389 matches
-
la evenimentele zilei (1995), ultimul un jurnal liric-retoric postrevoluționar, aparține unui modernism întârziat: un lirism pur, concentrat, intens metaforic, vizionar-simbolic. Totuși, acestei lumi de „semne” nu-i lipsește o anumită materialitate, consistență, chiar dacă epurată de „contingent”. A. este un poet orfic, care mizează pe efectul auditiv, pe sonoritatea ritualică a poemelor (se remarcă frecvența figurilor de sunet, în special a asonanței). Temele poeziei sale sunt singurătatea, rostirea (Cuvântul), tăcerea, moartea, iubirea, înstrăinarea. SCRIERI: Corabia de celofan, București, 1976; Culorile rostirii, București
ANTIM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285383_a_286712]
-
i) un instrument de coeziune socială, o formă de conștientizare a imaginii unei societăți despre ea Însăși (E. Durkheim și școala funcționalistă); j) o formă de transmitere a unor revelații de ordin transcendental (de la teologii antici la cei moderni, de la orfici la poeții romantici ai secolului al XIX-lea, de la filosofi precum Plotin sau W. Schlegel la istorici ai religiilor precum M. Eliade sau W. Otto). Această poziționare culturală aparte ne ajută să Înțelegem de ce referirile la mit abundă (și ele
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
iubito ce-mi dărui/un trup de înalt/ într-un trup de prăpăstii”) a lăuntrului spiritual care dezmărginește insul precar. Dar sacra tautologie eu/celălalt, consubstanțiali și deopotrivă transcendenți sinelui, se vede perturbată de o „geografie” simbolică enigmatică, iar cuplul - orfic - nu reface desăvârșirea androginului platonic: „Un deal sau o vale la țara trupului ei/cu-ncetul începeam a desluși cu încetul punctele cardinale să i le știu./ Doar că greșeam nordul adesea,/ doar că-n hotare prea lesne/ nu mi-
DIACONU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286755_a_288084]
-
exprimate în termeni vechi, asistăm acum la un adevărat amalgam de concepții, toate denotă o atmosferă de sincretism al ideilor, întrepătrundere a credințelor, de comuniune a simbolurilor. În Dacia, imaginea Bunului Păstor de pe unele geme evoca creștinilor episoade din mitologia orfică sau cea a lui Hermes, era popular cultul zeiței egiptene Isis. În provincia nord-dunăreană, figurile fantastice, șerpii au contribuit la fundamentarea "iconografică" și chiar lingvistică a "dracului" românesc, pe care V. Pârvan l-a derivat din toți "idolii și demonii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
bibliografice: Mihai Cimpoi, Alte disocieri, Chișinău, 1971, 182-186; Ion Ciocanu, Dincolo de stihia metaforică, LA, 1981, 5 martie; Anatol Ciobanu, Obsesia valențelor majore, LA, 1986, 1 mai; Mihail Dolgan, Poezia: adevăr artistic și angajare socială, Chișinău, 1988, 213-224; Anatol Moraru, Valențele orficului în lirica lui Anatol Codru, „Limba română”, 1996, 5-6; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 197; Carmelia Leonte, Basarabia poetului, DL, 1998, 4; Simion Bărbulescu, Poeți din diaspora, CL, 2000, 1. M.Dg.
CODRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286320_a_287649]
-
versuri Imnuri către soare (1982), structurat în trei secțiuni. Prima, Elegiile, sugerează o apropiere de orfism, dar „zicerile” lui C. , fără artificii lirice, descriu un univers în disoluție în care pogoară o lumină neagră, nu ziditoare și vivifiantă, ca la orfici. Baladele..., a treia secțiune, sunt mai articulate, în pofida pastișării lui François Villon sau a lui Walt Whitman. După ce mai mulți ani a renunțat să scrie poezie, C. se apropie de poezia haiku, schimbându-și radical, nu doar formal, viziunea, inclusiv
CODRIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286318_a_287647]
-
perfect ermetice, deschizându-se cu greu înțelegerii, dar, prin extraordinara lor eufonie, solicitând simțul auditiv: „Gasteropozi!/ Mult-limpezi rapsozi,/ Moduri de ode/ Ceruri eșarfă/ Antene în harfă: // Uvendenrode/ Peste mode și timp/ Olimp!” B. se apropie aici foarte mult de natura orfică a poeziei; poemul său nu mai narează un act necugetat de magie (precum După melci), ci, prin materia sa verbală, efectuează el însuși unul - de data aceasta, în urma unei intense concentrări. Ca un șarpe schimbând piei după piei, lirica barbiană
BARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
doica vânturilor iuți” (146, p. 695). Mircea Eliade credea că, „în episodul foarte raționalizat de Polyaenus”, referitor la marele preot Kosingas, „se descifrează un vechi rit trac de ascensiune extatică [...] la Cer” (41, p. 57) sau un ritual de „inițiere orfică” (147, p. 104). n) Tot la sud de Dunăre, într-o zonă locuită în Antichitate de triburi tracice (misi, geți, triballi) s-a descoperit relativ recent un tezaur conținând tăblițe de argint aurit. Pe două dintre ele par a fi
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
modele diferite. Acestea n-au putut ignora structura elenă a Binelui, Frumosului și Adevărului. Paideia elenă are valoarea universalului. 3. Socrate omul. Cei doi Socrate n istoria culturală a Atenei secolelor VI-IV î.e.n. au fost trasate trei perioade: * perioada orfică, dominată de zeul Orfeu, având ca semnificație coborârea către origini și universul simbolurilor fantastice. Cultura orfică va evolua spre vibrația pasională, orgisiacă; * perioada întrepătrunderilor culturale (orfico - apolinică) și trecerea de la cunoașterea criptică la evidențele luminoase, raționale; * perioada apolinică, având influența
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
are valoarea universalului. 3. Socrate omul. Cei doi Socrate n istoria culturală a Atenei secolelor VI-IV î.e.n. au fost trasate trei perioade: * perioada orfică, dominată de zeul Orfeu, având ca semnificație coborârea către origini și universul simbolurilor fantastice. Cultura orfică va evolua spre vibrația pasională, orgisiacă; * perioada întrepătrunderilor culturale (orfico - apolinică) și trecerea de la cunoașterea criptică la evidențele luminoase, raționale; * perioada apolinică, având influența cea mai mare asupra culturii clasice. La greci, spiritul a pendulat între pasiune și rațiune, între
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
istoria culturală a Atenei secolelor VI-IV î.e.n. au fost trasate trei perioade: * perioada orfică, dominată de zeul Orfeu, având ca semnificație coborârea către origini și universul simbolurilor fantastice. Cultura orfică va evolua spre vibrația pasională, orgisiacă; * perioada întrepătrunderilor culturale (orfico - apolinică) și trecerea de la cunoașterea criptică la evidențele luminoase, raționale; * perioada apolinică, având influența cea mai mare asupra culturii clasice. La greci, spiritul a pendulat între pasiune și rațiune, între dionisiac și apolinic. Socrate a existat ca persoană istorică. Cu
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
discursul său e incantatoriu și se desfășoară cu siguranța, aș zice cu autoritatea finalității sale, care este de a exorciza moartea, de a o transcende, salvând din evanescență, prin invocație, imaginea ideală a ființelor trecătoare. E, cu alte cuvinte, cântec orfic. Firește, în primul rând, cântec de iubire, chemând femeia, ca pe Euridice, și celebrând-o în ipostazele ei fundamentale. Moartea e conjurată prin identificarea ei cu iubirea și prin resurecția pe care o efectuează sacrificiul perpetuu al femeii. Imnurile lui
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
rom., II, 785-789; Mircea A. Diaconu, Fețele poeziei, Iași, 1999, 34-41; Cistelecan, Top ten, 70-72, 129-131; Grigurcu, Poezie, II, 5-28; Marin Mincu, Poeticitatea românească postbelică, Constanța, 2000, 75-78; Micu, Ist. lit., 340-341; Popa, Ist. lit., II, 386-387; Al. Pintescu, Un orfic de la Septentrion, „Poesis”, 2002, 89; Gheorghe Grigurcu, Răspunsurile poetului Alexandru Lungu, RL, 2003, 33; Manolescu, Enciclopedia, 468-469. E.H.
LUNGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287925_a_289254]
-
Dacă impulsul generativ este unul prometeic, modernist, prin tematică Solaris aparține „canonului” postmodern, narațiunea apocaliptică (the apocalypse narrative, ilustrată de nume precum A.Burgess, R.Hoban, K.Vonnegut, D.Lessing) fiind una dintre speciile la modă ale romanului contemporan. Sensibilitate orfică, dar în regimul negativului, al deconstrucției și al disoluției, poetul imaginează o apocalipsă universală care coincide cu apocalipsa interioară. Violența imaginii (imaginea recurentă a ferăstrăului, emblematică pentru spiritul modernist, în opinia lui Hugo Friedrich), tehnici ce amintesc de dicteul automat
GEORGESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287220_a_288549]
-
exigențe artistice. O sursă de inspirație e aflată în mitologia culturii universale (Gauguin, Rembrandt, Cântecul lui Roland, Sfinx, Columb, Muntele Fuji), versurile echivalând cu „un spectacol de candori, purități și luminișuri, stimulat de o deschidere sufletească largă către viața identificată orfic cu cântecul” (Mihai Cimpoi). Vocația pentru eseu a poetului transpare în paginile din Imaginea în artă, Iarba fiarelor, Tovarășul nostru de drum, Poezia (1964), Cadran solar (1966), Eseuri (1967). Căutarea „cheilor” artei autentice și pătrunderea în „misterul” actului de creație
MENIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288089_a_289418]
-
acelui orizont spiritual. Dincolo de tușe ce trimit la modernism (fluidizarea senzațiilor, dominanta muzicală), tonalitatea generală a ciclului se înscrie în linia unui romantism minor, discret elegiac. Nici cele douăsprezece poeme din Zenit, cu lirismul lor sublimat, alunecând spre un ermetism orfic, nici echivalențele emoțiilor generate de muzică din Mirajul sunetelor nu conduc către experiențe esențiale ale sufletului, însă mențin poezia într-un climat rafinat. H. a tradus, publicându-le în revista „Pământul” din 1937, versuri din Paul Verlaine, Jean Moréas, Stuart
HUZUM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287474_a_288803]
-
permanent, Horia Stamatu semnează versuri, eseuri, cronici și recenzii la rubrica „Negru pe alb” (Schimbarea poreclei în renume - despre Vintilă Horia, „Plângerile” lui Ioan Cușa, Ciprian și Urmuz, „Umorul negru” și „absurdul” în literatura română cultă și populară, Între utopia orfică și hieratismul mioritic), iar Vintilă Horia trimite eseuri (Despre posibila descoperire a unui limbaj anagogic, Târziul mesaj venețian, Fragmente despre un timp mai rău decât altul ș.a.), nuvele și proză memorialistică (Monstrul, Recviem în trei pentru un oraș dispărut ș
REVISTA SCRIITORILOR ROMANI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289261_a_290590]
-
bocet în trei hipostaze și trei aniversări din istorie și după, Roma, 1970; Trei peisagii, alte poeme și parapoezie, Roma, 1971; Kairos, Madrid, 1974; ed. postfață Gheorghe Grigurcu, București, 1995; Jurnal, Salamanca, 1976; Timp și literatură, München, 1977; Între utopia orfică și hieraticul mioritic, München, 1979; Imperiul, Paris, 1981; ed. București, 1996; Ego Zenovius, îngr. și pref. Nicolae Florescu, București, 2001. Repere bibliografice: Octav Șuluțiu, „Memnon”, F, 1934, 4; Șerban Cioculescu, „Memnon”, RFR, 1934, 9; Eugen Ionescu, „Memnon”, „Credința”, 1934, 190
STAMATU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289850_a_291179]
-
nu este liniar. Eu tind către El și El tinde către Mine. În cazul acesta, despărțirea, În loc de a fi „ruptură” devine o așteptare a reîntoarcerii. Sentimentul interior al dorului, ca revenire, Întoarcere nostalgică către celălalt este simbolizat sintetic În mitul orfic. Eu Îl caut, Îl doresc pe celălalt, la fel cum Orfeu o dorea, o căuta, o aștepta pe Euridice. Dorul nu este numai un sentiment al așteptării, ci și o tendință, o aspirație profundă a spiritului, de refacere a unității
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
ca o corabie naufragiată ori ancorată într-un port „și prea obosită să mai simtă chemarea mării” (De altfel). Odată cu trecerea timpului se observă că poetul glisează dinspre modelul Ahile către cel al lui Ulise, asumându-și pe parcurs paradigma orfică: „Ce mult îi semănam, de-acum / O, și cât mi se părea de străin”. Volumul Rouă medievală (1996) se deschide, dantesc, cu precizarea metaforică a vârstei spirituale a autorului, aflat „în zenitul vieții” ca un „cerc, un alburiu disc”. Aici
SCARLAT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289539_a_290868]
-
mod al transgresării limitelor materiei. Imaginația poetică are un rol fundamental nu doar pentru a sparge limitele, dar și pentru a uni contrariile. Iar poemele anului 1945 reușesc, cât se poate de firesc, acest miracol: îmbină jocul lingvistic și ritualul orfic, senzualitatea sălbatică și puritatea tragismului, o extremă concretețe, mai ales a percepției vizuale, cu cea mai esențializată viziune: „Nimeni nu va putea șterge spațiul veneric al gurii tale/ În care limba e un tunel/ și vorbele spasmuri orgasme și cârpe
TEODORESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290142_a_291471]
-
iubită, e vizată o feminitate care nu aparține contingentului, ci ține de cosmic și primordial, trăsături preluate în manieră avangardistă și mult accentuate în personajul „dona juana” din a treia carte, nicolae magnificul (2000). Inițial Ț. scrie imnuri în tonalitate orfică și, practicând „o retorică a adorației și extazului” (Constantin Sorescu), încearcă o nouă Cântare a Cântărilor pe fundal paradisiac, numindu-și iubita „surioară”, după modelul biblic. În nota exultantă a iubirii și tinereții, poetul se autodefinește: „eu sunt o sărbătoare
ŢONE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290223_a_291552]
-
cu iubita idealizată, de toposul marin, oniric, de grădini și fluturi, toate mixate dintr-o perspectivă s-ar zice optzecistă, cu rime imprevizibile și neologisme. Poema reprezentativă, și cea mai amplă, e 4 zile de dragoste, despre Euridice și mitul orfic. T. se impune - crede Marian Popa - mai mult lexical și anticalofil decât sentimental, imaginile sale având „ceva din gravura socială expresionistă”. Totuși, lirica târzie nu va mai atinge nivelul cărții de debut, cea „cu sânge, pâine și cocs”, a omului
TORYNOPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290233_a_291562]
-
motiv, un mit, o idee dintr-o scriere veche și le traduce pe toate în „limba poezească” (o formulă pe care o inventează și care a rămas în limbajul oamenilor de litere). Nu evită să atace (să își asume) mitul orfic, un mit, de altfel, esențial în mitologia lui lirică. Vin la rând mitul creației (Către Galateea) și toate celelalte (sunetele, lumina), care alcătuiesc ceea ce s-ar putea numi „vizionarismul” său liric. Primele trei cărți s-ar defini prin acest concept
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
și sentimente, București, 2003. Repere bibliografice: Andrei Apolzan, „Versuri”, GL, 1967, 34; Zaharia Sângeorzan, „Lava intermediară”, CRC, 1971, 2; Nicolae Prelipceanu, „Ochii fastului”. „Cânturile marelui pod”, TR, 1973, 18; Dinu Flămând, „Cânturile marelui pod”, ARG, 1973, 5; Ovidiu Ghidirmic, Invocația orfică, R, 1973, 5; Mihai Minculescu, „Ochii fastului”, RL, 1973, 29; Adrian Popescu, „Ochii fastului”, ST, 1973, 12; Constantin, A doua carte, 257-259; Aureliu Goci, „Ochii fastului”, CRC, 1974, 6; Piru, Poezia, II, 283-285; Nicolae Ciobanu, Proza de analiză; pastelul poetic
ŢUGUI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290294_a_291623]