293 matches
-
amestecul genurilor de jos cu cele de vârf în literatură, trecerea repetată de la ziarele liberale la cele conservatoare, editarea unor calendare populare și conducerea unor reviste de prestigiu, morga directorului de Teatru Național și statutul asumat al birtașului, veștejirea puterii oligarhice, a mediilor academice și politice, dar și dorința de a fi recunoscut de acestea, de a i se acorda un premiu al Academiei sau de a primi un mandat de deputat ș.a.m.d. Toate aceste „duplicități” sunt analizate cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287991_a_289320]
-
unificarea forțată cu partidul comunist din 1948), poziția lor fiind oscilanta Între apărarea vechiului proiect politic („a treia cale” Între capitalism și comunism fiind principalul lor program În perioada interbelică) și punerea În cauză a regimului, respectiv a statului român „oligarhic”. Comuniștii apar mai degrabă În postura de „disidenți”, adversari ai stalinismului, decât ai sistemului sovietic ori ai leninismului. În ce-i privește pe foștii membri ai mișcărilor de tip fascist, legionari au ba, caracteristică le este denegarea caracterului fascist al
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
nemeritocratic, în care reprezentarea și protejarea intereselor cetățenilor au trecut pe planul al doilea în favoarea luptelor de putere în culise. Concentrate excesiv în jurul liderilor și lipsite de autentice platforme electorale, majoritatea partidelor s-au transformat astfel, treptat, în veritabile rețele oligarhice multe dintre ele, la nivel local, apărute ca urmare a demantelării și privatizării structurilor de stat care au obținut treptat o substanțială putere economică, alături de influența politică de care dispuneau anterior. În mod previzibil, stilul care s-a impus în
Constituţia României. Opinii esenţiale pentru legea fundamentală by Sorin Bocancea [Corola-publishinghouse/Administrative/930_a_2438]
-
care declară că "nu au deloc încredere" în sindicate, dar care admit în același timp că aparțin unui sindicat, de bunăvoie sau nu. Cum putem explica slăbiciunea actuală a uneia dintre cele mai mari instituții sociale de la începutul secolului? Tendințele oligarhice au continuat să se dezvolte și după formularea "legii de fier a oligarhiei" de către Roberto Michels la începutul secolului. Marile afaceri, excluse din sondajul din 1999-2000 au fost, pe bună dreptate sau nu, întotdeauna criticate. Acestea nu au inspirat niciodată
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Administrative/918_a_2426]
-
adeseori dezamăgirea unei părți semnificative a electoratului. Scăderea numărului de membri activi și de susținători ai partidelor a fost obiectul de studiu al multor cercetători 14. Toți concluzionează că principalele motive de dezamăgire referitoare la partide privesc partidele ca organizații oligarhice. Partidele oligarhice nu reprezintă un fenomen nou, dar acesta a devenit vizibil prin intermediul mass-media și în consecință, a generat și mai multă nemulțumire. Slăbirea partidelor și a identificării cu partidele poate, de asemenea, să fie pusă pe seama declinului ideologiilor. În
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Administrative/918_a_2426]
-
unei părți semnificative a electoratului. Scăderea numărului de membri activi și de susținători ai partidelor a fost obiectul de studiu al multor cercetători 14. Toți concluzionează că principalele motive de dezamăgire referitoare la partide privesc partidele ca organizații oligarhice. Partidele oligarhice nu reprezintă un fenomen nou, dar acesta a devenit vizibil prin intermediul mass-media și în consecință, a generat și mai multă nemulțumire. Slăbirea partidelor și a identificării cu partidele poate, de asemenea, să fie pusă pe seama declinului ideologiilor. În termeni de
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Administrative/918_a_2426]
-
prin consens, rivalitățile lor electorale sau de altă natură devin mai moderate și sunt capabile să ducă la alegeri pașnice și ale căror rezultate sunt acceptate de toți aceste alegeri fiind pecetea democrațiilor stabile sau cel puțin a regimurilor liberale oligarhice, precum cele din țările vorbitoare de limbă engleză și din Scandinavia înainte de introducerea votului universal masculin. Distincțiile dintre, pe de o parte, elitele dezunite și, pe de altă parte, cele două tipuri de elite unite sunt, desigur, simplificări. În realitate
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Administrative/918_a_2426]
-
inegali. 24. Transformarea democrației în tiranie (Republica, 564c-566a) (Socrate și Adeimantos) Să împărțim cu mintea cetatea democratică în trei, după cum și este ea împărțită. O parte - bondarii - apare în ea din pricina îngăduinței - e o parte deloc mai mică decât cetatea oligarhică. Așa e. Dar e mult mai agresivă în cetatea /democratică/ decât în aceea. Cum așa? Acolo, deoarece nu se bucură de prețuire și este izgonită din magistraturi, își pierde exercițiul și tăria. Într-o democrație însă, șefia îi șade la
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
revoluție - că uneltesc împotriva poporului și că sunt oligarhi. Ei bine? Până la urmă, după ce văd că poporul, chiar dacă nu de bunăvoie, ci în neștiință de cauză și amăgit de către calomniatori, caută să le facă rău, atunci, vrând-nevrând, devin cu adevărat oligarhici, nu de bunăvoie, ci bondarul acela naște acel rău, înțepându-i. Hotărât așa. Apar denunțuri, judecăți, procese ale unora împotriva altora. Firește. Dar nu obișnuiește poporul să încredințeze unui președinte deosebit de multă putere și să-l hrănească și să-l
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
care cei cu ace sunt cei cu adevărat răufăcători, hoți, prădători, pe când cei fără ac vor ajunge la bătrânețe cerșetori. Motivele ajungerii lor la putere nu pot fi decât lipsa de educație, proasta creștere și alcătuirea nepotrivită a regimului. Omul oligarhic va așeza partea rațională și cea înflăcărată sub cea apetentă, folosindu-le doar în scopul înmulțirii banilor, gândindu-se de unde să obțină și mai mulți bani și nepermițându-și să admire decât banii. El va fi cu toate asemănător cetății
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
La fel se poate vorbi și despre dorința de împreunare. O dată făcută această distincție, Platon merge mai departe și consideră că întotdeauna „bondarul” va fi supus dorințelor nenecesare, în timp ce omul stăpânit de cele necesare va purta numele de „econom” și „oligarhic”. Din acesta din urmă se va naște omul democratic. Începutul degradării omului oligarhic în cel democratic este datorat felului în care acesta își va crește fiul, fără educație și în spiritul economiei. Acesta, deloc atenționat în privința pericolelor, „va gusta din
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
distincție, Platon merge mai departe și consideră că întotdeauna „bondarul” va fi supus dorințelor nenecesare, în timp ce omul stăpânit de cele necesare va purta numele de „econom” și „oligarhic”. Din acesta din urmă se va naște omul democratic. Începutul degradării omului oligarhic în cel democratic este datorat felului în care acesta își va crește fiul, fără educație și în spiritul economiei. Acesta, deloc atenționat în privința pericolelor, „va gusta din mierea bondarilor” și, însoțindu-se cu aceștia, nu va putea să se abțină
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
avem câteva feluri de atitudini apetitive: unele necesare, unele nenecesare, dar legitime și unele nenecesare, necontrolate. Putem să conchidem, în acest punct, că avem de fapt cinci constituții psihologice pure: aristocratică (condusă de atitudinea rațională), timocratică (condusă de atitudinea pasională), oligarhică (condusă de atitudinea apetitivă) democratică (condusă de atitudinea apetitivă nenecesară) și cea tiranică (condusă de atitudinea apetitivă necontrolabilă). Analiza acestei ultime categorii prezintă un interes major în înțelegerea cazului omului tiranic. Acesta condus fiind de dorințe nelegitime și necontrolabile, va
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
este cel al leului. Oligarhia trebuie să reprezinte „imperiul dorinței”. Bogăția și banul fiind etalonul acestei orânduiri, este limpede că magistraturile sunt preluate aici de partea apetentă. Dacă în cetatea timocratică constituția și omul vădeau semnul unei dezbinări, în cetatea oligarhică, propagarea stasis-ului duce la dedublarea interioară a omului și la dedublarea cetății înseși: „cetatea nu este una, ci există două: una a săracilor, cealată a bogaților, deși și unii și alții locuiesc în același loc”. Omul oligarhic este un dedublat
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
dezbinări, în cetatea oligarhică, propagarea stasis-ului duce la dedublarea interioară a omului și la dedublarea cetății înseși: „cetatea nu este una, ci există două: una a săracilor, cealată a bogaților, deși și unii și alții locuiesc în același loc”. Omul oligarhic este un dedublat: „Un astfel de om nu va fi lipsit de vrajbă interioară, el nu va fi unul, ci dublu. Iar adevărata virtute, proprie unui suflet unificat și armonizat, ar fugi undeva, departe de el”. Omul oligarhic funcționează, așa
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
loc”. Omul oligarhic este un dedublat: „Un astfel de om nu va fi lipsit de vrajbă interioară, el nu va fi unul, ci dublu. Iar adevărata virtute, proprie unui suflet unificat și armonizat, ar fugi undeva, departe de el”. Omul oligarhic funcționează, așa dublu cum ni-l prezintă Platon, sub semnul bestiei policefale și cameleonice. Oligarhia pare a pune capăt posibilităților de succesiune la putere a celor trei aspecte sufletești. Platon ne vorbește însă de încă două forme politice: democrația și
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
a fi încă una „intelectuală”, de vreme ce realul ei nu este împlinirea sensibilă imediată, ci „conceptul” averii în genere, lucru care determină și amânarea la nesfârșit, prin economisire, a împlinirii dorinței concrete. De aici și caracterul frustrat și dedublat al omului oligarhic. Dorința de bani care-l guvernează poate fi încă înțeleasă ca formă „uitată” a dorinței de universal, a dorului pentru ceea ce este „în sine” (aute kat auten). 2. Democrația este un alt „cap” al bestiei policefale, întrucât specia dorinței omului
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
numeric drept unul care ține de accident, și de a avansa ca și criteriu logic de diferențiere sărăcia și bogăția (peni/a kaˆ plou=toj). Așadar, indiferent de numărul celor care guvernează, dacă sunt la putere bogații, constituția va fi oligarhică, iar dacă cei de la putere sunt săracii, constituția va fi democratică. Cred însă că, în această uzanță, oligarhia și democrația nu mai au pentru Aristotel sensul de constituții degenerate. Ele au aici exact sensul de gen structural, în virtutea căruia „aristocrația
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
unei decăderi continue până la tiranie. Faptul că binelui cel mic îi corespunde răul cel mic, nu înseamnă, după cum am arătat, că o cetate politeică se va declina neapărat într-una democratică și, apoi, mai departe, în mod liniar, într-una oligarhică și, în sfârșit, într-una tiranică. Dimpotrivă, declinul poate fi și un „salt” ori schimbarea poate să reprezinte, pur și simplu, o ameliorare. Imaginea cetății care decade continuu este doar o posibilitate logică pe care sistemul morfologic aristotelician o include
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
menționate”. Cf. ibidem, 1290a 15-18. Dacă pasajul este înțeles corect, atunci comparația dintre vânturi în genere și constituții în genere are în vedere comparația dintre forme de vânturi specifice (zefirul și eurosul) și constituții specifice: „aristocrația este considerată drept specie oligarhică ca și cum ar fi o oligarhie determinată (nu generică), iar numita politeia, drept specie democratică, precum între vânturi, zefirul este considerat drept vânt de nord, iar eurosul, drept vânt de sud”. Cf. Etica Nicomahică, VIII, 10, 1160 a 31-32: olitei/aj
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
dar se simțea că altă pătură socială se așază la suprafață. Cu toate acestea nu în alegerile din 1875 trebuia să se facă schimbare, alegerile din 1875 erau sortite să fie numai semnalul. Era întâiul asalt respins de puterea guvernului oligarhic, dar asalt destul de puternic pentru ca forțele învingătoare să rămâie rănite și definitiv atinse.20 anul 1875 245 civică - ironizată, în parte pe nedrept, de Caragiale - era menită să privegheze la „paza ordinei“ în orașe și să asigure securitatea acestora în
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
regimurile nedemocratice, pentru că procesul de democratizare reprezintă înlocuirea acestora cu altele, bazate pe aspirații democratice. Regimurile nedemocratice apar sub diferite forme, dictaturi civile sau militare, conducere totalitară în numele unui partid fanatic sau a unei ideologii, despotism personalist sau un regim oligarhic care respectă supremația legii dar nu răspunde în fața majorității electoratului (pentru o tipologie detaliată, vezi Linz, 1975). Tradiția europeană nu este cea a statului democratic, ci a celui nedemocratic. Statul european modern a fost creat pentru a exercita autoritatea în numele
Democraţia şi alternativele ei by Richard Rose.,William Mishler, Christian Haerpfer [Corola-publishinghouse/Science/1395_a_2637]
-
atît de diferite, încît se pierde toată semnificația (Sartori, 1970). Din cauza diferențelor politice palpabile dintre țările cu pretenții de a fi considerate democratice, specialiștii în științe sociale au atașat termenului multe adjective care să facă diferența, cum ar fi: exclusivistă, oligarhică, fragilă, delegativă, neliberală, protejată și asediată. Unele etichetări sînt opace, altele, precum democrație simulată, pseudo-, cvasisau fantomă, sînt peiorative. Collier și Levitsky (1996: 1) descriu rezultatul ca "democrație cu adjective". Ei identifică mai mult de 550 de adjective folosite pentru
Democraţia şi alternativele ei by Richard Rose.,William Mishler, Christian Haerpfer [Corola-publishinghouse/Science/1395_a_2637]
-
diferă între ele, ca natură, mult mai mult decît cele democratice. Cea mai represivă formă este statul totalitar, care caută să domine total instituțiile și activitățile unei societăți. Dictatorii guvernează în mod nedemocratic și adeseori în mod arbitrar. Un regim oligarhic nu se bazează pe consimțămîntul popular, dar poate fi legitim. În unele privințe, un regim nedemocratic poate fi descris drept legitim. De exemplu, într-o perioadă în care regele era privit ca fiind întruchiparea autorității, regimul putea fi numit legitim
Democraţia şi alternativele ei by Richard Rose.,William Mishler, Christian Haerpfer [Corola-publishinghouse/Science/1395_a_2637]
-
fi folosită în mod sistematic spre a călăuzi acțiunea către un scop fixat. Absența ideologiei împiedică dictatura să-și mobilizeze coercitiv supușii în urmărirea scopurilor îndepărtate. Totuși, neprevăzutul autorității poate să îi determine pe supuși să o urască. Un regim oligarhic este condus de o elită care acordă prioritate exercitării autorității efective asupra supușilor, mai degrabă decît reprezentării cetățenilor individuali (Rose, 1996a: 13 ș.u.). Dacă autoritatea sa este exercitată în concordanță cu supremația legii, atunci un regim oligarhic diferă fundamental
Democraţia şi alternativele ei by Richard Rose.,William Mishler, Christian Haerpfer [Corola-publishinghouse/Science/1395_a_2637]