177 matches
-
sa ca responsabil al spitalului. Circa cincizeci de scrisori ale celor doi asceți sunt adresate lui Andrei, însărcinat cu îngrijirea lui. Varsanufie corespondează (13 epistole) și cu un anume Eutimie, pasionat de interpretarea alegorică a Scripturilor. Interesante pentru cunoașterea controverselor origeniste din secolul al VI-lea sunt unele scrisori (600-607) prin care Varsanufie și Ioan răspund unui călugăr care a citit scrieri ale lui Origen, Didim, Evagrie; Varsanufie încearcă întâi să-l convingă pe acest călugăr să se ocupe mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de „duhovnici”, un principiu ce va fi foarte răspândit în Biserica din Orient. În schimb, este aproape absentă - cu excepția schimbului de scrisori privitoare la origenism - problematica teologică propriuzisă, lucru ce dovedește neîncrederea călugărilor în speculație, legată evident de acutizarea controversei origeniste ca și de hotărârea lor de a evita provocarea unor tensiuni într-un mediu și așa agitat de controversele monofizite. Speculația cristologică și raportarea la Calcedon lipsesc, însă spiritualitatea centrată pe figura lui Cristos și pe imitarea lui își trage
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cel care e purtat. E dedicat celor care “îl împart” pe Cristos, separând Cuvântul de om. Am amintit divergențele actuale suscitate de interpretarea tratatului: A. Grillmeier (la fel și Hesse) vede aici o polemică împotriva „cristologiei diviziunii” cultivate de călugării origeniști care, la sfârșitul secolului al IV-lea, ar fi atribuit sufletului lui Cristos acțiunile mântuitoare din cadrul „economiei” dumnezeiești, începând cu Venirea în trup; alții (Chadwick) îl consideră o distanțare de calcedonism. Bibliografie. Textul tratatelor 1-10: PG 65, 905-1140; însă pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de un vis, în iulie 544 a intrat în lavra lui Eftimie. A rămas aici unsprezece ani până când Ioan - pe care îl vizitase tot timpul - a intervenit ca să fie inclus în grupul monahilor trimiși să repopuleze Noua Lavră după expulzarea origeniștilor în februarie 555 (aici, p. ???). La sfârșitul lui 556 sau începutul lui 557 s-a mutat în Marea Lavră a lui Sava; probabil în această perioadă a fost hirotonisit preot. A rămas aici până la moarte a cărei dată n-o
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
sa de Leontie din Bizanț); tocmai pentru a confirma îndeplinirea unei profeții a acestuia privitoare la dispariția origenismului, Chiril a prelungit narațiunea despre viața Sfântului Sava cu mult peste data morții sale, adică până la 21 februarie 555, moment al expulzării origeniștilor din Noua Lavră și al înlocuitorii acestora cu 120 de călugări noi printre care se aflase și Chiril. El a fost fără îndoială martor la ultimei faze a controverselor origeniste după sosirea sa la Ierusalim în 543 și Viața Sfântului
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
morții sale, adică până la 21 februarie 555, moment al expulzării origeniștilor din Noua Lavră și al înlocuitorii acestora cu 120 de călugări noi printre care se aflase și Chiril. El a fost fără îndoială martor la ultimei faze a controverselor origeniste după sosirea sa la Ierusalim în 543 și Viața Sfântului Sava este pentru noi în această privință o sursă prețioasă de date. De altfel, Chiril a folosit pentru biografiile sale izvoare credibile, adică, în esență, tradiția încă vie în mănăstiri
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
vechi cum sunt Papias, Iustin, Irineu, Ipolit și Metodiu. Numai de două ori el se lasă în voia unor lungi digresiuni cu conținut dogmatic și în ambele situații îl atacă pe Origen, contestând doctrina apocatastazei lansată de acesta. Tocmai controversa origenistă a constituit, probabil, unul din stimulii care au dus la scrierea acestui comentariu. Nu cunoaștem decât titlurile altor opere ale lui Andrei. Este menționat de mai multe ori un Terapeutic alcătuit din cel puțin două cărți al cărui titlu ne
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
toate aspectele operei lui Origen ne‑a determinat să examinăm numai pasajele care figurează în antologia lui Fausto Sbaffoni în capitolul consacrat maestrului alexandrin, în contextul lor imediat și, acolo unde aceasta se impune, în contextul mai larg al gândirii origeniste. Dar, înainte de a trece la analiza propriu‑zisă, am dori să facem o scurtă încadrare a lui Origen în contextul istoriei literaturii creștine primare, subliniind câteva puncte utile demersului nostru. În primul rând, se impune reliefată apartenența lui Origen la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
trece în registrul etic. Augustin își începe noua misiune cu un faimos citat paulin (Tit 1,16): Confitentur enim se nosse Deum, factis autem negant. Drept urmare soluția trebuie căutată la nivelul experienței vieții, nu la nivelul discursului - procedeu opus celui origenist. În comentariul său la Matei, Origen punea față în față orthopraxia ereticilor cu ortodoxia credincioșilor. Augustin însă, pornește de la o realitate istorică opusă celei la care se raporta Origen. Donatiști și catolici, mărturisesc deopotrivă aceeași credință, se înscriu deci pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
esența teologiei evagriene - recuperată în opera unor sfinți precum Ioan Casian, Maxim Mărturisitorul, Isaac Sirul sau Grigorie Palama - se ascunde în faimoasele sale „tratate practice”, veritabile bijuterii ale gândirii ascetice de inspirație biblică, iar nu în speculațiile cosmologice de inspirație origenistă, care compun Kephalaia gnostica. Acestea sunt „doar o tentativă (discutabilă adeseori) de a contrapune o gnoză ortodoxă gnozei heterodoxe, o încercare cifrată de a umple, cu mijloacele intelectuale și specifice ale epocii, spațiul dintre asceza «practică» și mistica «teologică». Ele
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Bisericii încă mai puteau tatona cu îndrăzneală anumite probleme (e.g., protologie, relația trup-suflet-spirit, eshatologie), necircumscrise dogmatic de propozițiile Crezului apostolic. În aceste arii libere pentru speculație, Evagrie a lansat anumite ipoteze teologice, interpretate apoi cu o pripeală rudimentară de epigonii origeniști din Palestina secolului al VI-lea. Condamnarea lui Evagrie n-a însemnat excluderea scrierilor sale ascetice și mistice din corpul de texte monastice formative pentru întreaga tradiție bizantină. Argumentul, demonstrat cu o rară minuție de către preotul Gabriel Bunge, este simplu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
el însuși un „intelectual”, dar aceasta nu atât în sens contemporan, ci în sensul creștin de „gnostic” (după definiția lui Clement Alexandrinul). Deși la curent cu tematica controverselor teologice ale vremii - cum ar fi disputa ariană sau poate chiar teologia origenistă -, Antonie putea rămâne, prin formație, același agrammatos descris de Atanasie cel Mare2: un țăran coptic capabil să citeze pe de rost din Scripturi, deși contempla doar cartea naturii, cosmosul invizibil și pe Creator. Călugăr charismatic admirat de filozofii păgâni itineranți
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Chitty 2 - care a redactat o monografie a deșertului -, nici John Binns 3 - istoric al monahismului palestinian -, nici Alexander Golitzin - cel care a studiat în adâncime sursele iudaice ale controversei antropomorfite -, nici E. Prinzivalli 4 - care a dezbătut prima controversă origenistă - și nici istorici generaliști de talia unor Vincent Desprez 5, Adalbert de Vogüé6, Graham Gould 7 sau James E. Goehring 8 nu au identificat la acest nivel superficial tensiunile din interiorul monahismului Bisericii primare. Cât privește faimoasa apoftegmă 7, cu privire la
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Sfântului Grigorie Teologul, de la care a primit ca testament mantia contemplativilor. Întreaga sa viață, Evagrie a trăit, chiar dacă nu întotdeauna confortabil, în mediile ecleziastice sau monastice. Nu trebuie uitat că el a murit împăcat cu Biserica, înaintea declanșării violentei crize origeniste (la sărbătoarea Paștilor din anul 399). Evagrie a continuat să fie citit, comentat și colecționat atât înainte, cât și după condamnarea speculațiilor sale cosmologice la al cincilea Sinod Ecumenic din anul 533. Numai pentru că a fost prețuit de către monahii sau
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
al arienilor apare ca o ființă stranie, completdiferită de Dumnezeu - Omul Revelației, nemaifiind nici Dumnezeu adevărat, nici om adevărat<footnote Epistola către Adelfius, I, PG, XXVI, col. 1073 A. footnote>.În ansamblu, arianismul apare ca un mănunchi de elementediverse, filoniene, origeniste și lucianiste, înfățișate în haina dialecticei aristotelice. Acestei mari erezii, patriarhul Alexandru, paznic treaz al tezaurului de credință, îi opune hotărât credința tradițională a Bisericii,întemeiată pe Revelație<footnote Epistola enciclică (păstrată la Socrate, Istoria bisericească I, 6); Epistola către
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
schemei ontologice a lui Maxim este, așadar, următoarea: genesis-kinesis-stasis (creație-mișcare-odihnă paradisiacă). Îndumnezeirea e posibilă datorită acelor logoi ai ființelor create, care participă la Cristos-Logosul prin mijlocirea voinței dumnezeiești (și nu În mod ontologic, ca la Origen sau Evagrie). „Spre deosebire de concepția origenistă, potrivit căreia omul ar fi fost prima dată zeu, apoi, maturizându-se, ar fi decăzut din această stare primitivă, concepția maximiană este că omul este prima dată zeu doar În intenția divină numai și numai În potențialitate. Îi rămâne să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
vina lui Origen pentru concluziile gravelor erori pe care le-ar fi tras alții din opera lui, De principiis. Dar ei recunosc, implicit, că cel puțin admiterea de către Origen a acestor erori, ca alternative ipotetice, a Încurajat alegerea lor de către origeniștii ulteriori. Și oare admiterea, măcar ca alternative ipotetice, a unor asemenea posibilități contradictorii, față de Învățăturile ferme ale credinței, nu ne arată o oscilare chiar În sufletul lui Origen Între credința Bisericii și aceste posibilități contradictorii ?” Pentru Stăniloae, existența unui corpus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
o adevărată harababură”. Publicând de la Ambigua, Stăniloae Împușcă doi iepuri dintr-o lovitură: mai Întâi, reglează socotelile cu Alexandrinul fără a avea aerul că se ia de Patriarhul Iustin, autorul primei monografii moderne despre Evagrie Ponticul și admirator al tradiției origeniste; apoi, el reînoadă proiectul traducerii operelor lui Maxim, pe care Îl demarase Înainte de război: Mistagogia, apărută În 1944, În Revista teologică de la Sibiu; al doilea și al treilea volum din Filocalie, consacrate În Întregime scrierilor Părintelui bizantin. Al doilea volum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
Maxim Mărturisitorul, Simion Noul Teolog, Grigore Palamas și isihaștii din Filocalia sa. E vorba de aceeași Tradiție atât de dragă lui G. Florovsky și Vl. Lossky, două figuri de frunte ale „curentului neopatristic”. Respingerea necondinționată a lui Origen și a „origeniștilor” mi se pare, din punct de vedere teologic și deontologic, una din idiosincraziile cele mai regretabile ale lui Stăniloae, cu consecințe pe care Îmi este imposibil să le prezint aici În amănunt, dar care Îmi par evidente: izolarea primejdioasă În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
care l-a condus pe Sfântul Grigorie de Nazianz la titulatura de Teologul, deși împăratul Teodosie, după cum am văzut, l-a numit comisar pentru dioceza civilă a Pontului, pentru a supraveghea implementarea decretelor de la Constantinopol. În mod evident, învățătura sa origenistă asupra apokatastasis-ului nu ridicase încă suspiciuni. Îndrăzneala sa speculativă și așa-zisa îndatorare a sa mai puternică față de tradiția platoniciană l-au transformat în subiectul fascinației multora. Îndatorarea sa formală indubitabilă, în Despre facerea omului și Despre suflet și înviere
CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/127_a_437]
-
teză a fost sugerată preliminar în studiile lui Endre von Ivánka. Von Ivánka a fost primul care a atras atenția în mod serios asupra posibilității ca acest concept al progresului perpetuu la Sfântul Grigorie să fi fost orientat împotriva noțiunii origeniste a sațietății. Apoi, această teză a fost prelucrată oarecum mai detaliat de către Ronald Heine, în monografia sa din 1975. Și Heine își manifestă dezacordul față de impunerea de către Daniélou a misticismului vestic în motivul epektasis-ului fântului Grigorie și, ținând cont de
CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/127_a_437]
-
filosofice mai profunde ale scrierilor ascetice ale Sfântului Grigorie, argumentează, printr-o analiză textuală atentă la De vita Moysis, că impulsul temei rezidă în polemica Sfântului Grigorie împotriva origenismului. Într-un cuvânt, conceptul progresului perpetuu are ca scop combaterea afirmației origeniste după care căderea primordială a sufletelor s-a bazat pe o sațietate de Binele divin și pe implicația necesară a mutabilității umane și a limitării perfecțiunii divine care ar permite, în principiu, să ia naștere o astfel de sațietate. Faptul
CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/127_a_437]
-
sufletelor s-a bazat pe o sațietate de Binele divin și pe implicația necesară a mutabilității umane și a limitării perfecțiunii divine care ar permite, în principiu, să ia naștere o astfel de sațietate. Faptul că înlăturarea ideii de a origeniștilor a avut un rol în evoluția noțiunii de la Sfântul Grigorie este recunoscut când acesta aderă la observațiile lui , dar nu joacă un rol crucial în interpretarea sa. Nici nu neagă faptul că problema sațietății este discutabilă în cadrul ideii gregoriene de
CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/127_a_437]
-
abordat tema din perspective diferite: polemice, filosofice, ascetice și mistice, toate meritând o atentă cercetare. Analizarea atentă de către Sfântul Maxim a noțiunii de progres perpetuu a Sfântului Grigorie poate fi identificată în răspunsul său la trei probleme integrale ale doctrinei origeniste: ipoteza sațietății, definiția mutabilității creaturii și problema stabilității eshatologice a sufletelor. Ca și Sfântul Grigorie, Sfântul Maxim a fost deosebit de dezgustat de ideea de sațietate experimentată de ființele raționale care s-au unit deja cu Dumnezeu<footnote Una dintre cele
CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/127_a_437]
-
problema stabilității eshatologice a sufletelor. Ca și Sfântul Grigorie, Sfântul Maxim a fost deosebit de dezgustat de ideea de sațietate experimentată de ființele raționale care s-au unit deja cu Dumnezeu<footnote Una dintre cele mai valoroase analize a implicării noțiunii origeniste de sațietate aparține Margueritei Harl, Studia Patristica. footnote>, de însăși posibilitatea că mintea s-ar putea sătura de contemplarea lui Dumnezeu, amânându-și progresul spiritual până la punctul în care va cădea datorită plictiselii sau neglijenței. Dumnezeu, Care este prin natură
CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/127_a_437]