345 matches
-
deschise ochii săi stinși și zise: - Ah! Mark, versurile astea fără de inimă m-au prăpădit; au apăsat ca un munte pe mine, zi și noapte, ceas cu ceas, pîn-în momentul de față. De la întîlnirea noastră încoace am suferit chinurile unui osândit. Sâmbăta am fost chemat instantaneu prin telegramă și am plecat cu trenul de noapte la Boston. Cauza chemării a fost moartea unui amic prețuit și vechi, care a dorit ca eu să-i spun necrologul. Mi-am luat locul în
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
purta numele în slăvi, realismul e și mai dur: „te-nșeli, stăpâne. Șoimul e aici / pe mâna mea și aripa lui scrie”. După 1990, când deghizarea oricât de transparent alegorică nu a mai fost necesară, ciclul de poeme Cronica de la osândiți și Lamentații (1993) exprimă franc dezamăgirea poetului ce se crezuse chemat a participa direct la viața cetății. Poetul cu pumnul în gură poate spune limpede acum: „Cenzori! Scoateți-vă pumnul din gura mea!”, dar e nevoit și să constate: „Patrie
DOINAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
el poate fi doar o «culoareț de trecere, care duce la reînnoire. Pe icoane, veșmintele negre ale călugărilor simbolizează renunțarea la deșertăciunea lumii, condiție a vederii luminii dumnezeiești. Fiindcă viața se stinge fără lumină, pe icoanele Judecății din urmă, cei osândiți sunt zugrăviți în negru, roșu sau cafeniu. Peștera din icoana Nașterii este neagră, la fel sunt și mormântul lui Lazăr, peștera de sub cruce și iadul din icoana învierii” (Michel Quenat, Icoana, fereastră spre absolut, traducere de pr. dr. Vasile Răducă
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Vorkuta. În 1956, amnistiat, se stabilește la Chișinău. Încercările de a se întoarce în România, unde îi trăia familia, eșuează. Lucrează la Studioul Moldova-film, ca administrator. T. debutează editorial în 1938 cu „povestirile din viața sovietică” Alb și roșu, Bandiții, Osândiții la moarte și Povoljanca, reunite apoi în volumul Spre Golgota (1939). În „Flori de stepă” din 1938 publică un fragment din romanul Învierea, apreciat într-o scrisoare de E. Lovinescu (care citise o sută de pagini în manuscris, spunând că
TAMBUR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290046_a_291375]
-
schițe, incluse ulterior în culegerea Crizantema de la frontieră (1942). Nuvelistica sa are ca notă particulară prezentarea documentară, uneori naturalistă, cu lux de amănunte concrete și deformări grotești, a unor medii periferice. SCRIERI: Alb și roșu, Bălți, 1938; Bandiții, Bălți, 1938; Osândiții la moarte, Bălți, 1938; Povoljanca, Bălți, 1938; Spre Golgota, Bălți, 1939; Crizantema de la frontieră, Chișinău, 1942; Probujdenie..., Odessa, 1942; ed. București, 1943. Repere bibliografice: Teodor Iovu, Alexandru Tambur, „Ofensiva”, 1935, 2; Lotis Dolenga, [Alexandru Tambur], „Glasul Moldovei”, 1937, 62-63; Iacob
TAMBUR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290046_a_291375]
-
început, alcătuite în spiritul doinelor, sunt copleșite de reminiscențe din literatura epocii și lipsite de simțul limbii. În schimb, în poeziile dedicate copilăriei autorul găsește o tonalitate oarecum proprie, rezultată din simplitatea și armonia imaginilor. El are psihologia înstrăinatului, a „osânditului” și de aceea versurile de după 1880 sunt dominate de motivul obsedant al copilăriei fericite. Preferă două teme: pădurea (simbolizând prospețimea) și râul (simbol al liniștii), pe care, melancolic, le combină până la saturație. Mai realizate, basmele, în special Ileana Cosinzeana, din
POMPILIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288878_a_290207]
-
domnitorul (Mihai Suțu) și mitropolitul (Veniamin Costache). Pedeapsa, pentru fiecare, e sângeroasă și umilitoare: puși în falangă, sunt crunt bătuți la tălpi. Sunt scene și imagini zugrăvite cu o ciudată voluptate, autorul zăbovind pe îndelete asupra chinurilor și zvârcolelii celor osândiți. Eminescu, necunoscând autorul, a fost reținut de această poemă, pe care a transcris-o cu grijă, intervenind în manuscris. Unele stihuri prevestesc pasaje din Scrisoarea I, alte ecouri fiind de regăsit în articolele politice ale marelui poet. Ca și C.
POGOR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288872_a_290201]
-
jovială, a avut mai mult faimă de om de societate decât de scriitor. Membru al Junimii, și-a publicat toate scrierile în „Convorbiri literare”, unde a și debutat în 1867, cu poezii. Două dintre nuvelele lui N., Vântul soartei și Osândiții, au caracter de foileton și descind direct din specia răspândită la noi prin literatura franceză a vremii. Dominate de un romantism mediocru, ele cultivă aventura în sine și propagă o morală dulceagă, prin intermediul unor personaje puse în cele mai neverosimile
NEGRUZZI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288414_a_289743]
-
dar porniră din nou, probabil bucuroși că nu erau ei în locul lui. Când mai aveau doi pași până la ușă, aceasta se deschise singură, însoțită de eternul scârțâit și de... Dutrumof! Cel care aduce ploaia? se auzi vocea tremurândă a celui osândit. Nu. Îmi pare rău pentru tine, rombule! Norii vin prea târziu din câte văd, zise Aneriu. De unde știa că e un Romb Argintiu? Însemnele se aflau pe partea stângă a condamnatului. Privirile celui din tocul ușii nu aveau cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
era înfipt în el și îl trăgea înspre moarte. Se întoarse spre stânga, roti sabia, îi trase cu mânerul una în gură, dezorientându-l, apoi o ridică pe Eterna deasupra capului său și se lăsă cu toată greutatea în clavicula osânditului, spintecând-o și lăsând-o pe jumătatea sa să guste până în inima inamicului, omorându-l. Țînând sabia cu stânga, ca să nu se prăbușească cadavrul, cu dreapta prinse pistolul de la șoldul acestuia, îl smulse și privi spre cel pe care îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
A doua zi dimineața, la orele 1000, a avut loc defilarea trupelor din garnizoana Constanța în fața regelui și a principelui moștenitor. În după-amiaza zilei de 12 septembrie 1889, regele Carol I "visită casarmele" și "arestul preventiv, unde grațiă pe 14 osândiți"1650. De asemenea, la orele 1500, regele Carol I a participat la deschiderea târgului de vite amenajat la Anadalchioi. În seara zilei de 12 septembrie 1889 s-a organizat o retragere cu torțe a trupelor din garnizoana Constanța, în onoarea
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
mulți ucenici, le-a arătat multor oameni puterile sale miraculoase și calea pe care trebuiau s-o urmeze în viață. Din pricina faimei sale, și-a câștigat ura fariseilor și a cărturarilor, a îndurat felurite patimi și a fost pe nedrept osândit la moarte. Știind că aceasta era calea dinainte hotărâtă de Tatăl ceresc, Iisus a primit toate suferințele fără crâcnire. Apoi, după trei zile a înviat din mormânt și s-a urcat la ceruri. Samuraiul nu înțelegea cum putea un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
coastele, ieșite în afară. Din aceeași „aleasă milostivire”, la ultima lor cină primiră pe lângă obișnuitul castron de legume și un pește stricat. După cum îi lămuri temnicerul, aceasta avea să fie ultima lor masă, căci după rânduială, în dimineața cu pricina, osândiților nu li se mai dădea să mănânce. Printre osândiți erau și unii care de frică vomitau la locul osândei tot ce mâncaseră. — Aveți vreo dorință? Și Velasco și Luis Sasada cerură să li se aducă niște foi de hârtie. Fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ultima lor cină primiră pe lângă obișnuitul castron de legume și un pește stricat. După cum îi lămuri temnicerul, aceasta avea să fie ultima lor masă, căci după rânduială, în dimineața cu pricina, osândiților nu li se mai dădea să mănânce. Printre osândiți erau și unii care de frică vomitau la locul osândei tot ce mâncaseră. — Aveți vreo dorință? Și Velasco și Luis Sasada cerură să li se aducă niște foi de hârtie. Fiecare voia să-și scrie testamentul. În lumina palidă ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
deschise. În lumina lumânării se ivi chipul turtit ca de pește al temnicerului. — Intră! La porunca temnicerului, o umbră mare și cocoșată se furișă înăuntru stângaci. Apoi murmură către cei doi în latină: — Pax Domini. Din pricina amurgului, chipul și înfățișarea osânditului nu se vedeau, dar dinspre el venea aceeași duhoare pe care o răspândiseră și ei până atunci. — Sunteți preot? Un glas răgușit le răspunse că era preot iezuit și că se numea Carvalho. — Am stat în temnița de la Suzuta. Mâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
împresurară pe cei trei și le legară mâinile. Le puseră frânghii și de gât, dar acestea nu erau atât de strânse. Convoiul se puse în mișcare. Coborau pe o potecă ce trecea printr-o livadă de mandarini - slujbașii, călare, iar osândiții, temnicerii și pedestrașii, pe jos. Țărăncile se opreau din lucru și se uitau la ei cu uimire. — Crucifixus etiam pro nobis. În timp ce se clătinau în jos pe povârniș, părintele Carvalho începuse dintr-o dată să cânte. — Crucem passus. Slujbașii, și temnicerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
acopereau stâncile insuliței cu un văl de stropi ca o burniță. Largul mării se întindea luminos sub razele soarelui care cădeau doar peste ape. Aceasta era ultima priveliște a Japoniei pe care aveau s-o mai vadă Velasco și ceilalți osândiți. Gardul din pari de bambus se deschise. Convoiul se opri. În așteptarea morții, osândiții nu mai aveau strop de sânge în obrajii bătuți de vânt. În mijlocul gardului din pari stăteau proaspăt înfipți trei stâlpi înconjurați de paie și vreascuri. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
întindea luminos sub razele soarelui care cădeau doar peste ape. Aceasta era ultima priveliște a Japoniei pe care aveau s-o mai vadă Velasco și ceilalți osândiți. Gardul din pari de bambus se deschise. Convoiul se opri. În așteptarea morții, osândiții nu mai aveau strop de sânge în obrajii bătuți de vânt. În mijlocul gardului din pari stăteau proaspăt înfipți trei stâlpi înconjurați de paie și vreascuri. Se ridicau drepți întocmai ca niște călăi înalți de stat. Pe când temnicerii legau din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
fumul alb ce învăluia stâlpul lui Velasco, răsună un glas: — Am... trăit...! Pălălaia se domoli abia după multă vreme. Până atunci temnicerii și slujbașii rămaseră departe tremurând de frig. Chiar și după ce focul se stinse, cei trei stâlpi rămași fără osândiți, continuară să fumege încovoiați ca niște arcuri. Temnicerii adunară oasele și cenușa într-o desagă, apoi o umplură cu pietre și plecară să o arunce în mare. Valurile înspumate care acopereau plaja înghițiră desaga aruncată se temniceri, se izbiră unele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
dispus să asculte pe cineva decât dacă i se adresează cu formula oficială: "Domnule Președinte". Se consideră încă Președinte al Republicii portugheze - pe care, într-un anumit sens, el a făcut-o. Ceilalți doctrinari sau agitatori ai demo-liberalismului, morți, emigrați, osândiți. Foarte puțini din ei, care ar mai putea lucra, sunt obosiți, înțeleg că sunt depășiți, înțeleg că dacă s-ar mai face o revoluție în Portugalia, n-ar mai face-o ei, ci comuniștii. Și astfel se închide încă un
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
a gardienilor se repeziră cu bastoanele de cauciuc lovind fără predilecție, Încercând să ordoneze din nou coloana dezmembrată urlând, amestecându se cu zăpada troienelor și mai ales cu arestații Încât nu mai se știa cine-i călăul și cine-i osânditul În timp ce Tony Pavone, Își imagină „Infernul” lui Dante*, socotindu-l Apă de Ploaie - față de canoanele la care erau expuși oamenii fiind omorâți Înainte de-a ști dacă trebue...! De fapt, personajele din versurile lui Dante erau imaginare În timp ce la Penetenciarul
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
se bucura de strălucirea celui mai dulce soare în vederea mării; cu toate acestea, semnul sub care au stat e tristeța. Chiparoșii au umbrit tăceri ca de morminte; în platani râd turturele deasupra furcilor unde putrezeau, mâncate de viermi, căpățâni de osândiți. Marea freamătă delicat la poalele colinei, ca și cum ar răsfrânge din trecut și din inima ei stihuri olimpiene; dar în clădirile împăraților războiului, nimeni n-a ascultat decât tăcerea. Zidurile ce împresură Seraiul au fost clădite din lespezi de marmoră cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a strigat el. Întăi judecă-mă. Sultan Soliman a desfăcut un colț de perdea, aruncând o privire groaznică asupra gâzilor. Mustafa a făcut un pas îndărăt spre ieșire, ca să-și cheme credincioșii. Atunci muții s-au izbit din nou asupra osânditului, l-au doborât și l-au țintuit la pământ, zugrumându-l. În acel minut a intrat de-afară, alergând cu bucurie spre Dumnezeul său, Gingir mezinul. Când l-a văzut căzut și zdrobit, a țipat răsucindu-se în loc ca și cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
au înfățișat la marele stăpân, îngenunchind și întinzându-i hârtiile găsite asupra mortului. Soliman s-a posomorât. Masa fusese bună. Îl aștepta hodina pe piei de tigru a ceasului de după-amiază. —Ce-i asta? Îmi aduceți alte dovezi ale vicleniei osânditului? —Slăvite stăpâne, a răspuns cu mare umilință mai-marele caligrafilor, n-am fi îndrăznit să tulburăm din nou pe strălucirea ta cu altă dovadă de vinovăție. Dar hârtiile pe care le aducem mărturisesc altfel. S-ar putea ca ele să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe care o vede în oglindă: formula “ești tu însuți” conferă dansului macabru forța dătătoare de fiori. Satana și demonii săi reprezintă una dintre figurile cele mai importante ale Evului Mediu: încarnarea răului, ispititor al celor drepți, călău al celor osândiți, diavolul este omniprezent în viața medievalului. El desemnează ansamblul cauzalităților malefice. Satana provine din disocierea figurii ambivalente a lui Iahve, dumnezeul Vechiului Testament, dumnezeu al mâniei și răzbunării, dar și al bunătății. În imaginarul creștin, diavolul își subliniază monstruozitatea și
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]