440 matches
-
fuseseră atacați de lupi și culmile stâncoase dinspre sud. Apoi căutară o vale mai puțin abruptă, care să Îi ducă mai jos, În locuri unde zăpada ar fi putut fi mai moale. Erau, Încă, În ținuturi Înghețate, iar caii se opinteau din greu să tragă sania Încărcată cu blănuri. Cu mai multe blănuri decât la venire, căci vânătorile iernii le aduseseră Încă douăzeci de blănuri de vulpe, cincisprezece blănuri de iepure și opt de râs. Aveau, spunea Nogodar, o mică avere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
dădea spre dealurile Împădurite ale Sucevei. Deschise geamul și lăsă să intre În cameră aerul răcoros al primăverii târzii și mirosul Îmbătător de cireș În floare. Afară adia un vânt ușor dinspre miazăzi. Cerul era senin, iar Carul Mare se opintea, ca În fiecare noapte, să răstoarne netrebnicia lumii, aducând În locu-i liniștea și frumusețea infinită a depărtărilor. Ușa se deschise fără zgomot. Voievodul se Întoarse și Îl pofti pe căpitanul Pietro să se așeze Într-unul din jilțurile care Înconjurau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
opt până la zece mii de oameni. După ce vor fi sosit toate ajutoarele și după ce trupele rusești vor fi ocupat în triunghiul Șiștov-Nicopoli-Tîrnova pozițiunile de care au trebuință, Suleiman Pașa poate să treacă, deoarece sosește prea târziu. Faptul că Suleiman Pașa se opintește a străbate cu orice preț prin strâmtorile de la Șipca ne mai încredințază că situația corpurilor turcești din Bulgaria e critică și că astfel, precum sânt astăzi dizlocate, ele nu sânt capabile de acțiune. Dacă dar astăzi ori mâne ne-ar
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
ghindă. Bucuroși, copiii prind biberoanele cu amîndouă mîinile, se uită atenți la culoarea aproape neagră a lichidului, înțeleg că nu e ceai, așa că ridică sticlele oftînd a ușurare, prind zdravăn între buze cauciucul tetinei, dar, numai după prima înghițitură, scuipă, opintindu-se să verse, însă alerta studentei și a tatălui, care le distrage atenția, îi face să uite de greață. Dacă nu-i zahăr... murmură țăranca. Actorul își răstoarnă servieta în speranța că va găsi pe acolo ceva dulce, să dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
lîngă restaurant, pe sub platforma din beton. Fugi! îl ia țăranul de braț pe profesor și-l îmbrîncește către autobuzul aflat de partea cealaltă a șoselei, ducîndu-l mai mult tîrîș, abandonîndu-l într-un sul de zăpadă. Întoarsă către intrare, țăranca se opintește să deschidă ușa. Soțul ei o dă la o parte, trage din toată puterea, intră și strigă cît îl ține gura spre cei dinăuntru: Ieșiți că restaurantul se dărîmă! Apoi, pînă ca lumea să se dezmeticească, să înțeleagă, el ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cu un oftat regulat, o respirație greoaie. M-am ridicat și am rămas o clipă pe loc, înfiorat, paralizat. Ceea ce auzisem mă umplea de groază. Ferestrele locuinței lui Georgie erau inaccesibile. Nu se putea intra decât pe ușă. M-am opintit în ea zadarnic de vreo două ori. Apoi mi-am amintit că la parter rămăseseră uneltele zugravilor. M-am repezit în jos pe scări și am început să scotocesc prin ele. Ușa de la intrarea în clădire era deschisă, ca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
pusese stăpânire pe trupul lui, o senzație de grabă frenetică sau de spaimă pură. Repede, repede, repede, trebuie, trebuie, trebuie! Se propti cu mâinile de partea din spate a mașinii, înfigându-și tălpile printre pietrele ascuțite de pe chei, și se opinti încercând să împingă automobilul cu palmele. Simți sticla udă, stropită de noroi, a geamului din spate și își înălță fața năucă, răvășită, ca un câine turbat. Auzi strigăte, ale lui și ale altcuiva. În aceeași clipă privi către podețul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în spațiul cețos al propriilor sale gânduri, fără întreruperi, fără odihnă, pradă unei necontenite anxietăți, purtând în mintea sa zbuciumată o infinitate de interconexiuni abstracte. Reușea să simtă miliardul de circuite electrice din creierul lui exaltat, să-și simtă mintea opintindu-se și urnindu-se ca un cal de povară supraâncărcat. Acum oare ar mai fi în stare să lucreze așa cum nu mai lucrase niciodată? Uneori avea senzația că străbate ceruri vaste, alteori i se părea că e închingat într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
preot bătrân care-i spusese că și-l mai amintea pe bunicul lui. Toată lumea din Burkestown îl cunoștea pe John Robert, îi zâmbea și-i spunea: „Bună dimineața, domnule profesor“. John Robert se propti de unul din capetele bazinului, se opinti și se așeză pe o banchetă, ținându-și de astă-dată capul și umerii deasupra apei. Își șterse fața roșie, asudată și tumefiată, cu un prosop aflat alături și începu să facă exercițiile recomandate de medicul lui japonez, împotriva artritei. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ușor. Să se cațere înapoi, însă, făcând echilibristică pe o balustradă cilindrică, alunecoasă și încercând să se agațe cu brațele întinse de niște bare subțiri, verticale și fierbinți, și de treptele de oțel de deasupra lui, pentru ca apoi să se opintească în sus, se dovedea imposibil. În orice caz, ar fi fost o acțiune foarte periculoasă, având, în cazul unei căderi, perspectiva prăpastiei cu fundul de beton, adâncă de peste opt metri. Tom rămase locului, gâfâind îngrozitor. Avea senzația că se găsea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să cugete sau să inspecteze elementele scenei, își înălță brațul drept și se prinse cu mâna de mânerul cuțitului, ridică piciorul drept și-l rezemă de clanța ușii, își apăsă mâna stângă, ca pe un arc, pe balustradă și se opinti în sus, ridicându-se în poziție verticală, pe porțiunea uscată a balustradei; își desprinse în același timp mâna stângă și-o înălță ca să se apuce de ultima treaptă a scării de sus apoi, mișcându-se cu colosală repeziciune, își mută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
încheiată. Ii tremurau buzele și bărbia, mâinile îi erau nesigure, respira sacadat. Ochii albaștri lăptoși îi străluceau de lacrimi și de furie. John Robert, afundat în fotoliul adânc, arăta ca o gigantică broască țestoasă, pe jumătate ascunsă în carapace; se opinti din greu să se ridice, frecându-și picioarele de covorul ros și făcând brațele fotoliului să scârțâie sub mâinile sale încordate, dar nu izbuti. Spune în șoaptă : — Nu te apropia... O clipă, s-ar fi zis că Hattie era gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
încordarea brațelor se mai relaxă și își putu îngădui un moment de odihnă, cu trupul complet înclinat într-o parte. După care își desprinse cu mare grijă mâna stângă, apucă o bară mai joasă, apropiată de piciorul stâng, și se opinti cu putere, aducându-și trupul într-o poziție ceva mai dreaptă. Izbuti acum să prindă cu cealaltă mână balustrada de deasupra barelor verticale, în timp ce talpa piciorului drept i se așeză pe o treaptă. După alte câteva clipe de odihnă, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dobitoc posibil! Cel mai cel! Un bou! Un zero! Un limbric! M-ai auzit? Să-ți intre-n bine-n cap! Băi, cretinule...! Și dă-mi înapoi ăia zece lei, până nu te pocesc! Ai înțeles mesajul? zice Dănuț Poetul, opintindu-se greoi în marginea ciobită a mesei de cârciumă, de la înălțimea celor aproximativ doi metri ai săi și din străfundul a unsprezece halbe rase, de bere economică, hai, mai rapid, tată, ce, te pomenești că dai la porci? Și pufnește
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
cutiuța! Exilat temporar, pe scară, custodele urlă din nou, dezlănțuit! Avocatul pune mâna hotărât pe mânerul spadei corvine, trage odată, trage iarăși și... nimic! Încearcă și tu Excalibur-ul ăsta, măi Dane! Apucă-l! icnește el, siderat și neputincios. Dănuț se opintește în tălpi, mai dihai decât un juncan, venele gâtului umflându-i-se arborescente, de atâta efort, de spaimă cumplită și de dezamăgire. Cu exact același rezultat... Că doar n-o fi falitul de Boss, Cel vrednic! Ce fază! Și până la
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
greșit, se-mpiedică și-ncepe să-și masesze puternic un genunchi și aductorii, ca și cum s-ar fi căptușit prostește, cu o întindere musculară. Cum stă aplecat, deodată ochii i se umplu de lacrimi și începe să geamă și să jelească, opintit: Lucică! Lucicuță! Mă Lucică, măăă...! Buletin îl ia în brațe, îl ridică cu greutate de la pământ și încearcă să-l aline și să-l ogoiască: Taci, Iulică! Așa-i viața! Taci, tăticule! Taci, taci... Nu poți ucide sentimentele, cu băutură
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
sa grasă reflectată în latura convexă. — Toată cutia, zice Manus, e plină de toate căcaturile astea și amintiri de familie pe care nu le vrea nimeni. Exact ca mine azvârlind tabachera de cristal a lui Evie în șemineu, Manus se opintește și azvârle iute ceainicul în întuneric. Dincolo de povârniș, dincolo de întuneric și luminile suburbiei, ceainicul zboară așa departe că nici nu-l auzi căzând. Fără să se întoarcă, Manus duce mâna în spate și apucă altceva. Un sfeșnic de argint. — Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
cu glas tare răsunau pe toate ulițele și turnau untdelemn cald În urechile rănite ale oamenilor. Duioșia vorbelor Îi vindecase pe toți de muțenie, tulburarea li se risipise din suflete și lumea, Încordându-se din toate ale firii ei, se opinti și ajunse iarăși cum fusese Înainte, fără să-și găsească, nici de data asta, sfârșitul. Un vuiet străbătu văzduhul Încremenit, toate Începură să miște, iar cerul se desfăcu În lumină și În Întuneric. Între timp și În noaptea care urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
genunchii și coatele. Și până la urmă am dat de ei, da’ era prea târziu. De unde stăteam eu pitit, din ea nu se vedea decât o bucă și un picior Îndoit. Deasupra, Socol o coțăia ca un cotoi și, de câte ori se opintea, ea icnea de parcă ar fi altoit-o cu o biciușcă. Am plecat dracului de acolo și n-am mai vrut să știu de ei. S-au Întors la Colibă unul câte unul, Întâi ea și, după o juma’ de oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Din marea și rotunda pâine, sătenii n-aveau a gusta decât mici fărâme. Partea cea mai mare se dădea pământului, apei, jigăniilor, lanurilor de grâu și porumb, pădurii și cerului. În timp ce mâinile Închipuiau lucrurile și anotimpurile oamenilor, mintea Tușii se opintea să găsească o Înfățișare pentru povestea din anul ce trecuse. Șovăia, căci știa că nu era bine să stârnească Încercări pe care nu le putea prea bine bănui. Se hotărî până la urmă și se apucă să frământe chipul Celui ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
numai În gând, atunci când o să vă faceți unul altuia felul și-o să vă Închipuiți c-o ardeți cu cine știe ce actriță văzută prin pozele din ziare”), soldații tot adormeau, cu capul sprijinit de camaradul care era regulamentar la somn. Șoferul, tot opintindu-se În volan, pedale și-n măciuca schimbătorului de viteze, Începea să se plictisească. Deschidea geamul, ca să nu-l ia somnul, Își cânta cu voce tare, se ciupea până Îi dădeau lacrimile ori, când nu se mai putea Împotrivi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Se Înserase și răcoarea Îi făcea bine acum. Se simțea În putere și avea o liniște care Îl Îndemna să ia hotărâri fără să șovăie. Se urcă În cabină și porni motorul. Coborî geamul din stânga, Își potrivi oglinda și se opinti În pedale. După un timp, Începu să coboare Încet, cu frâna de motor, coasta dinspre Dunăre a satului. Motorul duduia și scotea fum. La un hop mai adânc, mașina sări din viteză și luă avânt. Cătănuță Își propti amândouă picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
leneș și iubitor pe care Florea Cucu și-l târguise ca În fiecare an, după care, ca să-l ducă mai lesne, Îl Îmbătase și-l adormise dându-i să mănânce un codru de pâine Înmuiat În rachiu. În timp ce oamenii se opinteau să salte trupul mort și ghemuit În sanie, purcelul grohăia nehotărât și Întrebător și tremura din toate Încheieturile. Încercară În zadar să-i Închidă lui Florea Cucu ochii albaștri, cu luciri de gheață, Încălziți, totuși, de o duioșie fără seamăn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ceva concret . Mi-am dat seama că, atăt timp căt nimeni nu ne cere lămuriri, avem impresia că știm despre ce este vorba, însă în momentul în care cineva ne-ar întreba ce vrea să însemne, cred că ne-am opinti nițel. De obicei ne place să spunem că explicația ne stă pe vărful limbii, adică plutește pe undeva prin oceanul minții, însă, imediat ce se apropie de plasele conceptualizării, este absorbită de o misterioasă forță ce sălășluiește în centrul de unde a
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Elena Bărbulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2306]
-
pentru viitorul milog. Și de aceea noi suntem siliți din răsputeri de cântarea care dete peste noi să ne înspăimântăm de fericirea celor fericiți, așa că se vede cât de distractivă se consideră siluirea și cât de firesc poate să se opintească. Tata are dreptate. Sunetele poporului alină slăbiciunile alimentare ale întregii umanități, care nu e în stare să dea la o parte acoperământul. MARIEDL: Da, tata ne aparține. Tata este vântul din digestia noastră și mațele suntem noi, care în numele lui
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]