 105 mm sau variantele țancurilor Centaur și Churchill înarmate cu un obuzier de 95 mm. Spre sfârșitul războiului, fiindcă blindatele germane erau rare, armata americană a folosit vânătorii de tancuri în sprijinul infanteriei. După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, au existat puține vehicule proiectate special pentru sprijinirea infanteriei. Armata americană
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
urmă s-a decis să se predea acele tancuri care au fost construite pentru a Royal Air Force pentru a fi utilizate în aerodromul de apărare.O variantă de Mk VIII a fost proiectată, arma autopropulsată Alecto ce avea montat un obuzier și folosită ca un vehicul aproape de sprijin de către forțele aeriene, însă doar câteva au fost produse vreodată, nici ele nefiind niciodată folosite în luptă. VIII Mk a fost tancul ușor proiectat de Vickers-Armstrong a fi succesorul lui Mk VII Tetrarch
Tancul ușor Mk VIII () [Corola-website/Science/325013_a_326342]
-
fost proiectată, tunul autopropulsat Alecto.Inițial cunoscută sub numele de Harry Hopkins 1 CS (pentru "Sprijin Închis"), i-a fost în cele din urmă dată numele Alecto, având numărul caietului de sarcini numărul Major A25 E2.Alecto avea montat un obuzier de 95 de milimetri (3,7 in), pe o versiune mai ușoară a șasiului lui Mk VIII, care a avut turela eliminată, astfel încât obuzierele ar putea fi plasate foarte jos în corp, armura fiind redusă la o grosime de la 10
Tancul ușor Mk VIII () [Corola-website/Science/325013_a_326342]
-
dată numele Alecto, având numărul caietului de sarcini numărul Major A25 E2.Alecto avea montat un obuzier de 95 de milimetri (3,7 in), pe o versiune mai ușoară a șasiului lui Mk VIII, care a avut turela eliminată, astfel încât obuzierele ar putea fi plasate foarte jos în corp, armura fiind redusă la o grosime de la 10 la 4 mm (0.39 - 0.16 in) pentru a reduce greutatea sa, rezultând într-o viteză maximă de 31 mile pe oră (50
Tancul ușor Mk VIII () [Corola-website/Science/325013_a_326342]
-
16 in) pentru a reduce greutatea sa, rezultând într-o viteză maximă de 31 mile pe oră (50 km/h) .Alecto a fost conceput pentru a înlocui o jumătate din șoselele pe care cară arme de sprijin, cum ar fi obuziere, care formațiunile britanic aeriene le utilizau în timpul conflictului, fiind dezvoltat pentru prima oară la sfârșitul anului 1942.Acesta folosește un tun de 75 mm echipat pe mașini blindate .Oficiul Pentru Războiul a vrut Alectos 2200, dar numai un număr mic
Tancul ușor Mk VIII () [Corola-website/Science/325013_a_326342]
-
între modelele seriei de tancuri KV. La începutul Operațiunii Barbarossa, Armata Roșie avea 508 tancuri din seria KV. Blindajul tancului era atât de gros, încât singurele arme eficiente erau tunul antiaerian de calibru 8,8 cm sau loviturile directe ale obuzierelor de 105 mm. Tancurile germane nu puteau să avarieze un blindat KV decât printr-o lovitură de la câțiva metri în spatele vehiculului. În practică, această poziționare era extrem de greu de obținut pe câmpul de luptă. Infanteria germană avea la dispoziție tunul
Tancul Kliment Voroșilov () [Corola-website/Science/320468_a_321797]
-
germană se aștepta să înfrunte un inamic inferior, însă T-34 era superior tancurilor germane și aproape invulnerabil în condiții normale de luptă. Singurele arme eficiente împotriva noului tanc sovietic erau tunul antiaerian de calibrul 88 mm, aviația și folosirea obuzierelor de la distanță mică. Infanteria germană era dotată cu tunul anticar PaK de calibrul 3,7 cm. Acesta a fost denumit ulterior „ciocănitorul de uși” de către infanteriștii germani fiindcă era complet ineficient împotriva tancului T-34. Până la apariția în număr mare
T-34 () [Corola-website/Science/310804_a_312133]
-
furtunii de pe data de 17, solul era înmuiat și extrem de noroios iar vremea de pe data de 18 a fost foarte caldă. Pentru bătălia ce se anunța, ducele dispunea de 67 000 - 68 000 de oameni și 168 de tunuri și obuziere, deoarece lăsase nu mai puțin de 17 000 de oameni la Hal, de teamă că Napoleon îi va tăia liniile de aprovizionare, învăluind prin Mons. Soldații britanici, aproape toți profesioniști, mulți veterani ai războiului din peninsula iberică, erau totuși extrem de
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
forță ușor superioară numeric și calitativ, mai ales în ceea ce privește artileria (268 de piese), dar acest avantaj era diminuat, din cauza faptului că trupele inamice se aflau pe teren înalt și în spatele crestei. Ca atare, francezii nu puteau folosi cu eficiență decât obuzierele, cu excepția anumitor secțiuni de pe câmpul de bătălie. La aceasta se adaugă condițiile meteorologice defavorabile: deoarece plouase abundent, noroiul format era gros, ceea ce împiedica folosirea la eficiență maximă a artileriei, mai ales la distanțe mari. Ghiulelele tunurilor, pentru a produce pierderi
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
fără apărători, însă trupele britanice de Gardă reușesc să revină în timp util. Cu o zi în urmă, britanicii construiseră platforme, astfel că puteau apăra cu succes impozantele ziduri exterioare. În aceste momente, Ducele, aflat pe înălțimile din spatele complexului, ordonă obuzierelor sale să deschidă focul asupra pădurii de la Hougoumont, aflată acum în totalitate sub controlul francezilor. Obuzele explozive și mai ales șrapnelul, o invenție britanică de ultimă oră, fac ravagii în rândurile francezilor, care sunt nevoiți să oprească asaltul asupta zidurilor
Bătălia de la Waterloo () [Corola-website/Science/304379_a_305708]
-
cartușe pentru revolverul model 1896, câte 2500 de tuburi-cartuș și focoase de artilerie, precum și multe alte componente ale unor muniții. Din 1913, s-a asimilat în producție proiectilul unic pentru tunul de câmp 75 mm model 1904 și proiectilul pentru obuzierul greu de 150 mm. Proiectilele din fontă încărcate cu pulbere neagră au fost înlocuite de proiectilele din oțel cu explozivi brizanți. În timpul Primului Război Mondial, Arsenalul, Pirotehnia și Pulberăria au fost mutate în Moldova. Producția a fost semnificativ afectată din cauza lipsei materiilor
Industria românească de armament () [Corola-website/Science/329295_a_330624]
-
de la Bucov, Mizil, Ribăr și Târgoviște se ocupau de producția și repararea transportoarelor blindate TAB-71, TAB-77 și TABC-79, tractoarele de artilerie TAR-76 și TMA-83, precum și autoblindatele ABI. La Reșița erau fabricate tunuri antitanc de calibrul 100 mm Model 1975/77, obuziere de calibrul 152 mm Model 1981, tunuri de calibrul 130 mm Model 1982, tunuri-obuziere de calibrul 152 mm Model 1985 și tunuri de munte de calibrul 76 mm Model 1982. La IAR Brașov erau fabricate elicoptere ușoare IAR-316 și medii
Industria românească de armament () [Corola-website/Science/329295_a_330624]
-
teren pentru armată, iar Arsenalul Armatei din Sibiu și Întreprinderea Mecanică din Bacău asigurau autospeciale. Aruncătoarele de bombe Model 1977, 1982 și 1988 erau fabricate la Brașov. Uzina Mecanică Mizil fabrica sub licență mașini de luptă ale infanteriei MLI-84 și obuziere autopropulsate Model 1989 de calibrul 122 mm. La UTB au fost fabricate mașinile de luptă ale vânătorilor de munte MLVM. În iulie 2016, o amplă anchetă realizată de o echipă de jurnaliști de investigații a arătat că țări est-europene, printre
Industria românească de armament () [Corola-website/Science/329295_a_330624]
-
000 de carabine, 45 000 de pistoale; 85 000 de pumnale; 60 de baterii de câmp de 75 mm, 26 de baterii de tunuri grele de 155 mm, 100 de milioane de cartușe de infanterie, 4.000 de proiectile de obuziere de 150 mm. Izbucnirea războiului a oprit importurile, până în august 1914 ajungând în țară doar 24 de mitraliere, 102.806 puști și 29.535 carabine Mannlicher. La izbucnirea războiului, Armata României, din punct de vedere al nivelului capacității de luptă
Armamentul Armatei României în Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/334187_a_335516]
-
87 mm (tunuri cu tragere înceată). Începând cu 1905 au intrat în dotare tunurile „cu tragere repede”, „Krupp”, model 1904, calibru 75 mm, cu muniție care folosea pulberea fără fum. În afară de tunuri artileria de câmp mai avea în dotare și obuziere de mare calibru „Krupp” model 1901, calibru 120 și model 1912, calibru 105 și „Schneider-Creusot”, model 1912 calibru 150 (importate din Franța). Artileria de munte era înzestrată cu tunuri din bronz „Armstrong”, model 1883, calibru 63 mm. Înainte de intrarea în
Armamentul Armatei României în Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/334187_a_335516]
-
sfârșitul acestei perioade, în 1912, anul publicării noii legi de încurajare a industriei, fabrica ajunge la un număr de 500 de angajați. În perioada 1915 - 1916 producția revine la comenzile pentru armată fiind concentrată pe pontoane, afete pentru tunuri și obuziere, etuve pentru dezinfectare, diverse aparate și instalații pentru Pirotehnia Armatei și Pulberăria Armatei Dudești. În anii 1950 încep să se producă și instalații de ridicat și utilaje pentru industria construcțiilor. În 1974 are loc o schimbare calitativă în profilul de
Hesper () [Corola-website/Science/321206_a_322535]
-
Stelian Popescu s-a născut la data de 26 ianuarie 1925, în satul Dumbrava din județul Mehedinți. A urmat cursurile Școlii de Ofițeri de Artilerie (1948-1949), fiind avansat la gradul de locotenent și numit comandant de baterie în Regimentul 142 Obuziere (1949-1951). În anul 1951 este înaintat la gradul de locotenent major și numit ajutor pentru Operații și P.L. al șefului de stat major (1951-1952) și comandant de divizion în Brigada 54 Artilerie (1952-1953), apoi ajutor șef Birou operații (1953-1955) și
Stelian Popescu (militar) () [Corola-website/Science/311950_a_313279]
-
a ales aproximativ 100 de oameni dintre cei mai experimentați infanteriști marini. A mai fost formată o subunitate de rezervă din rândul trupelor auxiliare tot cu efective de aproximativ 100 de luptători. Cele două subunități beneficiau de sprijinul a două obuziere de 105mm, opt mortiere de 81 mm și două mașini blindate. În timp ce înaintau spre nordul podului, infanteriștii marini au fost atacați cu foc concentrat de mitraliere dinspre sud. Bateriile de artilerie nu lansaseră nici un proiectil până în acel moment dar, după ce
Bătălia de la Rotterdam () [Corola-website/Science/336880_a_338209]
-
de a detona mine care să dărâme zidurile. Nogi a primit și întăriri, artilerie suplimentară și 16.000 de soldați din Japonia, care au compensat parțial pierderile suferite în primele asalturi. Principalul eveniment, însă, a fost sosirea primei baterii de obuziere de asediu de 280 mm în locul celor pierdute în dezastrul "Hitachi-Maru". Aceste obuziere masive puteau arunca un obuz de 227 de kilograme la 9 kilometri distanță, Nogi având astfel puterea de foc necesară pentru a încerca în mod serios cucerirea
Asediul de la Port Arthur () [Corola-website/Science/320454_a_321783]
-
artilerie suplimentară și 16.000 de soldați din Japonia, care au compensat parțial pierderile suferite în primele asalturi. Principalul eveniment, însă, a fost sosirea primei baterii de obuziere de asediu de 280 mm în locul celor pierdute în dezastrul "Hitachi-Maru". Aceste obuziere masive puteau arunca un obuz de 227 de kilograme la 9 kilometri distanță, Nogi având astfel puterea de foc necesară pentru a încerca în mod serios cucerirea fortificațiilor rusești. Uriașele obuze erau poreclite „trenuri uruitoare” de către ruși (din cauza zgomotului pe
Asediul de la Port Arthur () [Corola-website/Science/320454_a_321783]
-
foc necesară pentru a încerca în mod serios cucerirea fortificațiilor rusești. Uriașele obuze erau poreclite „trenuri uruitoare” de către ruși (din cauza zgomotului pe care-l făceau înainte de impact), și în timpul asediului, s-au tras peste 35.000 de astfel de proiectile. Obuzierele Krupp fuseseră inițial instalate în bateriile de țărm din forturile din zona golfului Tokyo și a golfului Osaka, fiind construite pentru a lovi nave. În timp ce japonezii începeau săpăturile, generalul Stessel a continuat să-și petreacă timpul scriind scrisori țarului în
Asediul de la Port Arthur () [Corola-website/Science/320454_a_321783]
-
minore, atacul a esuat după șase zile de luptă corp la corp, Nogi pierzând încă 124 de ofițeri și 3611 soldați. Instalarea iernii nu a dus la slăbirea intensității bătăliei. Nogi a mai primit întăriri din Japonia, inclusiv încă 18 obuziere Krupp de , care au fost trase de pe calea ferată de echipe de câte 800 de soldați de-a lungul unei căi ferate cu ecartament mic lungă de 13 km construită pentru acest scop. Aceste obuziere s-au adăugat celor alte
Asediul de la Port Arthur () [Corola-website/Science/320454_a_321783]