169 matches
-
și am să ies la slujbă nu târzie vreme. Am în mine altceva. Atunci a oftat de lângă icoane nana Floarea, murmurând mai mult cătră sine: — Ah! durerea lui e pentru biata Ana, fie-iertată... S-a făcut tăcere. S-a auzit ornicul, tic-toc-tic, grăbindu-se zadarnic. Cei trei prietini s-au uitat unul la altul. Ieronim Dragu și-a pus un deget la tâmplă, apoi a scos din buzunarul blăniții cartea lui badea Toma și a adus-o aproape de ochi. — Asta este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
delicate a acelei femei tinere care acuma nu mai era. În cele două zile cât au stat acolo oaspeții, Culi a început a se înviora, ceea ce, pentru doctorul Micu, era semnul cel mai evident că opera de vindecare desăvârșită rămânea ornicul din părete, adică timpului. După ce au plecat domniile lor la Sibiu și la Cluj, s-a abătut un alt crâmpei de iarnă peste Prelunci. S-a slobozit din miezul nopții vifor de omăt, care a început din ziua de Sfântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
soseau învăluindu-se și învolburându-se. Viscolul a astupat drumul și cărările. Noroc că badea Toma apucase a aduce nanei Floarea - de la oamenii din vale - apa binecuvântată de preot la o sfântă biserică. În ziua de 10, când a arătat ornicul vremea amiezii, văzduhul s-a întors pe crângul lui și furtuna a stătut. S-a auzit un timp pădurea oftând de trudă, pe urmă s-au spart nourii și a lucit soarele, ajungând până în fund, la obrazul lui Culi. Omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
care-l știi. —Așa? Ai văzut și pe domnul părinte Dămian? —Văzut. Mi-a spus că are de făcut slujbă de un an la acel mormânt. I-am plătit. Nana Floarea se uita pe gânduri într-o parte și asculta ornicul. Am făcut bine? —Ai făcut bine, Culi. Ar fi trebuit să-mi aduci răspuns despre Octavian, căci sunt cu grijă. Dar mă gândesc că nu va fi nimica. Dacă ar fi ceva, Răduța mi-ar da răspuns. Culi se miră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ști; treaba ei! Mai bine ar fi avut un fecior vrednic, decât ceea ce are. Un fecior aduce spor; o fată pagubă. Pe lângă pagubă, și rușine. Bucuroasă mă aflu că am fost păzită de astfel de năcaz. După ce nana Floarea tăcu, ornicul din părete răspunse: Tic-toc-tic! Câteodată paznicul lua cu el în pădure pe Onu Bezarbarză, mai ales când se ducea să cerceteze teascurile. Căpcăni de jder clădea Culi la locuri unde aceste jivine mici și agere aveau mult umblet. Așeza lemnele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
scurgea din ce în ce mai leneș. În fluxul lui, reușeam să recunosc fiecare secundă, să identific fiecare fracțiune de secundă, chiar cu ajutorul unui insignifiant cristal gălbui. “Parcă aș avea în față o clepsidră electronică” mi-am spus atunci. Priveam fascinat cum “funcționa” anticul ornic când, deodată, ca la o comandă misterioasă, am auzit sunând deșteptătorul. Jumătate din trupul meu se trezise, partea cealaltă refuzând să-i urmeze exemplul; lucrul acesta făcea imposibilă trezirea cea deplină, adevărată, cu toate că realizam că fiecare secundă petrecută încă în
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
imposibil să nu-l facă în absența stăpânei. Fiica doamnei Marga Pop plecase. Casa era liniștită, cu urme vagi de mirosuri de bolnav. Părea pustie. Telefonul suna rar și cel mai adesea erau apeluri greșite. Ticăitul diferit al ceasurilor și ornicelor răsuna ca lovituri de ciocan în tăcerea încăperilor cu mobile vechi pe care se așternea praful. Primul lucru pe care Andrei Vlădescu îl făcea când se întorcea acasă era să deschidă larg ușa-fereastră a balconului-terasă, acceptând zăpușeala ce pătrundea odată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
te împiedice ori să-ți sară de gât, dintr-odată mulți din mulțimea înconjurătoare par să-ți fie dușmani sau posibili dușmani. Întors acasă, e izbit de liniștea de cavou a unei lumi încremenite în care doar rotițele ceasurilor și ornicelor sunt vii. Liniștea devine insuportabilă. Deschide ușa-fereastră către respirația egal agitată a orașului care continuă să trăiască la fel ca înainte, indiferent la orice spectacol, la orice dramă personală, exaltare, dispariție, cataclism, așa cum se cuvine să fie un oraș suveran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
unui suflet hărăzit, prin însăși natura lui, să întâlnească fantomele, cu dubla lor semnificație: capcană diabolică și revelație a unui secret rezervat doar unor aleși 1. Noaptea în care pătrundem la începutul lui Hamlet, noaptea de după cele douăsprezece bătăi ale ornicului, disponibilă pentru posibile apariții ale spectrelor, pentru „înfricoșătoarea arătare”, este, de altfel, o noapte în care se aud mărșăluind armate în pas războinic, o noapte traversată de obscure și neliniștitoare presimțiri. E una dintre acele nopți când mormintele se deschid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
matern!“ Și, spunând aceasta, se ridică de la podea și-n văzul Întregii asistențe Îi azvârli ligheanul de cenușă În cap... Ippolit dădu să se apere și se trezi din somn lac de transpirație, cu gura coclită și dureri de cap. Ornicul din perete - o moștenire din vremea Gloriosului Imperiu - bătu de două ori. Mai bine zis, imită de două ori cântecul cucului. Pasărea de plastic vopsită În culori stridente ieși din colivie, aruncă o privire, cu ochii săi fosforescenți, spre locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și insectele ce mișunau prin casă. Chiar și bărbia și trabucul lui Satanovski, legănându-se În hamacul improvizat din secreții nevăzute, piereau din vedere, lichefiindu-se Într-un punct din ce În ce mai Îndepărtat În spațiu. Urma apoi și mult așteptata oră când ornicul Mitropoliei bătea de șase ori. Atunci, cu ultimul zvâcnet, insectele sufereau o scurtă metamorfoză. Pe spatele lor, În locul crucilor, apăreau cadranele de ceas, ale căror minutare și secundare se Încrucișau mereu, rotindu-se amețitor... Minutele și secundele se devorau Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
din fire de cenușă. Un gust aspru, amărui, stăruia pe cerul gurii, năpădit și el de aceeași specie de artropode care, În loc de cruci, purtau pe spate cîte un mic ceas deșteptător... Medicul mai trase un gît de „Alexandrion” și minusculele ornice ascunse sub epiderma sa sunară deșteptarea. Noimann se destinse. În sfîrșit, măcar pentru cîteva clipe, scăpase de obsesii... Orbecăind pe coridor, stomatologul Își mai aduse aminte că, Înainte de păianjeni, fusese bântuit de cuvinte de rebusuri și integrame, pe care avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și, În general, ritmul lent al după-amiezii de vară Îi creau lui Noimann o stare de disconfort. Atmosfera orașului risipit pe cele șapte coline Îi accentua sentimentul că trăiește Într-un loc prăfuit, unde viața se scurge În zadar... Când ornicul Mitropoliei bătu de șase ori, Noimann se ridică de pe scaun, toastând În sănătatea tuturor. „Adică a celor vii, dar și a celor morții.” Spiciul său scurt avu ca punct de plecare tocmai cimitirul ce-și Întinsese cândva stăpânirea peste grădina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Goldana, care urinau des, din cauza șalelor ude. Asta până când, președintele colectivei, care se îmbătase, între timp( "s-a făcut, cum ți-e holțul!", interpretase Iuga), încetă să mai țină ședințe inutile în care urla, fără motiv, la oameni. Atunci, ciocănelele ornicului vechi din turnul înalt al bisericii trosniră răsunător în bronzuri, cântând a primăvară. O chemare de demult vibră în străvezii văzduhuri, plugurile toate începură să scurme negru de-a curmezișul pantelor ușoare și Lanz-Buldogul secundă boii porumbi, într-un du-te-vino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
capii încă, localnicii așteaptă Serbarea cu aceeași nerăbdare cu care au pornit să caute aur. Semnele nu sunt bune. (CRONICĂ INFAMĂ, Eldoradoă FILOZOFUL. Cred că am început să pricep: materia conține timp; fiecare om și-l consumă pe al său. Ornicul nu obiectivează scurgerea lui, ci doar îl fărâmițează. Unii profită. Încadrarea celorlalți într-un orar - mereu mai rigid - e unicul lor scop, vor trage numai foloase. M-am sustras oricărui program. Sunt liber. Nici Ordonanțele Magistratului nu mă ating cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
simțit neînsemnat, inutil, sfîrșit; retrăind momentele, s-ar fi revigorat, fie și trecător; cu vremea, amintirile deveneau un bun tot mai de preț; se apropia, repede, ziua de pe urmă. MÎine. Pe un ceasornic al existenței, Thomas trecuse de ora prînzului, ornicul se putea opri Înainte de miezul nopții, mîine devenea un nonsens dacă mureai În somn. Murind conștient, fie și În chinuri, era Înfricoșător; sfîrșind subit era imoral, un fel de sustragere, În ultima clipă, de la pedeapsă. Aceasta avea să se Împlinească
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
de învățămâ nt general, secundar și universitar, inclusiv profesor universitar din 1994, este pr ezent în publicistica vremii, fiind astăzi unul din scriitorii importanți ai Iașilor. Cunoscut și peste hotare, din palmaresul său editorial fac parte: volumul „Noaptea Pandorei” (1969) „Ornic ul trecerii” (1971), „Poemia” (1980), „Aprili” (1986) „Poemia și alte poeme” (1995), „Sunetul cheamă auzul” (2001), „Poeme Hu” (2008 ) - toate versuri, romanul „Iubirea din strada a șaptea”(1983), „Comedie cu războinici” - proză de teatru, jucată la Teatrul „Luceafărul ” Iași 195
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
femeie, știu că ar vedea pe dracul, Dară eu - ce-mi pasă mie - bietul "îns! " la ce să-l purec? Și motanul toarce-n sobă - de blazat ce-i. - Măi motane, Vino-ncoa sa stăm de vorbă, unice amic și ornic. De-ar fi-n lume-un stat de mâțe, zău! că-n el te-aș pune vornic, Ca să știi și tu odată, boieria ce-i, sărmane! Oare ce gândește hâtrul de stă ghem și toarce-ntr-una? Ce idei se-nșiră dulce
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
în cazul acesta - cunoștințe mai vechi. Omul ei nu se împotrivise; unii ziceau că se bucurase. Alții, dimpotrivă, că - părăsit pe neașteptate - Ceasornicarul ar fi suferit mult. Poate femeia plecase din pricina sărăciei. Nu se înghesuiau clienții pentru a-și repara ornicele: în târg nu erau prea multe în vremea aceea. Cele mici, de buzunar, erau purtate la piept, lângă inimă, aveau mare preț. Mai băteau, atunci, în așezare, câteva pendule; ici-colo, zbârnâia câte un deșteptător. Într-un atelier de ceasornicărie, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
nimicuri; sunt dezvăluite lucruri extraordinare. Nici un jurnal nu cuprinde atâtea știri, multe nu ar trece de cenzură. În atelierul unui croitor sau în cel al unui cizmar tot cam așa se scurge vremea. În cel al Ceasornicarului, în afara ticăitului câtorva ornice agățate pe o planșetă ori înșirate pe masa de lucru, nu prea se auzea nimic. Tușea, uneori, jupânul; mai schimba, de nevoie, câteva vorbe cu vreun client, dar tic-tacul domina. Meșterul era tăcut, poate cugeta. Nu știa nimeni la ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
de nevoie, câteva vorbe cu vreun client, dar tic-tacul domina. Meșterul era tăcut, poate cugeta. Nu știa nimeni la ce se gândește Ceasornicarul, dar, într-o zi, cineva dădu sfoară în țară că meșterul ar lucra, pe ascuns, la un ornic aparte. Câțiva curioși și-au găsit, degrabă, drum spre atelier, aproape că au dat buzna. Pe o masă, au zis ei, ferită de un paravan, peste care priviseră furiș, se aflau o mulțime de rotițe, cercuri și țevi, plăci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
zicându-i Pitpalac ori Moș Pendulă, vorbindu-l în fel și chip, acesta vroia să le-o plătească, amețindu-i cu tot felul de baliverne. „Știu că nu vă vine să credeți”, a continuat Ceasornicarul. „Cum să poată hotărî un ornic ce-o să se întâmple în scurtă vreme? Dar nu, ceasul nu va hotărî cele ce vor fi - luați aminte! -, ci doar va atenționa, ceea ce e cu totul altceva. O viață întreagă m-am gândit la acest orologiu...Și mi-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
rău, veți fi mai pregătiți... Înseamnă ceva, nu?” Ceasornicarul a coborât de pe scară și a intrat în odaia sa, probabil să se odihnească, mulțumit de-acum. Rari erau aceia care mai treceau pragul atelierului. De aveau trebuință să repare vreun ornic, unii mergeau în așezarea vecină, cale de mulți kilometri; meșterul îi desconsiderase: nu te apuci să înșiri gogoși unor oameni în toată firea. Ceasornicarul nu s-a îngrijorat. Își vedea de meșteșug, dregând cu aceeași sârguință ceasurile, câte i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
și-a zis să mai aștepte... Mulți și-au dat seama, ca treziți din vis, că nu-l cunoșteau mai deloc pe Ceasornicar. Și doar venise de zeci de ani în târg; se bucuraseră, atunci, că aveau un meșter de ornice; știa să repare și cutii muzicale. Cel venit, burlac, nu ieșea niciodată la plimbare, nu mergea la birt, la tutungerie, la nunți, la popicărie ori la înmormântări. Când - într-un târziu - își luase nevastă, se știe cum se isprăvise povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
să-l facă fărâme mulțimea...” „Pentru că oamenii cred că nu e deloc străin de cele petrecute”, l-a întrerupt Profesorul de naturale. „La găzărie - se zice - chiar Pitpalacul i-a pus pe copii să umble cu focul. După ce, prevestitor, potrivise ornicul să bată. Crimă, dacă lucrurile au stat așa. De inundație cică auzise de la un drumeț: spusese că dinspre munte se pornise viitură mare, ce tot creștea. Și iar a făcut orologiul să sune numai bine. Cu ploaia - bravo lui! - a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]