393 matches
-
joacă piesele Mama, Vijelie și Jour fixe, iar în 1911, la Brăila, Iubire de mamă și Același cântec. În manuscris a rămas drama Dezordine, cu o variantă intitulată Vârtejul. Preocupat de educația subordonaților săi, B. publică în 1906 volumul Teatru ostășesc și sătesc. Mai târziu, colaborează cu articole, note și impresii, schițe și povestiri la „Universul”, „Ilustrațiunea națională”, „Dimineața”, „Adevărul”, „Ilustrațiunea”, „Gazeta Capitalei”, „Cele trei Crișuri” ș.a. O mare parte din aceste scrieri e adunată în volumele Din virtuțile neamului (1913
BACALOGLU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285522_a_286851]
-
inabilitatea autorului e vădită: pe de o parte, se acumulează detalii naturaliste și șarjări excesive, pe de altă parte, intriga alunecă în melodramă, sfârșitul fericit datorându-se unor intervenții exterioare, neverosimile. Intenția moralizatoare devine predică și lecție directă în „teatrul ostășesc și sătesc”, dar și în cele trei volume de proză. În acestea, totuși, fac notă distinctă unele pagini de jurnal intim și câteva tablete lirice, nu lipsite de o anume sensibilitate și dovedind chiar un efort de stilizare, precum și o
BACALOGLU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285522_a_286851]
-
de proză. În acestea, totuși, fac notă distinctă unele pagini de jurnal intim și câteva tablete lirice, nu lipsite de o anume sensibilitate și dovedind chiar un efort de stilizare, precum și o serie de schițe din mediul cazon. SCRIERI: Teatru ostășesc și sătesc, pref. A. Saegiu, București, 1906; Minorii, București, [1909]; Din virtuțile neamului, București, 1913; Sclipiri patriotice, Focșani, 1914; Spre lumină!, pref. D. V. Țoni, București, [1939]. Repere bibliografice: E.D.F. [Emil D. Fagure], „Minorii”, piesă în 4 acte de d.
BACALOGLU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285522_a_286851]
-
1999), au un interes mai mult documentar și psihologic decât unul literar. SCRIERI: Când n-aveam ce face, București, 1866; ed. 2, Craiova, 1875; O pagină din istoria resboiului poporului român din anul 1877-1878, Craiova, 1878; Țara, București, 1891; Cuvântări ostășești, București, 1901; Războiul neatârnărei. Istorie critică. Asaltul și luarea Griviței, București, 1913; Amintiri din viața-mi, I, îngr. Ion V. Lascăr, București, 1944; ed. I-II, îngr. și introd. Constantin Corbu, București, 1998-1999. Repere bibliografice: Al. Macedonski, Poeziile d-lui
CANDIANO-POPESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286062_a_287391]
-
o versiune franceză, și în colecția intitulată „Basme și legende străine”, condusă de C. El este și autorul unei relatări a faptelor de arme ale regimentului 32 Mircea, Bătălia de la Mărășești... Povestire națională istorică (1929), al unui Memoriu de activitate ostășească în războiul de reîntregire. 1916-1918 (1934), montaj de amintiri proprii și de documente, și al schiței istorice Când a fost întemeiată Societatea Scriitorilor Români (1939). S-a numărat, de altfel, printre membrii fondatori ai acestei societăți, fiind între 1908 și
CARAIVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286097_a_287426]
-
mult mai instabil al politicii. Se năștea, sau poate chiar încolțea de-a binelea, sămânța cea mai ispititoare: puterea deplină. în numele Franței, dar și în nume personal. Avea, între altele, de partea sa și popularitatea mult sporită de victoriile sale ostășești. Devenise, într-un fel, figura centrală a opiniei publice franceze. Semnul cel mai drag eroului a fost primirea sa ca membru al Institutului francez, secția de științe fizice și matematice. Acest succes, care nu mai era militar, punea în umbră
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92339]
-
a prostit. Ce să-și mai bată gura? Flaminul poartă pe cap o creangă de măslin, simbolul păcii și al purității, deoarece nu i este îngăduit slujitorului lui Jupiter să se atingă cumva de vreun mort ori să vadă trupe ostășești, cătușe sau lanțuri, în timp ce la ea rodia înseamnă fertilitate... — Cât de grațios îi flutură panglicile în jurul feței! îi scapă lui Paterculus. Furioasă și gesticulând violent, flaminica dă întruna din cap. Parcă mai degrabă aduc cu niște ciucuri, răspunde celălalt, sarcastic
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
globul pământesc“, gândi Mașa, Îmbărbătându-se. Era totuși curios faptul că vedea perfect și se putea orienta În spațiu. În jurul ei totul rămăsese neschimbat, doar capra suferise și ea o ușoară metamorfoză; picioarele-i erau de om, Încălțate În cizme ostășești, iar botul i se termina c-un barbișon de tablă, ca la faraoni. Evlampia probabil nu-și dădea prea bine seama de modificările pe care le suferise organismul ei: rumega În continuare un smoc de fân și se uita cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ghioagă la găurică, au făcut și dezlegat noduri, au strigat pe rând: „Om la apă!”, au fluierat diverse comenzi. Noi ne tot miram și aplaudam măiestria. Șefului comenduirii îi mai sărise cureaua de la pantaloni cu încă un ochi din pricina mândriei ostășești. După ceremonii și concursuri de marineli, ne-au poftit la căpitănie. Bărbații într-o cameră largă cu fotolii rotative de birou: whisky, votcă, trabucuri, politichie, femeile în încăperea alăturată: fursecuri, licheur, Fanta, hai, cu bătaie, țigări Salem mentolate, discuții despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
poet. Apărătorii fuseseră Însoțiți de oșteni ai lui Vlad Dracula, zis Țepeș prin părțile Munteniei, până la frontiera Transilvaniei cu Moldova. De acolo fuseseră escortați de un detașament de luptători condus de căpitanul Petru Ilaș. Întâlnirea din munți se voise simplă, ostășească, dar se transformase deodată Într-o explozie de bucurie. După saluturile de curtoazie dintre Angelo și Pietro, care se cunoșteau de mulți ani, oștenii italieni și cei moldoveni duseseră pumnul În dreptul inimii, ceea ce era nu doar un semn de recunoaștere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
din timpul paradei de dimineață. Era un grup minunat de bărbați înalți, bine făcuți și dornici să-și apere onoarea până la limita patologicului. Ca mai toți ofițerii armatei indiene, tânărul lor căpitan a fost instruit îndeajuns pentru a recunoaște caracteristicile ostășești ale raselor de pe subcontinent. Chiar de la dezastrul de la Mutiny s-a știut că hindu-brahmanii erau vicleni și nedemni de încredere, soldați inferiori musulmanilor indo-gangetici de mijloc, care la rândul lor sunt inferiori războinicilor Sikh și Pathan. Acestea erau rasele față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
cu care ne-a pricopsit norocosul fugar erau și lăutarii din neamul lui Căloi. Urmașii lor dau acuma meditații de pian și o Învață pe fata cea mare a popii să cânte pe clapele nobilului instrument, după ureche, romanțe, cântece ostășești, geamparale și sârbe. Poate cu astea vrea popa să atragă pețitorii mai spălați, cu carte ori chiar cu ceva avere. Am de gând să trec sub tăcere ceea ce se spune despre zgubilitica fiică a preotului și cât de generoasă este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
părut că omul care se uita fix la mine de vreo cinci minute voia să-mi spună ceva. El s-a ridicat, răsturnând cu trupul lui de uriaș scaunul, și a început să străbată sala cu pași mari în bocancii ostășești vechi, oprindu-se pe la tejghelele de pe margini să râcâie melamina soioasă cu unghia crescută a degetului mic, pe urmă s-a oprit în dreptul meu, umflându-și umerii ca să ia toată lumina: Nu vrei să te-nsori, bă? a rostit ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
Eu era să trec nesimțitor pe lângă coada formată la agenția loto, pentru tragerea cu un pot fabulos, de nu mi-ar fi atras atenția colonelul Teșu, vecinul de pe alee, într-o ținută destul de proletară, cu căciula cam roasă, bocancii vechi ostășești. Iar vorba mamei: De ce să-l știe, dragă, toată lumea că-i miliardar, mi-li-ar-dar? Așa cum îl vezi tu, cu bocancii ăia, Teșu și-a căpătuit copiii, pe amândoi cu firme, ei au făcut iarna cu tot ce trebuie de la ferma lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
cafeneaua aceea veche, diminețile mele furate, nu pe el îl iubeam, pe mine mă iubeam eu, așa cum eram în tablourile lui, dar unde sunt mesele acelea rotunde din lemn, îmbietoare, unde sunt tăvile cu prăjiturele fărâmicioase cu lămâie, un foc ostășesc se întrevede prin deschizătura ușii, la care îți este imposibil să te uiți din pricina unor crini albi, care îți umplu privirile, iar eu tocmai de aceea mă holbez la toate astea, cum este posibil așa ceva, distrug cafeneaua, dărâmă și ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
cînd spre mine. Instrucția s-a Încheiat și acum coborîm iar spre platoul unde se face adunarea, pentru apelul de seară, apoi, spre cantină, pentru cină. Pe urmă se face brusc noapte, așa că stau Întins În patul meu, În dormitorul ostășesc, privind tavanul Întunecos pe care băltește lumina șirului de becuri chioare și ascult zumzetul familiar. Mă uit În jur și poate chiar reușesc să fac conversație, pe teme neutre, factuale, legate de găurile din ciorapi și de bătăturile provocate de
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
la intersecția acestor trasee care par să nu se mai termine. Cu stîngu’ Înainte marș. Stîng’, stîng’, stîng’ - drept - stîng’. Salutăm tribune și ofițeri inexistenți, facem stînga-’mprejur, după care facem iar stînga-’mprejur, În timp ce răcnim din toți rărunchii cîntece ostășești, pe grupuri sau Împreună cu toată unitatea, pe două sau mai multe voci. Nu sîntem singurii, răcanii celorlalte unități din cazarmă, mai există o unitate de transmisiuni și una de aviație În incinta uriașă, mișună și ei Încolonați, zbierînd tot felul
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
nesfîrșit În circuit. În ciuda frigului, e ceva electric În aer, ceva care ne dă curaj și ne umflă piepturile. După ce Portocală ne aliniază ceremonios, plecăm În pas de defilare de-a lungul pistei de rulaj, cîntînd Întreg repertoriul de cîntece ostășești pe care le-am Învățat. Batalioanele române trec iar Carpații, tobele bubuie de zici că vor să omoare pe cineva, soldatul român are pieptul antiglonț, eroism cu nemiluita, tot dichisul. Sub razele matinale ale soarelui congelat, ierburile pline de chiciură
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ca să Încălzim dormitoarele mai mult cu ideea că avem un combustibil decît cu combustibilul propriu-zis. SÎnt făcut din detergentul neconvingător cu care, În ziua În care sîntem trimiși să facem de serviciu la bucătărie, Încercăm să spălăm pe jos cantina ostășească, gonind șobolanii de sub cazanele enorme În care băgăm apoi aceleași cîrpe, ca să frecăm stratul unsuros de pe pereții de inox, Înainte să fierbem În ele ceaiul pentru cină - primim asigurări că e o practică uzuală, așa că să lăsăm mutrele. SÎnt făcut
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
trecutul. Dar eu zic că e mai bine să nu te dai bătut, să Încerci din nou, scutură-l mai tare și ai să vezi atunci ce Înseamnă de fapt timp, chiar dacă stai făcut ghem În concavitatea saltelei din dormitorul ostășesc plin de mirosuri acre, tari (rezultate din combustia adrenalinei, a deznădejdii, a cruzimii și a bărbăției - toate prost Înțelese, prost consumate). Scutură-l mai tare și n-ai să te plictisești. Ai să te vezi, deodată, patinînd cu pătura În
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
care aveam atâta nevoie prin anii '60.. Îmi amintesc cu drag de Centrul de Aviație de la Ungureni. Parcă-l văd pe tânărul locotenent aviator Rusescu Radu cum a venit să închirieze islazul comunei pentru aerodrom. Aveau avioane, aveau și coruri ostășești pe două voci. Și iată că locotenentul se îndreaptă spre mine: Hai puștiule, nu vrei să zburăm? Sigur că voiam dar spre deosebire de preot care fusese ajutat de prezența evangheliei, eu nu aveam nimic care să-mi fie de bună menire
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
Cine a făcut armata, știe că generalul, atunci când are de muștruluit ori de pedepsit, să zicem, un sergent sau un caporal, n-o face nicicând în fața trupei, convins fiind că, dacă ar proceda astfel, s-ar alege praful de desciplina ostășească. Oare nu este disciplina necesară și într-un liceu? Oare noi, care ne numim, prin meserie și vocație, pedagogi n-am ajuns, încă să știm lucrul acesta?” Multe aș mai avea de așternut pe hârtie, căci multe îmi stau pe
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
a făcut case tuturor celor care l-au solicitat. Plată? A dat fiecare cât l-a lăsat inima. Paolina - odinioară croitoresă de lux într-un mic orășel din țara ei, i-a îmbrăcat aproape pe toți, unora transformându-le mantalele ostășești în haine de lucru, halate, sau, chiar, haine de-alea bune. Se simțeau bine aici, deși dorul de țara lor le măcina sufletele. Au venit, apoi, copiii: Angelo, Maria, Iosefina și Nico, fiecare din ei o nouă rădăcină înfiptă în
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
Cireș Sterian, normalist de la Bârlad, drapelul unității pe care acesta salvându-l, a salvat onoarea noastră de ostași și faptul că regimentul nostru nu s-a desființat, dezonorându-se, ci a continuat să existe și să-și facă ulterior datoria ostășească... Declarația mea repetată a avut darul de a clarifica poziția colonelului Burducea, care în ajunul declarării războiului la 22 iunie 1941, a fost pensionat din oficiu, punându-l în situația de a ispăși o vină, de care el nu era
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
deodată, acordeonul a scos niște sunete, alandala mai întâi, dar apoi a început să se înfiripe un fel de melodie, din prima n-am recunoscut-o, mi-am dat seama mai târziu ce-ar putea să fie, era un cântec ostășesc, îl cânta și tata când eram mic, nu-mi mai aminteam textul, numai melodia, deci pe asta au cântat-o, dar nu foarte exact, sunetele erau oarecum decalate, schimbat era și ritmul, tot cântecul era cumva încetinit, nu mai era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]