158 matches
-
eterna armonie. Și mii de țăndări au sărit din el, Mii de cuvinte au umplut eterul, Cu nimburi de văpăi încoronate, Ca să vestească-ntregii lumi misterul. De-atunci, prin mii de veacuri călătoare, Înaripate de-o chemare-naltă Cuvintele, prin orfice poeme. Se-ntorc în armonia de-altădată. Iar armonia primordială, armonia neînceputului, este vecină cu transposibilul. Fenomenologia creației poetice Sublimul adevăr noi l-avem din cer. Eminescu O problemă esențială a poeziei, a artelor în general, este mecanismul creației, fenomenologia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
transă a dicteului îl oferă cele 55 Sonete către Orfeu pe care Rainer Maria Rilke le-a scris în numai trei zile sub impresia morții unei tinere dansatoare, de a cărei artă fusese entuziasmat. Operă de mare tensiune lirică, sonetele orfice celebrează muzica, magia ei de a metamorfoza lucrurile, făpturile, universul în inefabil, ca evadare din finitudine. După Elegiile duineze, care încercau să împace viața cu moartea într-un spațiu al îngerului, Rilke depășește cele două stări în totală eliberare. Fulgerarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
vocația zborului "intelectului eroic" invocat de Giordano Bruno, sau al lebedelor din amintitul poem tagorean. Dar pentru acest zbor, "cvadratura cercului" a poemului ideea poetică și arhitectura prozodică trebuie să înaripeze. Or, acest lucru este înlesnit de cele trei însușiri orfice discutate în alt capitol al prezentei cărți: melosul capacitatea de cântare; caracterul incantatoriu și caracterul inițiatic, transfigurator. Și, în mod aparent straniu, cu cât poemul este mai perfect construit, cu atât mai liberă este ieșirea din eul-în-lume, dezmărginirea, dizolvarea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
176 Poezie și transposibil 176 De același autor Poeme: Laudă formei, Ed.Tineretului, 1969; Constelația Hyperion, Junimea, 1978; Orfeu și Euridice, Junimea, 1986; Inițieri, Timpul 1999; Înălțarea mai sus de sine, Cugetarea, 2002. Catrenele din Valea Vinului, Cugetarea, 2002. Meditații orfice, Cugetarea, 2003. Vitraliile Bunei Vestiri, Cugetarea, 2004, Învierea preludiilor, Panfilius, 2007. Poezii, Panfilius, 2009, Tratat de uimire, Panfilius, 2010. Cântec infinit, Antologie poetică, Princeps 2011. Pe pagini de eter, Panfilius, 2012. Ecouri din transposibil, Panfilius, 2014. Corezonanțe orfice George Popa-Leonida
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
2002. Meditații orfice, Cugetarea, 2003. Vitraliile Bunei Vestiri, Cugetarea, 2004, Învierea preludiilor, Panfilius, 2007. Poezii, Panfilius, 2009, Tratat de uimire, Panfilius, 2010. Cântec infinit, Antologie poetică, Princeps 2011. Pe pagini de eter, Panfilius, 2012. Ecouri din transposibil, Panfilius, 2014. Corezonanțe orfice George Popa-Leonida Maniu, Panfilius, 2014. Aforisme: Însemnările unui oaspete al luminii, ed.I, Timpul, 1998, ed. II, Panfilius 2006. Filozofia literaturii: Spațiul poetic eminescian, Junimea, 1982. Prezentul etern eminescian, Junimea, 1989. Spiritul hyperionic sau sublimul eminescian, Universitas XXI,2003; Libertatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
înalță mănăstirea Daphni. Pe locul unui vechi sanctuar al lui Apollo, a fost construită în secolul al V-lea o biserică de tipul unei bazilici, menită să-i atragă spre creștinism pe pelerinii care veneau la ultimele celebrări ale cultelor orfice. Abandonată și distrusă în "perioada neagră" a Aticii, a fost reconstruită în anul 1100 de un creștin ilustru, după cum ni se spune, care a împodobit biserica cea nouă cu "splendide mozaicuri și marmure policrome". Chiar dacă sunt cea mai nobilă și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
voce...". Grăbit să descifreze Alegorii sub papirus (Editura Junimea, Iași, 2000) și să înțeleagă Geometria deșertului (Editura Junimea, Iași, 2002), învățăcelul i-a urmat sfatul, dar a uitat să își disciplineze impulsurile atitudinale și scripturale datoare, în mod firesc, influențelor (orfice!) ale maeștrilor locului, surselor poeziei moderniste și formației filosofice proprii. Coerența internă a operei sale suferă tocmai din cauza unei pendulări constante între nevoia de simplitate (postulată, undeva, drept principiu fundamental al poesis-ului: "visez și acum scrierea poemului/ în cele mai
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
un rol esențial. Marius Chelaru o tratează într-o manieră tradițională, inspirată de lectura cărților sacre ecourile cele mai vizibile sunt cele din Cântarea cântărilor ("Viorile plâng pe inima mea/ așternându-se/ ca pletele fecioarei peste primul sărut") și textele orfice ("coapsele tale / cântec de dor") și o transcrie într-o imagistică ținând mai degrabă de idealitate, de vizionarism. În general, percepției strict senzoriale îi este preferată potențialitatea actului, iluzia epifaniei erotice: "dormi/ goală ca o fericire despletită/ înăuntrul meu/ tulburând
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
paradoxal, chiar și originalitatea (totuși indiscutabilă!) a liricii lui Cezar Ivănescu este conferită tot de racordarea la tradiție, însă la cea orfică. Nu numai latura incantatorie a limbajului său, ce trimite în mod evident la un concept esențial în miturile orfice (epoide-incantația), probează acest tip de influență. La fel ca și ceilalți "neoromantici" ieșeni, Cezar Ivănescu pare atras și de problematica de fond pe care o cultivă credința și lunga tradiție orfică: metensomatoza (trecerea psyché-ei dintr-un trup într-altul și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
imperativul sufletului nemuritor de a se elibera de trup la sfârșitul unor vieți succesive și a se uni, din nou, cu divinul originar (cf. Reynal Sorel, Orfeu și orfismul, 1995). O dovedește utilizarea unei serii interesante de simboluri și semne orfice, prelucrate în scenarii inițiatice lesne comparabile cu tiparul catabazei lui Orfeu, din moment ce se articulează pe același concept esențial: teletai (riturile tainice). Astfel, însăși metafora-simbol dominantă, ce dă și titlul primelor sale cărți, rodul, devine un semn al fertilității și regenerării
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
are ca rezultat împărtășirea unei învățături sacre către discipoli extaziați ("învățătura inimii/ tale aurii pe care ai împărtășit-o/ în puterea nopții prietenilor tăi albaștri/ bucuria extazul beatitudinea" Iată), fie direct, fie prin mijlocirea unor trimiși înveșmântați după conveniențele riturilor orfice ("o vestală în costumul ei alb", "o preoteasă în templul faraonilor"). Sigur, cititorul care observă toate aceste embleme destinale se poate întreba care este legătura acestui hierofant cu divinitatea. Este, altfel spus, poezia lui Dan Laurențiu "o necontenită căutare a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
primordiale (a acelui "contur/ al lucrurilor ce mor spre dimineață"), între care poezia însăși ocupă un teritoriu privilegiat. Scriitorul o consideră, într-unul dintre cele mai emoționante texte ale sale, Calul alb, liantul sângelui creator și al unei uitări protectoare, orfice: În sângele meu/ s-a înecat calul alb/ venea de departe/ înspumat/ în el se-necase/ un cal împărat/ cu frâu de mătase/ și-n calul acela/ alt cal se-necase/ El venea de departe/ cu potcoavele sparte/ de unde lumina
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
bea, nici ce paște/ Eu l-am adus să se-adape/ din nesfârșirea unicei ape/ fără izvoare/ O, Doamne, cu câtă sete/ bea calul alb din râul Lethe". Și în alte câteva artes poeticae apar posibile reminiscențe ale unor lecturi orfice, care în ecuația scriiturii lui Nicolae Turtureanu vor avea o finalitate bine camuflată într-o retorică elegantă, adesea plurietajată: echivalența dintre poezie și ritualul sacrificial. Lăsându-se în voia torturii creației (undeva apare imaginea unei autoflagelări, un volum întreg se
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de opoziții: simboluri ale teluricului în prima strofă versus simboluri ale acvaticului și ale celestului în strofa a doua, preponderența imaginilor auditive mai întâi, contrastiv cu dominanta sinestezică a imaginilor din catrenul final, motivul instrumentelor muzi cale, substituit de motive orfice și cosmogonice. Item 3: ilustrarea a patru elemente de compoziție și de limbaj ale textului poetic studiat semnificative pentru tema și viziunea despre lume În prima secvență, poetica tradițională este desemnată prin două metonimii, fluierul și cimpoiul. Acestea sugerează melodia
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
știe/ pàmînturile noastre peste Prut?/ .../ că sà màrturisim cà te-am vàzut!/ AȘAzà, Doamne, lumea cum am vrut!" (Ronsetul 23). Sintetizînd nivelul tematic cu acela al experimentului formal, vom spune cà "ne aflàm, indiscutabil, în prelungirea unei tradiții a poeziei orfice în literatura românà" (L. Petrescu), dar, am adàuga, a unui orfism conceput ambiguu, ca forțà a poeziei nu doar de a aduce armonia în lume, de a îmblînzi fiarele etc;, ci și ca potențial destructiv al unui logos concurent celui
[Corola-publishinghouse/Science/85096_a_85883]
-
să iasă din izolarea lui aristocratica și să își regăsească dispoziția vatică, drumul către "mulțime" ("înnodatel[e], geloasel[e] rase de jos"). Cuvântul scris ("semne de gudron") ce, în determinările lui obișnuite, aparține lumii sublunare ("iadul"), odată reinvestit cu puteri orfice ("complect"), devine locul unui miracol (corbi întorși în ghirlande), al unui transfer (al unei viziuni) spre un tărâm ideal - și, de aceea, acceptat "sub ceruri[le]" poeziei pure - , în care adevărul ultim se întrupează ("DISCOVERY"). O idee asemănătoare este exprimată
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
Sunt în creștinism mai multe tipuri de cruci (cum ar fi crucea bizantină din secolul al X-lea) care preiau ceva din simbolismul orfismului și din cel al religiilor de mistere. Deosebit de interesante sunt și paginile despre preluarea unor motive orfice în creștinism, cum ar fi credința într-o divinitate care promitea nemurirea. Adrian Poruciuc propune în mod argumentat (lingvistic și extralingvistic) interesante analogii între Demeter, Dionysos și Pământul-Mamă. Mai mult, zeii preistorici care l-au precedat pe Dionysos "ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
Mărturii siciliene, pref. trad., București, 1966; Eugenio Montale, Poezii, ed. bilingvă, pref. trad., București, 1968, Poeme alese, pref. trad., București, 1983; Giovanni Pascoli, Versuri, pref. trad., București, 1968; Enrico Emanuelli, O minunată călătorie, pref. trad., București, 1969; Dino Campana, Cânturi orfice, ed. bilingvă, București, 1970; Eugen Jebeleanu, Il sorriso di Hiroshima e altre poesie, Parma, 1970 (în colaborare cu Elio Filippo Accrocca), La porta dei leoni, Milano, 1970 (în colaborare cu Roberto Sanesi); Mario Luzi, Poeme, ed. bilingvă, pref. trad., București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290651_a_291980]
-
ce includeau și unirile sexuale cu preoți (hierofanți) și cu preotese. Asemenea procesiuni se desfășurau și în Iran, America precolumbiană, India, cele mai cunoscute erau cele din Grecia: misterele eleusine (din Eleusis, în Atica), în cinstea zeiței agrare Demeter, misterele orfice, în cinstea poetului și cântărețului mitic Orfeu, misterele dionysiace, pitagoreice, apolinice. Procesiunile mistice organizate în cinstea zeilor Bachus și Dionysos erau animate de bacante și de menade ce se antrenau în orgii sexuale sub influența afrodisiacelor. În serbările liberalia, festivaluri
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
ușurării sufletului, debarasat de tulburările care îl agitau. În sens religios, este sinonim cu purificarea. El ajută la înțelegerea stării create, datorită unei exaltări provocate, în anumite ceremonii, ritualurile inițiatice mai exact, cu ocazia Misterelor din Eleusis sau a Misterelor Orfice. Platon înțelege termenul în a doua accepțiune, definind catharsisul drept starea de liniștire a sufletului care, eliberat de tirania corpului și de dorințele sale, se apropie de Bine. "Dar catarsisul nu este chiar ceea ce spune un text de odinioară, separarea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu este a ciumei sau a teatrului, ci a vieții." Teatrul, pentru a-și regăsi violența constitutivă, trebuie să se scalde din nou în izvoarele miturilor, vechilor cosmogonii. Aceasta fusese deja dorința lui Mallarmé. El trebuie să le semene Misterelor Orfice sau Misterelor din Eleusis care puneau în scenă conflicte arhaice. Actorul trebuie să poată intra în transă, ca și dervișii în cursul dansurilor sacre. Artaud se explică în două rânduri, în cele două manifeste ale sale, în 1932 și în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
omenești. De fapt, Empedocle a devenit faimos În Sicilia, În timp ce pitagoreismul a cunoscut dezvoltarea lui maximă În Grecia Magna. Una sau mai multe secte, a căror doctrină s-a păstrat gravată pe niște foi subțiri de aur, numite convențional „tăblițe orfice”, erau active În Grecia Magna, Creta și În Tesalia. Orfismul, care nu a fost niciodată o biserică, nu numai că nu a cunoscut un teritoriu privilegiat În care să se stabilească, dar el a fost marginal și ca alegere ideologică
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cazurile, era vorba de un stil de viață care Îi deosebea pe partizanii acestei doctrine de ceilalți greci. Și cum aceștia refuzau regimul polisului, și cetatea Îi respingea pe ei. Onomakritos, care, probabil, a alcătuit un prim corpus al „literaturii orfice”, a fost Îndepărtat din Atenaxe "Atena" fiindcă a falsificat oracolele lui Musaeusxe "Musaeus". La rândul său, Pitagora a părăsit insula Samos fiindcă refuza tirania lui Polycrates, iar la Crotona răscoala lui Kylon și a lui Onatas a nimicit orice Încercare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
-lea Î.Hr., În timp ce Orfeuxe "Orfeu" este o figură mitică și nu este, În sens propriu, fondatorul orfismului. Nici acesta din urmă nu răspunde unui sistem sau unei structuri organizate, chiar dacă descoperirea papirusului de la Derveni a dezvăluit existența unei Teogonii orfice În jurul căreia se constituise o doctrină. Orfismul este mai degrabă o etichetă prin care se desemnează o mișcare mistică cu contururi estompate și confuze, pe care anticii o cunoșteau doar ca pe un stil de viață „orfic”, orphikòs bios, structurat
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ezoterică, fără funcție publică, ci rezervată mântuirii individuale. În unele cazuri, de altfel limitate, ea se putea traduce Într-o divinizare după moarte, ca dobândirea nemuririi atribuită lui Empedocle sau ca zeificarea defunctului proclamată de două dintre așa-numitele „tăblițe orfice” găsite la Thurii, În Grecia Magna. În orice caz, aceste mișcări, fără să poate fi readuse la o aceeași matrice, trebuie să fi gravitat probabil În jurul unui grup doctrinar care traducea caracterul periferic Într-un semn exterior concret al mântuirii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]